Vicki Arroyo: Să ne pregătim penrtu o nouă climă

Acesta este peisajul orașului meu natal, New Orleans. A fost un loc al copilăriei minunat, dar este unul dintre cele mai vulnerabile locuri din lume. Jumătate din oraş este deja sub nivelul mării. În 2005, lumea privea cum New Orleans și Coasta Golfului erau devastate de uraganul Katrina. 1.836 de oameni au murit. Aproape 300.000 de gospodării au fost distruse. Aceasta-i cea a mamei, în vârf - dar aceea nu este mașina ei, a fost adusă acolo de ape până la acoperiș - iar cea de jos e cea a surorii mele. Din fericire, ea și ceilalți membri ai familiei au fost evacuați la timp, dar și-au pierdut casele, după cum se vede, cu aproape tot ce era în ele.

Alte părți ale lumii au fost lovite de furtuni fiind devastate chiar și mai mult. În 2008, ciclonul Nargis și ce a urmat a luat 138.000 de vieți în Myanmar. Schimbările climatice ne afectează gospodăriile, comunitățile, modul de trai. Trebuie să ne pregătim la orice scară și cu orice ocazie.

Acest discurs e despre a fi pregătit și a fi conștient despre schimbările care vor veni și ne vor afecta gospodăriile și casa noastră, Pământul.

Schimbările acestor vremuri ne vor afecta diferit. Distribuția spațială va suferi consecințe importante și nu sunt totdeauna cele la care ne gândim. În New Orleans, gospodăriile mai vechi, conduse de femei au fost cele mai afectate. În cazul națiunilor vulnerabile, nedezvoltate, cum să împarți echivalentul unui dolar când îți pierzi pământul în care îți sunt îngropați străbunii? Și unde vor merge oamenii? Și cum se vor descurca pe pământ străin? Vor fi oare tensiuni cu refugiaţii sau conflicte în competiția pentru resursele limitate? Deja au fost conflicte în Ciad și Darfur. Ne place sau nu, pregătiți sau nu, acesta e viitorul nostru.

Desigur unii caută oportunități în această nouă lume. Rușii au amplasat un steag pe fundul oceanului pentru a semnala pretenția pentru mineralele de sub calota glaciară arctică. Dar cu toate că pot fi unii câștigători pe termen scurt, pierderile colective îi vor depăși cu totul. Priviți doar companiile de asigurări care se luptă să facă față creșterii pierderilor catastrofale cauzate de condiții climatice extreme.

Cei din armată înţeleg situaţia. Consideră schimbarea climei o ameninţare ce afectează stabilitatea şi securitatea, în timp ce guvernele din toată lumea evaluează modalităţi de răspuns.

Ce putem face? Cum să ne pregătim şi cum să ne adaptăm? Aş vrea să vă dau trei seturi de exemple începând cu adaptarea la furtuni violente şi inundaţii. În New Orleans, Podurile Gemene I-10, cu părți spulberate de Katrina, au fost reconstruite la o înălţime mai mare cu 6,4 m pentru a face faţă furtunilor. Iar aceste locuinţe înălţate şi ergonomice au fost proiectate de Brad Pitt şi Make It Right pentru mult afectatul Ninth Ward. Biserica devastată a mamei mele nu numai că a fost reconstruită mai sus, ci devine prima biserică de clasă Energy Star - energie de eficiență sporită - din ţară. Ei vând energie electrică datorită panourilor solare, vopselei reflectorizante etc. Factura electrică pe martie e de 48 de dolari.

Acestea sunt exemple din reconstrucţia New Orleans-ului, dar ar fi de preferat acţiunea proactivă în care se iau în calcul aceste schimbări. Iată o casă solidă din Galveston, care a făcut faţă uraganului Ike pe când cele din împrejurimi clar că nu. Şi în toată lumea sateliţii şi sistemele de supraveghere salvează vieţi în zonele inundabile ca cele din Bangladesh.

Dar cu toată importanţa tehnologiei şi infrastructurii, poate factorul uman este chiar mai important. E nevoie de îmbunătăţirea planificării şi a sistemelor de evacuare. E nevoie să înţelegem mai bine cum se iau decizii în momente de criză şi a motivelor acestora. În timp ce unii au murit de Katrina pentru că nu au avut acces la transport, alții au refuzat să plece când se apropia furtuna, adesea pentru că mijloacele de transport şi refugiile disponibile au refuzat să primească şi animalele de companie. Imaginaţi-vă cum ar fi să vă abandonaţi animalul preferat într-o operaţie de evacuare sau salvare. Din fericire în 2006 Congresul a promulgat Standardele Evacuării şi Transportării Animalelor de Companie (Râsete) — prescurtat „PETS” — pentru ca asta să nu se mai întâmple.

În al doilea rând, pregătirea pentru caniculă şi secetă. Fermierii se luptă cu seceta din Asia până în Africa, din Australia la Oklahoma, iar fronturile caniculare asociate schimbării climatice au ucis zeci de mii de oameni în Europa de vest în 2003 şi în Rusia în 2010.

În Etiopia, 70% din populaţie depinde de precipitaţii pentru a supravieţui. Oxfam, Swiss Re și Fundaţia Rockefeller îi ajută pe fermierii ca acesta să construiască terase şi să găsească alte căi de-a stoca apa, dar finanţează şi despăgubirile în caz de secetă. Asta conferă stabilitate ce dă încredere fermierilor pentru a investi. Le asigură acces la credite pe care şi le pot permite. Le permite să crească productivitatea ca să-şi poată plăti, cu timpul, asigurarea fără asistenţă financiară. Este un ciclu lăudabil care poate fi replicat în toată lumea a treia.

După ce valul de căldură letal din 1995 a transformat autocamioanele frigorifice de la popularul festival Taste of Chicago în morgi improvizate, Chicago a devenit liderul recunoscut, atenuând impactul arşiţei urbane prin deschiderea de centre de răcorire, extinderea la zonele limitrofe vulnerabile, plantarea de arbori, crearea de acoperişuri albe, răcoroase sau cultivate. Aici e acoperişul verde al Primăriei, lângă acoperişul lui Cook County care este cu 25 de grade mai fierbinte la suprafaţă. Washington, D.C. anul trecut a fost pe primul loc în instalarea de acoperişuri verzi şi finanţarea se face printr-o taxă de cinci cenţi pe pungile de plastic. Costurile instalării acestor acoperişuri verzi sunt suportate în comun cu proprietarii apartamentelor. Acoperişurile nu numai că diminuează impactul arşiţei locale urbane, ci duc la economie de energie şi prin asta de bani, reduc emisiile ce determină schimbările climatice şi reţin apa furtunilor. Astfel măsurile luate împotriva arşiţei pot aduce multe beneficii.

În al treilea rând, adaptarea la creşterea nivelului mărilor. Această creştere ameninţă ecosistemele de coastă, agricultura, chiar şi unele oraşe mari. Aşa arată creşterea cu 1-2 metri a nivelului mării în Delta Mekongului. Aici se cultivă jumătate din orezul Vietnamului.

Infrastructura va fi afectată. În lume, multe aeroporturi se află pe coastă. Şi e logic, nu? E spaţiu deschis, avioanele pot decola şi ateriza fără a ne îngrijora de zgomot sau evitarea clădirilor înalte. Un singur exemplu, aeroportul din San Francisco cu 40 cm de apă sau peste. Imaginaţi-vă costul uriaş al îndiguirii acestei infrastructuri vitale. Dar s-ar putea produce şi unele schimbări pe care nu le puteţi imagina. De exemplu, avioanele necesită o pistă mai lungă pentru decolare pentru că aerul cald, mai puţin dens, poate asigura o portanţă mai mică. De asemenea, San Francisco cheltuiește 40 de milioane de dolari pentru a regândi şi reproiecta sistemul de canalizare, deoarece canalele de scurgere ca acesta pot fi inundate cu apă de mare, ducând la acumulări în sistem, afectând bacteriile ce descompun deşeurile. Aceste canale de scurgere au fost reproiectate pentru a nu permite apei sărate să intre în sistem.

Pe lângă aceste soluţii tehnice, la Centrul Climatic Georgetown încurajăm comunităţile să studieze mijloacele legale şi instrumentele politice existente şi să vadă cum ar putea adresa aceste schimbări. De exemplu, în folosinţa funciară, ce zone s-ar dori apărate de exemplu prin construirea unui dig; modificate, prin ridicarea clădirilor; sau abandonate pentru a permite constituirea unor ecosisteme importante cum ar fi cele de mlaştină sau plajă?

Alte exemple demne de luat în considerare. În Anglia, Barajul Tamisei protejează Londra de furtunile cu averse. Reţeaua Oraşelor Asiatice de Rezistenţă împotriva Schimbărilor Climatice reface ecosistemele vitale cum ar fi pădurile de mangrove. Acestea nu sunt doar nişte ecosisteme importante în sine, ci au şi rol de zonă tampon ce protejează comunităţile limitrofe.

Oraşul New York este extrem de vulnerabil la furtuni, după cum se vede din această pictogramă, la creşterea nivelului mării şi la furtunile cu averse, după cum se vede din inundaţiile din metrou. Dar deasupra, aceste gratii înălțate de aerisire a metroului demonstrează că soluţiile pot fi atât funcţionale, cât şi atractive. De fapt în New York, San Francisco şi Londra, proiectanţii au imaginat soluţii pentru o mai bună integrare a mediului construit cu cel natural ţinând cont şi de schimbarea climatică.

Cred că acestea sunt exemple grăitoare a ce se poate face când suntem împuterniciţi să proiectăm o lume ce va fi diferită. Dar să fim precauţi. Adaptarea e prea importantă pentru a fi lăsată pe mâna experţilor. De ce? Pentru că nu există experţi. Intrăm pe un teren virgin şi încă expertiza şi sistemele noastre se bazează pe trecut. „Staţionaritate" înseamnă că putem anticipa viitorul pe baza trecutului şi să ne facem planurile în consecinţă, iar acest principiu ne guvernează cea mai mare parte a ingineriei, proiectării infrastructurii critice, a reţelelor de canalizare, a normelor în construcţii, chiar şi a dreptului de apă şi a altor proceduri legale. Dar pur şi simplu nu ne mai putem baza pe normele stabilite. Am depășit demult limita de concentraţie de CO2 pe care planeta a avut-o sute de mii de ani.

Concluzia mai amplă ar fi asta: Depinde de noi să ne analizăm casele, comunităţile, vulnerabilităţile şi expunerea la riscuri, şi să găsim soluţii nu doar pentru a supravieţui, ci pentru a prospera. Depinde de noi să planificăm şi să ne pregătim, să apelăm la capii guvernelor şi să le cerem să facă la fel, chiar şi dacă aceştia tratează deja cauzele schimbărilor climatice.

Nu există soluţii rapide. Nu există soluţii universal valabile. Cu toţii învăţăm din mers. Dar să fim operativi! Mulţumesc. (Aplauze) (Aplauze)