Barry Schwartz despre pierderea înţelepciunii

În cuvântarea sa inaugurală, Barack Obama a făcut un îndemn tuturor pentru a da tot ce-i mai bun din noi în încercarea de a scăpa din această criză financiară. Dar la ce a făcut apel? El nu a urmat, cu veselie, exemplul predecesorilor săi, spunându-ne doar să mergem la cumpărături. Nu ne-a spus nici „Aveți încredere în noi. Aveți încredere în țara voastră. Investiți, investiți, investiți.” În schimb, ceea ce ne-a zis a fost să lăsăm deoparte lucrurile infantile. Și a îndemnat la virtute. Virtute e un cuvânt de modă veche. Pare nepotrivit pentru un mediu de ultimă generație ca acesta. Și apoi, unii dintre voi probabil vă întrebați ce naiba înseamnă?

Aș vrea să încep cu un exemplu. Aceasta este fișa postului pentru un om de serviciu dintr-un spital care se derulează acum pe ecran. Și toate articolele de acolo nu au nimic ieșit din comun. Sunt lucrurile la care vă așteptați: spălatul podelelor, măturarea lor, golirea gunoaielor, reaprovizionarea birourilor. Poate părea surprinzător câte lucruri sunt acolo, dar natura lor nu e surprinzătoare. Lucrul pe care vreau să observați este următorul: cu toate că aceasta este o listă foarte lungă, nu există un singur lucru pe ea care să implice și alte ființe umane. Nici unul. Munca omului de serviciu poate fi făcută la fel de bine într-o morgă ca și într-un spital.

Și totuși, când psihologii au intervievat oamenii de serviciu din spitale pentru a înțelege ce cred ei despre slujbele lor, l-au întâlnit pe Mike, care le-a povestit cum s-a oprit din spălarea dușumelei deoarece domnul Jones era afară din patul lui pentru a face puțin exercițiu, pentru a-și recăpăta puterea, mergând încet înainte și înapoi pe hol. Iar Charlene le-a povestit cum a ignorat dojana supraveghetorului și nu a dat cu aspiratorul prin camera de vizitatori fiindcă erau câțiva membri ai unei familii care erau prezenți acolo toată ziua, în fiecare zi și care, în acest moment, se întâmpla să ia un pui de somn. Și apoi, Luke, care a spălat de două ori podeaua dintr-o cameră a unui tânăr aflat în comă deoarece tatăl acestuia, care stătea de veghe de șase luni, nu l-a văzut pe Luke spâlând-o prima dată, iar tatăl era furios. Comportamente de genul acesta din partea oamenilor de serviciu, a tehnicienilor, a asistentelor și, dacă suntem norocoși din când în când, a doctorilor, nu-i face pe oameni doar să se simtă puțin mai bine, dar de fapt îmbunătățește calitatea îngrijirii pacienților și permite spitalelor să funcționeze bine.

Acum, nu toți oamenii de serviciu sunt așa, bineînțeles. Dar cei care sunt, se gândesc că aceste tipuri de interacțiuni umane care implică bunătate, grijă și empatie sunt părți esențiale ale muncii lor. Și totuși, fișa postului nu conține nici un cuvânt despre alte ființe umane. Acești oameni de serviciu au dorința morală să facă bine celorlalți oameni. Și, pe lângă aceasta, au abilitatea morală de a înțelege ce înseamnă „a face bine”.

„Înțelepciunea practică”, ne spune Aristotel, „este combinația dintre dorința morală și abilitatea morală.” O persoană înțeleaptă știe când să facă o excepție de la fiecare regulă, la fel cum și oamenii de serviciu au știut când să-și ignore sarcinile pentru a sluji altor scopuri. O persoană înțeleaptă știe cum să improvizeze, la fel cum a făcut Luke când a spălat podeaua din nou. Problemele din viața reală sunt adesea ambigue și prost definite iar contextul se schimbă totdeauna. O persoană înțeleaptă este asemeni unui muzician de jazz — folosind notele de pe pagină, dar dansând în jurul lor, inventând combinații care sunt potrivite pentru situația și oamenii din auditoriu. O persoană înțeleaptă știe cum să folosească aceste abilități morale în slujba obiectivelor corecte. Să servească alți oameni, nu să manipuleze alți oameni. Iar în final, poate cel mai important, o persoană înțeleaptă este creată, nu născută. Înțelepciunea depinde de experiență, și nu de orice experiență. Ai nevoie de timp pentru a ajunge să-i cunoști pe oamenii pe care-i servești. Ai nevoie de permisiune pentru a avea voie să improvizezi, să încerci lucruri noi, ocazional să greșești și să înveți din propriile greșeli. Și trebuie să fii îndrumat de profesori înțelepți.

Când îi întrebi pe oamenii de serviciu care s-au comportat la fel ca cei pe care i-am descris cât de greu este să înveți să faci munca lor, ei spun că este nevoie de foarte multă experiență. Și nu se referă la faptul că este nevoie de multă experiență pentru a învăța să speli podele și să golești lăzile de gunoi. Este nevoie de multă experiență pentru a învăța cum să ai grijă de oameni. La TED, genialitatea este exuberantă. E înfricoșător. Vestea bună este că nu trebuie să fii genial pentru a fi înțelept. Vestea proastă este că fără înțelepciune, geniul nu este suficient. Probabil te va băga pe tine și pe alți oameni în necaz ca orice altceva. (Aplauze)

Acum sper că toți știm asta. Este într-un fel evident, și totuși, vreau să vă spun o mică poveste. Este o poveste despre limonadă. Un tată și fiul său de 11 ani se uitau la un meci cu Detroit Tigers pe stadion. Fiul său îi cere niște limonadă iar tatăl merge la ghișeu pentru a o cumpăra. Tot ce aveau era Mike's Hard Lemonade, care conținea 5% alcool. Tată, fiind un savant, n-a avut nici o idee că Mike's Hard Lemonade conținea alcool. Așa că i-a adus-o. Iar copilul a băut-o, iar gardianul a văzut asta, și a chemat poliția, care a chemat o ambulanță care s-a grăbit spre stadion și a dus copilul la spital. Camera de urgență a constatat că copilul nu avea nici un pic de alcool în sânge. Și erau gata să-i dea drumul copilului.

Dar nu așa de repede. Agenția de Protecție a Copilului din Wayne County a spus nu. Iar copilul a fost trimis la un cămin pentru trei zile. În acest moment, copilul se poate întoarce acasă? Ei bine, un judecător a spus da, dar numai dacă tatăl părăsește casa și se cazează la un motel. După două săptămâni, sunt fericit să raportez, familia a fost reunită. Dar asistenții sociali și cadrele din ambulanță și judecătorul, toți au spus același lucru: „Nu ne place, dar trebuie să urmăm procedurile”.

Cum de se întâmplă astfel de lucruri? Scott Simon, care a povestit asta la NPR, a spus, „Regulile și procedurile pot fi stupide, dar te scutesc de gândire”. Și, să fim cinstiți, regulile sunt adesea impuse deoarece oficialii precedenți au fost indulgenți și au dat drumul copilului să se întoarcă într-o casă unde se abuza de el. Destul de corect. Când lucrurile o iau razna, cum se întâmplă de obicei, apelăm la două unelte pentru a încerca să le reparăm.

O unealtă la care apelăm o reprezintă regulile. Mai bune, mai multe. A doua unealtă la care apelăm o reprezintă stimulentele. Mai bune, mai multe. Ce altceva ar mai fi, până la urmă? Cu siguranță observăm acestea drept răspuns la curenta criza financiară. Reglementează, reglementează, reglementează. Repară stimulentele, repară stimulentele, repară stimulentele… Adevărul este că nici regulile, nici stimulentele nu sunt suficiente. Cum ai putea scrie o regulă pentru a face oamenii de serviciu să facă ce-au făcut? Și i-ai plăti în plus pentru a fi empatici? Este, evident, absurd. Pe măsură ce apelăm din ce în ce mai mult la reguli, regulile și stimulentele pot face lucrurile mai bune pe termen scurt, dar creează o spirală descendentă care le face mai rele pe termen lung. Abilitatea morală este știrbită de o dependență prea mare de reguli care ne lipsesc de oportunitatea de a improviza și de a învăța din improvizațiile noastre. Și dorința morală este subminată de apelul continuu la stimulente care ne distrug dorința de a face ceea ce e corect. Și fără a avea intenția, apelând la reguli și stimulente, intrăm în luptă cu înțelepciunea.

Vreau să vă dau numai câteva exemple, întâi de reguli și apoi de războiul cu abilitatea morală. Povestea cu limonada este una. A doua, cu siguranță mai familiară dumneavoastră, este natura educației Americane moderne: un curriculum rigid, scriptat. Iată un exemplu din grădinițele din Chicago. Lectură și savurarea literaturii și cuvintelor care încep cu 'B'. Baia: Adună elevii pe un covor și avertizează-i despre pericolele apei fierbinți. Spune 75 de elemente din acest scenariu pentru a preda o carte de 25 de pagini. Peste tot în Chicago, în fiecare clasă de grădiniță din oraș, fiecare educator spune aceleași cuvinte în același fel în aceeași zi. Știm de ce există aceste scenarii. Nu avem încredere suficientă în judecata profesorilor pentru a le permite libertatea de expresie. Scenarii de genul ăsta sunt polițe de asigurare împotriva dezastrelor. Și previn dezastrele. Dar ceea ce asigură în locul lor este mediocritatea. (Aplauze)

Nu mă înțelegeți greșit. Avem nevoie de reguli! Muzicienii de jazz au nevoie de câteva note — cei mai mulți dintre ei au nevoie de câteva note pe pagină. Avem nevoie de mai multe reguli pentru bancheri, Dumnezeu știe. Dar prea multe reguli împiedică muzicienii de jazz desăvârșiți să improvizeze. Și drept rezultat, își pierd darurile, sau mai rău, chiar încetează să mai cânte.

Acum, ce ne facem cu stimulentele? Par mai ingenioase. Dacă tu ai un motiv pentru a face ceva și eu îți dau un al doilea motiv pentru a face același lucru pare logic că două motive sunt mai bune decât unul și cel mai probabil îl vei face. Corect? Ei bine, nu întotdeauna. Câteodată două motive pentru a face același lucru par să concureze unul cu altul în loc să se completeze și fac oamenii mai puțin probabil să-l facă.

Vă voi da un singur exemplu deoarece timpul este scurt. În Elveția, acum 15 ani încercau să decidă unde să localizeze gropile pentru deșeurile nucleare. Urma să aibă loc un referendum național. Câțiva psihologi au umblat și au chestionat cetățeni care erau foarte bine informați. Au întrebat: „Sunteți de acord să aveți gropi cu deșeuri nucleare în comunitatea voastră?” Uimitor, 50 de procente dintre cetățeni au spus da. Știau că este periculos. S-au gândit că le va reduce valoarea proprietăților. Dar trebuiau să ajungă undeva și aveau responsabilități ca cetățeni. Psihologii au întrebat alți oameni o întrebare puțin diferită. Au spus, „Dacă vă plătim salariul pentru șase săptămâni în fiecare an ați fi de acord să aveți gropi cu deșeuri nucleare în comunitatea voastră?” Două motive. Este responsabilitatea mea și sunt și plătit. În loc de 50 de procente care să spună da, 25 de procente au spus da. Ceea ce s-a întâmplat a fost că atunci când s-a introdus acest stimulent material, ne determină ca în loc să întrebăm: „Care este responsabilitatea mea?” tot ce întrebăm este: „Ce servește intereselor mele?” Când stimulentele materiale nu funcționează, când șefii ignoră sănătatea pe termen lung a companiilor lor pentru a urmări câștiguri pe termen scurt care conduc la bonusuri masive răspunsul e întotdeauna același. Găsește stimulente mai inteligente!

Adevărul este că nu există nici un fel de stimulente pe care le poți inventa care vor fi suficient de inteligente. Orice sistem de stimulente poate fi subminat din rea voință. Avem nevoie de stimulente. Oamenii trebuie să-și câștige existența. Dar dependența excesivă de stimulente demoralizează activitatea profesională în două sensuri ale acelui cuvânt. Provoacă oamenii care se angajează în acea activitate să-și piardă moralul și provoacă activitatea în sine să-și piardă moralitatea.

Barack Obama a spus, înainte de a fi inaugurat, „Nu trebuie să întrebăm doar dacă 'Este profitabil?' dar 'Este corect?'” Și când profesiile sunt demoralizate fiecare profesionist devine dependent de stimulente și nu se mai întreabă „Este corect?” Vedem asta în medicină. („Cu toate că nu e nimic serios, să-l ținem sub observație pentru a fi siguri că nu ne dă în judecată.”) Și cu siguranță vedem asta în lumea afacerilor. („Pentru a rămâne competitivi în piața de azi, mi-e teamă că vom fi nevoiți să te înlocuim cu un nemernic.”) („Mi-am vândut sufletul pentru o zecime din cât valorează drăciile acum.”) Este evident că nu ăsta este modul în care oamenii vor să muncească.

Deci ce putem face? Câteva surse de speranță: Ar trebui să încercăm să re-moralizăm munca. O modalitate de a NU face asta: predarea mai multor cursuri de etică. (Aplauze) Nu există un mod mai bun de a arăta oamenilor că NU ești serios decât să învelești tot ce ai de zis despre etică într-un mic pachet și o fundă și a-l marginaliza drept „curs de etică”.

Ce-i de făcut însă? Unu: Comemorarea exemplarelor morale. Recunoaște, când te duci la școala de drept, că o voce mică îți șoptește în ureche despre Atticus Finch. Nici un copil de zece ani nu se duce la școala de drept pentru a face fuzionări și achiziții. Oamenii sunt inspirați de eroii morali. Dar învățăm că, prin sofisticare vine înțelegerea că nu poți recunoaște că ai eroi morali. Ei bine, recunoaște-i. Fii mândru că-i ai. Sărbătorește-i. Și cere ca oamenii care te învață să-i recunoască și să-i sărbătorească și ei. Ăsta e un lucru pe care-l putem face.

Nu știu câți dintre voi își amintesc asta: un alt erou moral, acum cincisprezece ani, Aaron Feuerstein, care era șeful Fabricilor Malden din Massachussetts — ei au făcut Polartec — Fabrica a ars. 3.000 de angajați. I-a păstrat pe toți pe ștatul de plată. De ce? Pentru că ar fi fost un dezastru pentru ei și pentru comunitate dacă i-ar fi disponibilizat. „Poate, pe hârtie, compania noastră valorează mai puțin pentru Wall Street, dar pot să vă spun că valorează mai mult. Suntem bine.”

Chiar la acest TED am auzit prelegeri de la câțiva eroi morali. Doi m-au inspirat foarte tare. Unul a fost Ray Anderson, care a transformat — (Aplauze) — a transformat, știți voi, o parte a imperiului rău într-o afacere 100% ecologică – sau aproape 100%. De ce? Pentru că era lucrul corect de făcut. Și ca un bonus pe care l-a descoperit este că, de fapt va face și mai mulți bani. Angajații lui sunt inspirați de efort. De ce? Deoarece sunt fericiți că fac ceva care e corect moral. Ieri l-am auzit pe Willie Smits vorbind despre re-împădurirea din Indonezia. (Aplauze)

Din multe privințe ăsta este exemplul perfect. Deoarece a fost nevoie de voința de a face lucrul corect. Numai Dumnezeu știe că a fost nevoie de o competență tehnică uriașă. Sunt speriat de cât de multe cunoștințe trebuiau să aibă el și asociații săi pentru a putea plănui asta. Dar cel mai important pentru a face asta să funcționeze — și a subliniat asta — a fost cunoașterea oamenilor din comunitate. Dacă oamenii cu care lucrezi nu te susțin asta va eșua. Și nu există o formulă pentru a vă spune cum să faceți oamenii să vă susțină deoarece oameni diferiți din comunități diferite își organizează viața în moduri diferite.

Există foarte multe lucruri, aici la TED, sau în alte locuri, care merită sărbătorite. Și nu trebuie să fii un mega-erou. Există eroi normali. Eroi normali ca oamenii de serviciu, care merită sărbătoriți și ei. Ca specialiști, fiecare dintre noi ar trebui să se străduiască să fie măcar normali, dacă nu eroi extraordinari. Ca șefi ai organizațiilor, ar trebui să ne străduim să creăm medii care încurajează și cultivă atât competența morală cât și dorința morală. Chiar și cei mai înțelepți și mai binevoitori oameni vor renunța dacă trebuie să înoate împotriva curentului în organizațiile în care muncesc.

Dacă administrați o organizație, ar trebui să fiți siguri că nici o slujbă — nici o slujbă — nu are fișe de post asemănătoare cu fișele de post ale oamenilor de serviciu. Deoarece adevărul este că orice muncă pe care o faceți și care include interacțiunea cu alte persoane este muncă morală. Și orice muncă morală depinde de bun simț.

Și, poate cel mai important, ca dascăli, ar trebui să ne străduim să fim niște eroi adevărați, modele morale pentru oamenii pe care-i îndrumăm. Și sunt câteva lucruri pe care trebuie să ni le reamintim ca dascăli. Unul este că predăm totdeauna. Cineva se uită la noi totdeauna. Camera este totdeauna pornită. Bill Gates a vorbit de importanța educației și, în particular, modelul pe care KIPP îl alimenta. „Cunoașterea este putere”. Și a vorbit despre o mulțime de lucruri minunate pe care KIPP le face pentru a lua copiii dintre orașe și pentru a-i îndrepta în direcția facultății.

Vreau să mă concentrez asupra unui lucru particular pe care KIPP îl face pe care Bill nu l-a menționat. Și anume că au ajuns la concluzia că cel mai important lucru pe care copiii trebuie să-l învețe este caracterul. Trebuie să învețe să se respecte pe ei. Trebuie să învețe să-și respecte colegii de școală. Trebuie să învețe să-și respecte profesorii. Și, cel mai important, trebuie să învețe să respecte învățătura. Ăsta este principalul obiectiv. Dacă faci asta, restul este în principiu un drum ușor, la vale. Și profesorii: modul cum predați aceste lucruri copiilor este să aveți profesorii și celelalte cadre să le întruchipeze în fiecare minut al fiecărei zile.

Obama a făcut apel la virtute. Și cred că a avut dreptate. Și virtutea de care cred că avem nevoie cel mai mult este înțelepciunea practică, deoarece ea este cea care permite altor virtuți — sinceritate, bunătate, curaj și altele — să fie afișate la timpul potrivit și în modul corect. A apelat de asemenea și la speranță. Corect din nou. Cred că există motiv pentru speranță. Cred că oamenii vor să fie lăsați să fie virtuoși.

În multe feluri, despre asta este TED. Dorința de a face lucrul corect în modul corect pentru motivele corecte. Acest tip de înțelepciune este la îndemâna fiecăruia dintre noi dacă începem să fim atenți. Să fim atenți la ce facem, cum facem, și, probabil cel mai important, la structura organizațiilor în care lucrăm, pentru a fi siguri că ne permite nouă și altor oameni să dezvoltăm înțelepciune mai degrabă decât a o suprima.

Mulțumesc mult. Mulțumesc. (Aplauze)

Chris Anderson: Trebuie să ieși și să stai aici pentru o secundă.

Barry Schwartz: Mulțumesc mult. (Aplauze)