Shashi Tharoor: Națiunile ar trebui să considere puterea 'soft'

Ca indian, şi acum ca politician şi ministru în guvern am devenit destul de preocupat de zarva excesivă despre țara noastră, toată această discuţie despre India devenind lider mondial, poate chiar următoarea superputere. De fapt, editorii americani ai cărţii mele, "Elefantul, tigrul şi celularul", au adăugat arbitrar un subtitlu care spune: "India: următoarea putere a secolului 21" Chiar nu cred că asta reprezintă India sau ar trebui să reprezinte.

Într-adevăr, mă îngrijorează că întreaga noţiune de leadership mondial îmi pare teribil de arhaică. Aduce cu filmele lui James Bond şi baladele lui Kipling. Până la urmă, ce constituie un lider mondial? Dacă e creșterea populaţiei, suntem pe cale de a ajunge pe primul loc. Vom depăşi China până în 2034. Putere militară? Avem a patra armată ca mărime din lume. Puterea nucleară? Ştim că o avem. Americanii chiar au recunoscut-o într-un acord. Economia? Ei bine, avem acum cea de-a cincea economie ca mărime din lume în paritatea puterii de cumpărare. Şi continuăm să creştem. Restul lumii a suferit o lovitură anul trecut, noi am crescut cu 6.7%.

Dar nimic din toate astea nu constituie ce poate India să spere să contribuie în lume, în această parte a secolului 21. Şi aşa m-am întrebat, s-ar putea ca viitorul Indiei să fie o combinaţie a acestor lucruri adăugate la ceva diferit: puterea exemplului, atracţia culturii indiene, ceea ce, în alte cuvinte, oamenilor le place să numească "putere soft".

Puterea soft e un concept inventat de un profesor de la Harvard, Joseph Nye, un prieten de-al meu. Şi, foarte simplu, simplific mult din cauza limitei de timp, e abilitatea unei ţări de a atrage altele datorită culturii sale, valorilor sale politice, politicii sale externe. Multe ţări fac asta. El se referea iniţial la Statele Unite, dar ştim că Alianţa Franceză nu e decât putere soft franceză, Consiliul Britanic. Olimpiada de la Beijing a fost un exerciţiu chinez de putere soft. Americanii au Vocea Americii şi bursele Fulbright. Dar, realitatea este că probabil Hollywood, MTV şi McDonald au făcut mai mult pentru puterea soft americană în jurul lumii decât orice activitate guvernamentală.

Aşadar puterea soft emerge cu adevărat în parte datorită guvernelor, dar parte în ciuda guvernelor. În era informaţiei în care trăim cu toţii astăzi, ceea ce am putea numi epoca TED, aş spune că ţările sunt tot mai mult judecate de un public global care se hrăneşte cu o dietă permanentă de ştiri pe internet, de imagini televizate, de video pe celular, de şuete pe email, în alte cuvinte, tot felul de dispozitive de comunicare ne spun poveşti despre ţări indiferent dacă ţările în cauză vor să fie auzite acele poveşti.

În această eră, ţările cu acces la multiple canale de comunicare şi informare au un avantaj deosebit. Şi, bineînţeles, au mai multă influenţă asupra felului în care sunt văzute. India are mai multe canale TV de ştiri decât orice altă ţară din lume, de fapt, decât majoritatea ţărilor din această parte a lumii împreună.

Dar nu e suficient. Ca să ai putere soft trebuie să fii conectat. Cineva ar putea spune că India a devenit o ţară uimitor de conectată. Cred că aţi auzit deja cifrele. Vindem 15 milioane de celulare pe lună. În prezent sunt 509 milioane de celulare în mâini indiene, în India. Asta ne face o piaţă de telefonie mai mare decât SUA. De fapt, acele 15 milioane de celulare sunt cele mai multe conexiuni pe care o ţară încluzând SUA şi China le-a stabilit vreodată în istoria telecomunicaţiilor.

Dar, poate unii dintre dvs. nu realizează cât de departe am mers să ajungem aici. Când eram copil în India, telefoanele erau o raritate. De fapt, erau atât de rare încât membrii Parlamentului aveau dreptul să aloce 15 linii telefonice ca o favoare celor considerați merituoși. Dacă erai norocos să fii un om de afaceri prosper un jurnalist influent, un doctor sau cineva important, puteai avea telefon. Dar uneori stătea nefolosit.

Am mers la liceu în Calcutta. Şi priveam la acest instrument care stătea în foyer la intrare. Dar în jumătate din cazurile când ridicam receptorul cu o privire expectativă pe feţele noastre, nu era ton. Dacă exista ton şi formai un număr, erau 2/3 şanse să nu nimereşti la numărul la care intenţionaseşi să suni. De fapt cuvintele "număr greşit" erau mai populare decât "Alo". (Râsete) Dacă vroiai să faci legătura cu un alt oraş, să spunem din Calcutta doreai să suni la Delhi, trebuia să programezi ceva numit legătură la distanţă, şi să stai lângă telefon toată ziua, aşteptând legătura. Sau puteai să plăteşti de opt ori tariful normal pentru ceva numit o legătură fulger. Dar fulgerul lovea cam încet în ţara noastră în acele zile, aşa că dura cam ½ oră pentru o legătura fulger.

De fapt, aşa de jalnic era serviciul nostru de telefonie încât un membru al parlamentului s-a ridicat în 1984 şi s-a plâns de acest lucru. Iar ministrul comunicaţiilor de atunci i-a răspuns suveran că într-o ţară în dezvoltare comunicaţiile sunt un lux, nu un drept că guvernul nu era obligat să presteze servicii mai bune, şi dacă onorabilul parlamentar nu era satisfăcut cu telefonul, era rugat să-l înapoieze întrucât era o listă de aşteptare lungă de opt ani pentru telefoane în India.

Revenim la prezent și asta-i ce vedeţi, cele 15 milioane de celulare pe lună. Dar cel mai frapant e cine poartă aceste celulare. Dacă vizitezi prieteni în suburbiile Delhi, pe străzile lăturalnice vei găsi un om cu un cart care arată de parcă ar fi conceput în secolul 16, mânuind un fier de călcat cu cărbuni inventat poate şi el în secolul 18. E un isthri wala. Dar el poartă un instrument din secolul 21. Poartă un celular pentru că majoritatea apelurilor primite nu costă şi aşa primeşte comenzi din cartier să ştie unde are de colectat haine pentru călcat.

De curând am fost în Kerala, provincia de unde provin, la o fermă la ţară a unui prieten, aprox. 20 km de orice loc ai considera urban. Era o zi fierbinte şi-mi spune, "Servești niște suc proaspăt de cocos?" E cel mai bun, hrănitor şi reconfortant lucru pe care poţi să-l bei într-o zi fierbinte la tropice, aşa că am spus sigur. A scos celularul, a format un număr, şi o voce a răspuns: "Sunt aici sus." Şi chiar în vârful celui mai apropiat cocotier cu o secure într-o mână şi cu un celular în alta era un toddy tapper care extrăgea sevă pentru vin, care ne-a adus jos nuci de cocos din care să bem.

Pescarii ies pe mare luându-şi cu ei celularele. Când prind peşte sună în toate pieţele de-a lungul coastei să afle unde primesc cel mai bun preţ posibil. Fermierii aveau nevoie de ½ zi de muncă istovitoare să afle dacă piaţa e deschisă, dacă piaţa merge, dacă produsele pe care le-au recoltat pot fi vândute, ce preţ vor obţine. Adesea trimiteau un băiat de opt ani pe acest drum obositor până la piaţă să afle acele informaţii şi abia apoi încărcau carul. Azi scutesc ½ zi de muncă cu o convorbire de 2 min.

Aşa că această împuternicire a clasei de jos e rezultatul real al faptului că India e conectată. Această transformare e parte a direcţiei în care se îndreaptă India azi. Dar, desigur, ăsta nu e singurul lucru în India care se răspândeşte. Aveţi Bollywood. Atitudinea mea faţă de Bollywood e cel mai bine rezumată în povestea celor două capre la o groapă de gunoi din Bollywood -- Domnule Shekhar Kapur, iertaţi-mă -- Caprele rumegau nişte cutii de celuloid aruncate de un studio din Bollywood. Prima capră, rumegând, spune: "Ştii, filmul ăsta nu e rău." A doua capră răspunde: "Nu, cartea era mai bună." (Râsete)

Adesea tind să cred că de obicei cartea e mai bună, dar, după ce am spus asta, adevărul e că Bollywood acum propagă un anume aspect de indianitate şi cultură indiană în lume, nu doar în diaspora indiană din SUA şi din U.K., ci pe ecranele arabilor, africanilor, senegalezilor şi sirienilor. Am întâlnit un tânăr în New York a cărui mamă analfabetă dintr-un sat din Senegal merge cu autobuzul o dată pe lună până în capitala Dakar, doar pentru a vedea un film Bollywood. Nu înţelege dialogul. E analfabetă, nu poate citi subtitrarea în franceză. Dar aceste filme sunt făcute să fie înţelese în ciuda unor astfel de handicapuri, şi se bucură de cântec, dans şi acţiune, şi pleacă acasă strălucindu-i ochii despre India, ca rezultat.

Asta se întâmplă din ce în ce mai mult. Afganistan, ştim ce problemă de securitate serioasă e Afganistanul pentru mulţi dintre noi în lume. India nu are o misiune militară acolo. Ştiţi care a fost cel mai mare activ al Indiei în Afganistan în ultimii şapte ani? Un simplu fapt: nu puteai să suni un afgan la 8:30 seara. De ce? Pentru că acela era momentul când telenovela indiană 'Kyunki Saas Bhi Kabhi Bahu Thi' pe scurt Dhurrie, era transmisă la Todo T.V. Era cea mai populară emisiune de televiziune din istoria afgană. Fiecare familie afgană dorea să se uite la ea. Trebuiau să suspende serviciile la ora 8:30. Întrerupeau nunţi pentru ca nuntaşii să se poată aduna în jurul televizorului şi abia apoi să-şi îndrepte atenţia înapoi la mire și mireasă. Criminalitatea creştea la 8:30. Am citit o ştire Reuters -- deci asta nu-i propagandă indiană, e o agenţie de ştiri britanică -- despre nişte hoţi în oraşul Musarri Sharif care au lăsat un vehicol fără ştergătoare, capace de roţi, oglinzi laterale, orice alte părţi demontabile la 8:30, pentru că paznicii erau ocupaţi cu vizionarea TV în loc să fie atenţi la magazin. Şi au mâzgălit pe parbriz cu referire la eroina telenovelei, "Tulsi Zindabad: Trăiască Tulsi". (Râsete)

Asta e putere soft. Asta e ceea ce India dezvoltă prin partea de "Entertainment" de la TED: propria industrie de divertisment. Acelaşi lucru e adevărat -- n-avem timp pentru alte exemple -- dar e adevărat despre muzica noastră, despre dansul nostru, arta, yoga, ayurveda, chiar bucătăria noastră indiană. Proliferarea de restaurante indiene de când am fost peste hotare ca student în anii '70 şi ce văd azi, nu poţi merge într-un oraş mijlociu în Europa sau America să nu găseşti un restaurant indian. Poate unul nu foarte bun. Dar, azi în Marea Britanie, de ex., restaurantele indiene din Marea Britanie angajează mai mulţi oameni decât mineritul de cărbune, construcţia de nave şi industriile fier şi oţel combinate. Deci imperiul poate contra-ataca. (Aplauze)

Dar cu această conştientizare crescândă a Indiei, cu dvs., cu mine, etc., cu poveşti ca Afganistan, vine ceva vital în era informaţiei, sentimentul că în lumea de azi nu e cel cu cea mai mare armată care câştigă, ci ţara care spune o poveste mai bună învinge. India este şi trebuie să rămână, în opinia mea, ţara poveştilor mai bune. Stereotipurile se schimbă. Din nou, mergând în SUA ca student la mijlocul anilor 70, am ştiut ce fel de imagine avea India atunci, dacă exista vreuna.

Astăzi, cei din Silicon Valley şi din alte părți vorbesc de IIT, Institutul Indian de Tehnologie cu acelaşi respect pe care îl acordau MIT. Asta poate avea uneori consecinţe nedorite. OK. Am avut un prieten, care a studiat istorie ca şi mine, care a fost abordat pe aeroportul Schiphol din Amsterdam de un european transpirat de încordare care i-a spus: "Eşti indian, eşti indian! Mă ajuți să-mi repar laptopul?" (Râsete)

Am trecut de la imaginea Indiei ca ţară a fachirilor întinși pe paturi de cuie şi de dresori de şerpi cu iluzia funiei indiene, la imaginea Indiei ca ţară de genii matematice, vrăjitori în computere, gurus în software. Asta transformă povestea indiană în jurul lumii. Dar e ceva mai substanţial aici. Povestea se sprijină pe o platformă fundamentală de pluralism politic. E în primul rând o poveste a civilizației. Pentru că India a fost o societate deschisă de milenii. India a acordat refugiu evreilor care au scăpat de la distrugerea primului templu de către babilonieni şi apoi de romani.

Legenda spune că atunci când Toma Necredinciosul, apostolul Sf. Toma a ajuns pe ţărmurile din Kerala, regiunea de unde provin, în jurul anului 52 dC a fost întâmpinat la ţărm de o fată evreică care cânta la flaut. Şi până astăzi rămâne singura diasporă evreiască din istoria poporului evreu, care nu s-a confruntat niciodată cu un singur incident de anti-semitism. (Aplauze) Asta e povestea indiană. Islamul a înaintat paşnic în sud, o istorie diferită puţin mai complicată în nord. Dar toate aceste religii au găsit un loc şi o casă primitoare în India.

Abia am sărbătorit acest an alegerile noastre generale, cel mai mare exerciţiu în franciza democratică din istoria omenirii. Următorul va fi şi mai mare, populaţia noastră cu drept de vot continuă să crească cu 20 de milioane în fiecare an. Dar, realitatea este că ultimele alegeri, acum cinci ani, au arătat lumii un fenomen extraordinar, nişte alegeri câştigate de o femeie lider politic de origine italiană şi religie romano-catolică, Sonia Gandhi, care apoi a deschis calea pentru un sikh, Mohan Singh, să fie numit prim ministru, de către un musulman, preşedintele Abdul Kalam, într-o ţară 81% hindu. (Aplauze)

Asta e India şi, desigur, cu atât mai frapant cu cât după patru ani am aplaudat cu toţii SUA, cea mai veche democraţie din lumea modernă, peste 220 de ani de alegeri libere şi corecte, care abia anul trecut a ales un preşedinte sau vice-preşedinte, care să nu fie alb, bărbat sau creştin. Deci, poate, -- oh scuze, este creştin, vă rog să mă scuzaţi -- şi este bărbat, dar nu este alb. Toţi ceilaţi au fost toate acestea trei. (Râsete) Toţi predecesorii lui au fost toate acestea trei, şi acesta era lucrul pe care vroiam să-l spun. (Râsete)

Dar problema este că atunci când am dat acest exemplu, nu sunt doar vorbe despre India, nu e propagandă. Pentru că în final, rezultatul electoral n-a avut nimic de-a face cu restul lumii. A fost esenţial India ea însăşi. Şi, în final, mi se pare că asta funcţionează întotdeauna mai bine ca propaganda. Guvernele nu sunt foarte bune la a spune poveşti. Dar oamenii văd o societate pentru ceea ce este ea, şi asta-i ce cred că până la urmă va face diferenţa în era informaţiei de astăzi, în epoca TED de astăzi.

Deci India nu mai e acum naţionalismul de etnicitate, de limbă sau de religie, avem fiecare etnie cunoscută umanităţii, practic, avem fiecare religie cunoscută umanităţii, cu posibila excepţie a shintoismului. Deşi și ăsta are câteva elemente hindu. Avem 23 de limbi oficiale recunoscute în constituţia noastră. Şi cei care au schimbat bani aici ar putea fi surprinşi să vadă câte texte există pe bancnota de rupii, marcând denominațiile. Avem toate acestea. Şi nu avem nici geografia care să ne unească. Pentru că geografia naturală a subcontinentului încadrată de munţi şi de mare a fost ciopârţită de partiţia cu Pakistanul în 1947. De fapt, nici măcar nu poţi lua numele ţării ca un dat. Pentru că numele "India" vine de la râul Indus, care curge în Pakistan.

Dar ceea ce vreau să spun este că India este naţionalismul unei idei. E ideea unei ţări perpetue emergând dintr-o civilizaţie străveche, unită de o istorie comună, dar susţinută, dincolo de toate, de o democraţie pluralistă. Asta e o poveste din secol 21 la fel de mult cum e una antică. Şi este naţionalismul unei idei care esenţialmente spune că poţi depăşi diferenţe de castă, credinţă, culoare, cultură, bucătărie, obiceiuri şi vestimentaţie, chiar armonios şi să întrunești totuşi un consens. Consensul pleacă de la un principiu foarte simplu, că într-o democraţie diversă, pluralistă, precum India nu trebuie neapărat să cazi de acord întru totul întotdeauna, atât timp cât eşti de acord cu regulile de bază privind maniera în care nu ești de acord. Marea poveste de succes a Indiei, o ţară despre care mulţi intelectuali şi jurnalişti au presupus că se va dezintegra în anii '50 şi '60, e că a reuşit să menţină consensul de cum să supravieţuiască fără consens.

Acum, asta e India care emerge în secolul 21. Şi chiar vreau să subliniez că dacă există ceva ce merită celebrat despre India, nu e forța militară, puterea economică. Toate astea sunt necesare, dar încă mai avem probleme enorme de depăşit. Cineva a spus că suntem super săraci şi totodată super putere. Nu putem fi cu adevărat ambele. Avem de depăşit problema sărăciei. Trebuie să adresăm hard-ul dezvoltării, porturile, drumurile, aeroporturile, toată infrastructura pe care trebuie s-o facem, şi soft-ul de dezvoltare capitalul uman, nevoia oamenilor simpli din India de-a avea două mese decente pe zi, de-a-și trimite copiii la o şcoală decentă, şi de-a aspira la un job care să le dea oportunităţi în viaţă ca să poată să se transforme.

Dar, această mare aventură de învingere a acestor provocări, aceste provocări reale care nimeni nu poate pretinde că nu există, totul are loc într-o societate deschisă, într-o civilizaţie bogată, diversă, pluralistă, care e hotărâtă să elibereze şi să împlinească energiile creative ale oamenilor. De aceea India își are locul la TED, şi TED își are locul în India. Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze)