Cătălin Toderaș
Cătălin Toderaș: în 2018 a inițiatiat și susțne, alături de Dan Girtofan, Programul de Educație Rutieră “E.R.A. Educație – Responsabilitate – Atitudine”, adresat elevilor de Clasa a 12-a, program început în județul Brașov și extins în alte 6 județe din țară, având, până in prezent, peste 20.000 de elevi beneficiari.
Dragoș Cabat
După o carieră îndelungată în finanțe și banking, Dragoș Cabat este preocupat în prezent de domeniul economiei moderne, în special lecții de economie pe care le putem aplica în viața de zi cu zi pentru a deveni mai fericiti.
Dumitru Borțun
Dumitru Borţun este doctor în filosofie şi profesor universitar la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti – SNSPA, unde predă cursurile „Analiza discursului public”, „Semiotică. Teorii ale limbajului”, „Etică în comunicare” şi „Responsabilitate socială corporativă”. În 2009, Alianța Națională a Organizaţiilor Studenţilor din România – ANSOC l-a premiat cu titlul de Profesor Bologna, acordat profesorilor care „sunt apreciaţi de studenţi, aduc plus de valoare educaţiei din România şi sunt modele pentru studenţi”. În 2015 a primit tilul de „Personalitatea anului 2015”, acordat de Revista Legal Point pentru „promovarea valorilor morale în tehnicile de comunicare”, iar în 2017, Diploma de Excelenţă „Integritate, Bună Guvernanţă şi Responsabilitate Socială”, acordată de Eurolink – Casa Europei. În 2021, Președintele României, Klaus Iohannis, i-a acordat Ordinul „Meritul Cultural” în grad de „Cavaler”, categoria Cercetare științifică, „în semn de apreciere pentru contribuția importantă avută de-a lungul întregii activități la promovarea culturii și a identității naționale românești”. În 2023, Asociația pentru Dialog și Valori Universale i-a acordat Premiul „Pace și Dialog”, pentru acțiunile prin care a contribuit la „dezvoltarea dialogului și toleranței în societate”.
Flavius Țurcanu
Flavius Turcanu, este singurul COACH și OPTOMETRIST din România, și îi ajută pe oameni să-și recupereze vederea relaxată și clară în mod NATURAL - fără ochelari, fără operatie, fără lentile de contact - și fără efecte adverse.
Ioan Prisecaru
Ioan Prisecaru a fost în anii 80 unul din marii judoka ai României. A ajuns campion naţional, a reprezentat ţara la Balcaniade şi chiar un campionat European, aşa că a văzut înainte de Revoluţie cum erau economiile deschise.
Azi fostul campion la judo este cel mai mare industriaș al Iașului, creînd peste 1000 de locuri de muncă.
Muhammet Petru Gurkan
Muhammet Petru Gurkan are 23 ani de experiență în domeniul hotelier în Turcia și 9 ani de antreprenoriat în România în conceptul healthy lifestyle. Conceptul implementat de el in România și Europa de Est este unul de pionierat, aducând o nouă abordare asupra stilului de viață. A fost premiat ca și inovație în domeniul well-beeing.