Wingham Rowan: Un nou tip de piaţă a muncii

Vorbim despre o nişă ascunsă pe piaţa muncii. E lumea celor care au nevoie de un regim de lucru ultraflexibil, dacă tot trebuie să lucreze. Gândiţi-vă la cineva care suferă de o problemă medicală recurentă, dar imprevizibilă, sau la cineva care are un adult în îngrijire sau la un părinte al unui copil cu nevoi complexe de îngrijire. Disponibilitatea lor pentru muncă se poate reduce la câteva ore pe zi. „Poate voi lucra mâine, dar nu ştiu încă dacă sau când.” Este extrem de dificil pentru aceşti oameni să găsească de lucru, deşi au mare nevoie. E păcat, deoarece există angajatori care pot folosi grupuri de localnici foarte flexibili, într-un mod ad-hoc, atunci când persoanele respective sunt disponibile.

Imaginaţi-vă că aveţi o cafenea. Dimineaţa, localul se umple. O să aveţi mulţi clienţi la prânz. Dacă aţi dispune de doi angajaţi în plus timp de 90 de minute gata să înceapă într-o oră, v-ar conveni, atât timp cât sunt de nădejde şi familiarizaţi cu felul în care funcţionează cafeneaua. Trebuie să fie disponibili la tarife foarte competitive. Şi să fie la dispoziţia ta în următorul minut. În realitate, nicio agenţie de recrutare nu vrea să administreze genul ăsta de afacere, aşa că eşti nevoit să te descurci greu, fără personal suficient. Nu e vorba doar de companii de catering, hoteluri, retaileri, ci de oricine oferă servicii publicului sau companiilor. Există tot felul de organizaţii care pot folosi aceste pepiniere de oameni flexibili, odată ce au fost deja familiarizate cu afacerile respective.

La acest nivel al pieţei muncii, e nevoie de o piaţă a muncii pentru ore suplimentare. Ele există. Iată cum funcţionează. În acest exemplu, o companie de distribuţie zice: avem o comandă urgentă care trebuie livrată mâine dimineaţă. Arată-ne toate persoanele disponibile. Sunt găsiţi 31 de muncitori. Toţi cei de pe ecran sunt disponibili la orele respective mâine. Pot fi contactaţi din timp pentru treaba asta. Toţi şi-au definit condiţiile de muncă. Activitatea asta se potriveşte cu toţi parametrii fiecărui individ. Şi totul ar fi conform legii. Bineînţeles, toţi au experienţă de muncă în depozite. Poţi selecta câţi vrei. Provin de la mai multe agenţii. Tariful e calculat pentru fiecare persoană în acest caz. Se monitorizează cât de încredere sunt. Oamenii din fruntea listei sunt cei dovediţi a fi de nădejde. E posibil să fie mai scumpi. La o nouă privire asupra acestei pepiniere de localnici, cu program foarte flexibil, iată o companie de cercetare a pieţei. A instruit 25 de localnici cu privire la interviurile pe stradă. Au o campanie nouă. Vor s-o demareze săptămâna viitoare. Vor să vadă câţi dintre cei instruiţi de ei sunt disponibili săptămâna viitoare. Apoi vor decide când să facă sondajele.

Se poate face mai mult pentru această nişă a pieţei de muncă? Acum există atâţia oameni care au nevoie de orice oportunitate economică pot obţine. Să privim lucrurile la nivel personal. Imaginaţi-vă o tânără - la baza piramidei economice, cu puţine şanse de a obţine un job - în ce activitate economică s-ar putea angrena teoretic? Ar putea fi dispusă să lucreze într-un call center, o recepţie sau o poştă. Ar putea fi interesată să ofere servicii locale comunităţii sale: babysitting, livrări locale, îngrijirea animalelor de casă. Ar putea avea lucruri pe care ar vrea să le pună la dispoziţie atunci când nu are nevoie de ele. Sau ar putea avea o canapea în sufragerie pe care ar vrea s-o închirieze. Ar putea avea o bicicletă, o consolă de jocuri pe care le utilizează ocazional. Vă gândiţi probabil - pentru că sunteţi familiarizaţi cu Internetul - şi suntem în epoca consumului colaborativ, poate intra pe net şi face toate astea. Poate intra pe Airbnb pentru a da anunţul de închiriere, pe TaskRabbit.com poate anunţa că face livrări locale şi aşa mai departe.

Astea sunt site-uri bune, dar cred că putem merge şi mai departe. Cheia e o filosofie numită „pieţe moderne pentru toţi”. Pieţele s-au schimbat foarte mult în ultimii 20 de ani dar numai pentru organizaţiile de la vârful economiei. Dacă eşti un trader pe Wall Street, ţi se pare normal acum să-ţi vinzi activele într-un sistem de pieţe care identifică cele mai profitabile oportunităţi în timp real, profită de ele într-un interval de microsecunde, în termenii aleşi, analizează cererea, oferta şi preţurile şi îţi spune de unde va veni următorul val de oportunităţi. Administrează riscul de contrapartidă în moduri incredibil de sofisticate. Cheltuielile sunt extrem de mici. Ce am câştigat în economie în ceea ce priveşte pieţele în ultimii 20 de ani? Pur şi simplu anunţuri ce pot fi căutate mai uşor.

De ce există diferenţa asta între pieţele incredibil de sofisticate la vârful economiei, care atrag tot mai multe activităţi şi resurse din economie spre acest nivel rarefiat de comerţ, şi ceea ce noi, ceilalţi, avem? O piaţă modernă e mai mult decât un website; este o reţea de pieţe interoperabile, mecanisme back-office, regimuri de reglementare, mecanisme de soluţionare, surse de lichiditate şi multe altele. Când un agent de pe Wall Street vine la muncă dimineaţa, el nu scrie o cotaţie pentru fiecare derivativ pe care vrea să-l vândă în ziua respectivă ca apoi s-o afişeze pe diferite site-uri şi să aştepte cumpărători potenţiali şi să înceapă negocierea termenilor de schimb.

Cânt tehnologia pieţelor moderne era abia la început, instituţiile financiare au conceput modul în care îşi puteau canaliza puterea de cumpărare, procedurile back office, relaţiile, reţelele, pentru a modela aceste noi pieţe care urmau să creeze aceste noi activităţi. Ele au cerut guvernelor reglementări care să le sprijine şi, în multe cazuri, le-au obţinut.

Însă, în economie, există facilităţi care ar putea, în mod identic, duce la formarea unei noi generaţii de pieţe spre beneficiul tuturor. Toate aceste facilităţi - vorbesc de lucruri precum mecanisme care ne dovedesc identitatea, organisme de autorizare care ştiu ce e permis fiecăruia dintre noi să facă în mod legal în orice moment, procedurile prin care rezolvăm dispute prin intermediul canalelor oficiale. Aceste mecanisme, aceste facilităţi nu vin de pe Craigslist sau Gumtree sau Yahoo, ele sunt controlate de stat. Legislatorii care le controlează nu se gândesc la cum ar putea fi folosite acele facilităţi pentru a susţine o nouă epocă a pieţelor.

Ca toată lumea, legislatorii iau de bun faptul că pieţele moderne sunt terenul ocrotit al organizaţiilor suficient de puternice pentru a le crea pentru ele însele. Să presupunem că nu mai luăm asta drept ceva prestabilit. Să zicem că mâine prim-ministrul britanic sau preşedintele american sau liderul oricărei naţiuni dezvoltate zice: „Nu voi putea niciodată să creez toate locurile de muncă de care am nevoie în contextul actual. Trebuie să mă concentrez pe orice oportunitate economică disponibilă pentru cetăţenii ţării mele. Pentru asta ei trebuie să poată accesa pieţe ultra-moderne. Cum fac asta?”

Văd nişte priviri neăncrezătoare. Politicieni implicaţi într-un proiect IT complex şi sofisticat? Ăsta e un dezastru iminent. Nu neapărat. Există un precedent pentru servicii susţinute de tehnologie care a fost iniţiat de politicieni în mai multe ţări înregistrând un mare succes: loteriile naţionale.

Să luăm Marea Britanie drept exemplu. Guvernul nostru nu a conceput loteria naţională, nu a finanţat loteria, nu o operează. El doar a votat legea loteriei naţionale şi restul a venit de la sine. Această lege defineşte structura loteriei naţionale. Specifică anumite beneficii pe care statul le poate oferi operatorilor. Menţionează nişte obligaţii ale acestor operatori. În ceea ce priveşte răspândirea jocurilor de noroc spre mase, ăsta a fost un succes categoric.

Dar să presupunem că scopul nostru e să aducem noi activităţi economice la baza piramidei. Am putea folosi acelaşi model? Eu cred că da. Imaginaţi-vă că legislatorii au schiţat o facilitate. Pieţe electronice naţionale, NEM, pe scurt. O întreprindere de utilitate publică, supusă reglementărilor. La egalitate cu reţeaua de alimentare cu apă sau reţeaua de drumuri. E o serie de pieţe pentru comerţ de nivel scăzut care poate fi realizat de o persoană sau o companie mică. Guvernul are nişte beneficii pe care le poate oferi acestor pieţe. E vorba de bani publici care trec prin aceste pieţe pentru achiziţionarea de servicii publice la nivel local. E vorba de interconectarea acestor pieţe cu cele mai înalte canale oficiale. E vorba de păstrarea rolului guvernului ca agent de publicitate pentru aceste pieţe, despre dereglementarea unor sectoare pentru ca localnicii să poată avea acces la ele.

Cursele cu taxiurile pot fi un exemplu. Sunt şi unele obligaţii care ar trebui să însoţească beneficiile acordate operatorilor şi obligaţia principală e, desigur, aceea ca operatorii să plătească pentru tot, inclusiv interconectarea la sectorul public. Imaginaţi-vă că operatorii devin rentabili incluzând un adaos comercial la fiecare tranzacţie. Imaginaţi-vă că există o perioadă de concesionare de 15 ani în care ei pot profita de aceste beneficii. Imaginaţi-vă că grupurilor de firme care licitează pentru afacere li se spune că oricine are cel mai mic adaos la fiecare tranzacţie pentru finanţarea întregului proiect va obţine proiectul.

Astfel guvernul iese din afacere. Este acum în mâinile consorţiumului. Pot genera o mulţime de oportunităţi economice şi obţine un procent din tot sau pot eşua, afectându-i pe acţionari. Nu-l prejudiciază pe contribuabil. Şi nu ar exista constrângeri pe pieţele alternative. Asta ar fi încă o opţiune printre milioanele de forumuri de pe Internet. Însă ar putea fi ceva foarte diferit, deoarece accesul la acele facilităţi susţinute de stat, ar putea impulsiona consorţiul să investească în mod serios în acest serviciu. Deoarece ar trebui să genereze multe tranzacţii mici pentru a-şi recupera investiţia.

Vorbim de sectoare precum: îngrijirea părului acasă, închirierea de jucării, lucru la ferme, chiar închirierea de haine, mâncare livrată la uşă, servicii pentru turişti, îngrijirea gospodăriei. Ar fi o lume a afacerilor mici, dar bine informate, deoarece pieţele electronice naţionale ar asigura livrarea datelor.

Astfel un localnic ar decide dacă să intre sau nu pe piaţa de babysitting. Ar fi conştient că ar trebui să finanţeze procesul de examinare şi instruire dacă vrea să intre pe acea piaţă. Va trebui să facă interviuri de evaluare cu părinţii din zonă care doresc un grup de babysitteri disponibili. Merită efortul? Ar trebui să aibă în vedere alte sectoare? Ar trebui să se mute în altă zonă a ţării unde e nevoie de babysitteri? Acest tip de date pot deveni ceva obişnuit. Ele pot fi folosite de investitori. Dacă apare o problemă şi e nevoie de babysitteri în unele zone ale ţării iar nimeni nu îşi permite examinarea şi instruirea candidaţilor, un investitor ar putea sa acopere costurile iar sistemul va impozita câştigurile sporite ale indivizilor pe următorii doi ani.

Asta e lumea capitalismului atomizat. Afaceri mici conduse de oameni obişnuiţi, însă un mediu informat, sigur, convenabil, fezabil şi rapid. Unele cercetări încă nedefinitivate sugerează că asta ar putea debloca activităţi economice de 100 de milioane de lire pe zi într-o ţară de mărimea Marii Britanii.

Vă sună a fi puţin probabil? Asta au zis mulţi despre tranzacţionarea turbo pe piaţa financiară acum 20 de ani. Nu subestimaţi puterea transformatoare a pieţelor cu adevărat moderne.

Vă mulţumesc!

(Aplauze)