Charles + Ray Eames și genialitatea lor în design

Charles și Ray erau o echipă. Erau soț și soție. În ciuda tuturor eforturilor recente ale revistelor New York Times și Vanity Fair, ei nu sunt frați. Și erau haioși. Știți, Ray era cel care purta semnul "&" în familie. (Râsete)

Ne vom concentra atenția asupra lui Charles astăzi. Pentru că anul ăsta ar fi împlinit 100 de ani. Însă atunci când vorbesc despre el, vorbesc despre ei amândoi ca echipă. Acesta e Charles la trei ani. Așadar el ar fi împlinit 100 de ani în iunie. Avem o grămadă de evenimente pe care urmează să le sărbătorim. Chestia cu opera lor este că majoritatea oamenilor ajung la ușa mobilierului -- bănuiesc că probabil recunoașteți acest scaun și alte câteva pe care urmează să vi le arăt. Însă vom intra mai întâi prin ușa numită Big Top. Treaba stă cam așa, știți, de ce vă arăt asta? Oare pentru că Charles și Ray au făcut acest film? Acesta este de fapt un film de antrenament pentru școala lor de clovni. Ei au mai avut un moment de "clovn" pe vremea când viitorul mobilierului nu era nici pe departe atât de promițător precum s-a dovedit mai târziu. Aceasta este o imagine cu Charles. Așadar haideți să privim următorul clip.

Filmul pe care urmează să îl vedem este un film făcut de ei pentru Târgul Mondial de la Moscova.

Video: Aceasta este țara. Are multe contraste. Este dură și este plată. În anumite părți este rece. În altele este fierbinte. Peste unele zone cade mult prea multă ploaie. Și prea puțină pe altele. Însă pe acest tărâm trăiesc oameni. Și, ca și în Rusia, aceștia se adună în orașe și municipii. Iată câte ceva despre felul în care trăiesc.

Eames Demetrios: Iată, acesta este un film care nu a prea fost văzut în Statele Unite. A fost proiectat pe șapte ecrane și avea 60 de metri. Și asta în mijlocul Războiului Rece. Dezbaterea Nixon-Krushchev, așa-zisa "the Kitchen Debate" a avut loc la circa 15 metri de la locul proiecției. Și totuși, cum a început? Știți, tema comunalității, primul rând din narațiunea lui Charles, "Aceleași stele care strălucesc deasupra Rusiei strălucesc și deasupra Statelor Unite. De acolo de sus din cer, orașele noastre par foarte asemănătoare." Era vorba despre acea legătură umană pe care Charles și Ray o găseau în tot și în toate. Și vă puteți închipui, și chestia este că ei credeau că mintea omului putea să proceseze acest număr de imagini pentru că cel mai important era să te prinzi care era esența formei la care se refereau imaginile.

Așadar acesta era doar un mic clip. Însă chestia cu Charles și Ray era că ei modelau chestii non-stop. Mereu făceau diverse teste. Cred că una din chestiile care mă pasionează e munca bunicilor mei. Sunt pasionat de munca mea. Însă în primul rând sunt pasionat de o viziune holistică asupra design-ului, în care design-ul este o aptitudine vitală și nu una profesională. Știți, aceia dintre noi care avem copii deseori ne dorim ca aceștia să ia ore de muzică. Eu nu sunt o excepție. Dar asta nu pentru ca ei să devină Bono sau Tracy Chapman. Ci pentru ca să facem acea muzică să treacă prin capul și gîndirea lor.

Cu design-ul este la fel. Design-ul trebuie să devină același lucru. Iar aceasta este o machetă pe care ei au făcut-o legat de acea prezentare pe șapte ecrane. Și Charles făcând niște verificări. Așadar acum vom trece prin acea ușă de mobilier. Aceasta este o instalație neobișnuită pentru scaune de aeroport. Deci ceea ce urmează să vedem sunt câteva piese de mobilier emblematice din creația Eames.

Iar chestia cu mobilierul lor este că ei spuneau că rolul designer-ului era în principal acela de a fi o gazdă bună, anticipând nevoile musafirului. Într-adevăr acelea sunt imagini grozave. Dar acestea, cred eu, sunt cu adevărat grozave. Acestea sunt toate prototipurile. Aceste sunt greșelile. Deși eu nu cred că "greșeli" este un cuvânt potrivit în design. E vorba doar de încercările pe care le faci pentru a face cumva să iasă mai bine. Și știm că unele dintre acestea ar fi probabil niște scaune groaznice. Unele arată cumva grozav. Te gândești "Hei, oare de ce nu au încercat modelul acela?" E vorba tocmai despre acel proces repetitiv de contact direct care este atât de asemănător design-ului vernacular și design-ului popular aparținând culturilor tradiționale.

Și eu cred că acesta este unul dintre punctele comune ale modernismului cu design-ul tradițional. Eu cred că acesta ar putea fi un adevărat interes comun în timp ce încercăm să ne prindem ce naiba să facem în următorii 20 sau 30 de ani. O altă chestie destul de mișto este faptul că te uiți la asta și în media, atunci când lumea spune design, ei se referă de fapt la stil. Iar eu sunt aici de fapt pentru a vorbi despre design. Însă știți că obiectul este doar un pivot. Este un pivot între un proces și un sistem.

Iar acesta este un filmuleț făcut de mine despre realizarea fotoliului de salon Eames. Pentru Charles și Ray, procesul de design nu se încheia niciodată în manufacturarea obiectului. Acesta continua. Ei încercau mereu să îmbunătățească lucrurile. Pentru că e ca și ceea ce Bill Clinton spunea despre clinicile din Rwanda. Nu este suficient să faci una. Trebuie să creezi un sistem care va funcționa din ce în ce mai bine. Așadar mie mi-a plăcut dintotdeauna această imagine prototip. Pentru că este, știți, nu poate fi mai elementar decât atât. Faci diverse încercări.

Acesta este un scaun relativ celebru. Versiunea primară a acestuia avea o bază în formă de X. Asta e ceea ce le place colecționarilor. Charles și Ray îl preferau pe acesta pentru că era mai bun. Funcționa mai bine. Bază în formă de "H", mult mai practică. Acesta e un obiect denumit atelă. Și eu am fost foarte atins de munca lui Dean Kamen pentru armată, sau pentru soldați. Pentru că Charles și Ray au proiectat o atelă din placaj de lemn mulat. Acesta este. Iar ei lucraseră deja la mobilier înainte de asta. Însă prin faptul că au lucrat la aceste atele ei au învățat enorm despre procesul de manufactură care era incredibil de important pentru ei.

Încerc să vă arăt prea multe chestii. Deoarece vreau să vă arăt o întreagă paletă de idei și imagini. Aceasta este o casă proiectată de Charles și Ray. Sora mea fuge după altcineva. Acela nu sunt eu. Deși susțin din toată inima faptul că i-a furat jurnalul intim, acela nu sunt eu. Iar apoi acesta este un film, în stânga jos, făcut de Charles și Ray. Iar acum uitați-vă la scaunul de plastic. Clădirea este 1949. Scaunul este făcut în 1949.

Charles și Ray, ei nu s-au obsedat despre stil doar de dragul stilului. Ei nu au spus, "Stilul nostru sunt curbele. Hai să facem casa din curbe." Ei nu au spus, "Stilul nostru sunt caroiajele. Hai să facem scaunul caroiat." Ei s-au concentrat asupra nevoii. Ei au încercat să rezolve problema designului. Charles obișnuia să spună "Măsura în care aveți un stil de design este măsura în care nu ați rezolvat problema de design. " Este un citat destul de brutal. Acesta este proiectul anterior al acelei case. Și din nou, ei au reușit să găsescă o cale de a face un prototip al unei case. Arhitectura, un mediu foarte scump.

Iată un film despre care am tot auzit. "Puterile lui 10" este un film făcut de ei. Dacă urmărim acest clip, veți vedea prima versiune a filmului "Puterile lui 10", stânga sus. Versiunea familiara în dreapta jos. Filmul Eames Tops, stânga jos. Și o lampă proiectată de Charles pentru o biserică.

Video: Care la rândul ei aparține unui grup local de galaxii. Acestea formează o parte dintr-un sistem de grupuri în mare parte precum stelele. Acestea sunt atât de multe și de variate încât de la această distanță ele par să fie stele dinspre Pământ.

ED: Ați văzut acel film, și partea extraordinară despre această întreagă conferință este faptul că toată lumea discută despre scară. Toți cei de aici se apropie de temă dintr-o direcție aparte. Aș dori să vă dau un exemplu. E.O. Wilson mi-a spus odinioară că atunci când privea furnicile -- le iubea, bineînțeles, și dorea să învețe mai mult despre ele -- el se uita la ele, în mod conștient, din punct de vedere al scării. Așadar aici este micuța creatură. Și totuși, doar printr-o simplă schimbare a cadrului de referință ne dezvăluie atât de multe, inclusiv ceea ce a ajuns să fie Premiul TED.

Modelare, au încercat să modeleze încontinuu. Ele au modelat lucrurile dintotdeauna. Și, cred eu, o parte din asta constă în faptul că nu au delegat niciodată înțelegerea. Și cred că noi în familie am fost foarte norocoși. Pentru că noi am învățat despre design pe dos. Proiectarea nu era un "altceva". Făcea parte din afacerea vieții în general. Făcea parte din calitatea vieții. Iar aici vedeți câteva fotografii de familie. Și puteți să vă prindeți că stau prost cu stilul, cu o freză ca asta. Însă în orice caz, (Râsete) îmi amintesc de grapefruit-ul tăiat pe care, copil fiind, îl primeam când mergeam în vizită la casa Eames. Așadar vom urmări un alt film.

Acesta este un film, acela care se numește Toys (Jucării). Mă puteți vedea, am aceeași freză, în colțul din dreapta sus. În stânga sus este un film pe care l-au făcut despre trenuri de jucărie. În dreapta jos este o jucărie solară care nu-face-nimic. În stânga jos se află jucăriile Ziua-Morților. Charles avea obiceiul să spună că jucăriile nu sunt atât de inocente precum par. Ele sunt deseori precursoarele unor lucruri mai mari. Și aceste idei - acel tren acolo sus, legat de folosirea sinceră a materialelor, este absolut la fel ca utilizarea sinceră a materialelor în placaje.

Iar acum urmează să vă testez. Aceasta este o scrisoare pe care bunicul meu i-a trimis-o mamei mele când ea avea cinci ani. Deci puteți s-o citiți? Lucia înger, ok, ochi.

Publicul: Am văzut multe trenuri.

ED: Și o sulă, bine că avem cu noi breasla pielarilor. Ce face acesta? Începător. Soare? Nu. Așadar există un alt nume pentru un răsărit? Zori, foarte bine. Am și călărit una. Eu ...

Publicul: Ai făcut-o, sper că ai făcut-o --

ED: Acum, ați fost pe site-ul Câinii din Saint Louis în ultima parte, în mijlocul anilor '30, și ați ști că acela a fost un mare danez. Așadar, eu sper că v-ați

Public: Simțit bine, bine --

ED: Timp acolo. Cetățeanul Kane, boboc --

Public: Boboc de trandafir.

ED: Nu, boboc. "D" e corect. La Buddy's

Public: Petrecere. Dragoste.

ED: Ok, bine. Așadar "am văzut multe trenuri și am și călătorit cu unul. Sper că v-ați simțit bine la petrecerea lui Buddy." Deci v-ați descurcat foarte bine, mișto. Așadar mama mea și cu Charles aveau această relație extraordinară în care își trimiteau astfel de chestii unul altuia. Și toate astea făcând parte din, știți, ei aveau obiceiul să spună "Ia-ți plăcerea în serios."

Acestea sunt câteva imagini dintr-un proiect personal care se numește Kymaerica. Este un fel de univers alternativ. Un fel de reinterpretare a peisajului. Acele plăci sunt plăci care au fost instalate de noi peste tot prin America de Nord. Urmează să mai facem șase în Anglia săptămâna viitoare. Și acestea comemorează evenimente în lumea liniară din lumea ficțiunii. Așadar, bineînțeles, având în vedere că e bronz, trebuie să fie și adevărat.

Video: Kymaerica cu cascade, căzând prin --

ED: Acesta este unul dintre cântecele tradiționale kymaericane. Așadar am avut șezători de silabisire în Paris, Illinois.

Video: Cuvântul tău este N. Carolina.

Fata: Y-I-N-D-I-A-N-A.

ED: Iar apoi Embassy Row este de fapt un sit istoric. Pentru că în povestea kymaericană acesta este locul în care a apărut diaspora pariziană , unde era ambasada lor. Deci chiar puteți să vizitați și veți avea această experiență ficțională în trei dimensiuni. Iar orașul a primit ideea cu brațele deschise. Noi am avut o astfel de șezătoare în conjuncție cu Clubul Gwomeus.

Însă ceea ce este foarte mișto e că noi percepem mediul nostru vizual ca și cum ar fi inevitabil. Și nu este așa. S-ar fi putut întâmpla alte lucruri. Japonezii ar fi putut descoperi Monterey-ul. Iar noi am fi putut să ne naștem în urmă cu 100.000 de ani. Și mai sunt multe chestii distractive. Acesta este muzeul Băncii de șezut. Ei au cărți pentru schimb. Și tot felul de alte chestii mișto. Și ești cumva prizonier în textura Kymaericii. Tahatchabe, extraordinara cultură a construirii drumurilor. Un tip pe nume Nobu Naga, așa-numitul Columbus Japonez. Însă acum urmează să vă readuc în lumea reală.

Și acesta este Cranbrook. Am ceva foarte special pentru voi. Și anume primul film făcut vreodată de Charles. Deci haideți să-l vedem. Nimeni nu l-a văzut vreodată. Cei de la Cranbrook sunt foarte generoși că ne-au permis să îl proiectăm aici pentru prima oară. Este un film despre Maya Gretel, o ceramistă cunoscută, și profesoară la Cranbrook. Iar el l-a făcut pentru expoziția din 1939 de la facultate. Mut. Nu avem încă sunet pentru film. Foarte simplu. Este doar un început. Însă este acel mod de a învăța făcând. Vreți să învățați cum să faceți filme? Mergeți și faceți un film. Și faci diverse încercări.

Însă iată ce este absolut minunat. Vedeți acel scaun acolo? Cel portocaliu? Acela este scaunul organic. 1940. În timp ce Charles făcea acel scaun el făcea acest film. Așadar eu vreau să spun că această rază a viziunii, această viziune holistică asupra design-ului, îi înconjura de la bun început. Nu era ceva de genul: "Ah am făcut câteva scaune și am devenit populari Acum hai să facem niște filme." Era de fiecare dată modul lor de a privi lumea. Și asta e ceea ce e foarte puternic. Și cred că pentru fiecare dintre noi cei aflați în această încăpere, pe măsură ce progresăm într-un proiect nu este vorba doar despre a face un lucru. Este vorba despre modul în care abordezi problemele. Și avem această mare și frumoasă țintă comună a design-ului, afacerilor și a lumii întregi. Așadar urmează să proiectăm ultimul clip. Și v-am arătat câteva dintre imagini. Aș dori să ne concentrăm pe sunet acum. Aceasta este vocea lui Charles.

Charles Eames: În India, cei nevoiași, și care sunt cei mai prejos în castă, mănâncă, foarte des, mai ales în India de Sud, mănâncă dintr-o frunză de bananier. Iar aceia care sunt puțin mai înalți în rang mănâncă dintr-un fel de vas de ceramică arsă. Iar puțin mai sus, acestea au o glazură pe un obiect numit de ei thali. Dacă te afli puțin mai sus pe acea scară, ei bine, un thali din alamă. Iar apoi lucrurile încep să devină discutabile. Există chestii precum thali-uri argintate. Și thali-uri din argint pur. Și presupun că s-a găsit și un neghiob care să fi mâncat dintr-un thali de aur.

Dar poți să treci de asta. Și cei care au nu doar cu ce, ci și o anumită cantitate de cunoștințe și de înțelegere, fac următorul pas și încep să mănânce dintr-o frunză de banană. Și eu cred că în aceste vremuri în care ne retragem și ne regrupăm, că într-un fel sau altul, parabola frunzei de banană trebuie să funcționeze cumva. Deoarece nu sunt pregătit să spun că frunza de banană din care manâncă unii este aceeași din care mănâncă alții. Însă este acel proces care s-a întâmplat în interiorul omului care schimbă frunza de banană.

ED: Abia am așteptat să vă împărtășesc acest citat. Pentru că face parte din locul în care trebuie să ajungem. Și mai vreau și să vă împărtășesc una. "După era informațiilor se află era opțiunilor". Iar eu sunt convins că acolo ne și aflăm. Și mi se pare cumva mișto că fac parte dintr-o familie și o tradiție care vorbea despre asta încă din 1978. Și o parte din motivul pentru care chestia asta este importantă și tot ceea ce facem este important, este că acestea sunt ideile de care avem nevoie. Și cred că toate aceste lucruri fac parte din actul de a ne preda călătoriei design-ului. Asta e tot ce avem de făcut. Proiectarea nu mai este doar pentru designeri. Este un proces. Nu este un stil. Toate acele procese importante de gândire trebuie să ducă la rezolvarea unor probleme-cheie. Vă mulțumesc mult pentru timpul acordat. (Aplauze)