Felul în care industrializarea a schimbat copilăria | Dorsa Amir | TEDxCambridge
71,187 views |
Dorsa Amir |
TEDxCambridge
• May 2019
Poate crezi că ai avut o copilărie normală: ai avut prieteni de vârsta ta, ai mers la școală pentru a învăța de la profesori și poate ai avut chiar propria ta cameră. Antropologul evoluționist Dorsa Amir ne arată cum aceste evenimente zilnice din cultura vestică sunt, de fapt, experiențe noi și ciudate pentru omenire, putând avea consecințe majore asupra dezvoltării copilului.
Aflați mai multe pe http://www.tedxcambridge.com
Dorsa Amir este un antropolog evoluționist și este interesată de felul în care mediul cultural și ecologic modelează mințile aflate în dezvoltare. Ea este cercetătoare în cadrul Departamentului de Psihologie al Colegiului Boston și și-a făcut doctoratul în Antropologie la Universitatea Yale. Cercetările sale, din perspectiva interculturalității și a dezvoltării, analizează rolul mediului înconjurător în formarea și adaptarea comportamentului și a preferințelor. În prezent, ea investighează variațiile interculturale în ceea ce privește dezvoltarea atitudinii față de risc și a preferinței de timp, efectele statutului socio-economic din primii ani de viață asupra comportamentului și rolul sărăciei în dezvoltarea cognitivă.
Discursul a fost ținut în cadrul unui eveniment TEDx după modelul conferințelor TED, dar a fost organizat de o comunitate locală. Citiți mai multe la adresa: https://www.ted.com/tedx