Return to the talk Return to talk

Transcript

Select language

Translated by Ana-Maria Sirbu
Reviewed by Mihaela Blaga

0:12 Sunt din Liban şi cred că alergatul poate schimba lumea. Ştiu că ce am spus nu e tocmai evident.

0:23 Libanul, ca ţară, a fost distrus de un lung şi sângeros război civil. Sincer vorbind, nu ştiu de ce e numit război civil, din moment ce nu e nimic civil în ceea ce-l priveşte. Învecinându-ne cu Siria la nord şi cu Israel şi Palestina la sud, guvernul nostru e încă divizat şi instabil. Timp de mai mulţi ani, ţara a fost divizată de politică şi religie. Totuşi, timp de o zi suntem cu adevărat uniţi. Asta se întâmplă când are loc maratonul.

1:06 Am fost maratonistă. Alergatul pe distanţe lungi nu era bun numai pentru starea mea generală, ci mă ajuta să meditez şi să am vise măreţe. Cu cât distanţele pe care le alergam erau mai mari, cu atât visele mele erau mai mari, până când, într-o dimineaţă, în timp ce mă antrenam, am fost lovită de un autobuz. Am fost aproape de moarte, am intrat în comă, am stat în spital timp de 2 ani şi am suferit 36 de operaţii pentru a putea merge din nou.

1:46 Imediat după ce mi-am revenit din comă, am realizat că nu mai eram aceeaşi maratonistă, aşa că am hotărât că dacă eu nu mai pot alerga, să îi ajut pe alţii să alerge. Încă din spital, l-am rugat pe soţul meu să ia notiţe şi cîteva luni mai târziu, am organizat maratonul.

2:14 Să organizezi un maraton ca reacţie la un accident, poate părea ciudat, dar în acele momente, chiar dacă eram într-o stare vulnerabilă, aveam nevoie de vise măreţe. Aveam nevoie de ceva care să mă facă să uit durerea, de un obiectiv. Nu vroiam să-mi plâng de milă şi nici să-mi plângă alţii de milă şi m-am gândit că organizând un astfel de maraton, îmi voi putea răsplăti comunitatea, o voi conecta cu restul lumii şi voi invita maratonişti din întreaga lume în Liban, să alerge sub umbrela păcii. Să organizezi un maraton în Liban, nu e cum ai organiza un maraton în New York. Cum introduci conceptul de alergare într-o naţiune care e în permanenţă la un pas de război? Cum le poţi cere acelora care mai înainte se luptau şi omorau, să alerge unul lângă altul? Mai mult, cum convingi oamenii să alerge pe o distanţă de 40 km când ei nici nu sunt familiari cu termenul de „maraton”? A trebuit s-o luăm cu începutul.

3:34 Timp de aproape 2 ani, am mers prin toată ţara, chiar şi prin sate izolate. Am cunoscut oameni de toate felurile: primari, lucrători în organizaţii neguvernamentale, şcolari, politicieni, poliţişti, oamenii din moschei, biserici, preşedintele ţării şi chiar şi femei casnice. Am învăţat un lucru: când eşti sincer, oamenii te cred. Mulţi au fost afectaţi de povestea mea personală şi mi-au împărtăşit poveştile lor. Sinceritatea şi transparenţa ne-au adus împreună. Vorbeam un limbaj comun, de la om la om. Odată ce am consolidat încrederea, toţi vroiau să ia parte la maraton, să arate întregii lumi culorile Libanului, libanezii, precum şi dorinţa lor de a trăi în pace şi armonie.

4:44 În octombrie 2003, peste 6.000 de maratonişti, având 49 de naţionalităţi diferite, au venit hotărâți la linia de pornire, şi focul de armă care s-a auzit a fost semnalul de a alerga în armonie pentru schimbare.

5:05 Maratonul a crescut. La fel şi problemele noastre politice. La fiecare dezastru pe care-l aveam, maratonul găsea noi metode de a ne uni. În 2005 primul ministru libanez a fost asasinat, iar ţara ajunsese într-un punct mort. Atunci am organizat o campanie de alergare pe 5 km, numită United We Run. Peste 60.000 de oameni au venit la linia de pornire, purtând tricouri albe, fără sloganuri politice. Acesta a fost un moment important pentru maraton, când a început să fie privit ca o platformă pentru pace şi unitate.

5:51 În perioada 2006-2009, ţara noastră, Liban a trecut printr-o perioadă instabilă, invazii şi mai multe asasinări, care ne-au adus aproape de un război civil. Ţara a fost din nou divizată, astfel încât parlamentul a demisionat şi timp de un an nu am avut un preşedinte sau un prim-ministru. Dar aveam un maraton.

6:19 (Aplauze)

6:25 Datorită maratonului, am învăţat că problemele politice pot fi depăşite. Când partidul din opoziţie a decis să închidă o parte din centrul oraşului, am negociat căi alternative. Protestatarii anti-guvern, deveniseră nişte „majorete”. Aveau chiar şi chioşcuri de suc.

6:50 Maratonul a devenit ceva unic. A câştigat atât încrederea libanezilor, cât şi a comunităţii internaţionale. În noiembrie 2012, peste 33.000 maratonişti, având 85 de naţionalităţi diferite, au venit la linia de pornire, în ciuda vremii ploioase, furtunoase. Străzile erau inundate, dar oamenii nu au vrut să piardă oportunitatea de a lua parte la aşa o zi naţională.

7:25 Asociaţia de maraton din Beirut s-a extins. Includem tineri, bătrâni, oameni cu dizabilităţi, cu probleme psihice, orbi, elitele, maratonişti amatori, chiar şi mame cu copiii lor. Dintre temele alese fac parte alergatul pentru mediu, cancer la sân, din dragoste pentru Liban, pentru pace, sau de dragul de a alerga.

7:50 Prima cursă anuală a femeilor şi fetelor pentru emancipare, unică în partea noastră de lume, a avut loc acum câteva săptămâni şi au participat 4.512 femei, inclusiv prima-doamnă. Ăsta e doar începutul.

8:13 Mulţumesc.

8:15 (Aplauze)

8:17 Asociaţia de maraton din Beirut a susţinut organizaţii de binefacere şi voluntari, care au ajutat la refacerea Libanului, ajutând la strângerea de fonduri pentru cauzele lor şi încuranjându-i pe alţii să doneze. Cultura de a da şi face bine a devenit contagioasă. Am depăşit stereotipurile. Oameni care aduc schimbări şi viitori lideri au luat naştere. Cred că aceştia sunt stâlpii de rezistenţă ai viitoarei păci.

8:49 Asociaţia de maraton din Beirut a devenit un eveniment atât de respectat în regiune, încât membrii guvernelor din Iraq, Egipt şi Siria, au cerut organizaţiei ajutorul în realizarea unui eveniment sportiv asemănător. Maratonul e acum unul din cele mai mari evenimente din Orientul Mijlociu, dar cel mai important, e o platformă pentru cooperare şi speranţă într-o regiune fragilă şi instabilă din lume. De la Boston până la Beirut stăm ca unul.

9:30 (Aplauze)

9:36 După 10 ani în Liban, de la maratoane naţionale sau evenimente naţionale până la curse regionale, am văzut că oamenii vor să alerge pentru un viitor mai bun. In fond, restabilirea păcii nu e un sprint, ci mai degrabă un maraton.

9:58 Mulţumesc.

9:59 (Aplauze)