Sunitha Krishnan luptă împotriva sclaviei sexuale

Vă voi vorbi despre cea mai gravă formă de încălcare a drepturilor omului, a treia formă de crimă organizată ca importanță, o industrie în valoare de 10 miliarde de dolari. Voi vorbi despre sclavia timpurilor noastre.

Aș vrea să vă spun povestea acestor trei copii, Pranitha, Shaheen și Anjali. Mama Pranithei s-a dedat prostituției, era prostituată. A fost infectată cu HIV, iar spre sfârșitul vieții, în faza terminală a bolii (SIDA) nu s-a mai putut prostitua, astfel că a vândut-o pe Pranitha, în vâstă de 4 ani, unui traficant. Până să primim informația și să ajungem acolo, Pranitha fusese deja violată de trei bărbați.

Despre Shaheen nu știm nimic. Am găsit-o pe o șină de cale ferată, violată de foarte mulți bărbați, nu știu câți. Semnele, însă, se vedeu pe corpul ei: intestinul său era ieșit în afară. Când am dus-o la spital, a avut nevoie de 32 de copci pentru a i se reintroduce intestinul în corp. Nici acum nu știm cine sunt părinții ei, nu știm cine este. Tot ceea ce știm este că sute de bărbți au abuzat de ea într-un mod brutal.

Tatăl lui Anjali, un bețiv, și-a vândut fiica pentru pornografie. Puteți vedea acum imagini ale unor copii de 3, 4 și 5 ani care au căzut victime traficului pentru exploatare sexuală comercială. În această țară și peste tot în lume, sute și mii de copii, cu vârste chiar și de 3, 4 ani, sunt vânduți petru sex. Acesta, însă, nu este singurul motiv pentru care ființele umane sunt vândute. Sunt vândute pe piața adopțiilor. Sunt vândute pe piața traficului de organe. Sunt vândute pentru exploatare laborală, pentru a deveni jochei de cămile, pentru orice.

Eu m-am dedicat problemei exploatării sexuale comerciale. Iar poveștile pe care vi le spun se referă la această lume. Drumul parcurs până a începe să lucrez cu acești copii, a început când eram adolescentă. Aveam 15 ani când am fost violată de un grup de 8 bărbați. Nu îmi amintesc partea violului în sine atât de mult pe cât îmi amintesc furia pe care am simțit-o. Da, 8 bărbați m-au pângărit, m-au violat, însă acest lucru nu s-a infiltrat în conștiința mea. Nu m-am simțit niciodată ca o victimă, nici atunci nici acum. Dar ceea ce mi-a rămas de atunci până acum – am 40 de ani astăzi – este aceast imens sentiment de furie insuportabilă.

Timp de doi ani am fost ostracizată, am fost stigmatizată, am fost izolată pentru că am fost o victimă. Asta le facem noi tuturor supraviețuitorilor. Noi, ca societate, avem doctorate în victimizarea unei victime. De la vârsta de 15 ani, când am început să mă uit în jurul meu, când am început să mă uit în jurul meu, lăsați pradă practicilor sclaviei sexuale, care nu au nici un pic de răgaz pentru că nu le permitem.

Unde începe călătoria lor? Majoritatea provin din familii cu diferite posibilităţi, nu numai familii sărace. Există cazuri de trafic și în clasa mijlocie. Fiica unui ofițer de poliție, care are 14 ani și este în clasa a 9-a, a fost violată de un individ după ce a vorbit cu el pe internet; şi a fugit de acasă pentru că vrea să devină o eroină; şi care a fost traficată. Știu sute, mii de povești despre familii foarte înstărite, despre copii care provin din familii înstărite, și care cad pradă traficului de persoane.

Aceste persoane sunt abuzate, forțate. 99,9% din ele se opun practicării forțate a prostituției. Unele plătesc un preț pentru aceasta. Sunt omorâte, nici măcar nu auzim de ele. Nu au voce, [neclar], nu au nume. Restul, cele care nu se pot opune, sunt torturate zilnic. Asta pentru că bărbații care se apropie de ele, nu sunt bărbați care vor să le fie iubiți sau care își doresc să întemeieze o familie. Aceștia sunt bărbați care te cumpără pentru o oră sau o zi, te folosesc și apoi te aruncă.

Fiecare din fetele pe care le-am salvat -- am salvat mai mult de 3.200 de fete -- fiecare îmi spune același lucru... (Aplauze) o poveste despre un bărbat, cel puțin, care i-a pus praf de chili în vagin, un bărbat care a ars-o cu țigara, un bărbat care a violat-o. Trăim printre acești bărbați: ei ne sunt frați, tați, unchi, veri, sunt peste tot în jurul nostru. Și nu spunem nimic.

Credem că aceste fete o fac pentru că se câștigă bani ușor. Credem că este o scurtătură. Credem că unei astfel de persoane îi place ceea ce face. Însă bonusurile obținute sunt tot tipul de infecții, infecții cu transmitere pe cale sexuală, HIV, SIDA, sifilis, gonoree, etc. abuz de substanțe, droguri, tot ce se poate consuma. Și într-o zi renunță să mai aibă încredere în tine și în mine pentru că nu avem alternative pentru ele. Și atunci ea începe să creadă că această exploatare este normală. Își spune: ”Da, acesta este destinul meu!” și să fii violată de 100 de bărbați pe zi este normal. Este anormal să trăiești într-un mediu protejat. Este anormal să te reabilitezi.

Acesta este contextul în care eu lucrez. Acesta este contextul în care vin în ajutorul copiilor. Am salvat copii chiar de 3 sau 4 ani, până la femei de 40 de ani. Când le veneam în ajutor, una din provocările cu care mă confruntam era să-mi dau seama de unde trebuie să încep. Pentru că mulți dintre ei erau deja infectați cu HIV. O treime din persoanele salvate de mine sunt deja seropozitivi. Astfel că provocarea era să înțeleg cum pot să recuperez puterea din această durere. În ceea ce mă privește, eu însămi am fost cea mai bună experiență. Să mă înțeleg pe mine însămi, să-mi înțeleg durerea, să-mi înțeleg singurătatea; iată ceea ce mi-a fost cel mai bun sfătuitor. Pentru că ceea ce am făcut cu aceste fete a fost să le înțelegem potențialul.

Puteți vedea aici o tânără care a fost calificată ca sudor. Lucrează pentru o companie foarte mare, într-un atelier din Hyderabad care produce mobilă. Câștigă în jur de 12.000 de rupii. Este analfabetă, instruită, calificată ca sudor. De ce sudură și nu informatică? Am simțit că unul din lucrurile pe care le au aceste fete este curajul enorm. Nu exista nici un văl în ființa lor, nici un hijab; au depășit această barieră. Astfel, au fost capabile să lupte într-o lume dominată de bărbați cu ușurință și fără timiditate.

Am instruit aceste fete pentru a lucra în tâmplărie, zidărie, pază, taximetrie. Și fiecare din ele excelează în domeniul ales; au devenit mai încrezătoare, și-au recăpătat demnitatea, și și-au contruit speranțe pentru viețile lor. Aceste fete lucrează, de asemenea, în cadrul unor firme mari de construcții ca Ram-Ki, ocupând posturi de zidari cu normă întregă.

Care a fost provocarea pentru mine? Provocarea nu au fost traficanții care m-au bătut. Am fost bătută de mai mult de 14 ori până acum. Nu aud cu urechea dreaptă. Am pierdut un membru al echipei mele – a fost omorât în timpul unei acțiuni de salvare. Cea mai mare provocare pentru mine este societatea. Suntem tu și eu. Cea mai mare provocare pentru mine este refuzul vostru de a accepta aceste victime ca parte din noi.

O prietenă care mă susține foarte mult, binevoitoare, obișnuia să ne dea, în fiecare lună, 2.000 de rupii pentru legume. Când s-a îmbolnăvit mama sa, mi-a spus: ”Sunitha, tu cunoști multă lume. Ai putea găsi pe cineva care să lucreze la mine acasă pentru a o îngriji pe mama mea?” A făcut o pauză lungă și apoi a adăugat: ”Nu una din fetele noastre”

Este la modă să vorbim despre traficul de persoane în această sală superbă de conferințe. Este un bun subiect de conversație, pentru discursuri, filme și toate astea. Dar nu este un lucru bun să le aducem în casele noastre. Nu prea este bine să le dăm de lucru în fabricile și companiile noastre. Și nici să studieze alături de copiii noștri. Aici se termină totul. Asta este marea mea provocare.

Dacă sunt astăzi aici, nu sunt numai ca Sunitha Krishnan. Sunt aici ca să reprezint vocile victimelor și supraviețuitorilor traficului de persoane. Au nevoie de compasiunea voastră. Au nevoie de înțelegerea voastră. Au nevoie, mai mult decât orice, de acceptarea voastră.

De multe ori, când vorbesc cu oameni, le spun un singur lucru: nu-mi dați sute de modalități în care nu se poate reacționa în fața acestei probleme. Ați putea să vă concentrați spre acea cale care vă permite să găsiți un răspuns pentru această problemă? De aceea sunt aici, să vă cer ajutorul, pentru a vă solicita ajutorul, pentru a apela la voi. Puteți renunța la această cultură a tăcerii? Puteți vorbi despre aceste lucruri altor 2 persoane? Spuneți-le această poveste. Convingeți-i să spună și ei povestea altor 2 persoane.

Nu vă cer să deveniți Mahatma Ganghi sau Martin Luther King sau Medha Patkar, nimic de acest gen. Vă întreb dacă, în lumea lumea vostră limitată, sunteți capabili să vă deschideți mintea? Sunteți capabili să vă deschideți inimile? Puteți să-i includeți și pe acești oameni în viețile voastre? Pentru că și ei sunt o parte din noi. Și ei sunt o parte din lumea asta. Vă cer asta pentru acești copii, ale căror fețe le priviţi și care acum nu mai sunt. Au murit de SIDA anul trecut. Vă cer să-i ajutați, să-i acceptați ca ființe umane, nu filantropic, nu caritabil, ci ca pe ființe umane care merită tot sprijinul nostru. Vă cer asta pentu că nici un copil, nici o ființă umană nu merită să treacă prin ceea ce au trecut acești copii. Vă multumesc. (Aplauze)