Tom Wucej prezintă astrolabul secolului al 13-lea

Pe măsură ce tehnologia evoluează, şi pe măsură ce avansează, mulţi dintre noi presupunem că aceste progrese ne fac mai inteligenţi, ne fac mai deştepţi şi mai conectaţi la mediu. Şi ce vreau să argumentez este faptul că nu este neapărat aşa, deoarece progresul e doar un cuvânt pentru schimbare, iar prin schimbare câştigi ceva, dar şi pierzi ceva.

Şi pentru a demonstra acest punct de vedere, ce aş vrea să fac este să vă arăt cum a abordat tehnologia o problemă actuală foarte simplă, foarte comună. Iar întrebarea este următoarea. Cât e ceasul? Cât e ceasul? Dacă aruncaţi o privire la iPhone, este atât de uşor să spuneţi cât este ceasul. Dar aş vrea să vă întreb, cum aţi spune cât este ceasul dacă nu aţi avea un iPhone? Cum aţi spune câte este ceasul, să zicem, acum 600 de ani? Cum aţi face asta?

Ei bine, aţi face asta folosind acest dispozitiv numit astrolab. Aşadar, un astrolab este relativ necunoscut lumii de azi. Dar atunci, în secolul al 13-lea, era un mecanism uzual. A fost primul calculator popular. Şi era un dispozitiv care, de fapt, reprezenta un model al cerului. Astfel, diferitele părţi ale astrolabului, în acest caz, reţeaua corespunde diferitelor poziţii ale stelelor. Placa corespunde unui sistem de coordonate. Aceasta are nişte gradaţii şi pune totul cap la cap.

Dacă ai fi un copil educat, ai şti nu numai cum să foloseşti acest astrolab, ai şti şi cum să faci un astrolab. Şi ştim acest lucru deoarece primul tratat despre astrolab, primul manual tehnic în engleză, a fost scris de Geoffrey Chaucer. Da, acel Geoffrey Chaucer, în 1391, pentru micuţul Lewis, fiul său de 11 ani. Iar în această carte, micuţul Lewis ar înţelege ideea.

Iar ideea principală care face acest calculator să funcţioneze este un lucru numit proiecţie stereografică. În esenţă, conceptul este cum să reprezinţi o imagine tri-dimensională a cerului de noapte care ne înconjoară pe o suprafaţă plată, portabilă, bi-dimensională. Ideea este, de fapt, relativ simplă. Imaginaţi-vă că Pământul se află în centrul universului, iar în jurul lui este cerul, proiectat pe o sferă. Fiecare punct de pe suprafaţa sferei este cartografiat prin polul de jos, pe o suprafaţă plată, unde este înregistrat.

Astfel, Steaua Nordului corespunde centrului acestui dispozitiv. Elipsa, care reprezintă traiectoria soarelui, lunii şi planetelor corespunde unui cerc. Stelele strălucitoare corespund crucilor mici din reţea. Iar înălţimea corespunde sistemului de pe placă. Acum, adevăratul geniu al astrolabului nu se află doar în proiectare. Geniul este că înglobează două sisteme de coordonate astfel încât să se potrivească perfect. Aceasta este poziţia soarelui, lunii şi planetelor în reţeaua mobilă. Iar apoi poziţia lor pe cer văzută de la o anumită înălţime pe spatele plăcii. Bine?

Deci, cum se foloseşte acest dispozitiv? Ei bine, daţi-mi voie să mă pregătesc puţin. Acesta este un astrolab. Destul de impresionant, nu? Astfel, am împrumutat acest astrolab de la Şcoala Oxford de -- Muzeul de Istorie. Şi puteţi vedea diferitele componente. Aceasta este materia, cu gradaţia în spate. Aceasta este reţeaua. Bine. Vedeţi? Aceasta este partea de cer mobilă. Iar în spate puteţi vedea un model de pânză de paianjen. Iar acea pânză de paianjen corespunde coordonatelor locale pe cer. Aceasta e o riglă. Iar pe spate sunt alte dispozitive, unelte de măsurare, şi gradaţii, care să ne ajute la calcule. Bine?

Ştiţi, întotdeauna mi-am dorit aşa ceva. Pentru lucrarea mea de diplomă chiar am construit aşa ceva din hârtie. Iar aceasta este o replică a unui dispozitiv din secolul al 15-lea. Şi probabil că valorează cât trei Macbook Pro. Dar unul adevărat ar costa cam cât casa mea, şi casa de alături, şi chiar cât orice casă din cartier, pe ambele părţi ale străzii, poate încă o şcoală şi, poate -- ştiţi, o biserică. Sunt, pur şi simplu, incredibil de scumpe.

Dar permiteţi-mi să vă arăt cum funcţionează acest dispozitiv. Să trecem la pasul unu. Primul lucru pe care îl faceţi este să alegeţi o stea pe cerul nopţii, dacă vreţi să ştiţi cât e ceasul noaptea. Astfel, deseară, dacă este senin, veţi putea vedea triunghiul verii. Şi există o stea strălucitoare numită Deneb. Să selectăm Deneb. Apoi se măsoară înălţimea lui Deneb. Deci, pasul doi, ridic dispozitivul, iar apoi observ altitudinea ei acolo astfel încât să o văd clar acum. Apoi îi măsor altitudinea. Deci, sunt aproximativ 26 de grade. Se poate vedea de aici. Pasul trei este identificarea stelei pe faţa dispozitivului. Deneb este aici. Pot s-o văd. Pasul patru este să mut apoi reţeaua, să mut cerul, astfel încât altitudinea stelei să corespundă gradaţiei din spate. Bine, când se întâmplă acest lucru totul se aliniază. Am aici un model al cerului care corespunde cerului real. Bine? Deci, este, într-un fel, stăpânirea unui model al universului în mâinile mele. Apoi, la final, iau o riglă şi mut rigla la o dată care îmi spune timpul aici. Bun. Deci, aşa se foloseşte dispozitivul. (Râsete)

Ştiu, vă gândiţi "Asta înseamnă multă muncă, nu? Nu e multă muncă pentru a stabili ora?" în timp ce aruncaţi o privire pe iPod doar pentru a verifica ora. Dar este o diferenţă între cele două, deoarece cu iPod-ul puteţi spune -- sau iPhone-ul, puteţi spune exact ce oră este, cu precizie. Modul în care micuţul Lewis ar spune ora este folosind o hartă a cerului. Ar şti unde s-ar potrivi lucrurile pe cer. Nu ar şti numai cât este ceasul, ar şti şi de unde va răsări soarele, şi cum s-ar mişca pe cer. Ar şti la ce oră răsare soarele şi la ce oră apune. Şi ar şti acest lucru practic pentru orice obiect celest din spaţiu.

Astfel, în grafica computerizată, şi în proiectarea interfeţei utilizator computerizată, există un termen numit permisivitate. Astfel, permisivităţile sunt abilităţile unui obiect de a ne permite să interacţionăm cu el. Iar ce face astrolabul este să ne lase, să ne permită, să ne conectăm la cerul nopţii, să cercetăm cerul nopţii şi, mai mult -- să vedem vizibilul şi, în acelaşi timp, invizibilul. Deci, aceasta este numai o utilizare. Incredibil, dar probabil există 350, 400 de utilizări. De fapt, există o scriere, iar aceasta descrie peste o mie de utilizări ale acestui prim calculator.

În spate sunt gradaţii şi măsurători pentru navigare terestră. Puteţi inspecta cu el. Oraşul Bagdad a fost inspectat cu el. Poate fi folosit pentru calcularea ecuaţiilor matematice de orice fel. Şi ar fi necesar un întreg curs universitar pentru a ilustra asta. Astrolaburile au o istorie incredibilă. Au peste 2.000 de ani. Conceptul proiectării stereografice a luat naştere în anul 330 î. Hr.

Iar astrolaburile se găsesc în multe modele şi dimensiuni şi forme. Există unele portabile. Există unele mari. Şi cred că ceea ce este comun tuturor astrolaburilor este că sunt opere de artă minunate. Există o calitate a măiestriei şi preciziei care este pur şi simplu uimitoare şi remarcabilă.

Astrolaburile, ca orice tehnologie, evoluează de-a lungul timpului. Astfel, cele mai vechi reţele, de exemplu, erau foarte simple şi primitive. Iar reţelele avansate devin embleme culturale. Acesta este din Oxford. Şi mi se pare cu adevărat extraordinar deoarece şablonul reţelei este complet simetric, şi cartografiază cu precizie un cer complet asimetric sau aleator. Cât de tare e asta? Este pur şi simplu extraordinar.

Deci, avea micuţul Lewis un astrolab? Probabil că nu unul de alamă. Avea unul din lemn, sau hârtie. Iar majoritatea acestor prime calculatoare erau dispozitive portabile care puteau fi ţinute în buzunar. Deci, ce inspiră acest astrolab? Ei bine, cred că primul lucru de care ne aminteşte este cât de descurcăreţi erau oamenii, strămoşii noştri, cu ani şi ani în urmă. Este un dispozitiv incredibil.

Toate tehnologiile avansează. Fiecare tehnologie este transformată şi influenţată de alţii. Iar ceea ce câştigăm cu o tehnologie nouă, bineînţeles, este precizia şi acurateţea. Dar ceea ce pierdem, cred, este exactitatea -- un simţ al cerului, un simţ al contextului. Cunoaşterea cerului, cunoaşterea relaţiei cu cerul, este centrul adevăratului răspuns pentru a şti cât este ceasul.

Deci, este -- cred că astrolaburile sunt dispozitive deosebite. Şi astfel, ce putem învăţa de la aceste dispozitive? Ei bine, în primul rând că există cunoaştere pentru a ne conecta cu lumea. Iar astrolaburile ne întorc la rostul subtil despre cum toate lucrurile se potrivesc şi, de asemenea, cum ne conectăm cu lumea. Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze)