Verificarea realitatii economice facuta de Tim Jackson

Doresc sa va vorbesc astazi despre prosperitate, despre sperantele noastre pentru o prosperitate impartasita si care dureaza. Si nu doar noi, ci si cele doua miliare de oameni de peste tot care sunt in continuare subnutriti zi de zi. Iar speranta e in centrul acestei prezentari. De fapt, cuvantul latin pentru speranta este in centrul cuvantului prosperitate. "Pro-speras", "speras", speranta -- in acord cu sperantele si asteptarile noastre. Ironia este, cred, ca noi ne imaginam prosperitatea literalmente, in termeni de bani si crestere economica. Si ne-am crescut economiile atat de mult ca acum suntem intr-un pericol real de a ne submina speranta -- epuizand resursele, taind padurile tropicale, varsand petrol in Golful Mexic, schimband clima -- iar singurul lucru care intr-adevar in mica masura a incetinit cresterea neinduratoare a emisiilor de carbon din ultimile doua-trei decade este recesiunea. Si nici recesiunea, desigur, nu e exact o reteta pentru speranta, asa cum am aflat deja. Asa ca suntem prinsi intr-un fel de capcana. Este o dilema, o dilema a cresterii. Nu putem trai cu ea; nu putem trai fara ea. Distruge sistemul sau distruge planeta. Este o alegere dificila. Dar nu prea ai de ales. Si cea mai buna cale de scapare din asta e un fel de credinta oarba in propria noasta inteligenta si tehnologie si eficienta si in realizarea lucrurilor mai eficient. Acum eu n-am nimic impotriva eficientei. Si cred ca suntem o specie inteligenta uneori. Dar cred ca trebuie de asemenea sa verificam numerele, sa verificam realitatea.

As vrea sa va imaginati o lume, in 2050, cu aproximativ noua miliarde de oameni, toti aspirand la veniturile din vest, la stilul de viata occidental. Si vreau sa va pun o intrebare -- si le dam o crestere a veniturilor de doua procente, pentru salarii in fiecare an, pentru ca noi credem in crestere. Si vreau sa va pun intrebarea: cat de departe si cat de repede ar trebui sa ne miscam? Cat de inteligenti ar trebui sa fim? De cata tehnologie am avea nevoie in aceasta lume pentru a ne atinge obiectivele de carbon? Si iata graficul meu. In partea stanga e situatia in care ne aflam acum. Asta e intensitatea emisiilor de carbon din cresterea economica in economia de acum. Este aproximativ 770 grame de carbon. In lumea pe care v-o descriu, trebuie sa fim exact aici in partea dreapta la sase grame de carbon. Este o imbunatatire de 130 de ori, si asta e de 10 ori mai mult si mai repede decat orice am atins vreodata in istoria industriala. Poate putem sa o facem, poate este posibil -- cine stie? Poate putem si mai mult si putem avea o economie care scoate carbonul din atmosfera, ceea ce e ce va trebui sa facem pana la sfarsitul secolului. Dar n-ar trebui sa verificam prima data daca sistemul economic pe care-l avem este capabil sa ne ofere acest fel de imbunatatire?

Asa ca doresc sa discutam putin despre dinamica sistemului. Este un pic complex, si imi cer scuze pentru asta. Ce incerc sa fac, e ca voi incerca si-l voi parafraza intr-un fel in termeni umani. Arata intr-un fel cam asa. Firmele produc bunuri pentru gospodarii -- astia suntem noi -- si ne ofera venituri, si asta-i si mai bine, pentru ca noi sa putem cheltui aceste venituri pe mai multe bunuri si servicii. Acest lucru se numeste ciclu economic. Arata suficient de pasnic. Doresc sa accentuez o caracteristica importanta a sistemului, si anume rolul investitiei. Acum investitia constituie doar aproximativ o cincime din venitul national in cele mai multe economii moderne, dar joaca un rol absolut vital. Si ce face in mod esential este sa stimuleze viitoarea crestere a consumului. Face asta in mai multe feluri -- tintind productivitatea, care face ca preturile sa scada si ne incurajeaza sa cumparam si mai multe bunuri. Dar vreau sa ne concentram pe rolul investitiei in cautarea noutatii, a noutatii productiei si consumului. Joseph Schumpeter a numit asta "procesul distrugerii creative". Este un proces de productie si reproductie a noutatii, urmarind continua extindere a pietelor de consum, produselor de consum, a noilor produse de consum.

Iar acest aspect este interesant pentru ca arata ca fiintele umane au un oarecare apetit pentru noutate. Iubim lucrurile noi -- noile lucruri materiale cu siguranta -- dar deasemenea ideile noi, aventurile noi, experientele noi. Dar materialitatea conteaza de asemenea. Deoarece, in fiecare societate pe care au studiat-o antropologii, lucrurile materiale opereaza ca un fel de limbaj, un limbaj al bunurilor, un limbaj simbolic pe care-l folosim pentru a spune unul altuia povesti -- povesti, de exemplu, despre cat de importanti suntem noi. Situatia noastra sociala, consumul nemasurat provine din limbajul noutatii. Si aici, dintr-o data, avem un sistem care pune alaturi structura economica cu logica sociala -- institutiile economice, si cine suntem ca persoane, puse impreuna pentru a conduce un motor al dezvoltarii. Si acest motor nu este doar o valoarea economica; reprezinta resurse materiale care se aduc permanent in sistem, influentate de apetitul nostru insatiabil, influentate de fapt de sentimentul anxietatii. Acum 200 de ani, Adam Smith vorbea despre dorinta de a avea o viata fara rusine. O viata fara rusine: in zilele lui acest lucru insemna camasile de in, si astazi, in continuare ai nevoie de camasa, dar ai nevoie de o masina hibrid, de HDTV, de doua vacante pe an in plin soare, de netbook si de iPad, iar lista poate continua -- cu o oferta aproape inepuizabila de bunuri, generata de aceasta anxietate. Si chiar daca noi nu le dorim, e nevoie sa le cumparam, pentru ca, daca nu le cumparam, sistemul se prabuseste. Si pentru a-i opri prabusirea in ultimele doua trei decenii, am extins oferta de bani, am extins creditul si datoriile, pentru ca oamenii sa continue sa cumpere lucruri. Si desigur, aceasta expansiune a fost extrem de implicata in criza.

Dar aceasta -- vreau sa va arat cateva date. Asa arata, esential, sistemul de credit si datorie, doar pentru Marea Britanie. Asa arata in ultimii 15 ani inainte de prabusire. Si puteti vedea aici, datoriile de consum au crescut dramatic. Au fost peste PIB in trei ani consecutiv doar inainte de criza. Si intre timp, economiile populatiei au secatuit. Proportia economiilor, economiile nete, au fost sub zero la mijlocul lui 2008, chiar inainte de prabusire. Sunt persoane care isi maresc datoriile, punand capat economiilor doar pentru a ramane in joc. Este o ciudata, poate perversa, poveste, spusa in termeni simpli. Este o poveste despre noi, oamenii, fiind convinsi sa cheltuim bani pe care nu-i avem pe lucruri de care nu avem nevoie pentru a crea impresii care nu vor rezista in timp asupra unor oameni de care nu ne pasa.

(Rasete)

(Aplauze)

Dar inainte de a ne da batuti in fata disperarii, poate ar trebui sa ne intoarcem si sa spunem, "Am inteles bine? Asa sunt intr-adevar oamenii? Asa se comporta intr-adevar economia?" Si aproape imediat ne indreptam impotriva unor anomalii. Prima se gaseste chiar in criza. In timp de criza, in recesiune, ce doresc sa faca oamenii? Vor sa se protejeze. Vor sa priveasca catre viitor. Vor sa cheltuie mai putin si sa economiseasca mai mult. Insa a economisi este exact lucrul gresit din punctul de vedere al sistemului. Keyness a numit acest lucru "paradoxul cumpatarii" -- economiile incetinesc revenirea economica. Iar politicienii ne cer intruna sa ne finantam mai multe datorii, sa reducem nivelul economiilor noastre chiar mai mult, pentru ca doar asa putem redresa situatia, si astfel sa mentinem functionala aceasta economie bazata pe crestere. Este o anomalie, este un loc unde sistemul nu e de acord cu cine suntem noi ca oameni.

Iata altul -- complet diferit: De ce nu facem lucrurile pe care trebuie sa le facem pentru a combate schimbarea climei, lucruri foarte, foarte simple, precum cumpararea de aparate eficiente energetic, utilizarea de becuri eficiente, inchiderea luminii cand nu avem nevoie de ea, izolarea caselor noastre? Aceste lucruri duc la economii de carbon, economisesc energie, ne economisesc din bani. Deci daca are sens din punct de vedere economic, de ce nu le facem? Pai, am avut propria mea intuitie despre acest lucru acum cativa ani. Era intr-o duminica seara, duminica dupa-amiaza, si era chiar dupa -- de fapt, sa fiu corect, mult dupa -- ce ne-am mutat in noua casa. In sfarsit am ajuns sa pun benzi izolante, instaland izolatie in jurul ferestrelor si usilor pentru a nu lasa aerul rece inauntru. Si fetita mea de cinci ani pe atunci ma ajuta asa cum copiii de cinci ani o fac. Si facem lucrul asta de ceva vreme, cand se intoarce catre mine foarte solemn si spune, "Chiar va tine asta girafele afara?" (Rasete) "Iata girafele." Poti auzi mintea unui copil de cinci ani lucrand. Acestea, interesant, sunt la 645 km nord de aici dincolo de Barrow-in-Furness in Cumbria. Dumnezeu stie ce inteleg ele din vremea de la Lake District. Dar acea interpretare gresita copilareasca s-a lipit de mine, pentru ca dintr-o data a devenit clar pentru mine de ce nu face lucruri evidente, pe care trebuie sa le facem. Suntem prea ocupati sa tinem afara girafele -- sa urcam copiii in autobuz dimineata, sa ajungem la lucru la timp, sa supravietuim supraincarcarii cu emailuri si politicii, cautand disperati hrana, incropind mese, evadand pentru cateva ore pretioase seara la TV in prime-time sau pe TED online, trecand de la un sfarsit de zi la altul, tinand afara girafele.

(Rasete)

Care este obiectivul? "Care este obiectivul consumatorului?" Mary Douglas a intrebat intr-un eseu despre saracie scris acum 35 de ani. "Este", spune ea, "de a ajuta la crearea unei lumi sociale si de a-si gasi un loc credibil in ea." Asta este o viziune profund umanizanta a vietilor noastre, si este viziune complet diferita de cea pe care se intemeiaza acest model economic. Deci cine suntem noi? Cine sunt acesti oameni? Suntem noi acele persoane care cauta noutatea, hedonisti, persoanele egoiste? Sau poate ca suntem ocazional ceva asemanator altruistului infatisat aici in aceasta frumoasa schita de Rembrandt? Psihologia spune ca exista o tensiune, o tensiune intre comportamentele cu privire la sine si alte comportamente fata de altii. Iar aceste tensiuni au radacini adanci evolutionare. Astfel incat comportamentul egoist este adaptiv in anumite circumstante -- lupta sau zbor.

Dar alte comportamente de raportare sunt esentiale pentru evolutia noastra ca fiinte sociale. Si poate si mai interesant din punctul nostru de vedere, o alta tensiune intre comportamentele de cautare a noutatilor si traditie sau conservare. Noutatea este adaptiva atunci cand lucrurile sunt in schimbare si trebuie tu insuti sa te adaptezi. Traditia este esentiala pentru a avea stabilitatea pentru a creste familii si pentru a forma grupuri sociale coezive. Si aici, asa dintr-o data, ne uitam la o harta a inimii omului. Si ea ne dezvaluie, pe neasteptate, enigma lucrurilor importante. Ce-am facut noi este ca am creat economii. Am creat sisteme care privilegiaza sistematic, incurajeaza, un cadran ingust al sufletului omenesc si nu le iau in considerare pe celelalte. Si cu acelasi indiciu, solutia devine clara, pentru ca asta nu este, deci, despre schimbarea naturii umane. Nu este, de fapt, despre privarea de posibilitati. Este despre deschidere lor. Este despre a ne permite noua libertatea de a deveni pe deplin umani, recunoscand datoria si latimea psihicului uman si constructia institutiilor pentru a proteja altruismul fragil al lui Rembrandt din inauntrul sau.

Ce inseamna acest lucru pentru stiinta economica? Cum vor arata economiile daca am prelua acea viziune a naturii umane la inima lor si le-am intinde peste aceste dimensiuni octogonale ale psihicului uman? Pai, ar putea arata un pic precum cele 4.000 de companii create pentru interesul comunitatii care au aparut in Marea Britanie in ultimii cinci ani si o crestere similara a companiilor B in Statele Unite, intreprinderi care au scopuri ecologice si sociale scrise in constitutia lor in inima lor, companii, de fapt, ca aceasta, Ecosia. Si vreau doar sa, foarte repede, sa va arat asta. Ecosia este un motor de cautare pe internet. Motoarele de cautare pe internet functioneaza prin atragerea de venituri din legaturile sponsorizate care apar atunci cand cauti ceva. Iar Ecosia functioneaza cam in acelasi fel. Asa ca putem face asta aici. Putem introduce un mic termen pentru cautare. Iata, Oxford, este locul in care ne aflam. Uitati ce a aparut. Diferenta cu Ecosia totusi este ca, in cazul Ecosiei, isi atrage veniturile in acelasi fel, dar aloca 80 de procente din aceste venituri pentru protejarea padurilor tropicale din Amazon. Si vom face acest lucru. Sa facem click pe Naturejobs.uk. In cazul in care cineva isi cauta de lucru in recesiune, asta-i pagina pe care trebuie sa mergeti. Iar ce s-a intamplat a fost ca sponsorul a dat venituri catre Ecosia, iar Ecosia da 80 la suta din aceste venituri catre proiectul de protejare a padurilor tropicale. Se ia profitul dintr-un loc si se aloca pentru protejarea resurselor ecologice.

Este un fel diferit de intreprindere pentru o noua economie. Este o forma, daca vreti, de altruism ecologic -- poate ceva de genul asta. Poate este asta. Orice este, orice este aceasta noua economie, ce avem nevoie ca economia sa faca, de fapt, este sa puna investitia inapoi in inima modelului, pentru a re-concepe investitia. Doar acum, investitia nu va fi despre neinduratoarea si nepasatoarea cautare a cresterii consumului. Investitia trebuie sa fie o altfel de fiara. Investitia trebuie sa fie, in noua economie, protectiva si educativa cu activele ecologice de care depinde viitorul nostru. Trebuie sa fie despre tranzitie. Trebuie sa fie despre investitii in tehnologii cu nivel redus de carbon si infrastructura Trebuie sa investim, de fapt, in ideea de prosperitate semnificativa, oferind capabilitati pentru ca oamenii de infloreasca.

Si desigur, aceasta sarcina are dimeniuni materiale. Ar fi un nonsens sa vorbesti despre oameni infloritori daca ei nu au mancare, imbracaminte si adapost. Dar e clar si ca prosperitatea este mai mult decat aceste lucruri. Are tinte sociale si psihologice -- familie, prietenie, angajamente, societate, participarea la viata acelei societati. Iar acest lucru de asemenea necesita investitie, investitie, de exemplu, in locuri, in locuri in care sa ne conectam, locuri unde putem participa, spatii pentru toti, sali de concert, gradini, parcuri publice, biblioteci, muzee, centre de liniste, locuri de bucurie si celebrare, locuri de liniste si contemplatie, locuri pentru "cultivarea cetateniei comune" cum spune frumoasa fraza a lui Michael Sandel. O investitie -- investitia, pana la urma, este doar un concept economic de baza -- nu este altceva decat decat o relatie intre prezent si viitor, un prezent al tuturor si un viitor comun. Si noi vrem ca aceasta relatie sa reflecte, sa recupereze speranta.

Dati-mi voie sa revin, cu acest sens al sperantei, la cei doua miliarde de oameni care se chinuie sa traiasca zi de zi cu mai putin decat pretul unui lapte degresat de la cafeneaua din colt. Ce le putem oferi acestor oameni? E clar ca avem o responsabilitate de a-i ajuta sa se ridice din saracie. E clar ca avem o responsabilitate sa facem loc cresterii acolo unde cresterea intr-adevar conteaza, in acele natiuni cele mai sarace. Si e de asemenea clar ca nu vom atinge niciodata asta pana nu vom fi capabili sa redefinim un sens mai bun prosperitatii in natiunile cele mai bogate, o prosperitate care este mai mult semnificativa si mai putin materialistica decat modelul bazat pe crestere. Asa ca acesta nu este doar o fantezie post-materialistica occidentala. De fapt, un filosof african mi-a scris, cand "Prosperitate Fara Crestere" a fost publicata, punctand similaritati intre aceasta viziune asupra prosperitatii si conceptul traditional african ubuntu. Ubuntu spune, "Sunt pentru ca suntem." Prosperitatea este o incercare comuna. Radacinile sale sunt lungi si adanci. Fundatiile sale, cum am incercat sa va arat, exista deja, inauntrul fiecaruia dintre noi. Asa ca aceasta nu este despre a sta in calea dezvoltarii. Nu este despre renuntarea la capitalism. Nu este despre a incerca sa schimbam natura umana. Ce facem aici este ca facem cativa pasi simpli catre o stiinta economica pregatita sa-si atinga scopul. Iar in inima acelei stiinte economice, am plasat o viziune mai credibila, mai robusta, si mai realistica, despre ce inseamna sa fii om.

Va multumesc mult.

(Aplauze)

Chris Anderson: Cat se indeparteaza podiumul, doar o intrebare scurta. In primul rand, economistii n-ar trebui sa fie surse de inspiratie, asa ca s-ar putea sa trebuiasca sa lucrezi un pic la ton. (Rasete) Ai putea descrie politicienii care ar cumpara chestia asta? Vreau sa spun, poti descrie cum ar arata un politician ridicandu-se in picioare in Marea Britanie si spunand, "PIB-ul scade cu doua procente anul acesta. Vesti bune! Suntem de fapt toti bucurosi, iar tara este si mai frumoasa, iar vietile noastre sunt si mai bune."

Tim Jackson: Pai e clar ca noi nu facem asta. Nu faci o stire din lucruri care se prabusesc. Faci o stire din lucruri care iti spun ca vom inflori. Pot descrie un politician facand asta? De fapt, eu deja vad un pic din asta. Cand am inceput acest tip de munca, politicienii se ridicau, purtatorul de cuvant al trezoreriei se ridica, si ne acuza ca vrem sa ne intoarcem in timp si sa locuim in pesteri. Si chiar in perioada in care am lucrat in ultimii 18 ani -- partial din cauza crizei financiare si putin de umilitate in profesiunea stiintei economice -- oamenii s-au angajat in aceasta problema in tot felul de tari din jurul lumii.

CA: Dar va trebui ca in primul rand politicienii sa actioneze impreuna, sau va trebui ca societatea civila si companiile sa actioneze in primul rand?

TJ: Trebuie sa actioneze companiile. Trebuie sa actioneze societate civila. Dar trebuie sa aiba leadership politic. Este un fel de agenda, in care politicienii insisi sunt intr-un fel prinsi in aceasta dilema, pentru ca sunt agatati ei insisi in modelul cresterii. Dar deschizand spatiul pentru a gandi despre diferitele moduri de a guverna, diferite feluri de politici, si creand spatiul pentru ca societatea civila si afacerile sa opereze diferit -- absolut vital.

CA: Si daca cineva poate sa te convinga ca noi chiar putem face - ce era? -- o imbunatatire in eficienta de 130 de ori, o reducere a amprentei de carbon, atunci ti-ar placea imaginea cresterii economice in mai multe bunuri bazate pe cunoastere?

TJ: Tot mai vreau sa stiu daca putem face asta si sa ajungem sub zero pana la sfarsitul secolului, in sensul eliminarii din atmosfera a carbonului, si sa rezolvam problema biodiversitatii si sa reducem impactul utilizarii pamantului si sa facem ceva cu privire la eroziunea solului si calitatea apei. Daca ma puteti convinge ca putem face toate acestea, atunci, da, as lua cele doua procente.

CA: Tim, multumesc pentru un foarte important discurs. Multumesc

(Aplauze)