Irwin Redlener
790,438 views • 25:18

Așadar, o întrebare importantă cu care ne confruntăm acum și cu care ne confruntăm de un număr bun de ani este: Există riscul unui atac nuclear? Acum, se pune o întrebare mai mare, care probabil e și mai importantă decât asta, și anume noțiunea de a elimina permanent posibilitatea unui atac nuclear prin eliminarea totală a amenințării. Și aș dori să vă aduc argumente potrivit cărora de când am dezvoltat pentru prima oară arme nucleare, până în momentul actual, am trăit, de fapt, într-o lume nucleară periculoasă, care este caracterizată de două faze, pe care le voi examina chiar acum.

În primul rând, am început era nucleară în 1945. Statele Unite au dezvoltat o serie de arme nucleare prin intermediul Proiectului Manhattan, iar ideea era foarte simplă: urma să folosim puterea atomului pentru a pune capăt atrocităților și ororilor celui de-al Doilea Război Mondial, un război interminabil și în care am fost implicați în Europa și în Pacific. Și în 1945 eram singura putere nucleară. Aveam puține arme nucleare, cu două dintre ele am bombardat Japonia la Hiroshima, și câteva zile mai târziu, la Nagasaki, în august 1945, omorând circa 250.000 de oameni în aceste două orașe.

Și vreme de câțiva ani, eram singura putere nucleară de pe Pământ. Dar până în 1949, Uniunea Sovietă a decis că era inacceptabil ca noi să fim singura putere nucleară și a început să prindă Statele Unite din urmă. Și intervalul 1949 - 1985 a fost o perioadă extraordinară pentru construirea unui arsenal nuclear la care nimeni nu s-ar fi gândit în anii 1940. Deci, până în 1985, fiecare din aceste bombe roșii de sus, reprezintă o mie de focoase. Lumea avea 65.000 de focoase nucleare, și șapte membri a ceea ce avea să fie cunoscut sub numele de "Clubul Nuclear".

Și era o perioadă extraordinară, și voi analiza puțin mentalitatea pe care noi - americanii și restul lumii o încercam. Dar vreau doar să vă demonstrez că 95% din armele nucleare din orice perioadă începând cu 1985 - și mergând înainte, bineînțeles - făceau parte din arsenalele Statelor Unite și ale Uniunii Sovietice. După 1985, și înainte de destrămarea Uniunii Sovietice, am început să ne dezarmăm din punct de vedere nuclear. Am început să scădem producția și am redus numărul focoaselor nucleare din lume la un total de circa 21.000. Este foarte dificil să acceptăm acest număr pentru că ceea ce am făcut a fost să ”scoatem din funcțiune”, între ghilimele, câteva din focoase. Probabil că mai pot fi folosite. Ar putea fi "repuse in uz", dar dacă ne luăm după modul foarte complicat în care numără ei, credem că avem o treime din armele nucleare pe care le aveam înainte. Dar, în aceeași perioadă de timp, am adăugat doi noi membri în clubul nuclear: Pakistan și Coreea de Nord.

Deci, azi încă există un întreg arsenal nuclear prin multe țări din lume, dar avem un set diferit de circumstanțe. Voi vorbi despre o poveste despre amenințări nucleare, în două capitole. Primul capitol este din 1949 până în 1991, când Uniunea Sovietică s-a destrămat și cu ceea ce ne confruntam atunci și în decursul acelor ani era o cursă de înarmare nucleară a super-puterilor. Era caracterizată de o atitudine națiune-contra-națiune, un echilibru foarte fragil. În principiu, am trăit în toți acești ani și unii ar putea susține că încă trăim într-o situație în care suntem la marginea, literalmente, unei calamități apocaliptice planetare. E incredibil că am reușit să trecem prin toate aceste lucruri.

În acei ani, eram total dependenți de acest acronim uimitor, care este DRA (MAD - nebun) și vine de la Distrugere Reciprocă Asigurată. Deci, însemna că dacă tu - dacă tu mă atacai, eu te atacam practic simultan, iar rezultatul ar fi fost o distrugere a țării tale și a țării mele. Deci, amenințarea propriei mele distrugeri mă împiedica să lansez un atac nuclear asupra ta. Așa trăiam. Și pericolul era, bineînțeles, că o citire greșită a ecranului unui radar putea să provoace un contraatac, chiar dacă prima țară nu lansase de fapt niciun atac. În timpul acestui prim capitol, exista un înalt nivel de conștientizare din partea publicului despre potențialul unei catastrofe nucleare și o imagine de neșters a fost înrădăcinată în mințile noastre colective că un holocaust nuclear ar putea să distrugă planeta și, ar putea chiarsă însemne sfărșitul civilizației, asa cum o știm. Așadar, acesta a fost primul capitol.

Acum, ce e ciudat, este că deși știam că ar putea exista acest tip de distrugere a civilizației ne-am angajat, în America, într-o serie - și de fapt, în Uniunea Sovietică — într-o serie de planuri de răspuns. Era absolut incredibil. Așadar, prima premisă este că am distruge lumea, și apoi cea de-a doua premisă este: de ce nu ne pregătim pentru asta? Deci, ce ne-am oferit - ce ne-am oferit nouă înșine a fost o colecție de lucruri. Voi enumera superficial câteva lucruri, doar pentru a vă împrospăta memoria. Dacă sunteție născuți după 1950, acesta e doar — considerați că e amuzant, altfel e o trecere prin memorie.

Acesta era Bert Țestoasa. În principiu, era o încercare de a-i învăța pe copiii de școală că dacă luam parte într-adevăr la o confuntare nucleară și la un război atomic, atunci am fi vrut ca acei copii să se ferească și să caute adăpost. Acesta era principiul. Tu — o conflagrație nucleară ar fi pe cale să ne lovească, și dacă te-ai ascunde sub birou totul ar fi în ordine.

(Râsete)

Nu aveam note foarte bune la psihiatrie, în timpul facultății de medicină, dar mă interesa și cred că a te ascunde sub birou e complet deluzoriu.

(Râsete)

În al doilea rând, oamenii au fost informați să coboare la subsol și să construiască un adăpost antiradioactiv. Poate ar putea fi un birou când nu suntem într-un război nuclear sau l-ai putea utiliza drept sufragerie, sau, precum mulți tineri știu deja un loc foarte, foarte sigur pentru puțină intimitate cu prietena. Și de fapt — sunt multe întrebuințări pentru adăposturile antiaeriene. Sau ai putea cumpăra un adăpost antiaerian prefabricat pe care să îl îngropi pur și simplu în pământ. Acum, adăposturile antiaeriene în acel moment să spunem că ai cumpărat unul prefabricat. Ar costa câteva sute de dolari, poate până la 500 dacă iei unul de lux, totuși câți americani credeți că au avut vreodată un adăpost antiaerian în casa lor? Ce procent locuiau într-o casă cu un adăpost?

Mai puțin de 2%. Aproximativ 1.4 % din populație, din câte se știe, a făcut ceva — fie au făcut un spațiu la subsol sau chiar au construit un adăpost antiaerian. Multe clădiri - clădiri publice din toată țara - acesta este New York-ul - avea aceste semne fragile de apărare, și ideea era că vei fugi într-unul din aceste adăposturi și vei fi protejat împotriva armelor nucleare. Și una dintre cele mai mari deziluzii guvernamentale din toate timpurile este ceea ce s-a întâmplat în primele zile de existență ale Agenției Federale de Management al Urgențelor, FEMA, cum o cunoaștem azi și știm cu toții cum au reacționat după Katrina. Iată primul lor mare anunț public. Au propus — și ei — de fapt, erau cam șase volume scrise pe tema aceasta — un plan de strămutare în caz de criză care depindea de faptul că SUA va fi anunțată cu 3 sau 4 zile înainte că sovieticii ne vor ataca. Deci, scopul era să se evacueze orașele-țintă. Am fi mutat oamenii din orașele-țintă către zonele de la țară.

Și vă spun, am depus mărturie în fața Senatului despre acestă idee absolut ridicolă că vom evacua în realitate și că vom avea un avertisment cu 3 sau 4 zile înainte. Era complet absurd. Se pare că era o altă idee în spatele acesteia, aceasta se întâmpla pentru a ne salva, ni se spunea. Ideea era că îi forțam pe sovietici să schimbe ținta armelor lor nucleare — foarte scumpe — și poate chiar să își dubleze arsenalul nu doar să elimine ținta originală, dar să elimine și locurile spre care se îndreptau oamenii. După câte se pare, asta se ascundea în spatele strategiei. Pur și simplu era foarte, foarte înspăimântător.

Punctul principal aici este că eram complet rupți de realitate. Programele civile de apărare erau rupte de realitatea văzută într-un război nuclear total. Deci, organizații precum Medici pentru Responsabilitate Socială, prin 1979, au început să facă public acest lucru. Făceau o discuție despre bombardament. Mergeau în orașul tău, și spuneau: " Uite o mapă a orașului tău". Iată ce se va întâmpla dacă ne lovește bomba atomică". Așadar nu era nicio posibilitate de răspuns medical sau de pregătire semnificativă pentru un război nuclear total. Deci trebuia să prevenim un război nuclear dacă vroiam să supraviețuim. Aceată ruptură de realitate nu a fost niciodată rezolvată. Și ceea ce s-a întâmplat a fost că - am intrat în Capitolul 2 al erei amenințării nucleare, care a început în 1945.

Capitolul 2 debutează în 1991. Când Uniunea Sovietică s-a destrămat am pierdut, de fapt, acel adversar ca potențial atacator al SUA, în mare. Nu a dispărut complet. Voi reveni asupra acestui lucru. Dar din 1991 până în prezent, accentuată de atacurile din 2001, ideea unui război nuclear total s-a diminuat și ideea unui act singular de terorism nuclear este ceea ce avem în loc. Deși scenariul s-a schimbat foarte mult, rămâne faptul că nu ne-am schimbat imaginea mentală a ceea ce înseamnă un război nuclear. Vă voi spune imediat care sunt implicațiile acestui lucru. Așadar, ce este o amenințare teroristă nucleară? Există patru ingrediente-cheie pentru a descrie acest lucru.

Primul este că armele nucleare globale — cele din stocurile pe care vi le-am arătat pe hărțile acelea de început — nu sunt toate sigure. Și nu sunt sigure, în special în fosta Uniune Sovietică, Rusia din prezent. Există multe, multe locuri unde sunt stocate focoase și, de fapt, multe locuri unde materiale fisionabile, precum plutoniu sau uraniu îmbogățit, care nu sunt deloc sigure. Acestea pot fi cumpărate, furate, orice. Se poate face rost de ele, ca să spun așa. Din 1993 până în 2006, Agenția Internațională pentru Energie Atomică a documentat 175 de cazuri de furturi de material nuclear, dintre care 18 cazuri au implicat uraniu îmbogățit sau plutoniu, ingredientele-cheie pentru fabricarea unei arme nucleare. Stocul global de uraniu îmbogățit este de cel puțin 1300 până la 2100 de tone metrice. Mai bine de 100 de megatone din acestea sunt stocate în amenajări foarte nesigure din Rusia. De cât credeți că e nevoie pentru a construi o bombă de 10 kilotone? Păi, ați avea nevoie de aproximativ 34 kg.

Așadar, ce aș vrea să vă demonstrez este cum ar fi să deții 34 kg de uraniu îmbogățit. Nu este reclamă. E doar - de fapt, dacă aș fi de la Coca-Cola, aș fi foarte supărat în legătură cu asta, dar - (Râsete) dar- dar, în principiu, asta e.

Asta e ce-ți trebuie ca să furi sau să cumperi din acel depozit de 100 de tone metrice care e relativ nesigur pentru a crea tipul de bombă folosit în Hiroshima. Acum am putea să ne uităm la plutoniu alt material fisionabil pe care l-ați putea folosi la o bombă. Pentru asta ați avea nevoie de 4,5 până la circa 6 kg de plutoniu. Acum, plutoniu — 4,5 până la 6 kg — acesta. E suficient plutoniu pentru a crea a armă atomică de puterea celei folosite la Nagasaki. Situația aceasta, eu deja am — știți, nu prea îmi place să mă gândesc la acest lucru deși, cumva, mi-am ales o slujbă unde trebuie să mă gândesc la asta, așa că — ideea principală e că suntem foarte, foarte lipsiți de securitate în privința dezvoltării acestui material. Al doilea lucru este cum rămâne cu know-how-ul?

Există multe controverse dacă organizațiile teroriste dispun de know-how-ul necesar pentru a fabrica o armă nucleară. Păi, se găsește foarte mult know-how în lume Există o cantitate incredibilă de know-how peste tot. Există informații detaliate despre cum să asamblezi o armă nucleară din părțile componente. Există cărți despre cum să construiești o bombă atomică. Există planuri despre cum să creezi o fermă a terorii unde ai putea chiar să fabrici și să dezvolți toate componentele și să asamblezi bomba. Toate aceste informații sunt relativ ușor de obținut. Dacă ai o diplomă de licență în fizică, ți-aș sugera — deși eu nu am una, așa că poate nici nu e adevărat — dar o diplomă asemănătoare ți-ar permite, cu informațiile disponibile acum, să construiești într-adevăr o armă nucleară.

Cel de-al treilea element al amenințării terorii nucleare este - cine ar face în realitate un asemenea lucru? Păi, ceea ce vedem acum este un nivel al terorismului care implică indivizi foarte bine organizați. Aceștia sunt foarte dedicați și devotați. Ei nu aparțin niciunui stat. Cineva a spus odată, al Quaeda nu are nicio adresă poștală, așa că dacă ne atacă cu o armă nucleară, care este reacția, cui îi adresăm răspunsul? Și nu se poate recurge la represalii împotriva lor. Deoarece nu există nicio pedeapsă posibilă care să facă diferența, întrucât există oameni care sunt într-adevăr gata să-și dea viața pentru a produce multe distrugeri în SUA, devine clar că întreaga noțiune de Distrugere Reciprocă Asigurată nu va funcționa.

Iată-l aici pe Sulaiman Abu Ghaith, iar Sulaiman era un locotenent-cheie al lui Osama Bin Laden. A scris de foarte multe ori declarații precum aceasta: "Avem dreptul de a ucide 4 milioane de americani, dintre care 2 milioane ar trebui să fie copii." Și nu trebuie să mergem în străinătate pentru a găsi oameni gata să facă rău, oricare ar fi motivele lor. McVeigh și Nicholson și atacul din Oklahoma City din anii 1990 sunt un bun examplu de teroriști născuți și crescuți în SUA. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi pus mâna pe o armă nucleară? Cel de-al patrulea element este că țințele importante din SUA sunt accesibile, vulnerabile și multe.

Aceasta este o altă discuție, dar nivelul de pregătire pe care SUA l-au atins de la 11 septembrie 2001 este incredibil de insuficient. Ce ați văzut după Katrina este un foarte bun indicator despre cât de nepregătite sunt SUA pentru orice fel de atac major. Șapte milioane de containere cargo pe vase intră în SUA în fiecare an. Doar 5 până la 7% sunt inspectate — 5 până la 7%.

Acesta este Alexander Lebed, un general care a lucrat cu Ielțân care a vorbit și a prezentat Congresului această idee că rușii au dezvoltat aceste bombe-serviete. Ele aveau un randament foarte scăzut: 0.1 până la 1 kilotonă — Hiroshima avea în jur de 13 kilotone — dar de ajuns pentru a provoca pagube inimaginabile. Și Lebed a venit în SUA și ne-a spus că multe, multe - că mai mult de 80 dintre bombele-serviete erau de negăsit. Și arată în felul acesta. Sunt confecționate într-un mod foarte simplu. Pui elementele într-o servietă. Devine foarte ușor de transportat. Servieta poate fi foarte simplu depusă în portbagajul mașinii tale. O poți lua oriunde vrei și o poți detona.

Nu vrei să construiești o bomba-servietă dar se întâmplă să faci rost de unul dintre acele focoase nesigure care există — aceasta este dimensiunea lui "Little Boy", bomba aruncată la Hiroshima. Avea 3 metri lungime, cântărea 4 tone. Mergi până la centrul local de închiriere de camioane și pentru 50 de dolari sau așa ceva, închiriezi un camion care are capacitate potrivită și îți iei bomba, o pui în camion și ești gata de drum. Se poate întâmpla, dar ce ar însemna și cine ar supraviețui? Nu se poate obține o cifră exactă pentru acest tip de probabilitate, dar ce încerc să spun este că există toate elementele pentru ca acest lucru să se întâmple. Oricine neagă acest gând al unei arme nucleare care să fie folosită de un terorist, se păcălește pe el însuși.

Cred că există multe persoane în lumea spionajului, care au de-a face cu acest tip de muncă, în general, care cred că e aproape inevitabil, dacă nu facem anumite lucruri, să încercăm cu adevărat să dezamorsăm riscul, precum o interdicție mai bună, o prevenție mai bună, o mai bună reperare — știți, o mai bună scanare a containerelor cargo care intră în țară si așa mai departe. Sunt multe lucruri care pot fi făcute pentru a trăi mult mai în siguranță. În acest moment, am putea să vedem o detonare nucleară într-unul din orașele noastre. Nu cred că vom vedea un război nuclear total în curând, deși acest lucru nu este complet exclus. Există incă suficiente arme nucleare în arsenalele super-puterilor pentru a distruge Pământul de mai multe ori. Există puncte fierbinți în India și Pakistan, în Orientul Mijlociu, în Coreea de Nord, alte locuri unde folosirea armelor nucleare, deși inițial pe plan local, ar putea foarte repede să devină o situație care să declanșeze un război nuclear total. Foarte neliniștitor.

Ok. Mai departe. Am revenit în camionul meu și conduc peste podul Brooklyn. Venim încoace și aducem acel camion pe care tocmai l-ați văzut undeva aici, in Cartierul Financiar. Aceasta este o bombă de 10 kilotone, puțin mai mică decât cea folosită la Hiroshima. Și vreau să închei prin a vă da câteva informații, cred eu — utile în cazul de față. Deci, în primul rând, asta ar fi ceva înspăimântător dincolo de orice ne putem imagina. E punctul maxim. Și dacă vă aflați într-o rază de 1 km de locul detonării, aveți 90% șanse să muriți. Dacă vă aflați exact unde a explodat bomba, veți fi vaporizați. Și asta e — Vă spun că nu e de bine.

(Râsete)

Înțelegeți acest lucru. O rază de 3 km, aveți 50% șanse să muriți și până la 12 km distanță — acum mă refer să muriți instantaneu — undeva între 10 și 20% șanse să muriți. Problema e că temperatura unei detonări nucleare este — în primul rând, de zeci de milioane de grade Celsius în centru, aici, unde explodează și o cantitate extraordinară de energie sub formă de căldură, radiații puternice și efecte ale deflagrației. Un vânt enorm, ca de uragan și distrugerea aproape completă a clădirilor in interiorul acestui cerc galben, aici. În timp ce mă îndrept spre concluzie, mă voi axa pe ceea ce se întâmplă cu voi dacă sunteți aici. Ei bine, dacă ne referim la vremurile trecute ale unui atac nuclear total, voi, aici sus, sunteți la fel morți ca și oamenii de aici. E o problemă controversată. Ideea mea însă, este că există multe lucruri pe care le putem face pentru voi., cei de aici dacă ați supraviețuit exploziei inițiale. Aveți, când se produce explozia — apropo, dacă se produce vreodată, nu vă uitați la ea.

(Râsete)

Dacă priviți explozia, veți orbi, fie temporar sau permanent. Deci, dacă puteți să evitați acest lucru, de exemplu, să vă întoarceți privirea, ar fi un lucru bun. Dacă trăiți, dar vă aflați în apropierea unei arme nucleare, aveți - care a explodat — aveți între 10 și 20 de minute, depinde de dimensiunea și de locul unde a explodat, să vă salvați înainte ca o cantitate letală de radiații să coboare direct din norul-ciupercă care se ridică. În aceste 10 sau 15 minute, tot ce trebuie să faceți — și vorbesc serios — este să vă îndepărtați cam 2 km de explozie și ce se întâmplă e — asta — Acum vă voi arăta căderea fumului. În 20 de minute, ajunge pe sol, în 24 de ore, radiațiile letale sunt răspândite de vânt, majoritatea în această direcție: se deplasează spre nord-est.

Și dacă vă aflați în această zonă, trebuie să vă îndepărtați. Simțiți vântul și acest vânt groaznic, pe care îl veți simți, și trebuie să mergeți perpendicular pe vânt sau la adăpostul lui, dacă puteți să vedeți unde a avut loc explozia. Trebuie să vă îndepărtați de acel loc. Dacă nu o faceți, veți fi expuși la radiații letale într-un timp foarte scurt. Dacă nu puteți să vă îndepărtați, vrem să vă duceți la un adăpost și să rămâneți acolo. Acum, un adăpost în zona urbană înseamnă că trebuie să fiți într-un subsol cât de adânc posibil sau la etaj - la un etaj superior dacă explozia se produce la sol, care să fie dincolo de etajul 9. Deci, trebuie să fiți la etajul 10 sau mai sus sau la subsol. Dar, în principiu, trebuie să ieșiți din oraș cât mai repede posibil. Și dacă faceți acest lucru, puteți chiar să supraviețuiți unei explozii nucleare.

În următoarele zile, până la o săptămână, va exista un nor de radiație — purtat de vânt, din nou, care va acoperi o zonă de 25 - 30 km — în cazul acesta, Long Island. Și dacă sunteți în zona unde cade cenușa nucleară, trebuie fie să vă adăpostiți sau trebuie să vă îndepărtați de acel loc, e foarte clar. Dar dacă sunteți la adăpost, puteți într-adevăr să supraviețuiți. Diferența între a cunoaște informațiile despre ce trebuie să faceți personal, și a nu cunoște aceste informații, vă poate salva viața și ar putea însemna diferența dintre 150.000, 200.000 de victime, sau un număr asemănător și 500.000 până la 700.000 de victime.

Așadar, un plan de pregătire în secolul 21 este atât posibil, cât și esențial. Dar în 2008 nu există un singur oraș american care să fi făcut planuri efective pentru eventualitatea unui dezastru nuclear. O parte a problemei este că înșiși cei care fac planurile, personal, sunt copleșiți psihologic de gândul unei catastrofe nucleare. Sunt paralizați. Le spui "nuclear" și ei se gândesc: "Dumnezeule, suntem morți cu toții. Ce rost are? E inutil" Și încercăm să le spunem că nu e inutil: putem să schimbăm ratele de supraviețuire făcând niște lucruri de bun-simț.

Deci, scopul este minimizarea numărului de victime. Vreau doar să închei împărtășindu-vă niște păreri personale care cred că vă vor interesa. Cheia pentru a supraviețui unei explozii nucleare este să vă îndepărtați și să nu vă expuneți pericolului. În principiu, despre asta vom vorbi. Și cu cât vă aflați la o distanță mai mare, cu atât efectele exploziei inițiale vor ajunge mai târziu, cu cât este mai mare izolarea dintre voi și atmosfera exterioară, cu atât mai bine. Așadar, izolarea - de preferință cu pământ sau beton sau să fiți într-un subsol — distanța și timpul sunt cele care vă vor salva.

Iată ce trebuie să faceți. În primul rând, cum am spus, nu priviți explozia dacă puteți — nu știu cum ați putea rezista să nu o priviți. Să presupunem, teoretic, că vreți să faceți acest lucru. Trebuie să țineți gura deschisă astfel încât timpanele să nu se spargă din cauza presiunii. Dacă sunteți foarte aproape de focar, trebuie într-adevăr să vă adăpostiți așa cum v-a spus Bert — Bert Țestoasa. Și trebuie să vă adăpostiți sub ceva pentru a nu fi răniți sau uciși de obiecte, dacă este posibil. Trebuie să vă îndepărtați de căderea inițială a norului- ciupercă, am spus, în doar câteva minute, și să vă adăpostiți. Trebuie să vă deplasați în direcția vântului sau transversal cu vântul 2 km.

Știți, dacă vă aflați acolo și vedeți clădiri foarte deteriorate și mai jos în direcția aceea, mai puțin deteriorate aici, veți ști că acolo a avut loc explozia și vă deplasați încoace, atât timp cât mergeți transversal cu vântul. După ce v-ați îndepărtat trebuie să aveți cât mai multă piele, gura și nasul acoperite, atâta timp cât acoperirea nu vă împiedică să vă mișcați și să vă îndepărtați. La sfârșit, trebuie să vă decontaminați cât de repede posibil. Și dacă sunteți îmbrăcați, vă dați jos hainele, veți face un duș undeva ca să îndepărtați radiațiile, adică — materialul radioactiv care ar putea fi pe voi. Apoi, trebuie să rămâneți în adăpost între 48 și 72 de ore minim, dar veți aștepta cu speranță, veți avea micul vostru radio fără baterii, și veți aștepta ca oamenii să vă spună când puteți să ieșiți afară. Asta trebuie să faceți.

În concluzie, un război nuclear este mai puțin probabil ca înainte dar posibilitatea nu poate fi exclusă, și i se poate supraviețui. Terorismul nuclear este posibil, poate fi probabil, dar se poate supraviețui. Și acesta este Jack Geiger, unul dintre eroii comunității americane pentru sănătate publică. Și Jack a spus că singura modalitate de face față oricărui lucru nuclear, fie că este vorba de război sau terorism, este abolirea armelor nucleare. Și vreți să aveți ceva la care să lucrați după ce rezolvați problema încălzirii globale. Vă rog să vă gândiți la faptul că trebuie să facem ceva în legătură cu inacceptabila, inumana realitate a armelor nucleare din lumea noastră.

Acesta este diapozitivul meu preferat despre Apărarea Civilă și eu — (Râsete) — nu vreau să fiu indiscret, dar — acesta — el nu mai deține funcția. Nu prea ne pasă, ok. Materialul mi-a fost trimis de cineva care este un susținător al procedurilor de apărare civilă, dar ceea ce contează este că America a trecut prin timpuri grele. Nu ne-am concentrat, nu am făcut ceea ce trebuia să facem și acum ne confruntăm cu posibilitatea unui iad îngrozitor pe Pământ. Vă mulțumesc.