Bill Gates
7,748,225 views • 27:49

Voi vorbi astăzi despre energie și climă. Și asta poate părea puțin surprinzător pentru că munca mea de la fundație e legată în mare parte de vaccinuri și semințe, de lucrurile pe care e nevoie să le inventăm și livrăm pentru a-i ajuta pe cei mai săraci două miliarde să trăiască mai bine. Dar energia și clima sunt extrem de importante pentru acești oameni, chiar mai importante decât pentru oricine altcineva de pe planetă. Înrăutățirea climei înseamnă că mulți ani recoltele lor nu vor mai crește. Va fi prea multă ploaie, nu va fi destulă ploaie. Lucrurile se vor schimba în moduri pe care mediul lor fragil pur și simplu nu le poate îndura. Iar asta duce la foamete, la nesiguranță, la neliniște. Schimbările climatice vor fi groaznice pentru ei.

De asemenea, prețul energiei e foarte important pentru ei. De fapt, dacă am putea alege un singur lucru căruia să-i scădem prețul pentru a reduce sărăcia, am alege de departe energia. Prețul energiei s-a redus în timp. Civilizația avansată e bazată pe progresul energetic. Revoluția cărbunelui a alimentat revoluția industrială și chiar în anii 1990 prețul electricității a cunoscut un declin rapid și de aceea avem frigidere, aer condiționat, putem crea materiale moderne și face atâtea lucruri. Și astfel suntem într-o situație minunată în ceea ce privește electricitatea în lumea bogată. Dar, odată ce o facem mai ieftină - și să încercăm s-o facem de două ori mai ieftină - trebuie să respectăm o nouă constrângere, iar această constrângere are de-a face cu CO2.

CO2 încălzește planeta, iar ecuația privitoare la CO2 e chiar una foarte simplă. Dacă adunăm cantitățile de CO2 emise, acest lucru duce la o creștere a temperaturii, iar creșterea de temperatură duce la niște efecte foarte negative. Efectele asupra vremii și, poate mai grav, efectele indirecte așa încât ecosistemele naturale nu se pot adapta acestor schimbări rapide, și așa se ajunge la colapsul ecosistemului.

Măsura exactă a corelării dintre creșterea CO2 și creșterea temperaturii și unde există reacții inverse pozitive, încă mai are o oarecare incertitudine, dar nu foarte mare. Și există cu siguranță incertitudine despre cât de grave vor fi aceste efecte, dar ele vor fi extrem de grave. Am întrebat oamenii de știință în repetate rânduri: chiar trebuie să ajungem aproape de zero? Nu putem să reducem la jumătate sau la un sfert? Iar răspunsul este că, până nu vom ajunge aproape de zero, temperatura va continua să crească. Așa că avem în față o mare problemă. Nu e totuna cu un camion înalt de 4 m care trebuie să treacă pe sub un pod de 3 m și pe care l-am putea cumva turti încât să treacă. Aici avem ceva ce trebuie redus la zero.

Noi emitem foarte mult dioxid de carbon în fiecare an, peste 26 de miliarde de tone. Pentru fiecare american sunt aproximativ 20 de tone. Pentru oamenii din țările sărace este mai puțin de o tonă. În medie la nivelul planetei sunt vreo cinci tone pentru fiecare om. Și, cumva, trebuie să facem schimbări care să reducă asta la zero. A crescut constant. Numai diferitele schimbări economice au produs o oarecare stabilizare, așa că trebuie să trecem de la o creștere rapidă la scădere, și scădere până la zero.

Ecuația are patru factori. Puțină înmulțire. Deci, avem ceva în stânga, CO2, care vrem să fie ajungă la zero, iar asta se va baza pe numărul de oameni, serviciile pe care fiecare persoană le folosește în medie, energia medie pentru fiecare serviciu și CO2-ul emis pe unitatea de energie. Hai să ne uităm la fiecare dintre ele și să vedem cum putem ajunge la zero. Probabil unul dintre acestea va trebui să se apropie destul de mult de zero. Asta e din algebra de liceu, dar hai să aruncăm o privire.

Mai întâi avem populația. Lumea are astăzi 6,8 miliarde de oameni. Se îndreaptă spre aproximativ nouă miliarde. Dacă facem o treabă grozavă cu vaccinurile noi, serviciile medicale și de sănătate reproductivă, am putea să scădem asta cu poate 10 sau 15 la sută, dar aici vedem o creștere de aproximativ 1,3.

Al doilea factor sunt serviciile pe care le folosim. Asta include totul, mâncarea pe care o mâncăm, îmbrăcămintea, televiziunea, încălzirea. Astea sunt lucruri foarte bune și a scăpa de sărăcie înseamnă a oferi aceste servicii aproape oricui de pe planetă. Și este un lucru grozav ca acest număr să crească. În lumea bogată, poate în primul miliard, probabil că am putea să ne limităm și să folosim mai puțin, dar în fiecare an, această cifră, în medie, va crește, așa că, în general, serviciile oferite fiecărei persoane vor crește de peste două ori. Aici avem un serviciu foarte elementar. Aveți lumină în casă pentru a vă putea citi temele? Ei bine, acești copii nu au, așa că ies afară și-și citesc temele la lumina becurilor de la stâlpi.

Apoi eficiența, E, energia pentru fiecare serviciu, aici avem în sfârșit ceva vești bune. Avem ceva ce nu crește. Prin diferite invenții și moduri de iluminare, prin diferite tipuri de mașini, diferite moduri de a construi clădiri, există multe servicii unde poți reduce energia pentru acel serviciu destul de substanțial, în cazul anumitor servicii, chiar cu până la 90 la sută. Există alte servicii, de exemplu cum facem îngrășământ sau cum facem transportul aerian, unde e mult mai puțin loc pentru îmbunătățiri. Așa că, în medie, dacă suntem optimiști, s-ar putea să obținem o reducere de trei până la, poate, șase ori. Dar pentru acești trei factori de până acum, ajungem de la 26 de miliarde la, în cel mai bun caz, 13 miliarde de tone, iar asta nu e suficient.

Așa că hai să ne uităm la al patrulea factor — acesta va fi un factor cheie — care este cantitatea de CO2 emisă per unitatea de energie. Iar întrebarea este: se poate să o reducem la zero? Dacă arzi cărbune, nu. Dacă arzi gaz natural, nu. Aproape fiecare metodă de a produce electricitate astăzi, cu excepția metodelor regenerabile emergente și nucleare, emană CO2. Ceea ce va trebui să facem la scară globală, este să creăm un nou sistem. Deci, avem nevoie de miracole ale energiei.

Când folosesc termenul miracol, nu mă refer la ceva ce este imposibil. Microprocesorul e un miracol, calculatorul personal e un miracol. Internetul și serviciile lui sunt un miracol. Oamenii de aici au contribuit la crearea multor miracole. În mod normal nu avem un termen, ca să obții un miracol până la o dată anume. În mod normal doar aștepți și unele vin, unele nu. Acesta e un caz în care chiar trebuie să accelerăm la maximum și să obținem un miracol într-un interval destul de scurt.

M-am gândit: oare cum aș putea zugrăvesc ideea? Există vreo ilustrare naturală, vreo demonstrație care ar putea stimula imaginația oamenilor? M-am gândit că anul trecut am adus țânțari și se pare că unora le-a plăcut. (Râsete) Chiar i-a implicat în ideea că, știți, sunt oameni care trăiesc cu țânțari. Cu energia, tot ce am putut găsi a fost asta. M-am gândit să dau drumul câtorva licurici și asta să fie contribuția mea la mediul de aici în acest an. Așa că aici avem niște licurici naturali. Mi s-a spus că nu mușcă, de fapt s-ar putea nici să nu iasă din borcan. (Râsete)

Există tot felul de soluții șmechere ca aceasta, dar ele n-au cine știe ce valoare. Avem nevoie de soluții, una sau mai multe, care au o scară incredibilă și sunt de mare încredere și, deși oamenii caută în multe direcții, eu văd doar cinci care pot să producă numere mari. Am lăsat deoparte energia mareelor, geotermică, fuziunea, biocombustibilii. Ele s-ar putea să contribuie întrucâtva, iar dacă vor îmi vor întrece așteptările, cu atât mai bine. Dar ce vreau să subliniez aici este că va trebui să lucrăm la fiecare din acestea cinci și că nu putem renunța la niciuna dintre ele chiar dacă par copleșitoare, pentru că toate prezintă dificultăți semnificative.

Hai să ne uităm mai întâi la arderea combustibililor fosili, fie arderea cărbunelui, fie a gazului natural. Ceea ce trebuie făcut aici, pare simplu, dar nu este, este să luăm CO2-ul, după ce l-am ars și iese pe horn, să-l presurizăm, să-l lichefiem, să-l punem undeva și să sperăm că rămâne acolo. Avem niște chestii pilot care fac asta la nivelul de 60 până la 80 la sută, dar creșterea până la procentajul plin, asta va fi foarte dificil, și va fi greu să ne înțelegem unde să punem cantitățile acestea de CO2, dar aici cea mai grea este problema pe termen lung. Cine va fi sigur? Cine va garanta ceva care e literalmente de miliarde de ori mai mare decât orice tip de reziduu la care vă puteți gândi, nuclear sau de alt fel? E un volum foarte mare. E o problemă grea.

Următoarea ar fi energia nucleară. Are și ea trei probleme mari. Costul, în special în țări strict regularizate, e mare. Problema siguranței, să fim liniștiți că nimic nu se poate întâmpla, că, deși există acești operatori umani, combustibilul nu va fi folosit pentru arme. Iar apoi ce faci cu reziduurile? Și, chiar dacă nu sunt foarte multe, ne preocupă mult asta. Trebuie să ne simțim confortabil cu asta. Așa că există trei probleme foarte grele care s-ar putea sa aibă soluție și deci ar trebui să lucrăm la ele.

Ultimele trei din cele cinci le-am pus împreună. Acestea sunt cele pe care lumea le numește surse regenerabile. Dar ele — chiar dacă e minunat că nu au nevoie de combustibil — au unele dezavantaje. Unul este că densitatea energiei produse de aceste tehnologii este mult mai mică decât la o centrală electrică. Acestea sunt ferme energetice, vorbim aici de mulți kilometri pătrați, o suprafață de mii de ori mai mare decât o centrală electrică normală. Totodată acestea sunt surse intermitente. Soarele nu strălucește toată ziua și nu strălucește în fiecare zi, iar vântul nu bate nici el tot timpul. Dacă depindem de aceste surse, ne trebuie o metodă de a obține energie în acele perioade când nu e disponibilă. Aici avem mari probleme bănești. Avem dificultăți cu transportul. De exemplu, să spunem că o sursă de energie se află în afara țării, nu ai nevoie doar de tehnologie, ci trebuie să te expui și riscului ca energia să provină de altundeva.

Și, în final, există problema înmagazinării. Și, pentru a înțelege dimensiunea, am luat la mână toate tipurile de baterii care sunt produse, pentru mașini, calculatoare, telefoane, lanterne, orice. Am comparat cu cantitatea de energie pe care o consumă lumea și am descoperit că toate bateriile pe care le producem acum ar putea înmagazina mai puțin de 10 minute din totalul de energie. Așa că, de fapt, avem nevoie de un progres semnificativ aici, o soluție de o sută de ori mai bună decât ce avem acum. Nu e imposibil, dar nu e lucru ușor. Problema asta apare când vrem ca sursa intermitentă să fie peste, să zicem, 20-30% din consum. Dacă ne bazăm pe ea pentru 100%, avem nevoie de o baterie miracol.

Cum vom merge mai departe, care e drumul potrivit? E un nou Proiect Manhattan? Ce ne poate ajuta să ajungem acolo? Ei bine, avem nevoie de multe firme care să lucreze la asta, sute. Pe fiecare dintre aceste cinci drumuri, avem nevoie de cel puțin 100 de oameni. Iar la mulți dintre ei vă veți uita și veți spune că sunt nebuni. Cred că aici în grupul TED avem mulți oameni care deja sunt pe acest drum. Bill Gross are câteva companii, între care una numită eSolar, care are niște tehnologii solare termale excelente. Vinod Khosla investește în zeci de companii care fac lucruri remarcabile și au posibilități interesante, iar eu încerc să-l susțin. Nathan Myhrvold și cu mine chiar susținem o companie care, poate în mod surprinzător, urmează calea nucleară. Există unele inovații în domeniul nuclear: modularitate, lichid. Dar inovația chiar s-a oprit în domeniul acesta acum multă vreme, așa că n-ar fi surprinzător să existe niște idei bune pe undeva.

Ideea TerraPower este că, în loc să ardem o parte din uraniu, acel 1% care este U235, noi ne-am decis să ardem cei 99% de U238. Este o idee cam nebunească. De fapt s-a vorbit despre ea de multă vreme, dar nu s-a putut niciodată simula dacă va funcționa sau nu. Doar datorită apariției supercomputerelor moderne acum se poate simula și vedea că, într-adevăr, folosind materialele potrivite, se pare că ar putea funcționa.

Și, pentru că se ard cei 99%, profilul costurilor e mult îmbunătățit. De fapt ardem reziduurile și putem folosi drept combustibil toate reziduurile rămase de la reactoarele de azi. În loc să ne facem griji pentru ele, le folosim și e un lucru grozav. Consumă uraniul pe măsură ce avansează; ca un fel de lumânare. Vedeți acea diagramă; numit adesea „reactor cu undă progresivă”. În ce privește combustibilul, asta chiar rezolvă problema. Am aici o poză a unui loc din Kentucky. Acestea sunt reziduuri, cei 99% rămași după ce s-a consumat partea care se arde acum. Se cheamă uraniu sărăcit. Acesta acoperă nevoile de energie ale SUA pentru sute de ani. Iar prin simpla filtrare a apei de mare într-un proces necostisitor am avea destul combustibil pentru întreaga viață a planetei.

Așadar ne așteaptă o mulțime de dificultăți, dar este un exemplu din multe sute și sute de idei de care avem nevoie pentru a avansa. Hai să ne gândim, cum am putea să ne evaluăm? Cum ar trebui să arate carnetul nostru de note? Ei bine, hai să vedem unde trebuie să ajungem, iar apoi să ne uităm la pașii intermediari. Pentru 2050, ați auzit multă lume vorbind despre această reducere de 80%. Este foarte important să ajungem acolo. Iar cei 20 la sută vor fi consumați de ce se întâmplă în țări sărace și în continuare de agricultură. Să sperăm că vom fi curățat silvicultura, cimentul... Pentru a ajunge la cei 80 la sută, țările dezvoltate, incluzând țări ca China, vor trebui să-și modifice producția de electricitate în întregime. Cealaltă notă este dacă aplicăm această tehnologie cu emisii zero, dacă am introdus-o în toate țările dezvoltate și suntem în curs de a o duce în restul lumii. Asta este super important. Acesta este un element cheie în completarea carnetului de note.

Facem un pas înapoi: cum ar trebui să arate carnetul de note din 2020? Ei bine, din nou ar trebui să aibă două elemente. Ar trebui aplicăm aceste măsuri de eficientizare pentru a începe să avem reduceri. Cu cât emitem mai puțin, cu atât mai mică va fi suma de CO2 și, astfel, temperatura mai scăzută. Dar într-un fel, nota pe care o primim, făcând lucruri care nu ne duc până la reducerile mari, este doar în mod egal sau poate chiar mai puțin importantă decât cealaltă, care este porția de inovație a acestor progrese.

Aceste progrese trebuie aduse la viteză maximă și asta putem măsura în raport cu companiile, proiectele pilot și reglementările care au fost schimbate. S-au scris multe cărți excelente pe tema aceasta. Cartea lui Al Gore, „Our Choice” și cartea lui David MacKay, „Sustainable Energy Without the Hot Air.”. Ele iau totul la mână și creează o structură astfel încât lumea să poată discuta aceste lucruri, pentru că avem nevoie de o susținere mare. Trebuie ca multe lucruri să fie puse cap la cap.

Este o dorință. E o dorință foarte concretă ca noi să inventăm această tehnologie. Dacă aș putea să-mi aleg doar o dorință pentru următorii 50 de ani, aș putea alege cine să fie președinte, aș putea alege un vaccin, lucru care mă pasionează, sau aș putea să aleg asta: energie la jumătate de preț, fără CO2. Eu dorința asta aș alege-o. Are impactul cel mai mare. Dacă nu ni se îndeplinește această dorință, diviziunea între oamenii care gândesc pe termen scurt și lung va fi îngrozitoare, între Statele Unite și China, între țările sărace și cele bogate, și în mod special viața acelor două miliarde de oameni va fi mult mai rea.

Ce trebuie să facem? Ce vă rog pe dumneavoastră să faceți mai departe și să puneți în mișcare? Avem nevoie de mai multe fonduri de cercetare. Când țările se întrunesc, de exemplu la Copenhaga, n-ar trebui să discute doar despre CO2, ar trebui să discute despre acest plan de inovații. V-ar surprinde cât de ridicol de mici sunt cheltuielile pentru aceste cercetări inovatoare. E nevoie și de stimulii de piață, de taxa pe CO2, de bursa emisiilor, încât să se facă auzit semnalul prețurilor. Trebuie să răspândim mesajul. Trebuie ca această conversație să devină mai rațională, mai inteligibilă, incluzând măsurile pe care le ia guvernul. Este o dorință importantă, dar pe care cred că o putem îndeplini.

Vă mulțumesc. (Aplauze) Vă mulțumesc.

Chris Anderson: Mulțumesc. Mulțumesc. (Aplauze) Mulțumesc. Ca să înțeleg mai bine despre TerraPower, în primul rând, poți oferi o idee despre magnitudinea investițiilor?

Bill Gates: Pentru a face software-ul, a cumpăra supercomputerul, a angaja oameni de știință competenți, ceea ce am și făcut, e vorba doar zeci de milioane. Chiar și după ce ne testăm materialele într-un reactor rusesc, pentru a fi siguri că materialele noastre funcționează cum trebuie, vom ajunge abia la sute de milioane. Partea dificilă este construcția reactorului-pilot, găsirea celor câteva miliarde, a reglementărilor, a amplasamentului construcția efectivă a primului dintre acestea. După ce-l construiești pe primul, dacă merge ca în reclamă, atunci e clar ca lumina zilei, pentru că economia, densitatea energetică, sunt foarte diferite de cele din domeniul nuclear.

CA: Ca să înțelegem cum trebuie, asta presupune construirea în pământ, la adâncime, a unui fel de coloană verticală de combustibil nuclear, din acest tip de uraniu consumat, iar apoi procesul începe de sus și cumva merge în jos?

BG: Așa e. Astăzi tot timpul trebuie să realimentezi reactorul, încât sunt mulți oameni și multe dispozitive care pot greși, în acel loc unde deschizi și miști obiecte înăuntru și în afară. Asta nu e bine. Dacă ai combustibil foarte ieftin pe care poți să-l lași acolo 60 de ani — îl putem asemăna cu un buștean — îl așezi și nu ai aceleași complexități. Doar stă acolo și arde timp de 60 de ani, iar apoi e gata.

CA: E o centrală nucleară care elimină și deșeurile.

BG: Da. Ceea ce se întâmplă cu reziduurile, e că le poți lăsa acolo — există mult mai puține reziduuri în modul acesta — iar apoi le poți chiar lua și pune în altul să ardă acolo. Iar noi începem cu reziduurile care există deja, aflate acum în bazine de răcire sau în rezervoare lângă reactoare. De la acest combustibil pornim. Problema acestor reactoare e chiar materia primă pentru ale noastre și reducem volumul de deșeuri considerabil prin acest proces.

CA: Dar în discuțiile cu diferiți oameni din toată lumea în legătură cu posibilitățile, unde ai găsit cel mai mare interes pentru a se face ceva concret?

BG: Nu am ales un loc precis și există toate aceste reguli de divulgare legate de domeniul nuclear. Ne interesează mult, oamenii din companie s-au dus în Rusia, India, China. M-am întâlnit aici cu ministrul energiei și am vorbit despre locul acestei idei în agenda energetică. Sunt optimist. Să știți că francezii și japonezii au făcut câte ceva. Aceasta e o variantă a ceva ce s-a făcut deja. E o dezvoltare importantă, dar e ca un reactor rapid și multe țări le-au construit, așa că orice țară în care s-a construit un reactor rapid poate fi cea în care va fi construit primul dintre ele.

CA: Ce părere ai, când și cu ce probabilitate se va realiza concret?

BG: Pentru unul dintre generatoarele electrice de mari dimensiuni care e foarte ieftin avem 20 de ani să-l inventăm și apoi 20 de ani să-l implementăm. Cam acesta e termenul limită pe care modelele de mediu ne-au arătat că trebuie să-l respectăm. Iar TerraPower, dacă lucrurile merg bine, ceea ce e o dorință mare, ar putea să respecte ușor termenul. Acum există, din fericire, zeci de companii, avem nevoie să fie sute, care, de asemenea, dacă cercetarea lor merge bine, dacă finanțarea pentru reactoarele-pilot merge bine, pot să concureze pentru asta. Și e cel mai bine dacă reușesc mai multe, pentru că atunci am putea combina lucrurile. Avem nevoie ca măcar una să reușească.

CA: Ca schimbări posibile pe scară largă, e aceasta cea mai mare pe care o cunoști?

BG: O revoluție energetică e cel mai important lucru. Ar fi fost chiar și fără limitările de mediu, dar limitările de mediu o fac cu atât mai semnificativă. În domeniul nuclear mai sunt și alți inovatori. Nu le cunoaștem munca la fel de bine ca pe aceasta, dar există cei care merg pe modularitate, care e o altă cale. Există și un reactor de tip lichid, care pare puțin dificil, dar poate și ei spun la fel despre noi. Așa că există o varietate. Frumusețea e că o moleculă de uraniu are de un milion de ori mai multă energie decât, să spunem, una de cărbune. Deci dacă putem rezolva părțile negative, adică în esență radiația, atunci amprenta ecologică, costul, potențialul, ca efect asupra terenului și așa mai departe, uraniul aproape că formează o clasă de unul singur.

CA: Dar dacă nu va funcționa? Va trebui să începem să luăm măsuri de urgență pentru a menține temperatura Pământului stabilă?

BG: Dacă ajungem în situația asta e ca și când ai mânca prea mult și urmează să ai un atac de cord. Atunci ce faci? Se poate să ai nevoie de chirurgie cardiacă sau ceva de genu. Există o direcție de cercetare în ceea ce se cheamă geoinginerie, care cuprinde diferite tehnici de a amâna încălzirea cu 20 sau 30 de ani, până ne organizăm. Dar asta e doar o măsură de urgență. Sperăm să nu avem nevoie de ea. Unii spun că nu ar trebui să lucrăm la aceste măsuri de urgență. pentru că ne-ar putea face leneși, că vom continua să mâncăm pentru că știm că ne va salva chirurgia cardiacă. Nu cred că asta este înțelept, având în vedere importanța problemei, dar există în geoinginerie discuția aceasta, dacă n-ar trebui să avem aceste măsuri în caz că lucrurile se precipită sau dacă această inovație merge mult mai încet decât ne-am fi așteptat.

CA: Scepticii schimbării climei; într-o propoziție sau două, ce le-ai spune pentru a-i convinge că greșesc?

BG: Din nefericire, scepticii vin din diferite tabere. Cei care au argumente științifice sunt foarte puțini. Ar putea spune că există efecte inverse negative legate de norii care modifică lucrurile. Există foarte, foarte puține lucruri pe care le pot spune. Au o șansă dintr-un milion să aibă dreptate. Problema principală aici e cam ca la SIDA. Faci greșeala acum și plătești pentru ea mult mai târziu.

Când ai tot felul de probleme urgente, ideea e să suporți durerea acum pentru a avea un câștig mai târziu, iar durerea este oarecum incertă. De fapt avem raportul IPCC, care nu reflectă cazul cel mai rău, și există oameni în lumea bogată care se uită la IPCC și spun: lasă, nu chiar e așa mare lucru. De fapt tocmai incertitudinea ar trebui să ne motiveze spre asta. Dar visul meu aici este să obținem un randament economic și simultan să respectăm și limitele de CO2, atunci scepticii vor spune: bine, nu îmi pasă că nu emite CO2, ba chiar parcă mi-aș dori să emită CO2, dar am s-o accept pentru că e mai ieftin decât înainte. (Aplauze)

CA: Deci acesta ar fi răspunsul tău la argumentul lui Bjorn Lomborg, care spune că dacă se consumă atâta energie pentru a rezolva problema CO2, nu ne mai rămâne pentru celelalte țeluri, de a încerca să scăpăm lumea de sărăcie, malarie și altele, că ne irosim prostește resursele alocând bani pentru asta când sunt lucruri mai bune de făcut.

BG: De fapt cheltuielile pentru partea de cercetare și dezvoltare, să spunem că SUA ar trebui să cheltuiască cu 10 miliarde pe an mai mult decât acum, nu sunt chiar atât de dramatice. N-ar rămâne alte lucruri neacoperite. Lucrul pe care cheltuiești mult, iar aici mulți pot să nu fie de acord, e când încerci să finanțezi ceva neeconomic. Asta, pentru mine, e în mare parte risipă, în afară de situația când ești aproape și doar finanțezi curba de învățare și urmează să devină foarte ieftin. Cred că ar trebui să încercăm mai multe lucruri care au potențialul să fie mult mai ieftine. Dacă ajungem la compromisul de a face energia super scumpă, atunci bogații pot să-și permită asta. Cei bogați pot să plătească de cinci ori mai mult pe energie fără să își schimbe stilul de viață. Dezastruos e pentru cei două miliarde.

Și chiar Lomborg s-a schimbat. Poziția lui acum e: de ce nu se discută mai mult despre cercetare? Din cauza lucrurilor din trecut el e în continuare asociat cu tabăra scepticilor, dar și-a dat seama că e o tabără destul de singuratică, așa că pune problema cercetării. E o fărâmă de ceva corect, cred. Partea de cercetare și dezvoltare e extrem de prost finanțată.

CA: Bill, presupun că vorbesc în numele celor mai mulți de aici când spun că sper ca dorința să ți se îndeplinească. Își mulțumesc mult!

BG: Mulțumesc! (Aplauze)