Sheikha Al Mayassa: Globalizarea localului, localizarea globalului

Atât eu cât şi fratele meu facem parte din categoria demografică sub 30 de ani, despre care Pat spunea că formează 70 la sută, dar care, după statisticile noastre, formează 60 la sută din populaţia regiunii. Qatar nu este o excepţie în regiune. E o naţiune foarte tânără, condusă de oameni tineri. Am fost copleşiţi de amintirile despre tehnologiile de ultimă oră şi despre iPod-uri, şi în cazul meu despre abaya, veşmântul tradiţional pe care îl port azi.

Nu e un veşmânt religios, şi nici nu e o declaraţie religioasă. în schimb, e o declaraţie de diversitate culturală pe care alegem să o purtăm. Îmi aduc aminte că acum câţiva ani, un jurnalist o întreba pe Dr. Sheikha, prezentă în sală, preşedintele Universităţii din Qatar -- care, apropos, e femeie -- a întrebat-o dacă ea crede că abaya îi stânjeneşte sau încalcă libertatea în vreun fel. Răspunsul e a fost chiar opus. Dimpotrivă, ea se simţea mai liberă, mai liberă pentru că putea purta orice ar fi vrut pe sub abaya. Putea să vină la lucru în pijama şi nimănui nu i-ar fi păsat. (Râsete) Nu că aţi chiar face asta; zic şi eu.

(Râsete)

Ideea este că oamenii au de ales -- la fel cum femeile din India şi-ar putea purta sari-ul sau femeile japoneze kimonoul. Ne schimbăm cultura dinăuntru, dar în acelaşi timp ne reconectăm cu tradiţiile. Ştim că modernizarea e în curs. Şi da, Qatar vrea să fie o naţiune modernă. Dar în acelaşi timp ne reconectăm la moştenirea noastră arabă şi o reafirmăm. E important pentru noi să creştem în mod organic. Şi luăm continuu, în mod conştient, decizia de a atinge acel echilibru.

De fapt, cercetările au arătat că, cu cât e lumea mai plată, dacă e să folosesc analogia lui Tom Friedman, sau globală, cu atât mai mult oamenii îşi doresc să fie diferiţi. Iar tinerii ca noi caută să devină indivizi şi să se diferenţieze între ei. Acesta e şi motivul pentru care prefer analogia lui Richard Wilk de a globaliza localul şi a localiza globalul. Nu vrem să fim cu toţii la fel, dar vrem să ne respectăm şi să ne înţelegem unii pe alţii. Şi iată cum tradiţia devine mai importantă, şi nu mai puţin importantă.

Viaţa are nevoie de o lume universală, dar totuşi, credem în securitatea de a avea o identitate locală. Şi asta e ce încearcă să facă liderii acestei regiuni. Încercăm să fim parte din acest sat global, dar în acelaşi timp ne revizuim pe noi înşine prin instituţiile noastre culturale şi dezvoltarea noastră culturală. Eu sunt un reprezentant al acestui fenomen. Şi cred că mulţi din această sală, văd că mulţi dintre voi sunteţi în aceeaşi poziţie ca şi mine. Şi sunt sigură, deşi nu îi vedem pe cei din Washington, că şi ei sunt în aceeaşi poziţie. Încercăm permanent să încălecăm lumi diferite, culturi diferite, şi să facem faţă provocărilor unor aşteptări diferite de la noi şi de la alţii.

Aşa că vreau să ridic o întrebare: Cum ar trebui să arate cultura secolului 21? În vremuri în care lumea devine personalizată, în care mobilul, hamburgerul, telefonul, toate îşi au identitatea lor personală, cum ar trebui să ne percepem pe noi înşine şi cum ar trebui să îi percepem pe ceilalţi? Ce impact are asta asupra culturii noastre de deşert?

Nu sunt sigură câţi dintre cei care vă aflaţi în Washington sunteţi conştienţi de dezvoltările culturale care au loc în regiune şi, mai recent, că Muzeul de Artă Islamică s-a deschis în Qatar în 2008. Eu personalizez aceste dezvoltări culturale, dar înţeleg şi faptul că acestea trebuie realizate în mod organic. Da, avem toate resursele necesare pentru a crea noi instituţii culturale, dar ce cred eu că e mai important e faptul că suntem foarte norocoşi să avem conducători vizionari care înţeleg că asta nu se poate întâmpla dinafară, trebuie să vină dinăuntru. Şi ghici ce? Aţi putea fi surprinşi să aflaţi că majoritatea persoanelor din Golf care conduc aceste iniţiative culturale se întâmplă să fie femei.

Aş vrea să vă întreb, de ce credeţi că e aşa? E pentru că e o opţiune uşoară; nu avem altceva de făcut? Nu, eu nu cred asta. Cred că femeile din partea aceasta de lume îşi dau seama că pentru a conecta oamenii atât local cât şi regional cultura e o componentă importantă. E o componentă naturală în a-i aduce pe oameni împreună, să discute idei -- la fel cum facem aici la TED. Suntem aici, facem parte dintr-o comunitate, prezentându-ne ideile şi discutându-le. Arta devine o parte foarte importantă a identităţii noastre naţionale. Impactul existenţial şi social şi politic pe care îl are un artist asupra dezvoltării identităţii culturale a unei naţiuni este foarte important.

Ştiţi, arta şi cultura sunt afaceri mari. Întrebaţi-mă pe mine. Întrebaţi-i pe directorii şi conducătorii de la Sotheby's şi Christie's. Întrebaţi-l pe Charles Saatchi despre arta minunată. Ei fac o grămadă de bani. Cred că femeile din societatea noastră devin lideri, pentru că ele îşi dau seama că, pentru generaţiile viitoare, este foarte important să ne păstrăm identităţile culturale. De ce altceva solicită grecii returnarea sculpturilor Elgin în marmură? Şi de ce e tărăboi când un colecţionar particular încearcă să îşi vândă colecţia unui muzeu străin? De ce îmi ia luni de zile să primesc o licenţă de export din Londra sau New York pentru a aduce opere în ţară la mine?

Peste câteva ore, Shirin Neshat, prietena mea din Iran care e un artist foarte important pentru noi vă va vorbi. Ea locuieşte în New York, dar nu încearcă să fie un artist vestic. În schimb, ea încearcă să creeze un foarte important dialog despre cultura, naţiunea şi moştenirile ei. Face acest lucru prin formele vizuale importante ale fotografiei şi filmului.

În acelaşi fel, Qatar încearcă să îşi mărească muzeele naţionale printr-un proces organic, din interior. Misiunea noastră este una de integrare şi independenţă culturală. Nu vrem să avem aici ce e şi în Vest. Nu vrem colecţiile lor. Dorim să ne construim identităţile noastre, materialul nostru, să creăm un dialog deschis în care să vă povestim ideile noastre şi voi să ni le povestiţi pe ale voastre. Peste câteva zile, vom deschide Muzeul Arab de Artă Modernă. Am făcut cercetări ample pentru a ne asigura că artiştii arabi şi musulmani, iar arabii care nu sunt musulmani -- nu toţi arabii sunt musulmani, apropos -- dar ne asigurăm că şi ei sunt reprezentaţi în această nouă instituţie. Această instituţie e susţinută de guvern şi aşa a fost în ultimele trei decenii. Vom deschide muzeul peste câteva zile, şi vă invit pe toţi să urcaţi într-un avion Qatar Airways şi să vă alăturaţi nouă.

(Râsete)

Acest muzeu este la fel de important pentru noi ca vestul. E posibil ca unii dintre voi să fi auzit despre artistul algerian Baya Mahieddine, dar mă îndoiesc că multă lume ştie că acest artist a lucrat în studioul lui Picasso din Paris în anii 1930. Pentru mine a fost o descoperire nouă. Şi cred că în timp, în anii următori, vom afla multe despre Picasso ai noştri, Legerii noştri şi Cezannii noştri. Avem artişti, dar din păcate nu i-am descoperit încă.

Expresia vizuală e doar o formă de integrare culturală. Ne-am dat seama că în ultima vreme din ce în ce mai mulţi oameni se folosesc de YouTube şi reţelele sociale pentru a-şi spune poveştile, a-şi arăta pozele, şi a îşi spune poveştile cu propriile voci. Într-un mod similar, am creat Institutul de Film Doha. Institutul de Film Doha e o organizaţie care îi învaţă pe oameni despre film şi realizarea de filme. Anul trecut nu aveam nici măcar o femeie realizator de film în Qatar. Azi sunt mândră să spun că am educat şi pregătit mai bine de 66 de femei realizator de film din Qatar, să editeze, să-şi spună propriile poveşti cu propriile voci.

(Aplauze)

Acum, dacă îmi permiteţi, aş vrea să vă arăt un film de un minut care demonstrează că un film de 60 de secunde poate fi la fel de puternic precum un haiku în a arăta o imagine de ansamblu. Acesta e unul din produsele realizatorilor noştri de film.

(Video) Băiatul: Ascultă! Ştii că bursele au crescut? Pe cine joci? Fata: Pe unchiul Khaled. Ia, pune-ţi baticul. Khaled: De ce aş vrea să îmi pun baticul? Fata: Fă cum ţi se spune, fetiţo! Băiatul: Nu, fii tu mama, şi eu voi fi tatăl. (Fata: Dar e jocul meu.) Joacă-te singură atunci. Fata: Femeile! Un singur cuvânt şi se supără. Inutil. Mulţumesc. Mulţumesc!

(Aplauze)

SM: Înapoi la încălecarea dintre Est şi Vest, luna trecută am avut al doilea Festival de Film Doha Tribeca, aici în Doha. Festivalul de Film Doha Tribeca s-a ţinut în noul nostru centru cultural, Katara. A atras 42.000 de oameni, şi am prezentat 51 de filme. Festivalul de Film Doha Tribeca nu e un festival importat, ci mai degrabă un festival important între oraşele New York şi Doha. E important din două motive. În primul rând, ne permite să ne prezentăm realizatorii de film şi vocile arabe unuia dintre cele mai cosmopolite oraşe ale lumii, New York. În acelaşi timp, îi invităm să vină şi să exploreze partea noastră de lume. Află despre cultura noastră, despre limba noastră, despre moştenirea noastră şi îşi dau seama că suntem la fel de diferiţi şi la fel de asemănători unii cu alţii.

În repetate rânduri, lumea a spus: "Haideţi să construim poduri", şi sincer, eu doresc să fac mai mult de atât. Aş vrea să dărâm zidurile ignoranţei dintre Est şi Vest -- nu, nu opţiunea uşoară de care vorbeam mai devreme, ci mai degrabă puterea despre care Joseph Nye vorbea înainte. Cultura e un instrument foarte important pentru a-i aduna pe oameni laolaltă. Nu ar trebui să o subestimăm.

"Cunoaşte-te pe tine însuţi", aceasta e călătoria spre auto-expresie şi auto-afirmare pe care o facem. Nu pretind că aş avea toate răspunsurile, dar ştiu că eu ca individ şi noi ca naţiune întâmpinăm această comunitate de idei care merită răspândite. Aceasta e o călătorie foarte interesantă. Vă invit la bord pentru a discuta idei noi despre cum să-i adunăm pe oameni laolaltă prin iniţiative şi discuţii culturale. Familiaritatea distruge şi atuurile se tem. Încercaţi.

Doamnelor şi domnilor, vă mulţumesc frumos. Shokran.

(Aplauze)