Mark Plotkin
1,510,124 views • 16:35

Sunt etnobotanist, un om de știință care lucrează în pădurea tropicală, documentând cum folosesc oamenii plantele locale. Mă ocup de mult timp cu asta. Și vreau să vă spun că acești oameni cunosc pădurile și aceste comori medicinale mai bine decât le știm sau le vom ști noi vreodată. În plus, aceste comunități, aceste culturi indigene, dispar mult mai rapid decât pădurile. Cea mai mare și mai în pericol specie din pădurea amazoniană nu este jaguarul, nu este acvila harpia, ci triburile izolate, care nu au fost contactate.

Acum patru ani m-am accidentat la picior în timpul unei excursii pe munte și am mers la doctor. Mi-a dat tratament cu pansamente calde, reci, aspirină, analgezice opiode, anti-inflamatorii, injecții cu cortizon. Nu a mers. Câteva luni mai târziu, eram în zona nord-estică a Amazonului. Am mers într-un sat iar șamanul mi-a spus: „Șchiopătezi". Și n-am să uit cît voi trăi, m-a privit în ochi și mi-a spus: „Scoate-ți pantoful și dă-mi pumnalul tău". (Râsete) A mers către un palmier și a taiat o ferigă de pe el, a aruncat-o în foc, mi-a pus-o pe picior, a aruncat-o într-o oală de apă, și m-a pus să beau ceaiul. Durerea a dispărut timp de șapte luni. Când a revenit, m-am dus din nou la șaman. Mi-a dat același tratament, și sunt vindecat de trei ani. De cine ați prefera să fiți tratat? (Aplauze) Acum, să fim ințeleși, medicina occidentală e cel mai eficient sistem de vindecare, dar are și multe goluri. Unde e vindecarea cancerului de sân? Unde e vindecarea schizofreniei? Unde e vindecarea refluxului gastro-esofagian? Unde e vindecarea insomniei? Adevărul este ca acești oameni pot uneori vindeca afecțiuni pe care noi nu putem. Aici vedeți un vraci din nord-estul Amazonului tratând leișmanioza, o boală parazitară urâtă ce afecteză 12 milioane de oameni din întreaga lume. Tratamentul occidental constă în injecții cu antimoniu. Sunt dureroase, scumpe, și probabil nu sunt bune pentru inimă, fiind pe bază de metal greu. Acest om o vindecă folosind trei plante din pădurea amazoniană.

Asta e broasca magică. Colegul meu, regretatul si marele Loren McIntyre, care a descoperit lacul sursă al Amazonului, laguna McIntyre din Anzii peruvieni, s-a pierdut la granița Peru-Brazilia în urmă cu 30 de ani. A fost salvat de un grup de indieni izolați numiți Matsés. I-au făcut semn să-i urmeze în pădure, ceea ce a și făcut. Acolo, ei au scos niște coșuri din frunze de palmier. Au scos broaște maimuță verzi, niște animale mari, cam așa... și au început să le lingă. Se pare că au un puternic efect halucinogen. McIntyre a scris despre asta și a fost citit de editorul revistei High Times. Vedeți, etnobotaniștii au prieteni în tot felul de cercuri ciudate. Tipul ăsta a hotărât să meargă în Amazon să încerce lucruri noi, de exemplu să lingă o broască, și a facut-o și a scris: „Tensiunea arterială mi-a explodat, am pierdut controlul funcțiilor corporale, am leșinat, m-am trezit într-un hamac șase ore mai târziu, și m-am simțit ca D-zeu două zile." (Râsete) Un chimist italian a citit asta și a spus: „Nu mă interesează aspectele teologice ale broaștei maimuță verzi. Dar care e treaba cu afectarea tensiunii arteriale?" Acest chimist italian care lucrează la un nou tratament împotriva hipertensiunii arteriale bazat pe peptide din pielea broaștei maimuță verzi , iar alți cercetători caută un tratament pentru stafilococul auriu rezistent la medicamente. Ce ironic ar fi dacă acești indieni izolați și broasca lor magică ar fi răspunsurile lor.

Iată un șaman ayahuasca în nord-estul Amazonului, în timpul unei ceremonii yage. L-am dus la Los Angeles să cunoască reprezentantul unei fundații pentru a-l sprijini cu bani în protejarea culturii lor. Acesta s-a uitat la vraci și a spus: „N-ai urmat facultatea de medicină, așa-i?" Șamanul a spus: „Nu." „Atunci ce poți ști despre vindecări?" Șamanul l-a privit și a spus: „Știți ce? Dacă ai o infecție, mergi la doctor." „Dar multe afecțiuni sunt boli ale inimii, minții și spiritului." „Doctorii din vest nu se pot atinge de astea. Eu le vindec." (Aplauze)

Dar a învăța despre noi medicamente din natură nu e chiar ușor. Asta e o viperă din Brazilia al cărei venin a fost studiat la Universitea din Sao Paolo. Ulterior din el au fost fabricați inhibitorii ACE. Aceștia reprezintă un tratament de primă linie pentru hipertensiune. Hipertensiunea e cauza a peste 10% din morțile de pe planetă în fiecare zi. Industria bazată pe veninul acestui șarpe brazilian valorează 4 miliarde dolari, iar brazilienii nu au primit niciun ban. Nu e un mod acceptabil de a face afaceri.

Pădurea tropicală a fost numită cea mai impresionantă expresie a vieții pe Terra. Există o vorbă în Suriname, care îmi place mult: „Pădurile tropicale dețin răspunsuri la întrebări pe care nu le-am pus încă." Dar, după cum știți, pădurea tropicală e pe cale de dipariție. Aici în Brazilia, în Amazon, în lume. Am făcut poza asta dintr-un mic avion ce zbura peste granița estică a rezervației indigene Xingu din statul Mato Grosso, la nord-vest de aici. În jumătatea superioară a fotografiei vedeți unde locuiesc indienii. Linia de pe mijloc e granița estică a rezervației. Jumătatea superioară — indieni, jumătatea inferioară — albi. Jumătatea superioară — medicamente minune, jumătatea inferioara — doar vaci slabe. Jumătatea superioară — carbon captat de pădure, unde își are locul, jumătatea inferioară — carbon în atmosferă unde determină schimbarea climatului. În fapt, cauza numărul doi a eliberării carbonului în atmosferă este distrugerea pădurii.

Dar când vorbim despre distrugere este important să ne amintim că Amazonul este cel mai măreț peisaj dintre toate. E un loc plin de frumusețe și minune. Cel mai mare animal consumator de furnici trăiește în pădurea tropicală cu o greutate de 41 kg. Păianjenul goliat care mănâncă păsări e cel mai mare păianjen din lume. De asemenea se găsește în Amazon. Deschiderea aripilor vulturului harpie este de peste 2 m. Și caimanul negru — acești monștri pot cântări peste jumătate de tonă. Sunt cunoscuți ca mâncători de oameni. Anaconda, cel mai mare șarpe, capybara, cel mai mare rozător. Un specimen din Brazilia a cântărit 91 kg.

Haideți să vedem unde trăiesc aceste creaturi, în nord-estul Amazonului, casă a tribului Akuriyo. Oamenii izolați au un rol mistic și iconic în imaginația noastră. Acești oameni cunosc natura cel mai bine. Acești oameni trăiesc într-adevăr în totală armonie cu natura. După standardele noastre, acești oameni ar fi considerați primitivi. „Nu știu cum să facă focul, mai exact, nu știau când au fost contactați prima dată." Însă ei cunosc pădurea mult mai bine decât noi. Cei din tribul Akuriyos au 35 de cuvinte pentru miere, și ceilalți indieni îi respectă pentru că sunt veritabili maeștri ai ținutului de smarald. Aceasta e fața prietenului meu, Pohnay. Pe când eu eram adolescent ascultând muzica Rolling Stones în orașul meu de baștină, New Orleans, Pohnay era un nomad al pădurii, hoinărind prin jungla nord-est amazoniană într-un grup mic, căutând vânat, căutând plante medicinale, căutându-și o soție în alte mici grupuri nomadice. Dar acești oameni știu lucruri pe care noi nu le știm, și au multe să ne învețe.

Totuși, dacă mergeți în marea parte a pădurii amazoniene, nu există băștinași. Veți găsi in schimb sculpturi de piatră pe care băștinașii necontactați le foloseau pentru a-și ascuți marginile topoarelor de piatră. Din aceste culturi care pe vremuri dansau, făceau dragoste, cântau zeilor, venerau pădurea, a mai rămas doar o imprimare în piatră, după cum vedeți aici.

Să ne mutăm în vestul Amazonului, care este epicentrul triburilor izolate. Fiecare din aceste puncte reprezintă un trib mic, necontactat, și marea descoperire de azi este că bănuim că sunt 14-15 grupuri izolate ce trăiesc în Amazonul columbian.

De ce sunt acești oameni izolați? Ei știu că noi existăm, că există o lume în afară. Asta este o formă de împotrivire. Ei au ales să se izoleze, și cred că e dreptul lor să rămână așa. De ce se ascund aceste triburi? Iată de ce. Sigur, parte din treaba aceasta a fost începută în 1492. Dar la începutul secolului trecut era vorba despre comerțul cu cauciuc. Cererea pentru cauciuc natural ce venea din Amazon a inițiat echivalentul botanic al goanei după aur. Cauciuc pentru roțile bicicletelor, cuciuc pentru roțile automobilelor, cauciuc pentru zepeline. Era o cursă infernală pentru acel cauciuc, iar omul din stânga, Julio Arana, este unul din mafioții poveștii. Oamenii lui, compania lui, și alte companii ca a lui au omorât, masacrat, torturat, măcelărit indieni precum Witotos, cei din partea dreaptă a imaginii.

Chiar și azi, când oamenii ies din pădure, povestea nu are de obicei un final fericit. Aceștia sunt din tribul Nukak. Au fost contactați în anii '80. Într-un an, toți cei peste 40 de ani au murit. Și rețineți că acestea sunt societăți preliterate. Bătrânii sunt bibliotecile. De fiecare dată când moare un șaman, e ca și cum a ars o bibliotecă. Au fost alungați de pe pământurile lor. Traficanții de droguri au acaparat pământurile tribului Nukak, care acum trăiește din cerșit în parcurile publice din Columbia de est. De la pământurile Nukak, vreau să vă duc acum în sud-vest, spre cel mai spectaculos peisaj din lume: Parcul Național Chiribiquete. Era înconjurat de trei triburi izolate și grație guvernului columbian și colegilor columbieni, acum a fost extins. E mai mare decât statul Maryland. E o comoară de diversitate botanică. A fost explorat botanic pentru prima dată în 1943 de către mentorul meu, Richard Schultes, pe care-l vedeți aici la muntele Bell, muntele sacru al tribului Karijona. Să vă arăt cum apare azi. Zburând peste Chiribiquete, trebuie să înțelegeți că acești munți ai lumii pierdute sunt încă pierduți. Niciun om de știință nu a ajuns pe vârf. În fapt, nimeni nu a ajuns pe vârful muntelui Bell de la Schultes în 1943. Și încheiem aici cu muntele Bell în partea stânga a fotografiei. Să vă arăt cum se prezintă azi.

Nu numai că este o comoară de diversitate botanică, nu numai că este casa a trei triburi izolate, dar este cea mai mare comoară de artă pre-columbiană din lume : peste 200.000 de picturi. Omul de știință danez Thomas van der Hammen a numit acest loc Capela Sixtină a pădurii tropicale amazoniene.

Dar să ne mutăm din Chiribiquete spre sud-est, în Amazonul columbian. Rețineți că Amazonul columbian e mai mare decât New England. Amazonul e o pădure imensă, din care Brazilia deține o mare parte, însă nu tot. Mergem spre două parcuri naționale, Cahuinari și Puré, din Amazonul columbian — aceea e granița cu Columbia în dreapta — locul câtorva grupuri de oameni izolați și necontactați. Cunoscătorii se pot uita la acoperișurile acestor case lungi, numite maloca, și vor remarca diversitatea culturală. Acestea sunt, de fapt, triburi diferite. Pe cât de izolate sunt aceste regiuni, lăsați-mă să vă arăt cum se apropie lumea exterioară. Aici vedem cum au crescut comerțul și transportul în Putumayo. Odată cu atenuarea războiului civil în Columbia, lumea externă începe să apară. La nord avem exploatarea ilegală a aurului, ca și la est, în Brazilia. A crescut vânatul si pescuitul din rațiuni comerciale. Asistăm la tăierea ilegală a copacilor la sud, iar traficanții de droguri încearcă să intre în Brazilia prin parc. Acesta e motivul pentru care nu te puneai rău cu indienii izolați în trecut. Și dacă vi se pare că această poză nu e clară, e pentru că a fost făcută la repezeală. (Râsete) Arată ca... (Aplauze) Arată ca un hangar din Amazonul brazilian. Asta e o expoziție de artă din Havana, Cuba. Un grup numit Los Carpinteros. E percepția lor pentru care nu trebuie ă te pui rău cu indienii izolați.

Dar lumea se schimbă. Aceștia sunt tribul Mashci-Piro de la granița Brazilia-Peru care au ieșit din junglă pentru că au fost fugăriți afară de traficanții de droguri și de tăietorii de lemne. Iar în Peru se întâmplă un lucru foarte dubios. Se numește safari uman. Vă duc la grupuri izolate ca să faceți fotografii cu ei. Bineînțeles că atunci când le dai haine și ustensile le dai și boli. Noi numim acest fenomen: „safari inuman". Aceștia sunt indieni la granița cu Peru deasupra cărora au survolat avioane sponsorizate de misionari. Voiau să ajungă acolo și să-i convertească la creștinism. Știm cum se încheie astfel de povești.

Ce-i de făcut? Să introducem tehnologie în triburile contactate, nu în cele necontactate, într-un mod respectuos pentru culturile lor. Aceasta e căsătoria perfectă între înțelepciunea șamanică antică și tehnologia secolului 21. Am făcut asta cu peste 30 de triburi, am mapat, manageriat și crescut protecția a peste 70 de milioane de acri de pădure tropicală ancestrală. (Aplauze)

Aceasta permite indienilor să preia controlul destinului lor ecologic și cultural. De asemenea au ridicat case de gardă pentru a ține străinii afară. Aceștia sunt indieni învățați să devină pădurari indigeni, să patruleze granițele și să țină lumea exterioară la distanță. Asta-i o fotografie a unui contact. Aceștia sunt indienii din tribul Chitonahua la granița Brazilia-Peru. Au ieșit din junglă cerând ajutor. Au fost împușcați, iar casele lor lungi, malocas, au fost arse. Unii au fost masacrați. Folosirea armelor semiautomate pentru a măcelări oamenii necontactați e cel mai josnic și dezgustător abuz împotriva drepturilor omului de pe planeta noastră la momentul actual, și trebuie să fie oprită. (Aplauze)

Permiteți-mi să concluzionez prin a spune că această muncă poate aduce satisfacții spirituale, dar este dificilă și periculoasă. Doi colegi de-ai mei au murit recent prăbușiți cu un mic avion. Serveau pădurea pentru a proteja aceste triburi necontactate. Deci, în concluzie, întrebarea este ce ne rezervă viitorul. Aceștia sunt oameni din tribul Uray din Brazilia. Ce le rezervă viitorul, și ce ne rezervă nouă viitorul? Hai să ne gândim altfel. Hai să facem lumea mai bună. Dacă se va schimba climatul, să facem ca schimbarea să fie în bine, nu în rău. Hai să trăim pe o planetă plină de vegetație luxuriantă, în care triburile izolate pot rămâne izolate, își pot păstra misterul și acele cunoștințe pe care le dețin, dacă așa își doresc. Hai să trăim într-o lume în care șamanii trăiesc în aceste păduri și se vindecă pe ei înșiși, dar și pe noi, cu plantele lor mistice și broaștele lor sacre.

Mulțumesc încă o dată.

(Aplauze)