Sophal Ear: Evadarea din regimul Khmerilor Roşii

În mod normal predau un curs despre reconstrucţia statelor dupǎ rǎzboi. Însǎ azi am o poveste personalǎ de împǎrtǎşit. Asta-i o pozǎ cu familia mea, cei patru fraţi ai mei, mama şi cu mine, fǎcutǎ în 1977. Noi suntem cambodgieni, iar aceastǎ pozǎ e fǎcutǎ în Vietnam. Totuşi cum a ajuns o familie din Cambodgia, în 1977, în Vietnam? Pentru a vǎ explica, am un scurt filmuleţ menit sǎ explice regimul Khmerilor Roşii între anii 1975 - 1979

Filmul: 17 Aprilie 1975. Khmerii Roşii comunişti intrǎ în Phnom Penh sǎ elibereze poporul de conflictul ameninţǎtor din Vietnam şi campaniile de bombardament americane. Conduşi de Pol Pot, țăran la origine, Khmeri Roşii au evacuat populaţia din oraşe pentru a creea o utopie ruralǎ comunistǎ asemeni Revoluţiei Culturale din China lui Mao Tse-tsung. Khmerii Roşii au închis porţile spre lumea externǎ. Însǎ dupǎ patru ani, adevǎrul sinistru a ieşit la ivealǎ. Într-o ţarǎ de şapte milioane de locuitori un milion jumate au fost ucişi de proprii conducǎtori, corpurile lor ajungând în gropi comune pe câmpiile morţii.

Sophal Ear: Ignorând povestea din anii '70, pe 17 aprilie 1975 locuiam în Phnomm Penh. Iar pǎrinţii mei au primit ordine de la Khmerii Roşii sǎ evacueze oraşul pentru cǎ vor fi bombardamente americane timp de 3 zile. Asta e o imagine cu Khmerii Roşii. Erau soldaţi tineri. De obicei copii-soldaţi. Iar asta e ceva obişnuit acum, în conflictele moderne. Pentru cǎ sunt uşor de bǎgat în rǎzboi.

Motivul dat, acela legat de bombardamentele americane, nu erau chiar poveşti. Vreau sǎ zic, cǎ între 1965 şi 1973 a cazut mai multǎ muniţie peste Cambodgia decât în Al II-lea Rǎzboi Mondial peste Japonia, incluzând ambele bombe nucleare din august 1945. Khmerii Roşii nu credeau în bani. Aşa cǎ echivalentul Bǎncii Federale din Cambodgia a fost bombardat. Nu doar atât, ci au interzis chiar banii. Cred cǎ este singural caz în care banii au fost complet scoşi din circulaţie. Şi ştim cǎ banii sunt sursa tuturor relelor, însǎ asta nu a împiedicat rǎspîndirea rǎului în Cambodgia.

Familia mea s-a mutat din Phnom Penh în provincia Pursat. Asta-i o pozǎ despre cum aratǎ Pursat. E o zonǎ chiar frumoasǎ din Cambodgia, unde se cultivǎ orez. De fapt, erau forţaţi sǎ munceascǎ pe câmp. Aşa cǎ tatǎl şi mama mea au ajuns într-un fel de lagǎr de concentrare, de muncǎ.

Şi atunci a aflat maicǎ-mea vestea, de la şeful comunei, cǎ vietnamezii ceruserǎ de fapt ca cetǎţenii lor sǎ se întoarcǎ în Vietnam şi ea vorbea un pic de vietnamezǎ, fiindcǎ a copilǎrit cu prieteni vietnamezi Şi a decis, în ciuda sfaturilor date de vecini, cǎ îşi va asuma acest risc şi va declara cǎ e vietnamezǎ, pentru ca noi sǎ avem o şansǎ de supravieţuire. Pentru cǎ deja toţi erau forţaţi sǎ munceascǎ şi li se dǎdea cam-- în termeni moderni, era o dietǎ restricţionatǎ caloric, cred-- primeau terci de ovǎz, cu câteva boabe de orez.

Şi tot cam atunci tatǎl meu s-a îmbolnǎt foarte rǎu. Şi el nu vorbea vietnamezǎ. Aşa c-a murit în ianuarie 1976. Şi a fost posibil ca noi sǎ ne punem în aplicare planul Şi Khmerii Roşii ne-au dus dintr-un loc numit Pursat la Koh Tiev. Care era aproape de graniţa cu Vietnamul. Şi aveau acolo o tabǎrǎ de detenţie unde presupuşi vietnamezi erau testaţi, dacǎ ştiu limba.

Şi vietnameza vorbitǎ de mama era aşa rea, încât pentru a fi mai credibilǎ povestea noastrǎ, a dat nume vietnameze copiilor ei. Numai cǎ a dat bǎieţilor nume de fete, iar fetelor nume de bǎieţi. Doar dupǎ ce a întâlnit o doamnǎ vietnamezǎ, care i-a spus asta, şi apoi i-a dat lecţii intensive timp de douǎ zile, a putut sǎ meargǎ sǎ-şi dea examenul iar ǎsta era momentul adevǎrului. Dacǎ eşua, ajungeam sǎ fim executaţi. Dacǎ trecea, puteam pleca în Vietnam Şi ea, normal, doar sunt aici, a trecut examenul, Şi ajungem în Hong Ngu, pe partea vietnamezǎ, şi de acolo la Chau Doc. Asta este o pozǎ din Hong Ngu, Vietnamul de azi. Un loc destul de idilic, pe Delta Mekongului. Dar pentru noi a însemnat libertate. Libertate faţǎ de persecuţiile Khmerilor Roşii

Anul trecut, Tribunalul Khmerilor Roşii creat în Cambodgia, cu sprijin ONU, a început, şi am decis sǎ depun o plângere civilă la Tribunal, legată de moartea tatǎlui meu. Şi acum o lunǎ am aflat cǎ plângerea mea a fost acceptatǎ de Tribunalul Khmerilor Roşii. Iar pentru mine este vorba de dreptate istoricǎ, şi de reglare a conturilor pentru viitor. Deoarece Camdodgia a rǎmas un loc cu multe fǎrǎdelegi.

Acum cinci ani, eu şi mama mea ne-am întors la Chau Doc. Şi a avut posibilitatea sǎ se întoarcǎ într-un loc ce pentru ea a însemnat libertate, dar şi fricǎ pentru cǎ tocmai ieşisem din Cambodgia. Mǎ bucur chiar sǎ v-o prezint astǎzi. Este aici alǎturi de noi în public. Îţi mulţumesc, mamǎ.

(Aplauze)