Taryn Simon: Poveștile din spatele liniilor genealogice

Acesta este Shivdutt Yadav este din Uttar Pradesh, India. Shivutt a vizitat oficiul de registratură locală din Uttar Pradesh și a descoperit că în înregistrările oficiale era declarat mort. Pământul său nu mai era înregistrat pe numele lui. Frații săi, Chandrabhan and Phoolchand, erau de asemenea declarați morți.

Membrii familiei au mituit funcționarii să întrerupă transferul ereditar al proprietății declarându-i pe frați morți, permițându-le astfel să moștenească partea tatălui lor și ferma strămoșească. De aceea, toți cei trei frați și familiile lor au trebuit să își evacueze casele. Din spusele familiei Yadav, tribunalul local programează o înfățișare a cazului încă din 2001, dar judecătorul nu s-a prezentat niciodată.

Sunt câteva situații în Uttar Pradesh în care oamenii au murit înainte ca procesul să primească o înfățișare. Moartea tatălui lui Shivdutt și râvnirea proprietății lui au dus la această situație de corupție. El a fost înmormântat pe râul Gange, unde morții sunt incinerați de-a lungul malurilor râului sau legați de pietre grele și scufundați în apă.

Fotografierea acestor frați a fost o experiență bulversantă pentru că pe hârtie ei nu există și o fotografie este adesea folosită ca o dovadă a vieții. Totuși, acești bărbați rămân morți. Această încurcătură a dus la titlul proiectului, care din multe puncte de vedere consideră că suntem toți morți vii și că într-un fel înfățișăm fantome ale trecutului și ale viitorului.

Deci această poveste este prima din 18 capitole din noua mea lucrare intitulată "Un om viu declarat mort și alte capitole". Și pentru această lucrare am călătorit în jurul lumii mai mult de 4 ani cercetând și înregistrând legături de sange și poveștile lor. Am fost interesată de ideile privind soarta și dacă soarta noastră este hotărâtă de legăturile de sânge, șansă ori circumstanțe. Persoanele pe care le-am studiat variază de la familiile aflate în dispută în Brazilia până la victimele genocidului din Bosnia, la prima femeie care a deturnat un avion și până la morții vii din India. În fiecare capitol, puteți vedea forțele externe de guvernare, putere și teritoriu sau religie lovindu-se de forțele interne ale moștenirilor psihologice și fizice.

Fiecare lucrare pe care am făcut-o conține 3 părți. În stânga sunt unul sau mai multe panouri de portrete în care am așezat sistematic membrii unei linii genealogice. Acesta este urmat de un panou text, este gândit să fie derulat, în care construiesc povestea narativă corespunzătoare. Și apoi, în dreapta se găsește ceea ce numesc notele de subsol. Este un spațiu ceva mai intuitiv în care prezint fragmente ale poveștii, începuturi ale altor povești, dovezi fotografice. Și este menit să reflecte întrucâtva felul în care interacționăm cu istoriile sau poveștile de pe Internet, într-un mod mai puțin liniar. Deci este mai dezordonat. Și această dezordine este în contrast direct cu ordinea inalterabilă a unei linii genealogice.

În proiectele mele anterioare am lucrat într-un mod serial abordând probleme care dau senzația că sunt ușor de înțeles printr-un titlu predeterminat și o prezentare predeterminată dar de fapt sunt destul de abstracte. În acest proiect am vrut să lucrez în direcția opusă și să găsesc un catalog absolut, ceva ce nu aș putea întrerupe, îmbunătăți sau modifica la alegere. Așa am ajuns la sânge. O linie de sânge este determinată și ordonată. Dar proiectul se concentrează pe ciocnirile dintre ordine și dezordine -- ordinea sângelui lovindu-se de dezordinea reprezentată în povestirile de multe ori haotice și violente care fac obiectul capitolelor mele.

În capitolul 2, îi fotografiez pe urmașii lui Arthur Ruppin. Acesta a fost trimis în 1907 în Palestina de organizația sionistă să caute suprafețe pentru un așezământ evreiesc și să achiziționeze teren pentru un așezământ evreiesc. A supravegheat achiziția de pământ din partea Companiei Palestiniene de Dezvoltare a Terenurilor ale căror lucrări au dus la stabilirea unui stat evreiesc. În cercetările mele la Arhivele Sioniste din Ierusalim, am vrut să mă uit la documentele inițiale ale stabilirii statului evreiesc. Și am găsit aceste hărți pe care le vedeți aici. Și acestea sunt studii acreditate de organizația sionistă pentru zone alternative pentru așezământul evreiesc. Aici am fost interesată de consecințele geografice și să-mi imaginez cum ar fi fost diferită lumea dacă Israel ar fi fost în Uganda, ceea ce aceste hărți demonstrează. Aceste arhive din Ierusalim mențin un registru de cartele ale primilor imigranți și aplicanți pentru imigrare pentru Palestina și, mai târziu, Israel, din 1919 până în 1965.

Capitolul al treilea: Joseph Nyamwanda Jura Ondijo trata pacienți lângă Kisumu, Kenya de SIDA, tuberculoză, infertilitate, boli mintale, spirite rele. De cele mai multe ori este plătit pentru servicii în bani, vaci sau capre. Dar uneori, când pacientele sale nu-și permit costurile serviciilor, familiile lor le cedează pe aceste femei lui Jura în schimbul tratamentului medical. Ca rezultat al acestor tranzacții, Jura are nouă soții, 32 de copii și 63 de nepoți. În linia sa genealogică puteți vedea copiii și nepoții săi aici.

Două dintre soțiile lui au fost aduse la el suferind de infertilitate și le-a vindecat, trei pentru spirite rele, una pentru astm și dureri severe în piept și pe două Ondijo pretinde că le-a luat din dragoste, plătind familiilor lor, în total, 16 vaci. O soție l-a părăsit și una a murit în timpul tratamentului pentru spirite rele. Poligamia este foarte răspândită în Kenya. Este un lucru obișnuit pentru o clasă privilegiată capabilă să plătească zestre și să întrețină multe case. Exemplele de figuri politice și sociale proeminente aflate în relații de poligamie au condus la percepția poligamiei ca pe un simbol al bogăției, statutului social și al puterii.

Veți remarca, în câteva capitole pentru care am făcut fotografii, că sunt portrete goale. Aceste portrete goale reprezintă indivizi, indivizi vii, care nu au putut fi prezenți. Și motivele absenței lor sunt date în panoul de text. Ele includ febra Dengue, arestări, serviciu militar, femei cărora nu li s-a permis să fie fotografiate din motive religioase și culturale. Și în acest capitol, în particular, sunt copii ale căror mame nu le-au permis să călătorească pentru o ședință foto de frica taților care i-ar fi putut răpi în timpul ei.

24 de iepuri europeni au fost aduși în Australia în 1859 de un colonist britanic din motive sportive, pentru vânătoare. Și, într-o sută de ani, acea populație de 24 a explodat la jumătate de miliard. Iepurele european nu are prădători naturali în Australia și intră în competiție cu ecosistemul local și distruge plantele native și degradează pământul. Încă din anii 1950, Australia a introdus boli letale în populația sălbatică de iepuri pentru a controla creșterea. Acești iepuri erau crescuți într-o instituție guvernamentală Biosecurity Queensland, unde au fost crescute 3 linii genealogice de iepuri pe care i-au infectat cu o boală letală și le monitorizează progresul pentru a vedea dacă îi va ucide eficient. Deci testează virulența bolii. În timpul desfășurării acestui test, toți iepurii au murit, cu excepția câtorva, care au fost eutanasiați.

Haigh's Chocolate împreună cu Fundația pentru Australia-fără-Iepuri au stopat toată producția de iepuri de ciocolată de Paști și au înlocuit-o cu iepurele marsupial de Paște, Bilby. Reacția a fost pentru a contracara sărbătorirea anuală a iepurilor și pentru a face mai confortabil publicul cu ideea eradicării iepurilor și promovarea unui animal nativ în Australia, și, de fapt, a unui animal care este amenințat de iepurele european.

În capitolul șapte, mă concentrez pe efectele unui act de genocid asupra unei linii genealogice. Deci, timp de două zile, șase indivizi ai acestei linii genealogice au fost uciși în masacrul de la Srebrenica. Aceasta este singura lucrare în care îi reprezint vizual pe cei morți. Dar îi reprezint numai pe aceia care au fost uciși în masacrul de la Srebrenica, care este recunoscut ca fiind cel mai mare masacru în masă din Europa de la al Doilea Război Mondial încoace. Și în timpul acestui masacru, 8000 de bărbați și băieți musulmani bosniaci au fost executați sistematic.

Așadar, când vă uitați la detaliile acestei lucrări, puteți vedea, bărbatul din stânga sus este tatăl femeii care stă lângă el. Numele ei e Zumra. Este urmată de cei patru copii ai săi, toți uciși în masacrul de la Srebrenica. După acești patru copii, este sora mai mică a Zumrei care este urmată de copiii săi, care au fost uciși de asemenea. În timpul în care am fost în Bosnia, rămășițele umane ale fiului cel mare al Zumrei au fost exhumate dintr-un mormânt comun. Și am avut astfel posibilitatea de a fotografia rămășițele asamblate complet. Totuși, ceilalți subiecți sunt reprezentați de aceste panouri albastre care conțin mostre de dinți și oase ce au fost verificate comparându-le DNA-ul cu cel provenit de la membrii familiei pentru a dovedi identificarea cu respectivii indivizi. Toți au primit o înmormântare corespunzatoare, așa că ce rămâne sunt aceste panouri albastre la Comisia Internațională pentru Pesoane Dispărute.

Acestea sunt obiecte personale dezgropate din mormântul comun, care așteaptă să fie identificate de membrii familiei și graffiti de la fabrica de baterii Potochari, care a fost avanpostul în care stăteau soldații ONU olandezi, și mai târziu soldații sârbi în timpul execuțiilor. Aceasta este o filmare folosită la procesul lui Milosevic, care, de sus până jos, prezintă o unitate de scorpioni sârbi fiind binecuvântați de un preot ortodox înainte de a alinia băieții și bărbații pentru a-i ucide.

Capitolul 15 este mai mult o piesă de performanță. Am solicitat Oficiului de Informații al Consiliului de Stat Chinez în 2009 să aleagă mai multe generații din aceeași linie de sânge care să reprezinte China în acest proiect. Au ales o familie mare din Beijing datorită mărimii ei și au refuzat să imi dea alte explicații pentru alegerea lor. Aceasta este una dintre situațiile rare în care nu am portrete goale. Toată lumea a venit. Puteți observa, de asemena, evoluția politicii copilului unic în desfășurarea lniei genealogice.

Anterior cunoscut ca Departamentul Extern de Propagandă, Oficiul de Informații al Consiliului de Stat este responsabil pentru toate operațiunile de publicitate externă a Chinei. Controlează toată presa străină și producția de imagini în afara Chinei a agențiilor de presă străine care lucrează în China. Totodată, monitorizează Internetul și instruiește presa locală cum să abordeze eventualele subiecte controversate, inclusiv Tibet, minoritățile etnice, Drepturile Omului, religie, mișcări democratice și terorism. Pentru notele de subsol ale acestei părți, oficiul m-a instruit să le fotografiez turnul central al televizunii din Beijing. Și am mai fotografiat și punga de cadou pe care mi-au dat-o când am plecat.

Aceștia sunt urmașii lui Hans Frank care a fost consilierul personal al lui Hitler și guvernatorul general al Poloniei ocupate. Această linie genealogică include numeroase portrete goale, subliniind relația complexă a orcui cu istoria propriei familii. Motivele acestor absențe includ persoane care au refuzat participarea. Au fost de asemenea părinți care au participat, care nu și-au putut lăsa copiii să participe, pentru că au considerat că aceștia sunt prea mici pentru a decide pentru ei. O altă secțiune a familiei și-a prezentat hainele, opunându-se prezenței fizice, deoarece nu au vrut să fie identificați cu trecutul pe care îl evidențiam. Și în final, un individ a pozat cu spatele pentru ca apoi să revoce participarea, așa că a trebuit să-i pixelez poza pentru a nu fi recunoscut.

În panoul cu notele de subsol, care însoțește lucrarea, am fotografiat un timbru oficial cu Adolf Hitler și o copie a acelui timbru produs de Securitatea Engleză, cu imaginea lui Hans Frank pe el. A fost eliberat în Polonia pentru a crea tensiune între Frank și Hitler, în așa fel încât Hitler să-și imagineze că Frank încearcă să-i uzurpeze puterea.

Din nou, vorbind de soartă, am fost interesată de poveștile și soarta unor anumite opere de artă. Aceste picturi au fost luate de Hans Frank în timpul celui de-al Treilea Reich. Și sunt interesată de impactul absenței și al prezenței lor de-a lungul timpului. Acestea sunt "Doamna cu hermină", a lui da Vinci, "Peisaj cu bun samaritean", a lui Rembrandt, și "Portretul unui tânăr" a lui Raphael, care nu a mai fost găsit.

Capitolul 12 înfățișează oameni care sunt născuți într-un război pe care nu ei l-au pornit, dar care devine al lor. Așadar, aceastea sunt familia Ferraz și familia Novaes. Și ele sunt implicate într-un conflict familial. Acest conflict a început în 1991 în nord-estul Braziliei, în Pernambuco, și a implicat moartea a 20 de membri ai acestor familii și a altor 40 asociate cu acest conflict, incluzând asasini angajați, trecători nevinovați și prieteni. Tensiunile între aceste 2 familii datează din 1913, când a existat o dispută pentru influență politică locală. Dar au devenit violente în ultimele 2 decenii și includ decapitări și moartea a doi primari. Instalate pe un zid de protecție ce înconjoară casa din suburbii a lui Louis Novaes, care este capul familiei Novaes, sunt aceste găuri de turete, care au fost folosite pentru trageri și observație.

Statul brazilian nord-estic, Pernambuco, este una dintre regiunile cele mai violente ale națiunii. Este înrădăcinat în principiile justiției de răzbunare, sau ochi pentru ochi, așa că represiunea criminală a condus la câteva decese în zonă. Această poveste, ca multe povești din capitolele mele, se desfășoara similar unui episod arhetipal, parcă e ceva din Shakespeare, aceste lucruri se întâmplă acum și se vor petrece din nou în viitor. Sunt interesată de această idee de repetiție. Așa că, după ce m-am întors acasă, am primit veste că unul dintre membrii familiei a fost împușcat în față de 30 de ori.

Capitolul 17 este o explorare a absenței unei linii de sânge și absența vreunei istorii. Copiii din acest orfelinat ucrainian au vârste cuprinse între 6 și 16 ani. Această parte este ordonată după vârstă, pentru că nu poate fi ordonată după sânge. În cele 12 luni cât am fost la orfelinat, doar un copil a fost adoptat. Copiii trebuie să părăsească orfelinatul la 16 ani, în ciuda faptului că de cele mai multe ori nu au unde să meargă. Este un lucru cunoscut în Ucraina că orfanii, când părăsesc orfelinatul, devin ținte pentru traficul de persoane, pornografia infantilă și prostituția. Mulți aleg o viață de infracțiuni pentru a supraviețui, și se înregistrează o rată ridicată a sinuciderilor.

Acesta este dormitorul de băieți. Este un număr insuficient de paturi la orfelinat și nu sunt suficiente haine. Copiii se spală rar, pentru că apa caldă nu este deschisă până în Octombrie. Acesta este dormitorul fetelor. Directorul a pus în capul listei de urgențe ale orfelinatului o mașină de spălat industrială și un uscător, patru aspiratoare, două computere, un proiector video, un fotocopiator, pantofi de iarnă și o freză dentară. Această fotografie pe care am făcut-o la orfelinat uneia dintre sălile de clasă arată un semn pe care l-am tradus când am ajuns acasă. El spune: "Aceia care nu își cunosc trecutul nu își merită viitorul."

Mai sunt multe capitole în acest proiect. Aceasta este doar o prezentare simplifcată a mai mult de 1000 de imagini. Și acest volum mare de imagini și povești alcătuiește o arhivă. Și prin această acumulare de imagini și texte, mă chinui să găsesc modele, să-mi imaginez că poveștile ce ne descriu viețile pe care le conducem urmează un cod, întocmai ca și sângele. Dar arhivele există pentru că este ceva care nu poate fi exprimat. Ceva ce este spus de golurile dintre toate informațiile pe care le-am adunat. Și există această necontenită persistență a nașterii și a morții și a unei nesfârșite colecții de povești între ele. Este aproape ca un orologiu felul în care oamenii se nasc și mor, și poveștile nu încetează să vină. Și aici, mă întreb, se îndreaptă această acumulare către vreun fel de evoluție, sau se repetă la nesfârșit, iarăși și iarăși?

Vă mulțumesc.

(Aplauze)