Prumsodun Ok
1,215,607 views • 10:38

„Robam kbach boran” sau arta dansului clasic khmer, este mai veche de 1.000 de ani. S-a dezvoltat ca o rugăciune în mișcare pentru ploaie și fertilitate, și ca prosperitate pentru o societate agricolă. Dansatorii, atât bărbați cât și femei, erau oferiți templelor unde serveau drept punți vii între cer și pământ. Trupurile lor dansând duceau rugăciunile oamenilor la zei, și voința zeităților era transmisă înapoi prin ei oamenilor și pământului.

Dansul khmer are multe curbe. Spatele nostru este arcuit, genunchii ne sunt îndoiți, degetele picioarelor întoarse, coatele noastre sunt hiperflexate și degetele mâinilor curbate înapoi. Toate aceste curbe creează o impresie de serpentină, ceea ce e important fiindcă înainte de apariția religiilor principale, khmerii și oamenii din toată lumea practicau animismul. Șerpii erau importanți în acest sistem de credințe fiindcă în mișcarea lor fluidă, curbilinie, ei mimau curgerea apei. Deci invocarea șarpelui prin dans însemna să chemi imaginea râurilor șerpuind peste pământ: să inspiri curgerea apelor dătătoare de viață.

Așa cum vedeți, dansul clasic khmer este o transformare a naturii, atât a lumii fizice din jurul nostru, cât și a universului nostru lăuntric. Avem patru gesturi primare pe care le folosim. Le putem face împreună? Da? OK.

Acesta este un copac. Copacul va crește, și apoi va avea frunze. După ce are frunze, va avea flori, și după ce are flori, va avea fructe. Fructele vor cădea și va crește un nou copac. Și în aceste patru gesturi este ciclul vieții.

Aceste patru gesturi sunt folosite pentru a crea un întreg limbaj cu care se exprimă dansatorii. De exemplu, pot să spun: „Eu.” „Eu.” În dans asta ar fi: „Eu.” Sau pot să spun: „Hei, tu, vino aici, vino aici.” În dans: „Vino aici” sau: „Du-te, du-te.”

(Râsete)

„Du-te.” Și totul, de la: iubire la tristețe, la...

(Bate pasul)

furie, poate fi exprimat și prin dans.

Este o anumită magie în felul în care filtrăm lucrurile, le transformăm și le adunăm pentru a crea posibilități nelimitate în artă. Cuvântul khmer pentru artă, silapak, însemna de fapt, la origini, „magie”. Artistul - silapakar, sau silapakarani, atunci, nu e altceva decât un magician. Sunt foarte mândru să spun că aparțin unui lung șir de magicieni, de la profesoara mea, Sophiline Cheam Shapiro, la profesorii ei care erau staruri la palatul regal, până la dansatorii antici din Angkor și până la primii săteni de la care a prins viață această artă.

Acestea fiind spuse, scumpa noastră moștenire a fost cândva complet distrusă. Dacă purtați ochelari, vă rog să vă ridicați. Dacă vorbiți mai mult de o limbă, vă rog să vă ridicați. Dacă aveți pielea albă, vă rog să vă ridicați. Ochelarii dumneavoastră înseamnă că vă permiteți îngrijire medicală. A doua sau a treia limbă vorbită indică educația voastră de elită. Pielea albă înseamnă că nu a trebuit să munciți la soare. Sub Khmerii Roșii, care au stăpânit Cambodgia din 1975 până în 1979, am fi cu toții morți acum, luați în vizor din cauza privilegiilor de care ne bucurăm. Vedeți, Khmerii Roșii s-au uitat la Cambodgia și au văzut secole de inegalitate rigidă. Regele și câteva elite din jurul lui aveau toate plăcerile și tot confortul din lume, în timp ce majoritatea suferea de muncă istovitoare și sărăcie lucie. Nu vă trebuie o carte de istorie ca să vedeți că e adevărat.

Cuvântul khmer pentru „eu”, pentru „mine”, este khnhom. Același cuvânt înseamnă și „sclav”, iar dansatorii erau de fapt cunoscuți drept khhom preah robam, sau „sclavi ai dansului sacru”. Khmerii Roșii urmăreau să curme sclavia în Cambodgia, dar cumva i-au transformat pe toți în sclavi pentru asta. Au devenit opresiunea pe care urmăreau să o curme. Au evacuat capitala și i-au trimis forțat pe oameni în lagăre de muncă. Au destrămat familii și au spălat creierele copiilor împotriva părinților. Peste tot, oamenii mureau și erau omorâți, își pierdeau viața din cauza bolii, a surmenajului, a execuției și înfometării. Rezultatul a fost că s-a pierdut o treime din populația Cambodgiei în mai puțin de patru ani, și acel număr a cuprins 90% din dansatorii khmeri. Cu alte cuvinte, nouă din zece viziuni pentru tradiție și viitor s-au pierdut.

Totuși, din fericire, profesorii profesoarei mele, Chea Samy, Soth Sam On și Chheng Phon, au condus reînvierea formei de artă din cenușa războiului și genocidului: un student, un gest, un dans, pe rând. Ei au scris iubirea, magia, frumusețea, istoria și filozofia neamului nostru în trupurile generației următoare.

Aproape 40 de ani mai târziu, dansul clasic khmer a urcat pe noi culmi. Și totuși încă mai există într-un mediu vulnerabil. Efectele dezastruoase ale războiului încă mai bântuie azi poporul khmer. Este scris în trupurile noastre, manifestat genetic în stresul post-traumatic, în familiile care îndură sărăcia ciclică, discrepanțele culturale imense și barierele lingvistice.

Totuși, frumusețea este un lucru foarte rezilient. Frumusețea este abilitatea de a crește oriunde și oricând în orice moment. Frumusețea e ceea ce unește oamenii prin timp și spațiu. Frumusețea este eliberarea de suferință. În timp ce artiștii khmeri muncesc să reînvie cultura și țara, credem că sunt multe căi prin care putem merge mai departe spre viitor. Și într-o tradiție unde adesea nu știm numele dansatorilor, cine au fost ei, cum a fost viața lor, ce au simțit, vă propun să înaintăm cu onestitate și deschidere de la „khnhom”. Khnhom nu ca în sclav, ci ca în serviciu conștient. Khnhom: „Eu” „mine” „înflorire.”

Mă numesc Prumsodun Ok. Sunt khmer, și sunt american. Sunt fiul unor refugiați, sunt creator, tămăduitor, și constructor de punți. Sunt primul elev băiat al profesoarei mele într-o tradiție privită de mulți ca feminină, și am fondat prima companie gay de dans a Cambodgiei. Sunt încarnarea frumuseții, a viselor și puterii celor care au venit înaintea mea. Convergența dintre trecut, prezent și viitor dintre individual și colectiv.

Lăsați-mă deci să joc acest rol antic și fără vârstă al artistului ca mesager, împărtășindu-vă cuvintele lui Chheng Phon: „O grădină cu un singur tip de floare, sau cu flori de aceeași culoare, e în zadar." Aceasta e o reamintire a faptului că puterea noastră, creșterea, supraviețuirea și existența însăși, stau în diversitate. Este, totuși, și un mesaj de curaj. O floare nu cere nimănui permisiunea de a înflori. S-a născut să se ofere lumii. Natura ei este iubirea neînfricată.

Mulțumesc.

(Aplauze)