Thomas Barnett trasează o nouă hartă pentru pace

Sunt întrebat de multe ori care e diferența între munca pe care o fac eu și cea a unui planificator strategic obișnuit din Pentagon. Și răspunsul care îmi place să-l dau este că de obicei, aceștia se gândesc la viitorul războaielor în contextul războiului. Și ceea ce am făcut petrecând 15 ani în această meserie - și mi-a luat aproape 14 ani ca să-mi dau seama de asta- a fost să mă gândesc la viitorul războaielor în context global. Așa că încerc să mă specializez în scena dintre război și pace. Materialul pe care urmează să vi-l arăt reprezintă o idee dintr-o carte cu multe idei. E cartea care mă plimbă în jurul lumii acum interacționând destul de serios cu armatele străine. Materialul l-am creat în cei doi ani de muncă prestați pentru Ministerul Apărării, în căutarea unei noi strategii naționale grandioase pentru Statele Unite. Am să vă prezint o problemă și am să încerc să vă dau o soluție.

Iată un concept stupid din anii 1990 din Pentagon, preferatul meu: teoria strategiilor asimetrice de zonă interzisă și anti-acces. Și de ce o numim astfel? Probabil din cauză că are toate acele A-uri aliniate. E limba păsărească pentru a spune că dacă Statele Unite vor lupta împotriva cuiva, noi vom fi imenși. Iar ei vor fi micuți. Și dacă ei încearcă să lupte cu noi în stilul tradițional, direct, noi îi vom bate, de aceea lumea nici nu mai încearcă s-o facă. L-am cunoscut pe ultimul General al Forțelor Aeriene care chiar a doborât un avion inamic, în timpul luptei. Acum e un General cu o stea. Suntem cam atât de îndepărtați până și de la a întâlni o forță aeriană gata să zboare împotriva noastră. Așadar acea capacitate supra-adecvată creează probleme - Casa Albă le numește "succese catastrofice".

(Râsete)

Și încercăm să le rezolvăm, pentru că este o capacitate incredibilă. Întrebarea este: ce lucruri bune poți face cu asta? Ok? Teoria strategiilor asimetrice de zonă interzisă și de anti-acces - păsărească pe care o vindem Congresului, fiindcă dacă le-am spune că putem să batem pe oricine, nu ne-ar cumpăra tot ce am vrea noi. Așa că le numim strategii asimetrice de zonă interzisă și de anti-acces și ochii li se închid.

(Râsete)

Și ne întreabă: "Îl vei construi în regiunea mea?"

(Râsete)

(Aplauze)

Iată parodia mea și nu e chiar o parodie. Haideți să discutăm despre locația unei lupte, nu știu, strâmtoarea Taiwanului în 2025. Hai să vorbim de un inamic fixat în acea locație. De exemplu, trupa de un milion de scafandri.

(Râsete)

Statele Unite trebuie să aibă acces imediat în acea locație. Folosesc strategii asimetrice de zonă interzisă și de anti-acces. O coajă de banană pe pista de aterizare.

(Râsete)

Caii troieni din rețele noastre de calculatoare scot imediat la iveală toate vulnerabilitățile noastre. Noi spunem: "China, e a ta". Metoda "Prometeu", care e în mare parte o definiție geografică se concentrează aproape în exclusivitate pe începutul conflictelor. Trimitem prima jumătate de echipă într-o alianță care insistă să păstreze scorul până la sfârșitul jocului. Asta-i problema. Putem ridica scorul împotriva oricui, și după aceea să fim învinși în a doua jumătate - ceea ce ei numesc ostilități de a patra generație.

Iată cum prefer să o descriu. Nu există un loc de luptă în care armata Statelor Unite să nu aibă acces. Spuneau că nu puteam să facem Afganistanul. L-am făcut ușor. Spuneau că nu puteam face Irakul. L-am făcut cu 150 de victime în șase săptămâni. L-am făcut așa de repede că nici nu eram pregătiți pentru căderea lor. Nu există cineva pe care să nu-l putem doborî. Întrebarea e: ce faci cu acea putere?

Așadar nu avem probleme să accesăm locul luptei. Însă avem probleme cu accesarea locului de tranziție, care ar trebui să urmeze după și cu crearea locului de pace care ne permite să ne continuăm drumul. Problema este că Departamentul de Apărare de aici te bate măr. Departamentul de Stat de aici spune: "Hai băiete, știu că poți reuși." Și acea țară săraca se aruncă de pe stâncă, și face ca în desenele animate după care pică.

(Râsete)

Aici nu e vorba de o forță copleșitoare, ci de una proporțională. E vorba de tehnologii care nu sunt mortale pentru că dacă tragi cu gloanțe adevărate într-o mulțime de femei și copii care se revoltă vei pierde prieteni în timp foarte scurt. Aici nu e vorba despre proiectarea puterii ci despre a rămâne o putere care se referă la legitimitatea cu localnicii. Cine pătrunde în locul de tranziție?

Trebuie să creezi parteneri interni. Să accesezi parteneri de coaliție. I-am cerut Indiei 17 mii de oameni pentru a menține pacea. Îi cunosc pe principalii lor lideri, vroiau să ni-i dea. Dar ne-au spus: "Știți ce? În acel loc de tranziție voi sunteți "prea multe pălării și prea puține vite". Nu credem că veți putea reuși, astfel încât noi nu vă dăm cele 17 mii de persoane în loc de carne de tun." Le-am cerut 40 de mii rușilor. Ne-au refuzat. În august am fost în China și le-am zis: "Ar trebui să aveți 50 de mii de persoane pentru menținerea păcii în Irak. E petrolul vostru, nu al nostru." Ceea ce e adevărat. Este petrolul lor. Și chinezii mi-au spus: "Dr. Barnett, aveți mare dreptate. Într-o lume perfectă am trimite 50 de mii acolo, însă nu e o lume perfectă, și guvernul dumneavoastră nu ne ajută să ne apropiem măcar de asta." Dar avem probleme cu accesarea rezultatelor.

Sincer, nu am ales bine. Ne înfruntăm cu mulți adversari printre cele trei. Și e timpul să recunoaștem că nu poți să-i ceri aceluiași tip de 19 ani să le facă pe toate, zi și noapte. E pur și simplu mult prea dificil. Avem o capacitate unică în a duce un război. Nu prea ne pricepem la restul. Sincer, o facem mai bine decât ceilalți dar tot o facem foarte prost. Avem un Secretar de Război nemaipomenit. Nu avem un Secretar pentru Restul Lucrurilor. Fiindcă dacă l-am avea, ar fi în fața Senatului, încă depunând mărturie pentru Abu Ghraib. Problema este că el nici nu există. Nu există nici un Secretar pentru Restul Lucrurilor. Cred că avem o capacitate unică în a duce un război. Eu o numesc Forța Leviatană. Însă noi avem nevoie să construim o forță pentru Restul Lucrurilor. Îi numesc Administratorii Sistemului.

Cred că asta reprezintă de fapt lipsa unui set de reguli de la A la Z pentru întreaga omenire pentru a procesa statele aflate în faliment politic. Avem un set de proceduri pentru țările aflate în faliment economic. E Planul Suprem de Austeritate al FMI, OK? Ne certăm de fiecare dată când îl folosim. Argentina tocmai a trecut prin asta, încălcând multe reguli. Au ieșit la liman și le-am zis: "Bine, nu vă faceți griji." E transparent. O anumită cantitate de siguranță creează imaginea unui rezultat peste zero. Nu avem un set de proceduri pentru statele aflate în faliment politic pe care, sincer, toată lumea și-ar dori să dispară. Precum Saddam, Mugabe, Kim Jong Il, personaje care ucid sute de mii sau milioane. Precum cei 250 de mii de morți din Sudan de până acum.

Cum ar arăta un astfel de sistem de la A la Z? Am să fac deosebirea între ceea ce eu numesc jumătatea anterioară și cea posterioară. Și hai să numim linia asta roșie, știu și eu, "misiune îndeplinită".

(Râsete)

(Aplauze)

Ceea ce avem până acum, în jumătatea anterioară, este Consiliul de Securitate al ONU ca mare juriu. Ce pot să facă aceștia? Pot să te acuze. Pot să te dezbată. Pot să-ți scrie pe o foaie de hârtie. Să o pună într-un plic și să ți-o trimită iar apoi să spună în termeni clari: "Vă rugăm să terminați".

(Râsete)

Astfel obții cam patru milioane de morți în Africa Centrală în anii 90. Astfel obții 250 de mii de morți în Sudan în ultimele 15 luni. Toți vom trebui să răspundem într-o zi nepoților noștri despre ce am făcut în legătură cu genocidul din Africa, și ar fi bine să ai un răspuns. Nu avem nimic pentru a transforma acea voință în acțiune.

Dar avem Forța Leviatană a Americii care zice așa: "Vrei să-l dobor pe acel tip? Am să-l dobor. Am s-o fac marți. Te va costa 20 de miliarde de dolari."

(Râsete)

Dar uite care-i treaba: imediat ce nu mai rămâne nimeni de eliminat, părăsesc scena imediat. Asta este Doctrina Powell. Mai la vale avem Curtea Penală Internațională. Le place să-i judece; îl au pe Miloșevici acum.

Ce ne lipsește? Un cadru executiv în funcție care să transforme voința în acțiune, pentru că noi nu-l avem. De fiecare dată când comandăm una dintre aceste misiuni trebuie să ne gândim la acest risc iminent. Ultima oară când am avut de-a face cu un risc iminent a fost în 1962 odată cu Criza Misilelor din Cuba. Dar folosim acest limbaj din trecut ca să ne speriem și să ne motivăm să facem ceva fiindcă suntem o democrație și de asta e nevoie. Și dacă nu ne merge așa, strigăm: "Are o armă!" exact în momentul în care năvălim peste ei.

(Râsete)

Și după aia inspectăm trupul și găsim o brichetă veche asupra lui și spunem: "Isuse, era întuneric."

(Râsete)

Franța, vrei s-o faci? Franța spune: "Nu, dar îmi place să vă critic după aceea."

Acolo la vale, noi avem nevoie de activarea unei forțe puternice - pe care eu o numesc Forța Administrativă a Sistemului. Ar trebui să fi avut 250 de mii de trupe care să curgă în Irak în spatele acelei Forțe Leviatane care s-a extins către Bagdad. Ce am fi obținuti? Nici un furt, nici o dispariție a vreunui soldat, nici o dispariție de arme sau de muniție, nici Muqtada al-Sadr - căruia i-aș sparge oasele - nici o insurgență. Vorbește cu oricine care a fost acolo în primele șase luni. Am avut șase luni ca să ne mișcăm încet, să ne facem treaba și am pierdut vremea pe acolo timp de șase luni. Și după aceea s-au întors împotriva noastră. De ce? Pentru că s-au săturat pur si simplu. Au văzut ce i-am făcut lui Saddam. Au spus: "Ești așa de puternică, poți reînvia această țară. Ești America."

De fapt avem nevoie de un fond de reconstruire internațional. Sebastian Mallaby de la Washington Post a avut o idee bună. Bazată pe FMI. În loc să cerem bani de la alții mereu, întelegeți? Unde îi vom găsi pe acest tip? E ușor, în G20. Verifică agenda lor de după 11 septembrie. Dominat de securitate. Vor decide direct cum se cheltuiesc banii exact ca în FMI. Votezi în funcție de câți bani ai pus deoparte. Iată provocarea mea pentru Departamentul de Apărare: trebuie să construiți această forță, să o plantați. Trebuie să urmăriți partenerii de coaliție. Să creați un model de succes. Veți obține acest model. Îmi ziceți că e prea greu de făcut. Păi am să va arăt cele șase etape printre care am trecut în Balcani. Exact așa am făcut. Mă refer la regularizare, la transparentizare. Vreți să scăpați de Mugabe? Ați vrea ca Kim Jong II, care a omorât aproape două milioane de persoane ați vrea să scăpați de el? Ați dori un sistem mai bun? Acesta este motivul pentru aceste lucruri conteaza pentru armată. Ei se confruntă cu o criză de identitate încă de când s-a terminat Războiul Rece Nu mă refer la diferența dintre realitate și dorință, și pot face asta pentru că nu mă aflu în interiorul centurii.

(Râsete)

Mă refer la anii 90. Zidul Berlinului cade, are loc operațiunea Furtună în Deșert. Începe să apară crăpătura între cei din armată: cei care văd un viitor care le convine și cei care văd un viitor care începe să-i sperie. Precum comunitatea submarină a Statelor Unite care privește cum Armata Navală Sovietică dispare peste noapte. Ah!

(Râsete)

Așa că încep să se miște de la realitate înspre dorință și crează propriul lor limbaj special ca să descrie parcursul lor înspre descoperirea de sine și autoactualizare.

(Râsete)

Problema e că ai nevoie de un adversar mare și sexi ca să lupți împotriva lui. Și dacă nu poți găsi unul, trebuie să-l inventezi. China, măreață, va fi foarte sexi!

(Râsete)

Restul armatei a fost târâtă în noroi prin anii 90. Și au creat acest termen foarte ironic pentru a descrie asta: operațiuni militare altele decât războiul. Vă întreb, cine intră în armată ca să facă altceva în afară de război? De fapt, majoritatea. Jessica Lynch nu a plănuit niciodată să riposteze împușcând inamicul. Majoritatea lor n-au luat nici o armă în mână. Cred că acesta e termenul codificat în armată pentru a spune: "Nu vrem să facem asta". Aceștia au petrecut anii 90 lucrând în situațiile cele mai dificile printre zonele globalizate ale lumii. Eu le numesc miezul și fisura. Administrația Clinton nu a fost interesată să întrețină acest sistem. Timp de opt ani, după ce a bulit-o deja din prima zi - ziua inaugurării cu homosexuali în armată, aici a fost dibaci.

(Râsete)

Așa că am stat singuri acasă timp de opt ani. Și ce am făcut oare singuri acasă? Am cumpărat o armată și am gestionat alta. E ca și tipul care merge la doctor și zice: "Doctore, mă doare când fac asta".

(Râsete)

Doctorul zice: "Nu mai fă chestia aia, idiotule".

Obișnuiam să țin o scurtă expunere în Pentagon pe la începutul anilor 90. Spuneam: "Voi cumpărați o armată și o gestionați pe cealaltă, și până la urmă acest lucru va provoca durere. Nu e bine. Pentagon rău, rău!"

(Râsete)

Și au spus: "Dr. Barnett, aveți atâta dreptate. Ați putea să reveniți și la anul să ne mai reamintiți asta încă o dată?"

(Râsete)

Unii spun că 11 septembrie vindecă fisura îi zdruncină pe mentorii transformărilor pe termen lung din cei aproximativ 10 mii de metri de viziune asupra istoriei, tragându-i jos în noroi și zicând: "Vreți un adversar conectat la o rețea? Am unul, e peste tot, mergeți și căutați-l." Și ridică OMADR (Operațiuni Militare Altele Decât Războiul) de la un rahat la o strategie grandioasă, pentru că în acest fel veți micșora fisura.

Unii oameni unesc aceste două lucruri și îl numesc "imperiu", care cred că e un termen tâmpit. "Imperiu" se referă nu numai la aplicarea seturilor de legi minimale, lucru care e imposibil, ci la aplicarea seturilor de legi maximale, care sunt obligatorii. Nu e forma noastră de guvernare. Nu plănuisem niciodată să interacționăm așa cu lumea externă. Prefer expresia Administrației Sistemului. Aplicăm seturile de legi minimale pentru a menține relația cu economia globală. Nu poți să faci anumite lucruri rele. Cum ne afectează aceasta modul de a gândi despre viitorul războiului? Acesta este un concept care m-a denigrat în întregul Pentagon. Dar m-a și făcut celebru în același timp. Fiecare are o părere.

Reîntprcându-ne la începuturile țării noastre: istoric vorbind, apărările foloseau la protecția țării. Securitatea însemna mereu orice altceva. E scris în Constituția noastră, două forțe diferite cu două funcții diferite. Ridică o armată când ai nevoie de ea și întreține o armată navală pentru uz zilnic. Un Departamentul de Război, un Departament pentru Restul Lucrurilor. Un băț mare și un baston. O doză de putere devastatoare și forța conectivității. În 1947 am unit aceste două chestii în Departamentul de Apărare. Logica noastră pe termen lung devine: Suntem implicați într-o confruntare cu Sovieticii, cu mâna pe trăgaci. A ataca America e același lucru cu a risca explozia întregii lumi. Am conectat apărarea națională cu apărarea internațională cu o întărziere de aproape șapte minute. Dar nu asta e problema noastră acum. Trei milioane de oameni ar putea fi uciși în Chicago mâine și noi nu vom merge spre saltele cu arme nucleare. Asta este partea înspăimântătoare.

Întrebarea ar fi cum să reluăm legătura între apărarea națională americană cu securitatea globală pentru a obține o lume mult mai confortabilă, și pentru a integra și a pune în context serviciul nostru de forțe pe întreaga planetă? De atunci s-a produs acea bifurcare pe care am descris-o deja. Am vorbit despre cum aceste lucruri pornesc încă de la sfârșitul Războiului Rece. Hai să avem un Departament de Război și un Departament pentru Restul Lucrurilor. Unii spun: "La naiba, 11 septembrie a făcut-o în locul vostru." Acum avem o partidă internă și una externă.

(Râsete)

Departamentul de Securitate Națională e o măsură strategică pentru a ne simți bine. Va deveni Departamentul pentru Agricultură din secolul 21. MPSA: mii de persoane stând și așteptând.

(Râsete)

Zi mersi că Robert Reed nu și-a băgat acea bombă în cur.

(Râsete)

Pentru că atunci toți am fi homosexuali.

Am sprijinit războiul în Irak. Era un tip rău cu multe antecedente. Nu e ca și cum ar fi fost necesar să-l găsim în timp ce omora pe cineva în direct pentru a-l aresta. Știam că îi vom lua la bătaie cu Forța Leviatană. Știam că vom avea probleme cu ceea ce va urma. Însă știu că această organizație nu se schimbă până când nu va da greș. La ce mă refer când vorbesc despre aceste două forțe diferite?

Aceasta e Forța lui Hobbes. Îmi place această forță, nu vreau să dispară niciodată. Asta, plus armele nucleare anulează războiul între marile puteri. Asta e armata care restul lumii vrea s-o construim. De aceea călătoresc eu prin lume vorbind cu reprezentanți ai armatelor străine.

Ce înseamnă asta? Înseamnă că nu mai trebuie să te prefaci că poți realiza aceste două seturi de aptitudini, atât de disparate, cu aceiași tineri de 19 ani. Comutând dimineața, amiaza și seara, dimineața, amiaza, seara. Dând o mână de ajutor, împușcând inamicul, dând o mână de ajutor, împușcând inamicul. E prea mult. Tinerii de 19 ani obosesc de la aceste comutări continue, înțelegeți?

(Râsete)

Acea forță din stânga, poți să antrenezi un tip de 19 ani să facă asta. Cealaltă forță din dreapta e mai mult pentru un polițist de 40 de ani. Ai nevoie de experiență. Ce înseamnă asta când vorbim de operațiuni?

Regula va fi aceasta: Forța Administrării Sistemului este forța care nu se mai întoarce acasă, care îți face aproape toată treaba. Dai drumul la Forța Leviatană doar câteodată. Dar iată care-i promisiunea către publicul american, către poporul tău, către întreaga lume. Dai drumul acelei Forțe Leviatane, promiți și garantezi că vei monta imediat o forță incredibilă a Administrării Sistemului. Nu plănui un război până nu plănuiești să câștigi pacea.

(Aplauze)

Alte diferențe: partenerii tradiționali Leviatani, toți seamănă cu britanicii și fostele lor colonii.

(Râsete)

Inclusiv noi, vă reamintesc. Restul - o mulțime de alți parteneri. Organizații internaționale, organizații non-guvernamentale, organizații private voluntare și contractori. Nu puteți scăpa de asta. Forța Leviatană se referă la operațiunile în comun dintre serviciile militare. Am terminat cu asta. Avem nevoie de operațiuni între agenții, care, sincer vă spun, era responsabilitatea lui Condi Rice. Și mă mir cum de nimeni nu i-a pus acea întrebare când a fost inveterată.

Pentru mine Forța Leviatană e armata tatălui tău. Îmi plac tineri, bărbați, necăsătoriți și puțin supărați.

(Râsete)

Pe când Forța Administrației Sistemului e armata mamei tale. E tot ceea ce bărbații din armată urăsc. Echilibru între sexe, mai în vârstă, educați, căsătoriți cu copii. Forța din stânga, te ridici sau pleci. Forța din dreapta, rămâi pentru întotdeauna. Forța din stânga respectă restricțile legii Posse Comitatus despre folosirea forței în Statele Unite. Cea din dreapta o va anula. Acolo va fi Garda Națională. Forța din stânga nu e niciodată în fața Curții Penale Internaționale. Pe când Forța Administrativă a Sistemului nu are de ales. Diferite definiții despre centralizarea relațiilor. Una elimină rețelele, alta le construiește din nou. Și trebuie să porți un război în așa fel încât să facilitezi acest lucru.

Avem nevoie de un buget mai mare? Avem nevoie de recrutare ca să terminăm cu asta? Sub nici o formă. Timp de câțiva ani, cei din Revoluția în Afaceri Militare mi-au spus: "Putem s-o facem mai rapid, mai ieftin, mai mic și la fel de mortal". Le răspund: "Super, am să iau bugetul Administrației Sistemului din banii tăi".

Iată care e cea mai importantă idee. La început vei crea Forța de Administrare a Sistemului în interiorul Armatei Statelor Unite. Iar în final urmează să aduci civili, probabil două treimi. S-o adaugi între agenții, s-o internaționalizezi. Așa că, da, totul începe în Pentagon, dar peste un timp, urmează să treacă acel râu.

(Râsete)

Am fost pe vârful muntelui, pot să văd viitorul. Poate că nu voi trăi destul pentru a vă duce acolo, dar o să se întâmple. Vom avea un Departament pentru Restul Lucrurilor între război și pace.

Ultima imagine. Cui îi se oferă custodia copiilor? La partea asta pușcașii marini din public devin încordați. (Râsete) Și acesta este momentul în care se gândesc cum să mă bată măr după conferință.

(Râsete)

Citiți Max Boon. Aceasta este istoria pușcașilor marini: războaie mici, arme mici. Pușcașii marini sunt ca și câinele meu terrier. Se trezesc în fiecare dimineață, vor să sape o groapă și vor să omoare ceva.

(Râsete)

Nu vreau ca pușcașii mei marini să împartă ajutoare. Vreau să fie pușcași marini. Mulțumită lor, Forța Administrației Sistemului nu se transformă într-o forță lașă. Nu o lasă să fie ca și ONU. Dacă împuști oamenii ăștia, pușcașii marini vin după tine și te omoară.

(Râsete)

(Aplauze)

Departamentul Naval, submarine strategice merg aici, soldații de suprafață sunt acolo, și mai nou știm că e permis să fie chiar atât de mici.

(Râsete)

O numesc Armata Navală a Prafului Inteligent. Le spun tinerilor ofițeri: "Veți ajunge să aveți comanda a 500 de nave în cariera voastră. Vestea proastă e că s-ar putea să nu fie nimeni pe ele". Avioanele tip cargo merg în amândouă părțile pentru că sunt bune la orice. Veți vedea modelul: avioanele de marfă, ca și cele tip cargo. Tancurile merg aici. Acesta e micul secret al Forței Aeriene: poți câștiga bombardând. Dar ai nevoie de mulți tipi ca ăștia pe teren ca să obții pacea. Shinseki avea dreptate în privința argumentului. Forța aeriană, zborurile strategice merg în ambele părți. Bombardierii și combatanții merg aici. Autoritatea Operațiunilor Speciale jos în Tampa. Cei care trag cu arma merg în partea asta. Afacerile Civile, acel copil din flori, vine aici. Întorcându-ne înapoi la armată. Asta e faza cu cei care trag cu arma și Autoritatea Operațiunilor Speciale Nu exista extra sezon, tipii ăștia lucrează mereu. Vin, își fac treaba și dispar. Azi mă vezi. Nu vorbi despre asta mâine.

(Râsete)

N-am fost niciodată aici.

(Râsete)

Lumea e locul meu de joacă.

(Râsete)

Vreau ca cei care trag cu arma să fie fericiți. Vreau ca legile să fie cât mai lejere posibil. Fiindcă atunci când în Chicago chestia aia este împiedicată cea cu cele trei milioane de morți asta corupe sistemul nostru politic până la maxim; aceștia sunt tipii care îi vor omorî prima oară. Așa că ar fi mai bine să-i lăsăm să greșească câteodată, decât să se întâmple acest lucru.

Grupul de rezerve: Rezervele Gardei Naționale care copleșesc Administrarea Sistemului Cum le vei face să lucreze pentru această forță? Majoritatea pompierilor din această țară o fac pe gratis. Aici nu e vorba de bani. E vorba de a fi direcți cu acești băieți și fete.

Ultimul obiectiv, comunitatea de inteligență: agențiile de apărare și cele de forță merg aici. Ceea ce ar trebui să fie CIA, deschisă, analitică și disponibilă tuturor ar trebui să vină aici. Informația de care aveți nevoie pentru a face asta nu e secretă. Nu e secretă. Citiți acel excelent articol din ziarul The New Yorker despre cum tinerii noștrii, de la 19 ani la 25, în Irak, și-au explicat unii altora cum funcționează Administrațiiile Sistemului stând de vorbă pe chat, pe internet. Au spus: "Al Qaeda ar putea asculta". Au spus: "Păi, Isuse, ei știu deja asta"

(Râsete)

Ia un cadou în mâna stângă. Aceștia sunt ochelarii de soare care nu sperie lumea, chestii simple. Cenzura și transparența, cheltuielile merg în amândouă părțile.

Mulțumesc.