1,631,290 views • 14:27

Când vorbim despre corupție, ne gândim imediat la anumite tipuri de persoane.

De exemplu, foștii megalomani sovietici. Saparmurat Niyazov, și el era unul dintre aceștia. Până la moartea sa din 2006, a fost liderul atotputernic al Turkmenistanului, o țară din Asia Centrală, bogată în gaz natural. Îi plăcea la nebunie să dea decrete prezidențiale. Într-unul a schimbat denumirile lunilor anului, numindu-le inclusiv după el și după mama sa. A cheltuit milioane de dolari pentru a crea un bizar cult al personalității ce a culminat cu o statuie închinată lui însuși, înaltă de 12 metri, placată cu aur, amplasată cu mândrie în piața centrală a capitalei și care se rotea după soare. Era un individ neobișnuit.

Există și clișeul dictatorului, ministrului sau funcționarului african ca Teodorin Obiang. Tatăl său e președinte pe viață în Guinea Ecuatorială, o națiune din vestul Africii care a exportat miliarde de dolari în petrol începând cu anii 90, și totuși stă foarte prost cu drepturile omului. Marea majoritate a populației trăiește în condiții de sărăcie extremă, în ciuda unui venit per capita la nivelul Portugaliei. Așadar, Obiang junior și-a cumpărat o vilă de 30 de milioane de dolari în Malibu, California. Am fost până la poarta casei. Pot să vă spun că e o proprietate magnifică. A cumpărat o colecție de artă de 18 milioane de euro care-i aparținea creatorului de modă Yves Saint Laurent, o grămadă de mașini sportive fabuloase, unele de un milion de dolari bucata... ah, și un avion privat Gulfstream. Fiți atenți la asta: Până de curând, câștiga un salariu lunar oficial de mai puțin de 7000 de dolari.

Și ar mai fi și Dan Etete. Ei bine, el a fost ministru al petrolului în Nigeria sub Președintele Abacha, și din întâmplare a fost și condamnat pentru spălare de bani. Am petrecut foarte mult timp investingând o afacere cu petrol de 1 miliard - da, 1 miliard - de dolari în care acesta era implicat, și ce am descoperit a fost șocant, dar o să vă povestesc mai multe mai târziu.

Așadar e ușor de spus: corupția are loc undeva pe acolo, e practicată de niște despoți lacomi și de către indivizi puși pe rele în țări despre care noi, personal, s-ar putea să știm foarte puține și față de care nu simțim nicio legătură, deci nu suntem afectați de ceea ce s-ar putea întâmpla acolo. Dar oare se întâmplă doar acolo?

Ei bine, la 22 de ani, am fost foarte norocoasă. Prima mea slujbă după facultate a fost să investighez traficul ilegal de fildeș african. Așa a început relația mea cu corupția. În 1993, cu doi prieteni colegi, Simon Taylor și Patrick Alley, am înființat o organizație numită Global Witness. Prima noastră campanie a fost să investigăm rolul defrișărilor ilegale în finanțarea războiului din Cambodgia.

Câțiva ani mai târziu, în 1997, eram în Angola, investigam diamantele sângerii. Poate ați văzut filmul, filmul de la Hollywood, Diamantul Sângeriu, cel cu Leonardo DiCaprio. O parte din intriga filmului e bazată pe munca noastră. Luanda era plină de victime ale minelor de teren, care se chinuiau să supraviețuiască pe străzi, și orfani de război care trăiau în canalele de sub străzi, și o elită foarte mică, dar extrem de bogată, care pălăvrăgea despre călătorii de cumpărături în Brazilia și Portugalia. Era un loc cam nebunesc.

Eram într-o cameră de hotel încinsă și înăbușitoare și mă simțeam întru totul copleșită. Dar nu din cauza diamantelor sângerii. Ci pentru că vorbisem cu multe persoane de acolo care discutau despre o cu totul altă problemă: despre o uriașă rețea de corupție la scară globală și despre milioane de dolari din petrol dispăruți. Pentru o organizație care la acea vremea era foarte mică, doar o mână de oameni, găsirea unui mod de a aborda problema a fost provocare extrem de dificilă. Și în toți anii în care eu, și noi toți, am investigat și organizat campanii, am văzut în repetate rânduri ce anume facilitează corupția la scară globală, masivă. Nu e doar lăcomia sau abuzul puterii sau acea expresie obscură „guvernare slabă". Da, toate astea contribuie, dar corupția este posibilă din cauza acțiunilor unor înlesnitori globali.

Să revenim la oamenii despre care vorbeam mai devreme. Sunt cu toții oameni pe care i-am investigat, și care n-ar putea face ceea ce fac de unii singuri. De exemplu Obiang junior. Nu a ajuns să aibă obiecte de artă și case de lux fără ajutor. A făcut afaceri cu bănci globale. O bancă din Paris a găzduit conturile companiilor pe care le controlează, dintre care unul a fost folosit pentru a cumpăra obiectele de artă, iar băncile americane, ei bine, ele au vărsat 73 de milioane de dolari în State, din care și-a cumpărat vila în California. Și nu a făcut toate astea în numele său. A folosit societăți fictive. Una a folosit-o pentru a cumpăra proprietatea, iar pe cealaltă, care era pe numele altcuiva, prentru a plăti costurile enorme de întreținere.

Și ar mai fi Dan Etete. Când acesta era ministru al petrolului, a cedat un teren cu petrol, care acum valorează peste un miliar de dolari unei companii pe care, ia ghiciți, da, el o conducea din umbră. Mult mai târziu drepturile de exploatare au fost vândute cu asistența guvernului nigerian - și trebuie să am grijă cum mă exprim - unor subsidiari Shell și firmei italiene Eni, două dintre cele mai mari companii de petrol existente.

Așadar, realitatea e că motorul corupției funcționează dincolo de granițele țărilor ca Guinea Ecuatorială, Nigeria sau Turkmenistan. Motorul este menținut de către sistemul nostru bancar internațional, de către problema societăților fictive anonime, și de către discreția pe care am permis-o marilor companii de petrol, gaze și minerit, și, mai ales, de către incapacitatea politicienilor noștri de a-și susține vorbele prin fapte, de a face ceva semnificativ și fundamental pentru a lupta împotriva aceastei situații.

Să vorbim în primul rând de bănci. Nu veți fi surprinși dacă vă spun că băncile acceptă bani murdari, dar au și alte metode distructive de a pune accentul pe profituri. De exemplu în Sarawak, Malaysia. În această regiune, doar 5% din păduri mai sunt intacte. 5%. Cum s-a întâmplat una ca asta? Ei bine, din cauza unei elite și a complicilor săi care au făcut milioane de dolari din sprijinirea defrișării la scară industrială mulți ani la rând. Așa că am trimis un investigator sub acoperire pentru a filma întâlniri cu membrii elitei conducătoare. Înregistrarea rezultantă, ei bine, a înfuriat anumite persoane, poate fi vizionată pe YouTube, dar a dovedit ceea ce suspectam de mult, pentru că a arătat cum primul ministru al statului, în cuida negărilor sale posterioare, își folosea controlul asupra licențelor pentru terenuri și păduri pentru a se îmbogăți pe sine și pe familia sa. Iar HSBC, ei bine, știm că HSBC a finanțat cele mai mari companii de exploatare forestieră din regiune, responsabile pentru o parte din acea distrugere din Sarawak și alte regiuni. Banca și-a încălcat propriile reguli de sustentabilitate în acest caz, dar a câștigat în jur de 130 de milioane de dolari. La scurt timp după reportajul nostru, foarte scurt după reportajul nostru de la începutul acestui an, banca a anunțat o revizuire a regulilor în această privință. Să fie ăsta un semn de progres? Poate, dar vom fi foarte atenți la acest caz.

În al doilea rând avem problema societăților fictive anonime. Am auzit cu toții despre ele, presupun, și știm cu toții că sunt folosite frecvent de către oameni și companii care doresc să evite să își plătească dările către societate, taxele. Dar ceea ce de obicei nu iese la lumină e felul în care societățile fictive sunt folosite pentru a fura uriașe sume de bani de la țări sărace. În aproape toate cazurile de corupție pe care le-am investigat, apar societăți fictive, și uneori e imposibil de aflat cine e într-adevăr implicat în afacere.

Un studiu recent al Băncii Mondiale a examinat 200 de cazuri de corupție. S-a descoperit că în peste 70% din acele cazuri s-au folosit societăți fictive anonime, cu un total de aproape 56 de miliarde de dolari. Multe dintre aceste companii se găseau în America sau în Marea Britanie, în teritoriile și coloniile sale, așadar nu e doar o problemă offshore, e și o problemă din interiorul țării. Vedeți, societățile fictive sunt piesa centrală a înțelegerilor secrete de care pot mai degrabă beneficia elitele bogate decât cetățenii normali.

Un caz recent marcant pe care l-am investigat este cum guvernul Republicii Democrate Congo a vândut o serie de bunuri miniere valoroase care aparțineau statului unor societăți fictive din Insulele Virgine Britanice. Așadar, am vorbit cu surse din țară, am cercetat documente ale companiei și alte informații, încercând să ne formăm o imagine reală despre această afacere. Și am fost alarmați când am descoperit că aceste societăți fictive vânduseră rapid multe dintre bunuri, pe mari profituri, unor companii internaționale de minerit listate în Londra. Africa Progres Panel, condus de către Kofi Anan, a calculat că în Congo s-ar fi pierdut peste 1,3 miliarde de dolari cu aceste tranzacții. Aproape dublul bugetelor naționale pentru sănătate și educație la un loc. Populația din Congo, își va recupera vreodată banii? Ei bine, răspunsul la întrebare, cine a fost implicat, ce s-a întâmplat cu adevărat, probabil va rămâne ascuns pentru totdeauna în registrele secrete ale companiei din Insulele Virgine Britanice și din alte părți, dacă nu facem nimic în această privință.

Dar în ceea ce privește companiile de petrol, gaze și minerit? Bine, poate că e un clișeu să vorbim despre ele. Corupție în acel sector, nicio surpriză. Există corupție peste tot, de ce ne concentrăm pe acest sector? Ei bine, pentru că mizele sunt foarte mari. În 2011, exporturile de resurse naturale au depășit ajutoarele trimise în proporție de aproape 19 la 1 în Africa, Asia și America Latină. 19 la 1. Înseamnă o mulțime de școli și universități, spitale și noi companii, multe dintre care nu s-au materializat și nici n-o vor face vreodată deoarece parte din bani a fost pur și simplu furată.

Să ne întoarcem la companiile de petrol și minerit, și să ne întoarcem la Dan Etete și la acea afacere de 1 miliard de dolari. Vă rog să mă scuzați, voi citi următoarea parte pentru că e o situație în desfășurare, și avocații noștri au verificat în detaliu textul și vor să îl transmit cum trebuie.

La suprafață, afacerea părea cinstită. Subsidiari ai lui Shell și Eni au plătit guvernului nigerian suma datorată pentru teren. Guvernul nigerian a virat exact aceeași sumă, până la ultimul dolar, într-un cont alocat unei societăți fictive al cărei proprietar ascuns era Etete. Nu-i merge rău pentru un condamnat pentru spălare de bani. Și iată ce s-a întâmplat. După multe luni de cercetare și de citit sute de pagini de documente judecătorești, am descoperit dovezi că, de fapt, Shell și Eni știuseră că fondurile urmau să fie virate societății fictive și, sincer, e greu de crezut că nu au știut cu cine aveau de-a face în acest caz.

Nu ar trebui să fie greu de aflat unde se duc banii în tranzacții de acest gen. Doar e vorba de bunuri naționale. Ar trebui folosite în beneficiul locuitorilor țării. Dar, în anumite țări, cetățenii și jurnaliștii care încercă să expună astfel de subiecte sunt hărțuiți și arestați și unii chiar și-au riscat viața.

Și, în sfârșit, există și cei care cred că existența corupției e inevitabilă. Pur și simplu așa se fac unele afaceri. E prea complex și dificil să schimbăm lucrurile. Așadar, ce facem efectiv? Pur și simplu acceptăm situația. Dar eu, în calitate de organizator și de investigator, am o viziune diferită, pentru că am văzut ce se poate întâmpla când o idee ia avânt. În sectorul minier și petrolifer, de exemplu, are loc acum începutul unui standard într-adevăr mondial de transparență, care ar putea soluționa unele dintre aceste probleme. În 1999, când Global Witness a cerut companiilor petrolifere să instituie transparență în cazul plăților de tranzacții, unii oameni au luat în derâdere naivitatea extremă a acelei mici idei. Dar, literalmente sute de grupuri de societăți civile din toată lumea s-au adunat pentru a lupta pentru transparență și acum devine cu rapiditate un etalon și chiar o lege. Două treimi din valoarea companiilor petrolifere și miniere din întreaga lume sunt în acest moment acoperite de legile de transparență. Două treimi.

Așadar această schimbare se întâmplă. Asta înseamnă progres. Dar încă nu am ajuns la capăt, nici pe departe. Deoarece nu e vorba de corupție undeva departe, nu-i așa? Într-o lume globalizată, corupția e o afacere cu adevarat globalizată, care necesită soluții globale, sprijinite și impuse de către noi toți, ca cetățeni globali, chiar aici.

Vă mulțumesc.

(Aplauze)