Thelma Golden : Arta dă formă schimbării culturale

Strălucita dramaturgă, Adrienne Kennedy, a scris o carte numită "Oameni care au inspirat piesele mele de teatru". Şi dacă eu aş scrie o carte, numele ei ar fi, "Artişti care au inspirat expoziţiile mele" pentru că metoda mea de a înţelege arta şi a înţelege cultura s-a format urmărind artiştii, studiind ce vor să spună artiştii şi ce fac şi cine sunt ei. Jay Jay de la "Good Times" (Aplauze) important pentru mulţi oameni, desigur, datorită proiectului "dyn-o-mite," dar poate mai important ca primul artist de culoare la TV la o oră de vârf. Jean-Michel Basquiat, important pentru mine deoarece e primul artist de culoare care mi-a arătat în timp real posibilitatea a ceea ce doream să fac.

În linii mari proiectul meu e despre artă în special, despre artiştii de culoare, şi, foarte general, despre modul cum arta schimbă felul cum gândim despre cultură şi despre noi înşine. Pe mine mă interesează artiştii care înţeleg şi rescriu istoria, care se raportează la ei înşişi ca parte integrantă a vastei lumi a artei, dar care au creat spaţii noi pentru a fi văzute şi înţelese. Vă prezint aici doi artişti, Glenn Ligon and Carol Walker, doi dintre cei care formulează cu adevărat pentru mine întrebările esenţiale pe care am dorit să le propun lumii ca şi curator. M-a interesat ideea cauzelor şi metodelor prin care aş putea crea o nouă istorie, o nouă naraţiune în istoria artei şi o nouă naraţiune în lume. Şi pentru a realiza acest lucru, am ştiut că trebuie să văd cum lucrează artiştii, să înţeleg studioul artistului ca pe un laborator, să îmi imaginez apoi, reinventarea muzeului ca spaţiu seminal şi formularea expoziţiei ca o pagină goală prin excelenţă, punând întrebări, oferind un spaţiu pentru a privi şi a ne gândi la răspunsuri.

În 1994, când lucram ca şi curator la Muzeul Whitney, am organizat o expoziţie numită "Bărbatul Negru". Aceasta s-a concentrat pe intersecţia dintre gen şi rasă în arta americană contemporană. A intenţionat să exprime modul în care arta ar putea crea un spaţiu pentru dialog, un dialog complicat, un dialog cu multe, multe puncte de plecare şi cum muzeul ar putea fi spaţiul acestei confruntări de idei. Expoziţia a inclus peste 20 de artişti de vârste şi rase diferite, însă examinând cu toţii masculinitatea neagră dintr-un punct de vedere specific. Ce a fost remarcabil la această expoziţie e felul cum m-a motivat pentru rolul meu în calitate de curator şi catalizator al acestui dialog. Unul dintre lucrurile care au devenit foarte clare în timpul expoziţiei e confruntarea mea cu ideea puterii deosebite a imaginilor şi modului în care oamenii le percep şi se percep pe ei înşişi.

Vă prezint două lucrări, cea din dreapta, de Leon Golub, şi cea din stânga de Robert Colescott. Şi în timpul expoziţiei, care a fost provocatoare, controversată şi, în cele din urmă, pentru mine, decisivă, în ceea ce priveşte percepţia mea asupra artei, o femeie mi s-a adresat la galerie pentru a-şi exprima îngrijorarea privind natura forţei imaginilor şi modului în care ne înţelegem. Şi a indicat imaginea din stânga spunându-mi cât de problematică e, căci e legată, pentru ea, de ideea reprezentării populaţiei de culoare. Şi a indicat imaginea din dreapta ca exemplu, pentru mine, a demnitaţii care trebuie reprezentată pentru a funcţiona împotriva imaginilor din mass-media. Apoi ea a atribuit identităţi rasiale acestor lucrări, spunându-mi, în esenţă, că lucrarea din dreapta a fost cu siguranţă realizată de un artist de culoare, şi cea din stânga de un artist alb, când, de fapt, lucrurile stăteau invers. Bob Colescott, artist afro-ametican, Leon Golub, artist alb. Sensul acestei întâmplări a fost, pentru mine, de a realiza, în acel spaţiu, în acel moment, că eu, mai mult decât orice doream să înţeleg cum ar putea să funcţioneze imaginile, cum funcţionează imaginile, şi cum artiştii creează un spaţiu mai larg decât cel pe care ni l-am putea imagina în viaţa de zi cu zi să funcţioneze prin aceste imagini.

După o vreme am ajuns în Harlem, căminul multor americani de culoare şi centrul emoţional al experienţei de culoare, locul unde a existat cu adevărat Renaşterea din Harlem. Harlem-ul de azi, explicând într-un fel şi conceptualizându-se în această perioadă a secolului, priveşte atât spre trecut, cât şi spre viitor. Am susţinut dintotdeauna că Harlem-ul este o comunitate interesantă deoarece, spre deosebire de multe alte locuri, se raportează la sine în trecut, prezent şi viitor în acelaşi timp. Nimeni nu vorbeşte despre asta numai la prezent. E întotdeauna ce a fost şi ce poate fi. Şi reflectând la acest lucru, se naşte al doilea proiect al meu, a doua întrebare pe care o pun. Poate un muzeu să fie un catalizator într-o comunitate? Poate un muzeu să găzduiască artişti şi să le permită să fie agenţii schimbării în timp ce comunităţile se reconceptualizează? Acesta e Harlem-ul, pe 20 ianuarie, conceptualizându-se într-o manieră extraordinară.

Aşadar eu lucrez acum la Muzeul Studio din Harlem, creez expoziţii acolo, şi analizez ce înseamnă a descoperi posibilităţile artei. Şi ce înseamnă asta pentru unii dintre voi? În unele cazuri, ştiu că mulţi dintre voi sunteţi implicaţi în dialoguri multiculturale, lucraţi cu idei privind creativitatea şi inovaţia. Gândiţi-vă la rolul pe care artiştii îl pot juca în asta. Acesta e metoda de incubare şi activism către care lucrez în colaborarea mea cu tinerii artişti de culoare. Gândiţi-vă la artişti nu ca şi creatori de conţinut, deşi pot fi foarte buni la asta, ci, din nou, ca adevăraţi catalizatori.

Muzeul Studio a fost înfiinţat la sfârşitul anilor '60. Şi menţionez asta deoarece e important să localizăm această practică în istorie, să analizăm anul 1968, ca reprezentând un incredibil moment istoric şi să ne gândim la pasajul care s-a petrecut de atunci, la posibilităţile pe care noi toţi avem privilegiul să le avem la dispoziţie azi şi să ne imaginăm acest muzeu care s-a născut dintr-un moment de protest intens, şi care a făcut referire la examinarea istoriei şi moştenirii unor importanţi artişti afro-americani la istoria artei în această ţară ca Jacob Lawrence, Norman Lewis, Romare Beardon.

Şi apoi, desigur, să revenim la prezent. În 1975, Mohammed Ali a ţinut o prelegere la Harvard. După prelegere, un student s-a ridicat şi i-a zis, "Spune-ne un poem." Şi Mohammed Ali a zis, "Eu, Noi". O declaraţie profundă despre individ şi comunitate spaţiul în care acum, în proiectul meu de descoperire, de analiză a artiştilor, de a încerca să definim ce ar putea fi arta neagră ca mişcare culturală a secolului XXI. Ce ar putea să însemne asta pentru mişcări culturale de peste tot în acest moment, "Eu, Noi" pare incredibil de profetic cu adevărat important.

În acest scop, proiectul specific care a deschis această posibilitate pentru mine e o serie de expoziţii al căror nume începe cu F "Freestyle", "Frecvenţă" şi "Flux", care şi-au propus să descopere şi să definească tinerii artişti negri activi în acest moment care, am convingerea profundă, vor continua să lucreze în anii următori. Această serie de expoziţii a fost creată special pentru a pune sub semnul întrebării ce ar putea însemna acum, în acest moment în istorie, să vedem arta ca pe un catalizator, ce înseamnă acum, în acest moment în istorie, când definim şi redefinim cultura, cultura de culoare, în special în cazul meu, dar şi cultura în general. Am numit acest grup de artişti pornind de la o idee, pe care am folosit-o acolo sub denumirea de post-negru. Intenţia a fost să-i definesc ca artişti care şi-au început activitatea acum, privind retrospectiv în istorie, dar începând în acest moment istoric.

În această direcţie de descoperire propun un nou set de întrebări. Acest nou set de întrebări constă în: Ce înseamnă, acum, să fii afro-american în America? Ce pot operele de artă să ne spună despre asta? Unde poate exista un muzeu ca loc pentru noi toţi să purtăm această conversaţie? Cu adevărat, ce e cel mai interesant e să reflectăm la energia şi emoţia pe care o provoacă tinerii artişti. Creaţiile lor vorbesc, pentru mine, nu întotdeauna doar despre inovaţia artistică imaginată de gândirea lor, creată de viziunile lor şi eliberată în lume, dar, poate, mai important, prin emoţia comunităţii de a constitui o voce la fel de importantă, care ne va permite să ne înţelegem condiţia acum, ca şi în viitor. Nu încetează să mă surprindă modul în care conceptul de rasă penetrează multe spaţii în care nu ni-l imaginăm. Sunt întotdeauna surprinsă de felul în care artiştii sunt dispuşi să facă asta în creaţiile lor. De aceea analizez arta. De aceea pun întrebări legate de artă. De aceea organizez expoziţii.

Aşa cum am menţionat, această expoziţie, 40 de artişti tineri care au expus în decursul a 8 ani, şi pentru mine e important să examinez implicaţiile. Mă refer la a examina implicaţiile a ce are de spus această generaţie nouă tuturor. Mă refer la a analiza ce înseamnă pentru aceşti artişti să fie peste tot în lume, căci lucrările lor călătoresc, dar şi în comunităţile lor, în calitate de oameni care văd şi gândesc la problemele cu care ne confruntăm. Mă refer şi la cum percepem impulsul creator şi cum îl cultivăm. Şi imaginaţi-vă, în special în America urbană, impactul cultivării spiritului.

Şi la ce concluzie ne aduc toate acestea? Pentru mine, se referă la reimaginarea acestui discurs cultural într-un context internaţional. Deci ultima formulă a acestui proiect s-a numit "Flux", după ideea de a crea o reţea reală de artişti din toată lumea, privind de fapt nu neapărat din Harlem în afară, ci în perspectivă. Şi "Flux" a analizat artişti născuţi în Africa. Şi în timp ce mulţi dintre noi se gândesc la acel continent şi la ce înseamnă el pentru noi toţi în secolul XXI, am început această analiză prin intermediul artiştilor şi creaţiilor şi prin a-mi imagina ce ne pot spune ei despre viitor, ce ne spun ei despre viitorul nostru şi ce creează ei în spiritul de a oferi publicului această însemnată posibilitate de a privi acest continent plasându-se ca parte a vastului nostru dialog. Aşadar, ce descopăr eu

când mă uit la opere de artă? La ce mă gândesc eu când mă gândesc la artă? Simt că privilegiul pe care l-am avut ca şi curator nu constă numai în a descoperi lucrări noi, a descoperi lucrări captivante ci constă cu adevărat în ce am descoperit despre mine însămi şi ce pot eu oferi în spaţiul unei expoziţii, a vorbi despre frumuseţe, a vorbi despre putere, a vorbi despre noi înşine şi a vorbi unii cu alţii. Şi asta mă face să mă trezesc în fiecare dimineaţă şi să vreau să mă gândesc la această generaţie de artişti de culoare şi la artişti din toată lumea.

Vă mulţumesc.