Stewart Brand despre proiectul Long Now

Bine ati venit la 3 000 de metri. Va rog sa-mi permiteti sa va explic motivul pentru care suntem aici si de ce unii dintre voi au un con de pin langa ei. Cu mult timp in urma am scris o carte intitulata "Cum invata edificiile" Prezentarea de astazi se poate numi "Cum predau muntii" Un pic de istorie: In ultimii 10 ani am incercat sa gasesc o cale de a impulsiona umanitatea spre o gandire pe termen lung care sa fie automata si la ordinea zilei in loc sa fie o activitate dificila si neobisnuita sau, cum se intampla in unele cazuri, inexistenta. Ar fi util daca umanitatea s-ar obisnui sa gandeasca nu numai in 'acum' sau in 'saptamana viitoare' sau 'trimestrul viitor' ci si in urmatorii, sa zicem, 10 000 de ani sau in ultimii 10 000 de ani practic perioada care reprezinta de fapt istoria civilizatiei umane pana in prezent.

Asa ca am pus bazele proiectului Long Now in San Francisco, Este un proiect-pepiniera pentru o duzina de alte proiecte toate relationate cu continuitatea pe termen lung. Proiectul nostru de baza este mai degraba unul nebun si ambitios, un proiect de proportii mitice: sa construim un ceas care sa functioneze de-adevarat si cu precizie timp de 10 000 de ani. Iar problemele relationate cu acest proiect sunt pur si simplu delicioase. Hai sa mergem la ceas. Ceea ce vedeti aici este ceea ce multi dintre voi ati vazut deja acum trei ani. Este primul prototip functional. Are aproape 9 metri. Ideat de Danny Hillis si Alexander Rose, se afla in Londra si functioneaza intr-un ritm corespunzator in Muzeul de Stiinte.

Problema de design pe care o prezentam azi este: unde sa situezi un ceas atat de monumental care realmente sa functioneze si sa reziste la intemperii urmatoarele 100 de secole? Bun, asta a fost prima solutie data. Alexander Rose a venit cu idea unui turn in spirala cu versanti descendenti. Si parea o idea buna pana cand am inceput sa ne deam seama de cum afecteaza timpul o cladire. Pai uitati, asta este ceea ce se intampla cu cladirile pe timp indelungat. Acesta este Partenonul Are doar 2 450 de ani si uitati ceea ce i s-a intamplat. Aici avem alt proiect minunat.Stiau cu siguranta ca va dura pentru totdeauna pentru ca l-au construit in intregime din uriase columne de piatra. Iar acum este o ruina intr-o stare jalnica caruia nici macar nu-i stim folosul. Asta este ceea ce li se intampla cladirilor. Sunt vulnerabile. Chiar si cele mai durabile si indestructiblile cladiri ca de exemplu piramidele din Giza, se afla intr-o stare proasta mai ales cand le privesti de-aproape. Au fost jefuite pe dinauntru si pe dinafara. Si au fost construite pentru a proteja, dar nu pot sa o faca.

Asa ca, daca nu poti sa situezi ceva intr-o cladire si sa fie in siguranta unde ai putea sa o faci? Pai bine, sub pamant. Ce-ai zice daca ar fi sub pamant dar si cu vedere in afara? Sub pamant intr-un zona foarte solida. Asa ca era clar ca raspunsul este: Avem nevoie de un munte. Dar nu orice munte. Avem nevoie de cel mai perfect munte mai ales daca pui acolo un ceas pentru urmatorii 10 000 de ani. Asa ca puteti vedea in acesta imagine locul de unde trebuia sa incepem sa cautam. Si din cauza multor motive trebuia sa fie un munte intr-un desert, asa ca am inceput sa cautam in zonele secetoase din sud-vest. Am cautat si in mesetele din New Mexico. Am luat in considerare si vulcanii morti din Arizona.

Pana cand Roger Kennedy, care a fost directorul serviciului de parcuri nationale ne-a sugerat Nevada de est cu parcul national cel mai vechi dar si cel mai nou din America, si care se numeste parcul national Great Basin. Se gaseste chiar la frontiera de est al statului Nevada. Si este parcul statal aflat la cea mai mare altitudine, peste 3 900 de metri. Si puteti observa ca la stanga, inspre vest este foarte abrupt iar la dreapta este accesibil. Zona este foarte izolata. La mai mult de 300 de km de orice oras important. Nu exista nici un sosea interstatala si nici o cale ferata prin apropiere. Tot ce poti sa gasesti este U.S. 50, cea mai solitara sosea americana.

Aici, inconjurat de aceasta linie galbena, la dreapta, este parcul national. Inauntrul liniei verzi este padurea nationala. Iar aici, la stanga, ai Biroul de Gestiune a Terenurilor si cateva proprietati private. Asa ca intamplarea face ca, aceasta franja centrala verticala de 3 km de aici din mijloc sa fie disponibila si la vanzare. Si multumita lui Jay Walker si Mitch Kapor care au fost aici, si au participat in tot procesul, proiectul Long Now a obtinut aceasta franja. Acum sa ne concentram pe ceea ce avem aici de-adevaratelea.

Ne aflam in Pole Canyon, uitandu-ne inspre vest la versantul occidental al muntelui Washington de 3 500 de metri. Aceste stanci albe sunt conglomerate calcaroase din epoca Cambriana si se constituie intr-o formatiune groasa de 600 de metri care ar putea fi un loc potrivit unde sa ascunzi un ceas. Va trebui sa mergi in pelerinaj pana acolo,ar fi o drumetie serioasa ca sa ajungi pana unde este ceasul. Asa ca, in iunie, comisia proiectului Long Now, cativa din echipa, cativa sponsori si cativa consultanti, au organizat o expeditie de 2 saptamani pentru a explora si cerceta: 1.dace este muntele potrivit si 2.daca este muntele potrivit, cum se va adapta exact la planurile noastre.

Danny Hillis este cel care a pus urmatoarea problema. El are o teorie generala asupra modului in care ceasul ar trebui sa functioneze. Si a echivalat-o cu o aventura mitica in 7 etape. Incepe cu IMAGINEA. Imaginea este ceea ce tu ai construit in mintea ta ca fiind obiectul final al acestei aventuri. In acest caz ar putea sa fie foarte bine vorba despre o imagine a ceasului. Urmeaza momentul IMBARCARII, care este un punct de tranzitie de la o viata obisnuita la un pelegrinaj plin de aventuri. Dupa aceea-aceasta etapa este una frumoasa-vine LABIRINTUL. Labirintul este un concept, este ca o zona crepusculara, este un loc unde totul devine dificil, unde te dezorientezi inclusiv te sperii, dar este o etapa prin care trebuie sa treci daca vrei sa mergi pana la sfarsit. Urmeaza OBIECTIVUL, ceva pe care sa il ai permanent in vedere, un fel de far care sa te atraga prin labirint si sa te ghideze inspre punctul final.

Brian Eno, care s-a implicat profund in acest proces a dedicat 2 ani unui CD pa care l-a intitulat Ianuarie 7003 si care consiste in "Studii de Clopot pentru ceasul din Long Now" Se bazeaza pe -- parte se bazeaza pe un algoritm construit de Danny Hillis in asa fel incat,cele 10 clopote care produc sunetul final sa creeze un sunet unic in fiecare zi timp de 10 000 de ani. Algoritmul lui Hillis.Factorial de 10 iti da numarul (3.628.800) Si de fapt, putem sa ascultam acest sunet. Ascultati 7003.

Bun, haideti sa mergem inapoi la lista lui Danny. Etapa numarul 5 este RECOMPENSA. Este punctul culminant. Este telul fiecaruia, este ceea ce fiecare incearca sa obtina. Si aici Danny adauga recompensa secreta, pentru ca orice aventura care se respecta are una. Ceva neasteptat care supereaza tot ceea ce asteptai. Dupa aceea vine INTOARCEREA. Trebuie sa realizezi o intoarcere progresiva in lumea pe care o cunosti in asa fel incat sa ai timp sa asimilezi ceea ce ai invatat. Iar ultima etapa. Cum ti se pare o AMINTIRE? Etapa numarul 7. La sfarsit trebuie sa fie ceva palpabil, un fel de premiu pe care sa il iei cu tine. Poate sa fie o piatra de pe munte. Ceva care sa fie doar al tau. Asadar, cum se poate studia un munte din punctul de vedere a tuturor lucrurilor pe care le porpunem? Acest proiect nu este un proiect arhitectonic oarecare. Ce urmaresti exact? Care sunt elementele care vor afecta cel mai mult ideile si deciziile tale?

In primul rand, limitele. Daca va uitati de la stancile de aici la stanga vedeti parcul national. Asta e sfant, nu se poate atinge. La dreapta ai padurea nationala. Ai ceva posibilitati. Dar limitele sunt importante. Ai si alte elemente: minele, clima, caile de acces si altitudinea. Si in special arborii. Fixati-va pe aceste lucruri de aici de sus. Se pare ca muntele Washington este acoperit de Pinus longaeva care sunt pinii cei mai longevivi din lume. Multa lume crede ca sunt de talia unor arbusti dar nu este adevarat de loc. Ai copaci pe acest munte care au mai mult de 5 000 de ani si continua sa traiasca. Lemnul lor este foarte durabil si atat de dur ca par de piatra. Cand se studiaza inelele trunchiului acestor copaci de pe munte se ajunge si la datari de acum 10 000 de ani. Si piatra de pe acest munte este absolut minunata sculptata de milenii de ierni grozave de acolo de sus. Stim aceste lucruri pentru ca aveam analisti de inele de la Universitatea de Arizona cu noi.

Daca aveti un con la indemana acum este momentul da a-l lua in mana si pipai, in special la extremitatea de sus. Este o senzatie curioasa. Acum ve-ti intelege de ce se numeste si pinul-arici. O mica experienta senzoriala. Aici il vedeti pe Danny Hillis in mijlocul padurii de pini de pe teritoriul proiectului Long Now. Trebuie sa spun ca varsta pinului-arici a fost descoperita datorita unei teorii. Edmund Schulman, in anii 50 a studiat acei copaci care se aflau sub presiune in conditii adverse si si-a dat seama ca ca ii poate prezenta intr-un articol, in revista "Science", articol intitulat " Longevitatea coniferelor in conditii adverse" Pe baza acestui principiu a inceput sa studieze diversi copaci aflati in teritorii adverse si si-a dat seama ca pinul-arici...- a descoperit in Muntii Albi astfel de pini batrani de mai bine de 4 mii de ani. Longevitatea in conditii adverse este un principiu de design interesant in el insusi.

In fine, haideti la minele despre care va vorbeam. La inceput, ne-au cerut pe teren 1 000 de milioane de $ in 1998 pentru 70 de hectare si cateva mine. Vanzatorul terenului ne spunea: "Ai beriliu in muntii astia in valoare de 1 miliard de $!". Iar noi le-am raspuns:" Aha, fantastic! Mai bine invers; ce zici daca nu valoreaza nimic?"

(Rasete)

Suntem o organizatie non-profit, voi ne dati pamantul si asa puteti obtine reducere a impozitului iesita din comun.

(Rasete)

"Tot ce trebuie sa faceti este sa ii demonstrati guvernului ca valoreaza 1 000 de milioane de $".

Bun, au trecut niste ani si cateva drumuri dus-intors, cand, dintr-o data, multumita lui Mitch si Jay am putut sa cumparam tot pamantul pe 140 000 de $. Aici vedeti una dintre mine. Nu are beriliu. Se numeste Access Pole dar are tungsten, A mai ramas un pic de tungsten . Cam de genul asta sunt minele. Are 2,5 km in linie dreapta, drept inspre lantul muntos in partea de est, o zona foarte interesanta cu exceptia faptului ca, asa cum veti putea vedea imediat cand intram inauntru, acolo unde ne asteptam sa gasim calcar, am gasit şisturi. Sistul nu este cea mai potrivita roca. Roca de calitate se auto-sustine, fara nici un fel de ajutor aditional. Sistul are nevoie de ajutor de aceea vedem parti care s-a daramat.

Aici il vedeti pe Ben Roberts, specialistul parcului national in lilieci. Ai o groaza de minunatii acolo inauntru, ca de exemplu acest soi de ciuperca rara, ascunsa intr-una dintre schelele de lemn daramate. Bun, aici vedeti alta mina de pe proprietatea noastra care dateaza din 1870. Aici se vede cum a luat fiinta, ca parte a cerintelor miniere. A fost o mina de argint foarte productiva. De fapt a fost mina cea mai activa din statul Nevada si functiona tot anul. Imaginati-va ce insemna o iarna la 3 000 de metri. Aici puteti recunoaste cativa mineri. Il vedeti pe Jeff Bezos (fundatorul Amazon.com) la dreapta si Paul Saville la stanga, cautand galeniu, plumb si argint. Nu au gasit nimic. Dar ambii isi pastreaza jurnalele. Aici avem ultima mina.

Se numeste Acesso Bonanza. Se intinde pe dedesubtul unui canion. Alexander Rose, la stanga, a muncit impreuna cu un grup de persoane din parcul national ca sa exploreze mina in intregime. Are 1,6 km. Au descoperit 4 specii de lilieci. Si, apropo, aceste mine se conecteaza pe sub munte intre ele. De fapt nu e chiar asa dar este un detaliu la care ne gandim. Nu sunt conectate intre ele. Haideti sa vorbim despre clima. Muntii au o clima foarte deosebita, mult mai interesanta decat cea din Monterrey in momentul de fata.

Deci, un marti de dimineata in iulie anul trecut eram acolo. Ne-am trezit de dimineata acolo, pe munte, si l-am vazut acoperit de zapada. Era o zi perfecta ca sa urcam si sa ne vedem statiunea meteorologica, care, inca o data datorita lui Mitch Kapor, era pe terminate acolo sus. Am dat peste o scena destul de interesanta. La stanga o avem pe voioasa doamna Pat Irwin sefa regionala a serviciului de paduri nationale care ne-a permis sa stam acolo pe termen limitat. Noi voiam un permis temporar pentru ceas, un permis de 10 000 de ani.

(Rasete)

Statiunea meteorologica este destul de interesanta. Kurt Bollacker si Alexander Rose au gandit o statiune inalambrica. Este solara si emite cu ajutorul unei antene care trimite semnalele in atmosfera, de unde, reflectate de microscopicele resturi de micrometeoriti, se dirijeaza inspre Bozeman, in Montana, unde se descarca sub forma de date si se retransmit prin telefonia fixa catre San Francisco unde, le postam in timp real pe pagina site-ului nostru web. Aici aveti o saptamana de clima la altitudinea de 2800 de metri de pe muntele Washington. Haideti sa vorbim despre caile de acces. Situatia este ca nu ai drumuri pe muntele Washington, cu exceptia unor drumeaguri miniere ca si cel de aici pe unde trebuie pur si simplu sa iti faci loc. Dar cel putin nu ai ursi sau stejari veninosi nici oameni, pentru ca locul este pustiu de multi ani. Poti sa mergi zile intregi fara sa intalnesti pe nimeni.

Bun, aici avem un posibil acces. Trebuie sa ajungi la canionul Lincoln. Este un loc incantator si, cum este inconjurat de stanci, poti sa strabati usor tot traseul mergand pe fundul canionului panca cand ajungi la acest obstacol, unde incep sa apara problemele. Ca urmare, poti stergi ideea canionului Lincoln ca posibila cale de acces. O alta cale de acces posibila este prin partea vestica si din fata a muntelui. Aici veti intelege de ce se numeste si muntele Lung. De la altitudinea de 1 800 de metri la care te gasesti cand este in vale poti sa faci usor traseul pana ajungi la padurea de ienupari si pini de pe movila asta care se ridica la 2 300 de metri. Poti ca continui trecand de zona cu lunci si cu paduri cu zone abrupte pana cand ajungi la baza stancilor de la 3 200 de metri unde vei avea probleme.

Jeff Bezos ne-a sugerat, cand ne intorceam inapoi din expeditie sa facem ceasul inaccesibil. "Cu cat va fi mai greu de ajuns aici, cu atat oamenii il vor aprecia mai mult". Si dupa cum vedeti, acesti pereti verticali au 180 de metri. Asa ca, Alexander Rose, dorea sa exploreze aceasta ruta si a inceput de aici, de la stanga, in camioneta, de la 2 700 de metri catre munte. Cu cat este mai mare altitudinea cu atat mai mult iti scade si coeficientul de inteligenta

(Rasete)

dar se accentueaza partea emotionala, detaliu fantastic pentru o experienta mitica, ca vrei, ca nu vrei. De fapt, Danny Hillis poate sa estimeze care este altitudinea corecta in functie de matematica pe care nu o poate realiza.

(Rasete)

Si vorbeam prin conexiune radio chiar cu Alexander cand ajunsese in acest punct de la baza stancilor si mi-a spus: "Vad o creasta ascunsa aici. Cred ca pot sa ajung". E bun catarator dar, intelegeti-ma, e directorul executiv. Nu vreau sa-l vad mort. Stiu ca o sa il incante prapastiile. Eu ii spuneam: "Ai grija, ai grija, multa grija". A inceput sa urce si urmatorul lucru pe care l-am auzit a fost: "Sunt la jumatate de traseu. E ca si cum ai urca pe scari.Terenul are o inclinatie de 60 de grade". "Pare un tunel secret, ca in Tolkien". In timp ce eu continuam sa-i spun:"Ai grija, te rog". Dupa care, am auzit: "Am ajuns sus. De aici se poate contempla toata creatia!" Si s-a indreptat catre varful muntelui.

De fapt, aici il vedeti. Acesta este Alexander Rose. In timpul primei ascensiuni pe versantul occidental al muntelui Washington si a urcat singur. Aceasta descoperire a schimbat tot ceea ce stiam in legatura cu aceste prapastii si stanci si despre ce se poate face cu ele. Ne-am dat seama ca trebuia sa-i punem un nume descoperirii lui Alexander. Cum vi se pare "Crapatura lui Zander"? Nu.

(Rasete)

Pana la urma ne-am decis sa-l numim Siq-ul lui Alexander. Am ales Siq in numele.....probabil unii dintre voi au vizitat Petra (Iordania) unde exista un canion stramt care conduce la Petra si se numeste Siq, de acolo am luat numele. Si intr-adevar este un loc ascuns. Nu pot sa-l vad in aceasta imagine si nu sunt sigur ca cineva dintre voi poate. Doar daca este acoperit cu zapada li se poate vedea marginea pentru ca zapada o face vizibila.

Intr-o zi, ma aflam in acel loc cu Danny si cand el s-a uitat la dreapta a vazut ceva in mijlocul stancilor un fel de veranda, sau platforma acoperita cu pini-arici si a opinat ca cei care vor veni la ceasul din munte ar putea sa iasa pe aceasta platforma si sa admire privelistea care se intinde sub picioarele lor. Iar toti cei care se vor chinui sa urce pe munte ar putea sa vada aceasta plataforma de aici si toata lumea de pe ea, la o scala micsorata,aici, la jumatate de drum. Se vor intreba: Cum au ajuns astia aici? Chiar trebuie sa urc si eu? Si de modul acesta ar putea sa faca parte din atractie si din labirint. Aici vedeti aceasi platforma a lui Danny din alt unghi, deplasandu-va inspre sud si uitandu-va inspre nord pentru a vedea toata panorama. Si trebuie sa mai stiti ca ceasul lui Danny va fi foarte precis datorita unei raze de soare care fix la amiaza va actiona termic un mecanism solar care va reseta ceasul in asa fel incat sa se mentina exact. De acest mod, chiar in conditiile unei desaccelerari ale rotatiei terestre, ceasul va continua sa functioneze perfect.

Aici ne vedeti unitandu-ne inspre nord. Acestea sunt terenuri ale serviciului forestier. Dar daca esti pe varful stancii poti vedea ca unii copaci apartin proiectului Long Now. Si daca te urci aici sus si privesti inapoi, poti sa iti faci o idee de cum va fi privelistea de pe varful muntelui. Acesta este adevarata priveliste. Una de 130 de km de orizont. In aceasta zona nu cresc copaci, doar pini-arici si arbusti. Este ceva aparte. La 3 400 de metri, un loc extraordinar. Si daca urmarim imaginea inspre dreapta, pana cand ajungem la marginea stancilor, vedem ca dispune si de 180 de metri-aproape la un metru la stanga de picioarul lui Kurt Bollacker- de 180 de metri de cadere libera. Uitati cum se plimba prin Siq-ul lui Zander. Aceasta este privelistea cand te uiti in jos. Va trebui sa punem o balustrada, ceva... Cum puteti observa, pe partea orientala este mai plan. Iar asta de aici nu e zapada, e cum se vede calcarul alb. Se poate vedea si un muflon aici. Turma a fost adusa din Wyoming. Si cred ca o duce destul de bine, dar au avut probleme.

Aici il aveti pe Danny Hillis rezolvand o problema de design. Incearca sa descopere daca pozitia unde se afla in acel moment ar parea celor din vale ca s-ar afla pe varful muntelui, pentru simplul fapt ca adevaratul varf este de fapt ascuns. Este ceea ce numim in infanterie o creasta militara. Si raspunsul este ca "da", din vale, aceasta pozitie pare a fi varful muntelui si ar putea sa fie un detaliu important. Incetul cu incetul, ne-am dat seama ca aveam trei tipuri mari de domenii de design: Unul era experienta cu muntele. Celalalt era experienta pe munte. Iar al treilea era experienta de pe munte, care este dominata de privelistea vaii care sa vede in spatele lui Danny -iar daca va uitati la dreapta- si de 24 km de zona muntoasa in Schell Creek.

In fata, la baza muntelui, se intind 10 ranch-uri care folosesc apa de pe munte. De fapt ai fantani arteziene de unde apa izvoraste in mod natural. Unul dintre aceste ranch-uri se numeste Kirkeby si va voi conduce acolo imediat. Este un loc pretios. Lucerna si bovine, sub ingrijirea lui Paul si Ronnie Brenham este destul de idilic. Dar este si mult de munca. Majoritatea acestor ranch-uri au probleme. Asa se vede privelistea la vest de Schell Creek. Iar daca ne indreptam spre aceasta linie de copaci din departare putem sa ne inchipuim cum era valea inainte. Acesti ienuperi de pe Muntii Stancosi sunt aici de mii de ani.

Long Now a inceput sa intrevada posibilitatea de a cumpara tot terenul vaii deoarece aceste 10 ranch-uri cu cele 6 900 de hectare si cu parcelele de pastorit ocupa o vale de 130 de hectare patrate si exista posibilitatea de a cumpara tot pe 5 milioane de $ in asa fel in cat sa le reimplementam treptat in mediul natural si la un moment dat sa le restituim parcului national ceea ce ar dubla marimea parcului national Great Basin. Ar insemna extindere.

Bun, sa ne intoarcem iarasi la munte. Momentele petrecute cu ceasul vor fi profunde dar, din afara, vor trebui sa nu fie banuite. La baza stancilor exista o grota. Are vreo 4 metri si ne-am zis: "Ce-ar fi daca s-ar mari?" Sa o excavam un pic, dintr-o parte, pe dinauntru. Ar putea prezenta o intrare foarte nocioplita si stramta la inceput dar care, treptat, sa devina din ce in ce mai rafinata si rafinata. Pentru ca acest tip de roca poate fi slefuit la perfectie. Am putea sa-i facem tot felul de tunele si camere care sa conduca toate la ceasul de 10 000 de ani.

Nu ar fi o mina. Ar fi o metafora fina de ceea ce reprezinta muntele si ai putea sa te bucuri de asta atat pe dinauntru cat si pe dinafara. Aceasta arhitectura nu se face construind ci dand la o parte cu mare grija ceea ce ai la dispozitie. Iar asta e ceva ce ne-a invatat muntele insusi. O mare parte din ceea ce este extraordinar in legatura cu ceasul o datoram acestui munte extraordinar. Trebuie sa scoatem in evidenta ceea ce este deja expectacular si sa ii mai adaugam. Nu este un ceas intr-un munte ci un ceas-munte. Localnicii tewa care locuiesc in sud-vest, au un proverb despre ce trebuie sa faci cand vrei sa te gandesti la ceva pe termen lung. Ei rostesc cuvintele: "Pin peya obe", adica, "Bine ai venit la munte!"

Multumesc.

(Aplauze)