Vlad Dragulescu
În anul 2006 a fondat Asociaţia "I.S. Drăgulescu" unde a realizat peste cinci zeci de proiecte culturale, sociale şi umanitare. 2009 este anul în care a fondat Compania Teatrulescu, urmând ca din acest moment asociaţia să producă specatcolele de teatru sub acest brand.
În Noiembrie 2010 a lansat echipa de improvizație a Companiei Teatrulescu cu spectacolul Impro SHOW, echipă pe care o antrenează şi coordonează până în prezent.
În vara lui 2011 a lansat, în cadrul proiectului "Teatru peste tot", Compania Teatrulescu JUNIOR ca şi ramură distinctă a asociaţiei ce produce spectacole pentru copii și ateliere de teatru şi dezvoltare personală. În toamna aceluiaşi an amenajează un sediu, ce acomodează 60 de spectatori, pentru Teatrulescu JUNIOR, spaţiu lansat pe 23 septembrie 2011 sub numele de "Teatrul cel mai mic".
Rodica Mixich
Pentru că mai credem în bine şi în frumos, pentru că mai credem în valoarea spirituală a fiinţei umane, ne-am hotrât să ne punem casa la dispoziţia unor acte de cultură. Aceste cuvinte sunt scrise pe site-ul www.casapentrucultura.ro al doamnei Rodica Mixich.
La vârsta de 30 de ani a venit din Ardeal în Craiova. La 40 de ani îşi educa fiul "altfel" decât se făcea în regimul comunist şi azi acesta este un jurnalist cunoscut. La 50 de ani şi-a susţinut un doctorat în cu totul altă specialitate decât profesia pe care a practicat-o. La 60 de ani a iniţiat o acţiune de educaţie "după şcoală" a tinerilor din mediul rural, în satul Vârvor, acolo unde are şi o casă.
La baza personalităţii sale, spune Rodica Mixich, a stat un neam de preoţi bănăţeni implicaţi în istoria Banatului. De la aceştia a învăţat că cinstea, hărnicia şi devotamentul nu sunt doar vorbe goale.
Luisa Balaban
Crescută la Giurgiu în condiţii modeste de mama sa, Luisa a venit la Bucureşti să se facă artistă. În clasa a V-a a dat examen la Liceul de Arte Plastice "N. Tonitza" şi a intrat cu nota 10, după doar o oră de pregătire la desen.
La doar 18 ani, Luisa Balaban a realizat o expoziţie individuală, lucru rar întâlnit în cercurile artistice unde maturitatea profesională primează. Este nerabdatoare sa ne povesteasca despre arta, fie ea pictura sau sculptura, dar si despre modul in care traieste ea prin munca pe care o depune.
Sergiu Mihai Pop
Fiind un model demn de urmat de catre orice tanar Pop Sergiu Mihai ne vorbeste despre cat de important este sa muncim de la o varsta frageda, sa fim curiosi si sa excedam toate asteptarile. Mai mult, reuseste sa faca acest lucru prezentandu-ne cum a transformat un proiect de 25 de dolari intr-o afacere prospera.
Cătălin Băicuș
Catalin Baicus, actor la Teatrul National din Craiova a avut roluri numeroase atat pe scena craioveana cat si in proiecte importante sustinute in Hamburg, Berlin, Burghausen. A sustinut training-uri pe comunicare, leadership, body language in conferintele organizate de AIESEC Craiova si Facultatea de Sociologie.
Un spectacol important de pantomima a fost realizat impreuna cu elevii cu deficiente de auz din Centrul Scolar Beethoven, iar in momentul de fata pregateste cu aceeasi elevi un spectacol de teatru-dans intitulat "Dance or die".
Cristian China-Birta
Numele meu este Cristian China-Birta. De unde, firește, chinezu.
Locuiesc de mai bine de 15 ani în București, deși ca origine sunt din Maramureș (născut în Târgu Lăpuș, crescut în Baia Mare).
Câte ceva despre ce fac prin online:
Am început să scriu pe chinezu.eu în octombrie 2007. Habar nu aveam atunci că voi ajunge să îmi fac o meserie din 2.0, din social media și că o să îmi placă atât de tare. Și uite că au trecut 5 ani în care, dacă ar fi să trag o linie, am învățat enorm despre ce înseamnă internet, dar, mai ales, am învățat enorm despre mine. Și învăț în continuare.
Am lansat BlogalInitiative.ro în 2011. Mai bine intrați voi pe site să vedeți despre ce este vorba. Căci altfel aș putea scrie pagini întregi despre această idee.