Andrew Marantz
2,252,370 views • 14:36

Am petrecut ultimii trei ani vorbind cu unii dintre cei mai răi oameni de pe internet. Dacă ați fost online recent, poate ați observat că există o mulțime de gunoaie toxice acolo: glume rasiste, propagandă misogină, dezinformare virală. Așa că am vrut să știu cine face lucrurile astea. Am vrut să înțeleg cum le răspândeau. În cele din urmă, am vrut să știu ce fel de impact ar putea avea asupra societății noastre. Astfel, în 2016 am început să urmăresc unele glume înapoi spre sursa lor, înapoi la oamenii care le făceau, sau care le făceau să devină virale. Mă adresam acestor persoane: „Hei, sunt jurnalist. Pot veni să urmăresc să faci?” Adesea răspunsul era: „De ce aș vrea să vorbesc cu un fătălău, un evreu slăbănog și globalist din Brooklyn, care e în cârdășie cu Partidul Democrat?”

(Râsete)

La care răspunsul meu era: „Uite, omule, asta e doar 57% adevărat.”

(Râsete)

Dar de multe ori am primit răspunsul opus. „Da, sigur, vino.” Așa am ajuns în sufrageria a unui propagandist social media din sudul Californiei. Era un tip alb căsătorit aproape de 40 de ani. Avea o masă în fața lui cu o cană de cafea, un laptop pentru tweeting, un telefon pentru mesaje și un iPad pentru transmisie în direct pe Periscope și YouTube. Asta era tot. Și totuși, cu aceste unelte, a fost capabil să-și propulseze subiectele lui de discuție îngrozitoare și nocive în inima dezbaterilor americane.

De exemplu, într-o zi când eram acolo, o bombă tocmai explodase în New York, iar bărbatul acuzat că a plantat bomba avea un nume ce părea musulman. Pentru propagandistul din California, aceasta părea o oportunitate, fiindcă unul din lucrurile pe care și le dorea era ca SUA să reducă aproape toată imigrația, în special din țările majoritar musulmane. Așa că a început să transmită în direct, făcând ca urmăritorii lui să comenteze frenetic despre cum agenda frontierelor deschise urma să ne omoare pe toți, cerându-le să scrie pe Twitter asta, utilizând cuvinte specifice, încercând să facă cuvintele populare. Și au scris, sute și sute de mesaje, multe dintre ele prezentând imagini ca aceasta.

Acesta e George Soros. E un miliardar și filantrop maghiar, iar în mintea unor conspiraționiști online, George Soros e un baubau globalist, unul din cele câteva elite ce manipulează în secret toate treburile globale. Acum, fac o pauză aici: dacă această idee vă sună familiară, că există câteva elite care controlează lumea și mulți dintre ei se întâmplă să fie evrei bogați, asta e pentru că e una dintre cele mai antisemitice idei existente. Ar trebui să menționez, de asemenea, că cel ce a plantat bomba în New York, era cetățean american. Deci, orice altceva s-a întâmplat acolo, imigrația nu era problema principală.

Și propagandistul din California, a înțeles toate acestea. Era un tip citit. Era de fapt avocat. Știa faptele de bază, dar știa și că faptele nu stârnesc discuții online. Ce stârnește discuții online e emoția.

Premisa principală a social media a fost să ne aducă pe toți împreună, să facă lumea mai deschisă, mai tolerantă și mai corectă, și a făcut asta uneori. Dar algoritmii social media nu au fost niciodată construiți pentru a distinge adevărul de fals, ce e bine sau rău pentru societate, ce e prosocial de ce e antisocial. Acești algoritmi nu fac asta. Ei doar măsoară implicarea: clicuri, comentarii, partajări, repostări, acest fel de lucruri. Și dacă doriți un conținut atrăgător, trebuie să nască o emoție, ceea ce oamenii de știință numesc „emoție excitativă ridicată”.

„Excitație ridicată” nu înseamnă doar excitare sexuală, deși pe internet, evident că există. Înseamnă orice, pozitiv sau negativ, care face ca inima oamenilor să pompeze. Deci, stăteam cu acești propagandiști, nu doar cu tipul din California, ci cu zeci dintre ei, și urmăream cum făceau asta din nou și din nou cu succes, nu pentru că erau hackeri ruși, nu pentru că erau genii ale tehnologiei, nu pentru că aveau idei politice unice, doar pentru că au înțeles cum funcționează social media și erau dispuși să o exploateze în avantajul lor.

La început mi-am spus că e un fenomen extrem, ceva ce a ajuns pe internet. Dar nu mai există separare între internet și orice altceva. Aceasta e o reclamă difuzată pe multe posturi TV în timpul alegerii congresului din 2018, susținând cu foarte puține dovezi că unul dintre candidați era în buzunarul manipulatorului internațional George Soros, care e puternic editat aici lângă stive de numerar. Acesta e un mesaj al președintelui Statelor Unite, invocând, din nou, fără probe, că politica americană e manipulată de George Soros. Lucruri care odată păreau atât de șocante, marginale și, sincer, de ignorat, acum sunt atât de normal, încât abia le mai observăm.

Așa că am stat aproape trei ani în această lume. Am vorbit cu o mulțime de oameni. Unii dintre ei păreau să nu aibă deloc convingeri. Păreau doar să parieze, perfect rațional, că dacă vor să câștige bani online sau să obțină atenție online, trebuie să fie cât se poate de extremi. Dar am vorbit cu alți oameni care erau adevărați ideologi. Și ca să fie clar, ideologia lor nu era conservatorismul tradițional. Aceștia erau oameni ce doreau să revoce votul feminin. Aceștia doreau revenirea la segregarea rasială. Unii dintre ei doreau îndepărtarea totală a democrației. E evident că acești oameni nu s-au născut crezând aceste lucruri. Nu le-au învățat în școala primară. Mulți dintre ei, înainte de a intra în obscuritățile internetului fuseseră libertarieni sau socialiști sau fuseseră cu totul altceva. Deci, ce se întâmpla?

Ei bine, nu pot generaliza pentru fiecare caz, dar mulți oameni cu care am vorbit, par să aibă o combinație între un IQ mare și un EQ mic. Par să se simtă confortabil în spații online anonime mai degrabă decât conectați în lumea reală. Așa că de multe ori se retrag în aceste forumuri sau subreddit-uri, unde impulsurile lor cele mai rele vor fi amplificate. Ar putea începe spunând ceva ca o glumă bolnavă, iar apoi vor primi atât de multe aprecieri pentru această glumă, atât de multe „puncte pe internet” fără sens, cum le numesc ei, încât încep să creadă în propria lor glumă.

Am vorbit mult cu o tânără care a crescut în New Jersey, care după liceu s-a mutat într-un loc nou, unde brusc s-a simțit înstrăinată și izolată și a început să se retragă în telefonul ei. A găsit unele din aceste spații pe internet unde oamenii postează cele mai șocante și amețitoare lucruri. Și a considerat aceste lucruri complet dezgustătoare, dar de asemenea captivante, ceva de care nu se putea dezlipi. A început să interacționeze cu cei din aceste spații online, și au făcut-o să se simtă inteligentă, autentică. A început să simtă un sentiment de comunitate, a început să se întrebe dacă unele dintre aceste idei șocante ar putea conține un miez de adevăr. Câteva luni mai târziu, era în mașină cu noii ei prieteni de pe internet în drum spre Charlottesville, Virginia, pentru a manifesta cu torțe în numele rasei albe. A trecut în câteva luni, din a-l susține pe Obama, la a susține radical rasa albă.

În cazul ei particular, ea a putut să renunțe la cultul supremației albe. Dar mulți oameni cu care am vorbit nu au putut. Și doar ca să fie clar: nu am fost atât de convins că trebuia să găsesc o bază comună cu fiecare persoană cu care vorbeam, încât să fiu dispus să spun: „Știi ce, omule, ești un propagandist fascist, eu nu sunt, oricum, hai să ne îmbrățișăm, și toate diferențele noastre se vor topi.” Nu, absolut nu. Dar am devenit convins că nu putem să facem abstracție de aceste lucruri. Trebuie să încercăm să le înțelegem, pentru că numai înțelegându-le putem să începem să ne inoculăm împotriva lor.

În cei trei ani în această lume, am avut câteva apeluri telefonice urâte, chiar unele amenințări, dar a fost puțin comparativ cu ce primesc jurnalistele în această luptă. Și da, sunt evreu, deși, în mod ciudat, mulți naziști nu și-au dat seama că sunt evreu, ceea ce, sincer, e dezamăgitor.

(Râsete)

Serios, toată treaba ta e să fii un antisemit profesionist. Nimic la mine nu te intrigă deloc? Chiar nimic?

(Râsete)

Nu e un secret. Mă numesc Andrew Marantz, scriu pentru „The New Yorker”, personalitatea mea e ca și cum un episod din Seinfeld a fost filmat la Park Slope Food Coop. Nimic?

(Râsete)

Oricum, în cele din urmă ar fi frumos dacă ar exista o formulă simplă: smartphone plus un copil înstrăinat egal 12% mai multe șanse să devii nazist. Evident, nu e atât de simplu. Și în scrierile mele, sunt mult mai confortabil să fiu descriptiv, nu prescriptiv. Dar acesta este TED, deci să devenim practici. Vreau să împărtășesc câteva sugestii, lucruri pe care cetățenii de pe internet, ca voi și ca mine, le-ar putea face pentru ca lucrurile să devină mai puțin toxice.

Primul e să fii un sceptic inteligent. Eu cred că există două tipuri de scepticism. Și nu vreau să intru în informații tehnice epistemologice aici, dar eu le numesc scepticism inteligent și prost. Deci, scepticism inteligent: gândiți pentru voi, vă îndoiți de orice afirmație, solicitați dovezi, grozav, acesta e scepticism adevărat.

Scepticism prost: suna a scepticism, dar e de fapt mai aproape de o reacție contra automată. Toți spun că Pământul e rotund, tu spui că e plat. Toți spun că rasismul e rău, tu spui: „Nu știu, sunt sceptic în privința asta.” Foarte mulți tineri bărbați albi cu care am vorbit în ultimii ani mi-au spus: „Știi, mass-media, profesorii mei, toți încearcă să mă îndoctrineze să cred în privilegiul masculin și al albilor, dar nu știu ce să zic, nu cred asta.” Tinerilor, adolescenți albi ai lumii, uite: dacă sunteți sceptici că Pământul e rotund, că bărbații sunt privilegiați, și că rasismul este rău, nu sunteți sceptici, sunteți ticăloși.

(Aplauze)

E minunat să gândim critic, cu toții ar trebui să gândim critic, dar fiți deștepți în acest sens.

Următoarea e despre libertatea de exprimare. Veți auzi oameni deștepți spunând: „Sunt pentru exprimare liberă.” Și spun asta ca și cum ar încheia o dezbatere, când de fapt, ăsta e chiar începutul oricărei conversații semnificative. Toate lucrurile interesante se întâmplă după acest punct. Bine, ești pro exprimare liberă. Ce înseamnă asta? Înseamnă că David Duke și Richard Spencer trebuie să aibă conturi Twitter active? Înseamnă că oricine poate hărțui pe oricine altcineva online pentru orice motiv? Am analizat întreaga listă de vorbitori TED de anul acesta. Nu am găsit niciun sceptic că Pământul e rotund. E o încălcare a normelor de exprimare liberă? Suntem toți pro exprimare liberă, e minunat să avem exprimare liberă, dar dacă asta e tot ce știi să spui mereu, te opui unei conversații mai productive.

Deci, să facem politețea din nou grozavă... Minunat!

(Aplauze)

Da. Nici nu trebuie să explic. În cercetarea mea aș fi mers pe Reddit, pe YouTube sau pe Facebook, și aș fi căutat „legea sharia” sau „Holocaustul”, și puteți ghici ce mi-au arătat algoritmii, nu? „Legea sharia mătura toate Statele Unite?” „Holocaustul s-a întâmplat cu adevărat?” Scepticism prost. Așa că am ajuns în această dinamică bizară online, când unii văd propaganda intolerantă ca fiind tăioasă sau periculoasă și mișto, iar oamenii văd adevărul de bază și decența umană ca fiind șocante, sau ca virtuți sau doar plictisitoare. Și algoritmii social media, intenționat sau nu, au stimulat asta, pentru că propaganda intolerantă e grozavă pentru implicare. Toți dau clic pe ea, toți comentează, fie că o iubesc, fie că o urăsc. Deci, primul lucru care trebuie făcut aici e ca rețelele sociale să-și repare platformele.

(Aplauze)

Deci, dacă mă ascultați acum și lucrați la o companie de socializare sau investiți într-una sau, nu știu, dețineți una, acest sfat e pentru voi. Dacă ați optimizat-o pentru o implicare emoțională maximă, iar implicarea emoțională maximă se dovedește că dăunează lumii, e timpul să o optimizați pentru altceva.

(Aplauze)

Dar pe lângă faptul de a pune presiune pe ei să facă asta și să așteptăm și să sperăm că vor face asta, există și alte lucruri pe care noi ceilalți le putem face. Așadar, putem crea câteva căi mai bune sau sugera câteva căi mai bune încât numărul tinerilor revoltați să se reducă. Dacă vedeți ceva și credeți că e cu adevărat creativ și profund și doriți să distribuiți acel lucru, distribuiți-l, chiar dacă nu vă inundă cu o emoție puternică. E un pas foarte mic, îmi dau seama, dar per total, aceste lucruri contează, pentru că acești algoritmi, pe cât de puternici sunt, își iau indiciile comportamentale de la noi.

Deci, lasați-mă să închei cu asta. Acum câțiva ani era la modă să spun că internetul e un instrument revoluționar, ce avea să ne unească pe toți. Acum e mai la modă să spunem că internetul e un incendiu uriaș, iremediabil. Niciuna nu e adevărată. Știm că internetul e prea vast și complex pentru a fi total bun sau rău. Și pericolul cu aceste moduri de a gândi, fie că e vorba despre ideea utopică că internetul ne va salva inevitabil sau părerea distopică că ne va distruge inevitabil, oricare ar fi cazul, suntem prea permisivi. Nu e nimic inevitabil la viitorul nostru. Internetul e format din oameni. Oamenii iau decizii în companiile de socializare. Oamenii stabilesc trendul unui hashtag sau nu. Oamenii fac ca societățile să progreseze sau să regreseze. Dacă internalizăm acest adevăr, ne putem opri din așteptarea unui viitor inevitabil și putem începe să-l construim acum.

Cu toții am fost învățați că arcul universului moral e lung, dar că se îndoaie spre dreptate. Poate. Poate o va face. Dar asta a fost întotdeauna o aspirație. Nu e o garanție. Arcul nu se îndoaie de la sine. Nu e îndoit inevitabil de o forță misterioasă. Adevărul real, care e mai înfricoșător și de asemenea mai eliberator, e că noi îl îndoim.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)