Sunni Brown: Mâzgălitori, uniți-vă!

Vreau doar să vă spun povestea mea. Petrec mult timp învăţând adulţii cum să îşi folosească limbajul vizual şi să mâzgălească la locul de muncă. Şi, bineînţeles, am de-a face cu multă opoziţie, deoarece este considerat a fi anti-intelectual şi opus învăţării serioase. Dar am o problemă cu acel crez, deoarece ştiu că mâzgălitul are un impact profund asupra modului în care putem procesa informaţia şi asupra modului în care putem rezolva problemele.

Aşadar, am fost curioasă de ce s-a realizat o separare între modul în care societatea noastră percepe mâzgălitul şi care este de fapt realitatea. Aşa am descoperit nişte lucruri foarte interesante. De exemplu, nu există sub nicio formă o definiţie pozitivă a mâzgăliturii. În secolul al 17-lea, o mâzgălitură reprezenta un lucru naiv sau prostesc, cum ar fi melodia populară Yankee Doodle. În secolul al 18-lea, a devenit un verb şi însemna a trage pe sfoară, a ridiculiza sau a râde de o persoană. În secolul al 19-lea, a fost un politician corupt. Iar astăzi, avem probabil cea mai ofensatoare definiţie, cel puţin pentru mine, care este următoarea: A mâzgăli înseamnă în mod oficial a trândăvi, a tăia frunze la câini, a se prosti, a face semne fără rost, a face ceva fără valoare, substanţă sau sens şi... preferata mea... a nu face nimic. Nu e de mirare că oamenii resping ideea de a mâzgăli la locul de muncă. A nu face nimic la lucru este este ca şi cum te-ai masturba la lucru; este total neadecvat.

(Râsete)

În plus, am auzit poveşti îngrozitoare de la persoane ale căror profesori i-au mustrat pentru că au mâzgălit în timpul orelor. Şi aceştia au şefi care îi mustră că mâzgălesc în sala de şedinţe. Există o normă culturală puternică împotriva mâzgălitului din care se presupune că ar trebui să învăţăm ceva. Şi, din păcate, presa tinde să întărească această normă şi au făcut un reportaj despre o scenă cu o mâzgăleală... făcută de către o persoană importantă din timpul unei audienţe şi au folosit cuvine ca "au descoperit", "au prins" sau "au aflat", ca şi cum s-ar fi fost comis vreo infracţiune.

În plus, există o aversiune psihologică faţă de mâzgălit... Mulţumesc, Freud! În anii 1930, Freud ne-a spus tuturor că poţi analiza psihicul oamenilor în funcţie de mâzgălelile lor. Acest lucru nu este corect, dar i s-a întâmplat lui Tony Blair la Forumul Davos din 2005, atunci când mâzgălelile i-au fost, bineînţeles, "descoperite", iar el a fost catalogat în următoarele feluri. S-au dovedit a fi, de fapt, mâzgălelile lui Bill Gates. (Râsete) Iar Bill, dacă cumva te afli aici, nimeni nu crede că eşti megalo-maniac. Dar aceasta contribuie la faptul că oamenii nu doresc să împărtăşească mâzgălelile lor.

Şi iată adevărata chestie. Aici este ceea ce eu cred. Eu cred că cultura noastră este atât de concentrată pe informaţia verbală, că suntem aproape orbi la valoarea mâzgălelii. Şi nu îmi convine acest lucru. Din cauza acestei concepţii care cred ca ar trebui lăsată deoparte, sunt aici ca să vă prezint tuturor adevărul izbitor. Şi iată adevărul: mâzgălitul este un instrument incredibil de puternic şi e un instrument pe care trebuie să ni-l reamintim şi să-l reînvăţăm.

Aşadar, iată o nouă definiţie a mâzgălitului. Şi sper că este cineva aici de la Dicţionarul Oxford al limbii engleze, deoarece doresc să discut cu ei mai târziu. Aici este definiţia adevărată: Mâzgălitul însemnă de fapt să face semne spontane care te ajută să gândeşti. Din această cauză milioane de oameni mâzgălesc. Uite un alt adevăr interesant despre mâzgăleală: Oamenii care mâzgălesc în timp ce sunt expuşi la informaţie verbală reţin mai mult din acea informaţie decât cei care nu mâzgălesc. Noi credem că mâzgălitul este ceva ce faci când îţi pierzi atenţia, dar, în realitate, este o măsură preventivă care te opreşte de la a-ţi pierde atenția. În plus, are un efect profund asupra rezolvării creative a problemelor şi a procesării profunde a informaţiei.

Există patru căi prin care cei care învaţă primesc informaţia pentru a putea lua o decizie. Acestea sunt: vizual, auditiv, prin citit şi scris şi chinestezic. Pentru ca noi să putem procesa într-adevăr informaţia şi să putem face ceva cu ea, trebuie să combinăm cel puţin două din aceste modalităţi sau să antrenăm una dintre aceste modalităţi alături de experiența emoţională. Contribuţia incredibilă adusă de mâzgăleală este că ea combină simultan toate cele patru modalităţi de învăţare cu posibilitatea unei experienţe emoţionale. Aceasta este o contribuţie destul de solidă pentru un comportament echivalat cu pierderea de timp.

Este ceva specific tocilarilor, dar asta m-a făcut să plâng când am descoperit-o. Aşadar, s-au făcut cercetări antropologice pentru a releva activităţile artistice la copii şi au descoperit că, în timp și spaţiu, toţi copiii manifestă aceeaşi evoluţie în logica vizuală pe măsură ce cresc. Cu alte cuvinte, au o comună şi tot mai mare complexitate a limbajului vizual ce se desfăşoară într-o ordine predictibilă. Mi se pare incredibil. Cred că a mâzgăli este ceva nativ pentru oameni şi noi pur şi simplu ignorăm acest instinct. În final, multe persoane nu ştiu asta, dar mâzgălitul este un precursor ale unora dintre cele mai mari bogăţii culturale ale noastre. Acesta este doar unul: acesta este precursorul făcut de arhitectul Frank Gehry al Guggenheim-ului din Abu Dhabi.

Aici vreau să ajung: În niciun caz nu ar trebui eradicat mâzgălitul dintr-o clasă sau sală de şedinţe sau chiar dintr-un centru de comandament. Din contra, mâzgălitul ar trebui susţinut mai ales în acele situaţii unde densitatea informaţiei este foarte mare şi necesitatea procesării acelor informaţii este una foarte mare. Şi merg mai departe. Deoarece mâzgălitul este atât de accesibil şi nu este intimidant ca o formă de artă, poate fi susţinut ca un portal prin care mişcăm oamenii la niveluri mai înalte de înţelegere vizuală. Prieteni, mâzgălitul nu a fost niciodată inamicul gândirii intelectuale. În realitate, este unul dintre aliaţii ei cei mai mari.

Mulţumesc! (Aplauze)