William McDonough despre designul din leagăn în leagăn

În 1962, odata cu "Primăvara tăcută" a lui Rachel Carson, cred că pentru oameni ca mine, cei din lumea facerii lucrurilor, canarul din mină nu cânta. Și astfel, problema că am putea să nu avem păsări a devenit fundamentală pentru aceia dintre noi care hoinăreau cautând ciocârlii ce păreau să fi dispărut toate. Iar întrebarea era, cântau păsările? Eu nu sunt un om de știință, să fie foarte clar. Dar, știți, tocmai venim de la discuția despre ce ar putea să fie o pasăre. Ce e o pasăre? Ei bine, în lumea mea, asta este o rață de cauciuc. În California vine cu un avertisment -- "Acest produs conține chimicale despre care Statul California știe că sunt cauzatoare de cancer și malformații congenitale sau alte tulburări reproductive." Aceasta este o pasăre. Ce fel de cultură ar produce un astfel de produs iar apoi l-ar eticheta și vinde unor copii? Cred că avem o problemă de design.

Cineva a ascultat cele șase ore ale prelegerii pe care am susţinut-o, numită "Dialogurile Monticello", pe NPR (Radioul Public Naţional) și mi-a trimis asta ca o notă de mulțumire -- "Ne dăm seama că designul este un semn al intenției, dar totodată trebuie să apară într-o lume, iar noi trebuie să înțelegem acea lume pentru a insufla creaţiile noastre cu inteligență inerentă și astfel, privind înapoi la starea de fapt de inițială în care creăm, într-un fel, trebuie să ne îndreptăm spre condiția primordială pentru a înțelege sistemul de operare și condițiile-cadru ale unei planete, și cred că partea incitantă a acestui lucru este vestea cea bună care există, pentru că această vestea este una a abundenței, și nu una a limitelor, și cred că după cum cultura noastră se torturează momentan cu tiranii și griji privind limitele și cu teamă, putem adăuga această dimensiune diferită a abundenței care este coerentă, propulsată de soare, și să începem să ne imaginăm cum ar fi să împărțim lucrurile." A fost frumos să primești asa ceva. Asta a fost o singură propoziție. Henry James ar fi mândru. Asta este -- am trecut-o în partea de jos, dar a fost pe nepregătite, evident.

Problema fundamentală este că, pentru mine, designul este primul semn al intențiior umane. Deci care sunt intențiile noastre și care ar fi intențiile noastre -- dacă ne trezim dimineața, avem planuri despre lume -- ei bine, care ar fi intențiile noastre ca specie, acum că suntem specia dominantă? Și nu este doar dezbaterea despre administrare și dominație căci în realitate, dominația este implicită în administrare -- căci oare cum ai putea să domini ceva ce ai omorât? Iar administrarea este implicită în dominație, pentru că nu poți fi administratorul a ceva dacă nu îl poți domina.

Deci întrebarea este, care este prima întrebare pentru designeri? Acum ca protectori -- să spunem statul, de exemplu, care își rezervă dreptul de a omorî, dreptul de a fi duplicitar și așa mai departe -- întrebarea pe care i-o punem protectorului în acest punct este: Suntem meniți, cum suntem noi meniți, să protejăm comunităţile locale, să creăm pace mondială și să salvăm mediul înconjurător? Dar nu știu dacă asta este dezbaterea obișnuită.

Comerțul, pe de altă parte, este relativ rapid, esențialmente creativ, foarte eficace și eficient, și fundamental cinstit, pentru că nu putem face schimb de valori pentru mult timp dacă nu avem încredere unii în ceilalți. Așa că folosim în primul rând unealta comerțului pentru munca noastră, dar întrebarea pe care o adăugăm noi este, cum să iubim toți copiii tuturor speciilor pentru totdeauna? Așa că ne începem creaţiile cu aceasta întrebare. Fiindcă ne dăm seama că astăzi cultura modernă pare să fi adoptat o strategie a tragediei. Dacă venim aici și spunem, "Ei bine, n-am intenționat să produc încalzire globală pe drumul meu încoace," și spunem, "Asta nu face parte din planul meu," apoi ne dăm seama că face parte din planul nostru de facto. Pentru că este lucrul care se întâmplă fiindcă nu avem nici un alt plan.

Și am fost la Casa Albă pentru președintele Bush, întâlnindu-mă cu fiecare departament și agenție federale, și am subliniat că par să nu aibă nici un plan. Dacă jocul este încălzirea globală, atunci se descurcă de minune. Dacă finalul de joc este intoxicarea cu mercur a copiilor nostri în aval de centralele termice pe cărbune atunci când au sabotat legea aerului curat, atunci cred că programele noastre educaționale ar trebui definite explicit ca: "Moarte cerebrală pentru toți copiii, nici un copil lăsat în urmă."

(Aplauze)

Deci, întrebarea este, câte oficialități federale sunt dispuse să se mute în Ohio sau Pennsylvania cu familiile lor? Așa că, dacă nu aveți un final încântător al jocului, atunci doar mutați piese de șah dintr-un loc în celălalt, dacă nu știți că umrează să luați regele. Așa că poate am putea dezvolta o strategie a schimbării, care necesită modestie. Iar în domeniul meu ca arhitect, din nefericire cuvântul modestie și cuvântul arhitect nu au apărut în același paragraf de la "The Fountainhead" încoace. Deci, dacă cineva de aici are probleme cu conceptul de modestie în design reflectați asupra următorului lucru -- am avut nevoie de 5.000 de ani pentru a ne pune roți la bagaje. Deci, după cum a subliniat Kevin Kelly, nu există final de joc. Este un joc infinit, iar noi jucăm acest joc infinit. Și de aceea l-am numit "din leagăn în leagăn" iar țelul nostru este foarte simplu.

Asta am prezentat la Casa Albă. Țelul nostru este o lume încântător de diversă, sigură, sănătoasă și dreaptă, cu aer curat, apă, sol și energie curate -- de care te poți bucura economic, echitabil, ecologic și elegant, punct.

(Aplauze)

Ce nu vă place la asta? Care parte nu vă place? Așa am realizat că vrem diversitate deplină, chiar dacă poate fi dificil să îți reamintești ce a spus De Gaulle când a fost întrebat cum este să fii președintele Franței. A spus: "Cum credeți că este să încerci să conduci o țară cu 400 de feluri de brânză?" Dar în același timp, ne dăm seama că produsele noastre nu sunt sigure și sănătoase.

Așa că noi am conceput produse și am analizat chimicale până la părți pe milion. Asta este o pătură pentru bebeluși care îi va da copilului dumneavoastră nutrienți în loc de boala Alzheimer mai târziu în viață. Ne putem întreba, ce e dreptatea, și dacă dreptatea este oarbă sau dreptatea este orbire? Și în ce punct acea uniformă s-a schimbat din alb în negru? Apa a fost declarată un drept al omului de către Națiunile Unite. Calitatea aerului este un lucru evident pentru oricine care respiră. Este cineva aici care nu respiră? Solul curat este o problemă critică -- nitrificarea, zonele moarte din Golful Mexic. O problemă fundamentală care nu este abordată. Am văzut prima formă de energie solară care a învins hegemonia carburanților fosili sub forma vântului aici în Marile Câmpii, și astfel hegemonia dispare. Iar dacă ne aducem aminte de Sheikh Yamani când a format OPEC, el a fost întrebat: "Când vom vedea sfârșitul erei petrolului?" Nu știu dacă vă aduceți aminte de răspunsul său, dar a fost: "Epoca de piatră nu s-a terminat pentru că am rămas fără pietre." Vedem că firmele care acționează etic în lumea aceasta le întrec pe cele care nu o fac. Avem o perspectivă destul de terifiantă asupra fluxurilor materialelor. Acesta este un monitor de spital din Los Angeles, trimis în China. Această femeie se va expune la fosfor toxic, va elibera două kilograme de plumb toxic în mediul copiilor ei, care provine din cupru.

Pe de altă parte, avem şi semne mari de speranță. Iată-l pe Dr. Venkataswamy în India, care a găsit o metodă de a produce sănătate în masă. El a dat vedere la două milioane de oameni pe gratis. Vedem în fluxurile noastre de materiale că oțelurile pentru maşini nu devin oțeluri pentru mașini din nou din cauza contaminanților din înveliș -- bismut, antimoniu, cupru și așa mai departe. Ele devin oțel pentru construcţii. Pe de altă parte, lucrăm cu Berkshire Hathaway, Warren Buffett și Shaw Carpet, cea mai mare companie de covoare din lume. Am dezvoltat un covor care este continuu reciclabil, până la parți pe milion. Partea superioară este Nylon 6 care poate fi transformat înapoi în caprolactam, parte inferioară, o poliolefină -- un termoplastic reciclabil la infinit. Dacă aș fi o pasăre, clădirea din stânga mea este un risc. Clădirea din dreaptea mea, care este sediul nostru corporativ The Gap cu o veche pajiște, e un câștig -- e un loc de cuibărit.

De aici vin eu. Am crescut in Hong Kong, împreună cu șase milioane de oameni în 100 de kilometri pătraţi. În timpul sezonului uscat, aveam patru ore de apă la fiecare patru zile. Iar relația cu peisajul era aceea a fermierilor care au cultivat aceeași bucată de pământ timp de 40 de secole. Nu poți să cultivi aceeași bucată de pământ timp de 40 de secole fără a înțelege ciclul de nutrienți. Verile copilăriei mi le-am petrecut Puget Sound din Washington, una dintre primele regiuni de creștere și mare creștere. Bunicul meu a fost un tăietor de lemne la Olimpiadă, deci am o gramadă de karma de copaci de recuperat. Am fost la Yale pentru studii postuniversitare, am studiat într-o clădire în stilul acesta de Le Corbusier, afectuos cunoscut în tagma noastră drept brutalism. Dacă ne uităm în lumea arhitecturii, vedem că, odată cu Turnul din Berlin al lui Mies din 1928, întrebarea ar putea să fie: "Ei bine, unde este soarele?" Iar asta ar fi putut să meargă în Berlin, dar noi l-am construit în Houston, și ferestrele sunt toate închise. Și cu cele mai multe produse părând să nu fi fost create pentru a fi folosite în interior, aceasta este de fapt o cameră de gazare verticală.

Când am mers la Yale, am avut prima criză energetică, iar eu proiectam prima casă încălzită solar din Irlanda ca student, pe care mai apoi am construit-o -- lucru care ar trebui să vă dea o idee despre ambiția mea. Și Richard Meiers, care era unul dintre profesorii mei, tot venea la masa mea de lucru pentru a mă critica, spunând: "Bill, trebuie să înțelegi -- energia solară n-are nici o legătură cu arhitectura." Presupun că nu-l citise pe Vitruvius. În 1984, am facut primul așa-zis "birou verde" din America pentru Environmental Defense. Am început prin a întreba producătorii ce conțin materialele lor. Ei au spus: "Sunt brevetate, sunt legale, valea." Singurul studiu privind calitatea interioarelor făcut în această țară în acel moment fusese sponsorizat de R.J. Reynolds Tobacco Company, și fusese făcut pentru a dovedi că nu există nici un pericol provenind de la fumatul pasiv la locul de muncă.

Deci, dintr-o dată, iată-mă absolvind liceul în 1969, și se întâmplă asta, și ne dăm seama că a dispărut "departele". Vâ aduceți aminte când obișnuiam să aruncăm lucruri departe, și aratam spre departe? Și totuși, NOAA (Administrația Națională Oceanică și Atmosferică) ne-a arătat, spre exemplu -- vedeți lucrul acela mic albastru deasupra insulelor Hawaii? Acela este Vârtejul Pacific. A fost dragat recent de către oameni de știință pentru a colecta plancton și au găsit de șase ori mai mult plastic decât plancton. Întrebați, au spus: "E un fel de toaletă gigantică la care nu poți trage apa." Poate asta e departe. Deci căutăm regulile de design pentru asta -- asta este cea mai mare biodiversitate de copaci din lume: Irian Jaya. 259 de specii de copaci, și am descris asta în cartea "Cradle to Cradle." Cartea în sine este un polimer. Nu este un copac. Acesta este și numele primului capitol -- "Această carte nu este un copac." Pentru că în poetică, așa cum sublinia Margaret Atwood, "ne scriem istoria pe pielea peștilor cu sângele urșilor." Iar cu atât de mult polimer, ceea ce avem cu adevărat nevoie e o nutriție tehnică, și să folosim ceva atât de elegant ca un copac -- imaginați-vă această temă de design: Concepeți ceva care face oxigen, absoarbe carbon, fixează azot, distilează apa, acumulează energie solară drept carburant, produce zaharuri complexe și hrană, creează microclimate, își schimbă culoarea cu anotimpurile și se auto-înmulțește. De ce să nu îl tăiem și să scriem pe el?

(Râsete)

Deci, ne uităm la aceleași criterii ca majoritatea oamenilor -- știți, îmi pot permite asta? Merge? Îmi place? Adăugăm agenda jeffersoniană, iar eu sunt din Charlottesville, unde am avut privilegilul de a trăi într-o casă proiectată de Thomas Jefferson. Adăugăm viață, libertate și căutarea fericirii. Acum, dacă ne uităm la cuvântul competiție, sunt convins că cei mai mulţi dintre voi l-au folosit. Știți, majoritatea oamenilor nu realizează că vine de la latinescul competare, care înseamnă a se strădui împreună. Se referă la felul în care atleții olimpici se antrenează unul cu celălalt. Intră în formă împreună, după care concurează unul cu celălalt. Surorile Williams concurează -- una căștigă Wimbledonul. Așa că noi ne-am uitat la ideea de competiție ca un mod de cooperare pentru a ajunge împreună în formă. Și guvernul chinez s-a -- lucrez cu guvernul chinez acum -- s-a implicat în asta. Ne uităm totodată și la supraviețuirea celui mai puternic, nu doar în termenii competiției în contextul nostru modern de a-l distruge pe celălalt sau de a-l pune la pământ, ci într-adevăr de a se potrivi unul cu celălalt și de a construi nișe și de a avea creștere care este bună.

Acum cei mai mulți protectori ai mediului nu spun că creșterea este bună, pentru că, în dicționarul nostru, asfaltul înseamnă două cuvinte care atribuie o vină (ass - măgar; fault - greşeală). Dar dacă ne uităm la asfalt ca la o creștere a noastră, atunci ne dăm seama că tot ce facem este să distrugem sistemul de operare fundamental care stă la baza planetei. Așa că dacă vedem E egal cu mc pătrat aparând, din perspectiva unui poet, vedem energia ca fizică, chimia ca masă, și dintr-o dată, rezultă această biologie. Și avem energie din plin, așa că vom rezolva această problemă, dar problema biologică este delicată, pentru că odată ce împrăştiem toate aceste materiale toxice pe care le dislocăm, nu vom fi niciodată capabili să le recuperăm. Și după cum sublinia Francis Crick, la nouă ani dupa ce descoperise ADN-ul împreună cu dl. Watson, viața în sine trebuie să aibă creșterea ca o precondiție -- trebuie să aibă energie gratuită, lumină solară, și trebuie să fie într-un sistem deschis de chimicale. Așa că noi cerem ca artizanatul uman să devină un lucru viu, și vrem creștere, vrem energie gratuită din lumina solară, și vrem un metabolism deschis pentru chimicale. Atunci, întrebarea nu mai este creștere sau nu, ci ce dorești să crești? Așa că în loc de a crește doar distrugere, noi vrem să creștem lucruri care s-ar putea să ne facă plăcere, iar într-o zi FDA (Administrația Alimentelor și Medicamentelor) ne va da voie să facem branză franțuzească.

Prin urmare, avem aceste două metabolisme și am lucrat cu un chimist german, Michael Braungart, și am identificat cele două metabolisme fundamentale. Pe cel biologic sunt sigur că îl înțelegeți, dar totodată și cel tehnic, în care luăm materiale și le introducem în cicluri închise. Le numim nutriție biologică și nutriție tehnică. Nutriția tehnică va avea același ordin de mărime ca și nutriția biologică. Nutriția biologică poate deservi aproximativ 500 de milioane de oameni, ceea ce înseamnă că dacă toți am purta sandale Birkenstock și bumbac, lumea ar rămâne fără plută și s-ar usca. Așa că avem nevoie de materiale în cicluri închise, dar trebuie să le analizăm până la părți pe milion în ceea ce priveşte cancerul, malformațiile congenitale, efectele mutagene, tulburările sistemului nostru imunitar, biodegradarea, persistența, conținutul de metale grele, informațiile despre cum le fabricăm și producția lor și așa mai departe.

Primul nostru produs a fost un textil pentru care am analizat 8.000 de chimicale din industria textilă. Folosind acele filtre intelectuale, am eliminat 7.962. Ne-au rămas 38 de chimicale. De atunci am introdus într-o bază de date 4.000 din chimicalele cele mai folosite în industrie, și vom face accesibilă această bază de date publicului în șase saptămâni. Așa încât designerii din toată lumea să poată să-și analizeze produsele până la părți pe milion în ceea ce privește sănătatea umană și ecologică.

(Aplauze)

Am dezvoltat un protocol care permite companiilor să trimită aceste mesaje în rețelele lor de aprovizionare, pentru că atunci când am întrebat majoritatea companiilor cu care lucrăm -- în jur de o mie de miliarde de dolari -- să spunem: "De unde vă vin materialele?", ei răspund: "De la furnizori." "Și unde se duc?" "La clienți." Așa că avem nevoie de ajutor în acest punct.

Astfel, nutrienții biologici, primele materiale -- apa care ieșea era destul de curată pentru a fi băută. Nutrienți tehnici -- asta este pentru Shaw Carpet, covorul refolosibil la infinit. Iată nylonul care revine la caprolactam și înapoi în covor. Nutrienți biotehnici -- Modelul U pentru Ford Motor, o mașină din leagăn în leagăn -- o mașină concept. Pantofi pentru Nike, la care partea superioară e din poliesteri, reciclabili la infinit, iar partea inferioară este o talpă biodegradabilă. Purtați-vă pantofii vechi când intrați si pe cei noi când ieșiți. Nu există capăt de linie. Ideea mașinii de aici este că o parte din materiale se întorc mereu în industrie, o parte din materiale se întorc în sol -- iar maşina este în totalite propulsată solar.

Iată o clădire pe care am proiectat-o la Oberlin College care produce mai multă energie decât are nevoie pentru a funcționa și își purifică propria apă. Iată o clădire pentru The Gap, unde vechile ierburi din San Bruno, California, cresc pe acoperiș.

Iar acesta esre proiectul nostru pentru Ford Motor Company, este revitalizarea River Rouge în Dearborn. Asta este evident o fotografie color. Acestea sunt uneltele noastre. Așa am vândut-o lui Ford. Am economisit pentru Ford 35 de milioane de dolari lucrând în acest mod, din prima zi, ceea ce e echivalentul lui Ford Taurus cu o marjă de patru la sută pentru o comandă în valoare de 900 de milioane de dolari. Iată-l. Este cel mai mare acoperiș verde din lume, de patru hectare. Acesta este acoperișul, economisind bani, iar asta este prima specie care a ajuns acolo. Aceștia sunt prundărași cu coada ascuțită. Au apărut în cinci zile. Și acum avem muncitori auto de 150 de kilograme care învață cântece de păsări pe internet. Acum dezvoltăm protocoale pentru orașe -- aceasta este casa nutrienților tehnici. Provincia -- casa celor biologici. Și îmbinarea lor.

Așa că voi termina prin a vă arăta un oraș nou pe care îl proiectăm pentru guvernul chinez. Facem 12 orașe în China momentan, care se bazează pe modelul din leagăn în leagăn. Sarcina noastră este să dezvoltăm protocoale pentru locuințe pentru 400 de milioane de oameni în 12 ani. Am calculat un sold al masei și energiei -- dacă folosesc cărămidă își vor pierde tot solul și își vor consuma tot cărbunele. Vor avea orașe fără energie și fără mâncare. Am semnat o înţelegere-- aici o vedeți pe doamna Deng Lan, fiica lui Deng Xiaoping -- pentru ca China să adopte modelul din leagăn în leagăn. Pentru că, dacă se intoxică, fiind producătorul cu cele mai mici costuri, dacă trimit intoxicaţia distributorului cu cele mai mici costuri -- Wal-Mart -- și noi le trimitem toți banii noștri, vom descoperi că avem ceea ce, practic, când eram student, se numea distrugere reciproc asigurată.

Acum o facem moleculă cu moleculă. Astea sunt orașele noastre. Construim un oraș în vecinătatea acestui oraș; uitați-vă la peisaj. Acesta este terenul. În mod normal nu facem câmpuri verzi, dar acesta urmează sa fie construit, așa că ne-au adus pe noi să intervenim. Acesta este planul lor. E un grilaj standard pe care l-au aplicat direct peste peisaj. Și ne-au chemat pe noi si au spus: "Voi ce-ați face?" Asta ar obţine ei, care este o altă fotografie color. Iar acesta este terenul existent, așa arată acum, și asta este propunerea noastră.

(Aplauze)

Modul în care am abordat această situaţie este să studiem hidrologia foarte atenți. Am studiat flora și fauna, flora și fauna veche, cultivarea actuală a pământului și protocoalele. Am studiat vânturile și soarele pentru a ne asigura că toată lumea din oraș va avea aer curat, apă curată și lumină solară directă în fiecare apartament într-un moment oarecare al zilei. Apoi am luat parcurile și le-am poziţionat ca o infrastructură ecologică. Am poziţionat zonele construite. Am început să integrăm zone comerciale și cu utilizare mixtă, așa încât toți oamenii să aibă centre și locuri în care să petreacă timp. Transportul este foarte simplu, toată lumea este la cinci minute de mers de mobilitate. Avem o stradă activă 24 de ore, astfel că în orice moment există un loc plin de viață. Sistemele reziduale sunt toate conectate. Dacă tragi apa la toaletă, fecalele vor merge la stații de epurare, care sunt vândute ca un câștig, nu ca un cost. Pentru că cine n-ar vrea o fabrică de îngrășământ care produce gaz natural? Toate apele sunt captate pentru a construi zonele umede pentru restaurări ale habitatului. Și mai face și gaz natural, care se întoarce înapoi în oraș drept combustibil pentru gătit. Deci asta este -- acestea sunt fabrici de îngrășământ și gaz. Iar compostul este dus în totalitate înapoi pe acoperișurile orașului, unde avem ferme, pentru că ceea ce am făcut este să înălțăm orașul, peisajul, în aer -- pentru a reface peisajul original pe acoperișurile clădirilor. Energia solară a tuturor centrelor fabricilor și a tuturor zonelor industriale cu acoperișurile lor de lumină dau energie orașului.

Iar acesta este conceptul pentru partea de sus a orașului. Am ridicat pământul pe acoperișuri. Fermierii au mici poduri pentru a trece de pe un acoperiș pe celălalt. Populăm orașul cu spații de trai şi lucru la toate parterele. Și astfel, acesta este orașul existent, iar acesta este orașul nou.

(Aplauze)