Sheryl Sandberg: De ce avem prea puţini lideri femei

Deci pentru oricine dintre noi în această sală azi, să începem prin a recunoaşte că suntem norocoşi. Nu trăim în lumea în care au trăit mamele sau bunicile noastre, unde alegerile de carieră ale femeilor erau atât de limitate. Şi dacă eşti în această sală azi, mulţi dintre noi au crescut într-o lume în care am avut drepturi civile de bază. Şi, în mod uimitor, încă mai trăim într-o lume în care unele femei nu le au. Dar lăsând asta deoparte, încă avem o problemă, şi e o problemă reală. Şi problema e aceasta: femeile nu ajung la vârful niciunei profesii nicăieri în lume. Numerele spun povestea destul de clar. 190 de şefi de stat -- nouă sunt femei. Din toţi parlamentarii din lume, 13% sunt femei. În sectorul corporatist, femeile din vârf, la nivel decizional, locuri în consiliul de conducere -- ajunge la 15, 16%. Numerele nu s-au schimbat din 2002 şi merg în direcţia greşită. Şi chiar în lumea non-profit, o lume la care ne gândim uneori ca fiind condusă de mai multe femei, femeile din vârf: 20%.

Avem şi o altă problemă, care e că femeile au de făcut alegeri mai grele între succesul profesional şi împlinirea personală. Un studiu recent din SUA a arătat că, dintre managerii seniori căsătoriţi, două treimi dintre bărbaţii căsătoriţi aveau copii şi doar o treime din femeile căsătorite aveau copii. Acum doi ani, eram in New York, şi prezentam un contract, şi eram în unul din acele birouri private de lux din New York, vă imaginaţi. Şi sunt într-o întâlnire -- e o întâlnire de vreo trei ore -- şi după două ore, atunci când e nevoie de pauza pentru nevoi fiziologice, şi toată lumea se ridică în picioare, şi partenerul care conduce întâlnirea începe să arate destul de stânjenit. Şi mi-am dat seama că nu ştie unde e toaleta femeilor în biroul lui. Deci am început să mă uit după cutii, gândindu-mă că de-abia s-au mutat, dar nu văd niciuna. Şi am spus, "Deci de-abia v-aţi mutat în biroul acesta?" Şi mi-a răspuns, "Nu, suntem aici de aproape un an." Şi i-am spus, "Vrei să zici că sunt singura femeie care a prezentat un contract în biroul ăsta într-un an?" Şi s-a uitat la mine, şi mi-a spus, "Da. Sau poate eşti singura care a trebuit să meargă la toaletă."

(Râsete)

Deci întrebarea e, cum rezolvăm problema asta? Cum schimbăm aceste numere de la vârf? Cum facem asta altfel? Vreau să încep prin a spune, vorbesc despre asta -- despre păstrarea femeilor în piaţa muncii -- pentru că eu cred că ăsta e răspunsul. În partea cu venituri mari a forţei de muncă, la oamenii care ajung în vârf -- slujbele de CEO în companiile din Fortune 500, sau echivalentul în alte industrii -- problema, sunt convinsă, e că femeile pleacă. Acum, oamenii vorbesc mult despre asta, şi vorbesc despre lucruri ca orar flexibil şi mentori şi programe pe care companiile ar trebui să le aibă pentru a forma femeile. Nu vreau să vorbesc despre niciuna din ele azi -- chiar dacă toate sunt foarte importante. Azi vreau să mă concentrez pe ce putem face ca indivizi. Care sunt mesajele pe care trebuie să ni le spunem? Care sunt mesajele pe care le spunem femeilor care lucrează cu şi pentru noi? Care sunt mesajele pe care le spunem fiicelor noastre?

Acum, vreau să fie foarte clar de la început că acest discurs nu este o judecată. Nu am răspunsul corect; nu-l am nici măcar pentru mine. Am plecat din San Francisco, unde locuiesc, luni, şi mă urcam în avion pentru conferinţa aceasta. Şi fiica mea, care are trei ani, când am lăsat-o la grădiniţă, a făcut acea îmbrăţişare a piciorului, plângând, "Mami, nu te urca în avion". Asta e greu. Uneori mă simt vinovată. Nu cunosc femei, fie că sunt acasă, fie că sunt la muncă, care nu se simt aşa câteodată. Deci nu spun că a lucra e lucrul corect pentru toată lumea.

Discursul meu azi e despre ce mesaje sunt dacă vrei să stai în forţa de muncă. Şi cred că sunt trei. Unu, stai la masă. Doi, fă-ţi partenerul un partener real. Şi trei -- uitaţi-vă la asta -- nu pleca înainte să pleci. Numărul unu: stai la masă. Doar acum două săptămâni, la Facebook, am găzduit un înalt reprezentant guvernamental, şi el a venit să se întâlnească cu directori executivi din Silicon Valley. Şi toată lumea a luat loc la masă. Şi apoi el avea aceste două femei care călătoreau cu el care aveau poziții destul de înalte în departamentul lui. Şi le-am spus, "Luaţi loc la masă. Veniţi, luaţi loc la masă." Şi ele au stat la marginea sălii. Când eram la facultate în ultimul an, am făcut un curs numit Istoria Intelectuală Europeană. Ce mult ne plac chestiile astea din facultate. Aş vrea să pot face asta acum. Şi l-am făcut cu colega mea de cameră, Carrie, care era atunci o studentă excepţională la litere -- şi a devenit un excepţional cărturar -- şi cu fratele meu -- băiat deştept, dar se pregătea pentru medicină, juca polo pe apă, şi era în anul doi.

Noi trei luam cursul împreună. Şi apoi Carrie citeşte toate cărţile în greacă şi latină, merge la toate cursurile -- eu citesc toate cărţile în engleză şi merg la aroape toate cursurile. Fratele meu e oarecum ocupat; citeşte una din cele 12 cărţi şi merge la vreo două cursuri, vine la noi în cameră două zile înainte de examen să-l învăţăm. Noi trei mergem la examen împreună, şi stăm jos. Şi am stat acolo trei ore -- şi caietele noastre albastre -- da, sunt atât de bărtrână. Şi ieşim, şi ne uităm unul la altul, şi ne întrebăm, "Ce-ai făcut?" Şi Carrie spune, "Of, cred că n-am subliniat cum trebuie ideea principală a dialectului hegelian." Şi eu spun, "Doamne, aş vrea să fi conectat mai bine teoria proprietăţii a lui John Locke cu filozofii care au urmat." Şi fratele meu spune, "Am luat cea mai mare notă din clasă." "Ai luat cea mai mare notă din clasă? Tu nu ştii nimic."

Problema cu aceste poveşti e că arată ce arată şi datele: femeile îşi subestimează sistematic abilităţile. Dacă testezi bărbaţi şi femei, şi le pui întrebări pe criterii total obiective ca GPA (media generală), bărbaţii greşesc modificând în sus, şi femeile greşesc modificând în jos. Femeile nu negociază pentru ele însele la locul de muncă. Un studiu din ultimii doi ani despre oamenii care intră în forţa de muncă imediat după facultate a arătat că 57% din băieţi -- sau bărbaţi -- îşi negociază primul salariu, şi doar 7% dintre femei. Şi cel mai imoportant, bărbaţii îşi atribuie lor înşişi succesul lor, iar femeile îl atribuie altor factori externi. Dacă întrebi bărbaţii de ce au făcut o treabă bună, vor spune, "Sunt grozav. Evident. De ce întrebi?" Dacă întrebi femeile de ce au făcut o treabă bună, ce vor spune e că cineva le-a ajutat, au avut noroc, au lucrat foarte mult. De ce contează lucrul ăsta? Ei bine, contează mult pentru că nimeni nu ajunge în biroul de pe colţ stând pe margine şi nu la masă. Şi nimeni nu obţine o promoţie dacă nu cred că-şi merită succesul, sau nici măcar nu-şi înţeleg propriul succes.

Aş vrea ca răspunsul să fi fost mai uşor. Aş vrea să pot merge la toate femeile tinere pentru care lucrez şi să le spun, tuturor acelor femei minunate, "Credeţi în voi înşivă şi negociaţi pentru voi. Deţineţi-vă propriul succes." Aş vrea să-i pot spune asta fiicei mele. Dar nu e aşa de uşor. Pentru că ce arată toate datele, mai mult decât orice, e un lucru, și anume că succesul şi faptul de a fi plăcut sunt corelate pozitiv pentru bărbaţi şi corelate negativ pentru femei. Şi toată lumea dă din cap, pentru că toţi ştim că e adevărat.

Există un studiu foarte bun care arată asta foarte bine. Există un studiu faimos de la Harvard Business School despre o femeie numită Heidi Roizen. Şi ea este un operator într-o companie în Silicon Valley, şi îşi foloseşte relaţiile pentru a deveni un investitor de succes. În 2002 -- nu cu foarte mult timp în urmă -- un profesor care era pe atunci la Columbia University a luat acel caz şi l-a făcut Howard Roizen. Şi a dat cazurile -- ambele -- la două grupuri de studenţi. A schimbat exact un cuvânt: Heidi în Howard. Dar acel singur cuvânt a făcut o foarte mare diferenţă. Apoi a chestionat studenţii. Şi vestea bună este că studenţii, şi femeile şi bărbaţii, au crezut că Heidi şi Howard erau la fel de competenţi, şi asta e bine. Vestea proastă e că tuturor le-a plăcut de Howard. E un tip super, ai vrea să lucrezi pentru el, vrei să-ţi petreci ziua mergând la pescuit cu el. Dar Heidi? Nu-i aşa de sigur. E puţin egoistă. E puţin politică. Nu eşti sigur că vrei să lucrezi pentru ea. Asta e partea complicată. Trebuie să le spunem fiicelor şi colegelor noastre, trebuie să ne spunem nouă să credem că avem A-ul, să năzuim promovarea, să stăm la masă. Şi trebuie s-o facem într-o lume în care, pentru ele, există sacrificii pe care le vor face pentru asta, chiar dacă fraţii lor nu le vor face.

Cel mai trist lucru despre toate astea e că e foarte greu să ţii minte asta. Şi vă voi spune o poveste care e cu adevărat stânjenitoare pentru mine, dar cred că e importantă. Am ţinut aceast discurs la Facebook cu puţin timp în urmă în faţa a aproape 100 de angajaţi. Şi două ore mai târziu, era o tânără care lucrează acolo stând în faţa biroului meu, şi voia să-mi vorbească. Am spus, bine, şi a luat loc, şi am vorbit. Şi a spus, "Am învăţat ceva azi. Am învăţat că trebuie să ţin mâna ridicată." Am spus, "Ce vrei să zici?" A zis, "Ei bine, ne-ai ținit acest discurs, şi ai spus că vei răspunde la încă două întrebări. Şi mi-am ridicat mâna cu mulţi alţii, şi ai răspuns la încă două întrebări. Şi atunci mi-am coborât mâna, şi am observat că toate femeile şi-au coborât mâinile, şi apoi ai mai răspuns la câteva întrebări, doar de la bărbaţi." Şi m-am gândit, uau, dacă aș fi eu -- cui îi pasă de asta, evident -- ţinând acest discurs -- și în timpul acestui discurs, nici măcar nu pot observa că mâinile bărbaţilor sunt încă ridicate, şi mâinile femeilor sunt încă ridicate cât de buni suntem noi ca manageri ai companiilor şi organizaţiilor noastre la a vedea că bărbaţii caută oportunităţile mai mult decât femeile? Trebuie să facem ca femeile să stea la masă.

(Aplauze)

Mesajul numărul doi: fă-ţi partenerul un partener real. Am devenit convinsă că am făcut progrese mai mari la serviciu decât am făcut acasă. Datele arată asta foarte clar. Dacă o femeie şi un bărbat lucrează full-time şi au un copil, femeia lucrează de două ori mai mult acasă decât bărbatul, şi femeia are grijă de copil de trei ori mai mult decât bărbatul. Deci ea are trei servicii, sau două, şi el are unul. Cine credeţi că va renunţa la serviciu când e nevoie de cineva să fie acasă. Cauzele pentru asta sunt foarte complicate, şi nu am timp să intru în detalii. Şi nu cred că uitatul la fotbal duminica şi lenea generală sunt cauzele.

Cred că această cauză e mai complicată. Cred că, ca societate, punem mai multă presiune pe băieţii noştri să aibă succes decât punem pe fete. Cunosc bărbaţi care stau acasă şi lucrează acasă pentru a sprijini soţii cu cariere. Şi e greu. Când merg la chestia mama-şi-cu-mine şi văd tatăl acolo, observ că celelalte mămici nu se joacă cu el. Şi asta e o problemă, pentru că trebuie să o facem o slujbă la fel de importantă -- pentru că e cea mai grea slujbă din lume -- să lucrezi în casă pentru oameni de ambele sexe, dacă vom echilibra lucrurile şi vom lăsa femeile să stea la serviciu. (Aplauze) Studiile arată că familiile cu câştiguri egale şi responsabilitate egală au o rată a divorţului de două ori mai mică. Şi dacă asta nu e o motivaţie suficientă pentru toată lumea, fac mai mult -- cum să spun asta pe scena asta? -- se cunosc reciproc mai bine şi în sensul biblic.

(Aclamaţii)

Mesajul numărul trei: nu pleca înainte să pleci. Cred că există o ironie profundă la faptul că acţiunile pe care le iau femeile -- şi văd asta mereu -- cu obiectivul de a sta la serviciu, duc de fapt la plecarea lor până la urmă. Asta-i ce se întâmplă: toţi suntem ocupaţi; toată lumea-i ocupată; o femeie e ocupată. Şi începe să se gândească la a avea un copil. Şi din momentul în care începe să se gândească la a avea un copil, începe să se gândească la a face loc pentru acel copil. "Cum voi încadra asta în tot ce fac?" Şi chiar din acel moment, ea nu-şi mai ridică mâna, nu mai caută o promovare, nu mai lucrează la proiecte noi, nu mai spune, "Eu, vreau să fac asta." Începe să se lase pe spate. Problema e că -- hai să spunem că a rămas însărcinată în acea zi -- nouă luni de sarcină, trei luni de concediu maternal, şase luni să-ţi revii -- repede trec doi ani, deseori -- așa cum am văzut eu -- femeile încep să se gândească la asta mult mai devreme -- când se logodesc, când se căsătoresc, când încep să încerce a avea un copil, ceea ce poate lua mult timp. O femeie a venit să mă vadă în legătură cu asta, şi m-am uitat puţin la ea -- arăta destul de tânără. Şi i-am spus, "Deci tu şi soţul tău vă gândiţi să aveţi un copil?" Şi a zis, "Oh, nu, nu sunt căsătorită." Nici măcar nu avea un prieten. I-am zis, "Te gândeşti la asta pur şi simplu prea devreme."

Dar ideea e ce se întâmplă odată ce începi să o laşi mai moale? Toată lumea care a trecut prin asta -- şi sunt aici să vă spun, odată ce ai un copil acasă, serviciul tău trebuie să fie foarte bun ca să vrei să te întorci, pentru că e greu să laşi acel copil acasă -- servicul tău trebuie să fie provocator. Trebuie să fie satisfăcător. Trebuie să simţi că îţi aduci aportul. Şi dacă acum doi ani nu ai fost promovată şi altcineva a fost, dacă de acum trei ani nu te-ai mai uitat după oportunităţi, vei fi plictisită, pentru că ar fi trebuit să-ţi ţii piciorul pe accelerație. Nu pleca înainte să pleci. Stai înăuntru. Ţine piciorul pe pedala de acceleraţie până în ziua în care trebuie să pleci să iei o pauză pentru un copil -- şi apoi ia-ţi deciziile. Nu lua deciziile cu prea mult timp înainte, mai ales acelea pe care nu eşti conştientă că le iei.

Generaţia mea, din păcate, nu va schimba numerele din vârf. Pur şi simplu nu se mişcă. Nu vom ajunge în punctul în care 50% din populaţie -- în generaţia mea, nu vor fi 50% din oameni la vârful niciunei industrii. Dar sunt încrezătoare că generaţiile viitoare vor putea. Cred că o lume condusă astfel încât jumătate din ţările şi jumătate din companiile noastre ar fi conduse de femei, ar fi o lume mai bună. Şi asta nu e doar pentru că oamenii ar şti unde sunt toaletele femeilor, chiar dacă asta ar fi foarte util. Cred că ar fi o lume mai bună. Am doi copii. Am un fiu de 5 ani şi o fiică de 2 ani. Vreau ca fiul meu să aibă o opţiune să contribuie total la serviciu sau acasă. Și vreau ca fiica mea să aibă opţiunea nu doar de a avea succes, dar și de a fi plăcută pentru realizările ei.

Mulţumesc.

(Aplauze)