Tim Harford: Experimentare, eroare și crezându-te Dumnezeu

Este al doilea război mondial, un lagăr german, și acest om, Archie Cochrane, este prizonier de război și este doctor, și are o problemă. Problema este că oamenii sub comanda sa suferă din cauza unei condiții sfîșietoare și epuizante pe care Archie nu poate să o înțeleagă cu adevărat. Simptomele sunt aceste umflături oribile pline de fluid, sub piele. Dar el nu știe dacă este o infecție, sau dacă e din cauza subnutriției. El nu știe cum să o vindece. Și el lucrează într-un mediu dușmănos. Și oamenii fac lucruri teribile în războaie. Paznicii din lagărul german au devenit plictisiți. Au început să împuște prin lagăr la întâmplare numai ca să se distreze. Cu o ocazie specială, unul din paznici a aruncat o grenadă în zona dușurilor pentru prizonieri în timp ce era plin de prizonieri. El a zis ca a auzit un râs suspicios. Iar Archie Cochrane, ca și doctorul lagărului, a fost unul dintre primii oameni înăuntru să curețe mizeria. Și încă ceva: Archie suferea de acesta boală el însuși.

Așa că situația părea destul de disperată. Dar Archie Cochrane era un om plin de resurse. El a strecurat deja în lagăr vitamina C, și acum a reușit să obțină rezerve de marmită pe piața neagră. Acum cațiva dintre voi o să se întrebe ce este marmită. Marmita este o pâine pentru micul dejun care este adorată de englezi. Arată ca și uleiul neprelucrat. Gustul este ... înțepător. Și important, este o sursă bogată de vitamina B12. Asa ca Archie împarte pacienții săi cât poate el de bine în două grupuri egale. Administrează vitamina C la jumătate din ei. Administrează vitamina B12 la cealaltă jumătate. Înregistrează rezultatele foarte atent și meticulos într-un caiet de școală. Și numai după câteva zile, devine clar că indiferent de ceea ce cauzează această boală, marmita este remediul.

Așa că Cochrane atunci se duce la nemții care conduc lagărul. Acum trebuie să vă imaginați acel moment -- uitați această fotografie, imaginați-vă acest om cu o barbă lungă și roșcată și acest smoc de par rosu. El n-a putut să se bărbierească -- o figură cam ca și Billy Connolly. Cochrane, începe să vorbească repede cu acești nemți în accentul său scoțian -- în germană fluentă, apropo, dar cu accent scoțian -- și le explică despre cum cultura germană a fost cultura care a dat lumii Schiller și Goethe. Și el nu poate sa înțeleagă cum acest barbarism poate sa fie tolerat. Și lasă liberă frustrația sa. Și după aceea se întoarce la baraca sa, se prăbușește și se tânguie pentru ca este convins ca situația este fără speranță. Dar un tânăr doctor german ridică caietul lui Archie Cochrane și le spune colegilor săi, "Aceasta dovadă este incontestabilă. Dacă nu le dam prizonierilor vitamine, este o crimă de război." Și dimineața următoare, provizii de vitamina B12 sunt aduse în lagăr, și prizonierii încep să se recupereze.

Acum nu vă spun acestă poveste pentru că eu cred că Archie Cochrane e un bărbat adevărat, cu toate că Archie Cochrane este un bărbat adevărat. Nu vă spun povestea măcar din cauza că mă gândesc ca ar trebui sa administram cu mai multă grijă teste aleatoare și controlate în toate aspectele care afectează interesul public, deși cred că ar fi absolut minunat. Vă spun această poveste pentru că Archie Cochrane, toată viata sa, a luptat împotriva unei teribile suferințe. Și el a realizat ca a fost debilitator pentru oameni și coroziv pentru societăți. Și a creat un nume pentru asta. L-a numit complexul de a te crede Dumnezeu. Acum pot să descriu simptomele complexului de a te crede Dumnezeu foarte, foarte ușor. Deci simptomele complexului sunt, nu contează cât e problema de complicată, tu ai o convingere absolută și copleșitoare ca soluția ta, fără greșeală, este cea corectă.

Acum, Archie a fost un doctor. Asa ca el a petrecut o gramadă de timp cu doctori. Și doctorii suferă foarte mult de complexul de a te crede Dumnezeu. Acum, eu sunt un economist, nu sunt un doctor, dar văd complexul de a te crede Dumnezeu în jurul meu tot timpul în colegii mei economiști. Il vad in conducatorii nostri de afaceri. Il vad in politicienii pentru care votam -- oameni care, confruntati cu o lume extrem de complicata, sunt cu siguranta absolut convinsi ca ei inteleg cum functioneza lumea. Si stiti, cu miliardele viitoare de care noi am auzit, lumea este pur si simplu mult prea complicata ca sa fie inteleasa in felul acela.

Lasati-ma sa va dau un exemplu. Imaginati-va pentru un moment ca, in loc de Tim Harford in fata dumneavoastra, a fost Hans Rosling prezentand graficele sale. Il stiti pe Hans: Mick Jagger-ul lui TED. (Ras) Si el v-ar arata aceste uimitoare statistici, aceste uimitoare animatii. Si ele sunt scanteietoare; este o munca minunata. Dar un grafic tipic pentru Hans Rosling: ganditi-va pentru un moment, nu ceea ce arata, dar ganditi-va in schimb la ceea ce nu arata. Asa ca o sa va arate Produsul National Brut pe individ, populatie, longevitate, si asa este cam tot. Trei fragmente de date pentru fiecare tara -- Trei fragmente de date. Trei fragmente de date nu inseamna nimic. Vreau sa zic, uitati-va la acest grafic.

Acesta este creat de fizicianul Cesar Hidalgo. El este de la Institutul de Tehnologie Massachusetts. Acum nu o sa puteti sa intelegeti nici un cuvant din el, dar uite asa arata. Cesar strans informatii in baza de date continand peste cinci mii de produse diferite, si a folosit technici de analiza de retea ca sa interogheze acesta baza de date si sa deseneze relatii intre diferitele produse. Si este minunat, o munca minunata. Arati toate aceste conexiuni interne, toate aceste relatii interne. Si eu cred ca o sa fie folositor intr-un mod profund sa intelegem cum se face ca economia creste. Foarte inteligenta munca. Eu si Cesar am incercat sa scriem un articol pentru revista New York Times explicand cum merge asta. Si ce am invatat este ca munca lui Cesar este mult prea buna ca sa poata sa fie explicata in revista New York Times.

5 mii de produse -- este inca nimic. 5 mii de produse -- imagineaza-ti numarand categoria fiecarui produs din datele lui Cesar Hidalgo. Imagineza-ti ca ai auzit o secunda pentru fiecare categorie de produs. In lungimea acestei sesiuni aproape, ai fi putut sa le numeri pe toate 5 mii. Acum imaginati-va facand acelasi lucru pentru fiecare tip diferit de produs vandut la Walmart. Sunt o suta de mii acolo. Ti-ar lua o zi intreaga. Acum imagineaza-ti incercand sa numeri fiecare produs si serviciu diferit care se vinde intr-o economie majora ca si Tokyo, Londra sau New York. Este si mai greu in Edinburgh pentru ca trebuie sa numeri tot whisky-ul si soldatii scotieni. Daca ai vrut sa numeri fiecare produs si serviciu care se ofera in New York -- sunt 10 miliarde de produse -- o sa-ti ia 317 ani. Asa este de complicata economia pe care noi am creat-o. Si eu numar numai prajitoare de paine aici. Nu incerc sa rezolv problema din Orientul mijlociu. Complexitatea aici este de necrezut. Si numai o bucatica de context -- societatile in care creierul nostru evolueaza au in jur de 300 de produse si servicii. Ai putea sa le numeri in 5 minute.

Asa ca aceasta este complexitatea lumii care ne inconjoara. Probabil de aceea noi gasim complexul de a ne crede Dumnezeu asa de ispititor. Noi avem tendinta sa ne retragem si sa spunem, "Putem sa facem un desen, putem sa postam ceva grafice, noi stim, noi intelegem cum functioneza toate astea." Si de fapt noi nu stim. Noi niciodata nu stim. Acum eu nu incerc sa comunic aici un mesaj nihilistic. Nu incerc sa spun ca noi nu putem sa resolvam probleme complicate intr-o lume complicata. Cu siguranta putem. Dar felul in care le resolvam este cu smerenie -- sa abandonam complexul de a ne crede Dumnezeu si sa folosim de fapt o metoda de rezolvare a problemelor care merge. Si noi avem o metoda de rezolvare a problemelor care merge. Acum arata-mi mie un sistem complex de succes si o sa-ti arat un sistem care a evoluat prin incercare si eroare.

Aici este un exemplu. Acest copil a fost produs prin incercare si eroare. Realizez ca acesta este o afirmatie ambigua. Probabil ar trebui sa o clarific. Acest copil este un corp omenesc: a evoluat. Ce este evolutia? De-a lungul a milioane de ani, variatie si selectie, variatie si selectie -- incercare si eroare, incercare si eroare. Si nu numai sistemele biologice sunt acelea care produc miracole prin incercare si eroare. Ai putea sa-l folosesti intr-un context industrial.

Sa zicem ai vrut sa produci detergent. Sa zicem ca esti Unilever si vrei sa produci detergent intr-o fabrica aproape de Liverpool. Cum faci asta? Ai acest bazin imens umplut cu detergent lichid. Il pompezi la presiune inalta printr-o duza. Creezi o pulverizare de detergent. Apoi pulverizarea se opreste. Se transforma in praf. Cade pe podea. Il ridici si il pui in cutii de carton. Il vinzi la magazinul cu autoservire. Faci o gramada de bani. Cum proiectezi aceasta duza? S-a dovedit sa fie foarte important. Acum, daca aderi complexului de a te crede Dumnezeu, ceea ce faci este sa-ti gasesti un Dumnezeu mic. Iti gasesti un matematician; iti gasesti un fizician -- cineva care intelege dinamica acestui fluid. Si el o sa, sau ea o sa calculeze cea mai buna constructie pentru duza. Acum Unilever a facut asta si nu a mers -- prea complicat. Chiar si acesta problema, e prea complicat.

Dar profesorul de genetica Steve Jones descrie cum Unilever a resolvat de fapt acesta problema -- incercare si eroare, variatie si selectie. Iei o duza si creezi zece variante intamplatoare ale duzei. Le incerci pe toate zece, o pastrezi pe aceea care merge cel mai bine. Creezi zece variante ale acesteia. Le incerci pe toate zece. O pastrezi pe aceea care merge cel mai bine. Creezi zece variante ale acesteia. Vedeti cum merge, corect. Si dupa 45 de generatii, ai acesta incredibila duza. Arata un pic ca si o piesa de sah -- functioneza absolut genial. Nu avem nici o idee de ce functioneza, nici cea mai mica idee. Si in momentul cand nu mai aderi complexului de a te crede Dumnezeu -- haideti sa incercam sa avem o gramada de lucruri; sa avem o metoda sistematica de a determina ce functioneza si ce nu functioneza -- poti sa-ti resolvi problema.

Acum acest proces de incercare si eroare este de fapt mult mai comun in institutii de succes decat vrem noi sa recunoastem. Si am auzit o gramada despre cum fuctioneza economia . Economia Statelor Unite este inca cea mai mare economie a lumii. Cum a devenit cea mai mare economie a lumii? As putea sa va dau tot felul de date si numere despre economia Statelor Unite, dar cred ca cea mai importanta este aceasta: 10 la suta din afacerile americane dispar in fiecare an. Aceasta este o rata de esec imensa. Este mult mai mare decat rata de esec a, sa spunem, americanilor. 10 la suta din americani nu dispar in fiecare an. Ceea ce ne conduce sa tragem concluzia ca afacerile americane esueaza mai repede decat americanii, si ca urmare afacerile americane evolueaza mai repede decat americanii. Si in cele din urma, au evoluat la un nivel asa de inalt de perfectiune ca o sa ne faca pe toti animalul lor favorit -- (Ras) daca, bineinteles, nu au facut asta deja. Cateodata ma intreb. Dar este acest proces de incercare si eroare care explica aceasta mare divergenta, aceasta performanta de necrezut a tarilor vestice. Nu s-a realizat pentru ca pui o persoana extrem de desteapta la conducere. S-a realizat prin incercare si eroare.

Acum, am facut mult zgomot despre asta in ultimele cateva luni si oamenii cateodata imi spun, "Tim, este evident. Evident, incercarea si eroarea sunt foarte importante. Evident, experimentarea este foarte importanta. Acum de ce fugi de colo-colo spunand acest lucru care este evident?"

Asa ca eu spun, bine. Crezi ca e evident? O sa admit ca este evident cand scolile or sa inceapa sa invete copii ca exista probleme care nu au un raspuns corect. Cand o sa se opreasca sa le mai dea o lista de intrebari in care fiecare intrebare are un singur raspuns. Si este o figura autoritara in colt, in spatele catedrei, care stie toate raspunsurile. Si daca nu poti sa gesesti raspunsurile, trebuie sa fi lenes sau prost. Cand scolile inceteaza sa faca asta tot timpul, o sa admin ca, da, este evident ca incercare si eroare este un lucru bun. Cand un politician sta in picioare luand parte la o campanie pentru votare si spune, "Vreau sa imbunatatesc sistemul nostru de sanatate. Vreau sa imbunatatesc sistemul nostru de educatie. Habar n-am cum sa fac asta. Am in jur de 6 idei. O sa le incercam si testam. Poate ca toate o sa fie un esec. Dupa acee o sa testam alte idei. O sa gasim cateva care merg. O sa construim pornind de la ele. O sa le inlaturam pe acelea care nu merg." Cand un politician organizeaza o campanie cu acesta platforma, si mai important, cand alegatori ca tine si ca mine vor sa voteze pentru felul acesta de politician atunci o sa admit ca este evident ca incercare si eroare merge, si ca --- multumesc.

(Aplauze)

Pana atunci, pana atunci Nu o sa incetez sa vorbesc despre incercare si eroare si de ce ar trebui sa abondonam complexul de a ne crede Dumnezeu. Pentru ca este asa de greu sa admited ca suntem supusi greselii. Este asa de jenant. Si Archie Cochrane a inteles asta mai bine decat oricine altcineva. Este acest experiment pe care el l-a facut multi ani dupa al doilea razboi mondial. A vrut sa testeze intrebarea, unde ar trebui pacientii sa se recupereze dupa un atac de cord? Ar trebui sa se recupereze intr-un centru cardiac specializat, intr-un spital, or ar trebui sa se recupereze acasa? Toti doctorii cardiaci au incercat sa-l opreasca. Ei aveau complexul de a te crede Dumnezeu la extrem. Ei stiau ca spitalele lor erau locul cel mai potrivit pentru pacienti. Si ei stiau ca era foarte imoral sa faci orice fel de incercare sau experiment.

Totusi, Archie a reusit sa primeasca permisiunea de a face asta. El a facut primul sau experiment. Dupa ce experimentul a fost condus pentru un timp el a adunat toti colegii sai in jurul acestei mese, si a spus, "Bine, domnilor, avem ceva rezultate preliminare. Ele nu sunt semnificative din punct de vedere statistic. Dar avem ceva. Si se dovedeste ca voi aveti dreptate si eu nu am. Este periculos pentru pacienti sa se recupereze dupa atacuri de inima, acasa. Ar trebui sa fie in spital." Si este acest taraboi, si toti doctorii incep sa loveasca in masa si sa spuna, "Noi intotdeauna am spus ca nu esti etic, Archie. Tu omori oameni cu experimentele tale clinice. Trebuie sa opresti experimentul acum. Opreste-l chiar acum." Si apare acest imens vacarm. Archie il lasa sa se stinga. Si dupa aceea spune, "Bine, asta este foarte interesant domnilor, pentru ca atunci cand v-am dat lista cu rezultatele, am schimbat cele doua coloane una cu alta. Se dovedeste ca spitalele voastre omoara oamenii, si ei ar trebui sa fie acasa. V-ar placea sa oprim experimentul acum, sau ar trebui sa asteptam pana cand avem rezultate robuste? Murmure se invart prin sala de sedinte.

Dar Cochrane ar face acest gen de lucru. Si motivul pentru care el ar face asta este pentru ca el a inteles ca e mult mai bine sa stai acolo si sa spui, "Aici este lumea mea cea mica, Sunt Dumnezeu, inteleg totul. Nu vreau sa schimb opiniile mele. Nu vreau sa am concluziile mele testate." Se simte mult mai in siguranta pur si simplu sa faca reguli. Cochrane a inteles ca fiind in nesiguranta, ca fiind supus greselii, ca fiind contestat, toate ranesc. Si cateodata ai nevoie sa fi scuturat din asta. Acum nu o sa pretind ca este usor. Nu este usor. Este incredibil de dureros.

Si de cand am inceput sa vorbesc despre acest subiect si sa cercetez acest subiect, am fost bantuit cu adevarat de ceva ce un matematician japonez a spus despre acest subiect. Putin dupa razboi, acest tanar, Yutaka Taniyama, a dezvoltat aceasta ipoteza numita ipoteza Taniyama-Shimura. S-a dovedit sa fie absolut instrumentala multe decade mai tarziu in a demonstra Ultima Teorema a lui Fermat. De fapt, s-a dovedit ca este echivalent cu a demostra Ultima Teorema a lui Fermat. Daca o dovesti pe una, o dovedesti pe cealalta. Dar totdeuna a fost o speculatie. Taniyama a incercat, si a incercat, si a incercat si niciodata nu a putut sa dovedeasca ca a fost adevarat. Putin inainte de a implini 30 de ani in 1958, Yutaka Taniyama s-a sinucis. Prietenul sau, Goro Shimura -- care a lucrat matematica cu el -- multe decade mai tarziu, a reflectat depre viata lui Taniyama. El a zis, "El nu a fost a persoana foarte atenta ca si matematician. El a facut o multime de greseli. Dar a facut greseli intr-o directie buna. Am incercat sa-l copiez, dar am realizat ca este foarte greu sa faci greseli bune."

Multumesc.

(Aplauze)