Romulus Whitaker: Adevăratul pericol ce pândește în apă

Vreau să lăsați deoparte prejudecățile, temerile și gândurile preconcepute despre reptile. Pentru că doar așa am să vă pot transmite povestea mea. Și apropos, dacă o să par un fel de conservaționist hippie nebun e doar rodul imaginației voastre. (Râsete)

Bun. De fapt noi suntem prima specie de pe Pământ atât de prolifică încât să ne amenințăm propria supraviețuire. Și știu că am văzut cu toții imagini șocante ale tragediilor pe care le provocăm pe planetă. Suntem un fel de copii lacomi care vor totul, nu-i așa? Astăzi este momentul în care am să vă vorbesc despre apă. Și asta nu doar pentru că ne place să bem mari cantități de apă și de derivații săi minunați, bere, vin, etc. Și, desigur, să o privim căzând din cer și curgând în minunatele noastre râuri, ci și din alte câteva motive.

Pe când eram copil, crescând în New York, eram fascinat de șerpi, așa cum majoritatea copiilor sunt fascinați de titirezi, bile, mașinuțe, trenulețe, mingi de crichet. Iar mama mea, o femeie curajoasă, este în mare parte de vină, pentru că m-a dus la Muzeul de Istorie Naturala din New York, mi-a cumpărat cărți despre șerpi, îndrumându-mă astfel spre această meserie infamă, care a culminat desigur, când am ajuns în India acum 60 de ani, adus de mama mea, Doris Norden, și de tatăl meu vitreg, Rama Chattopadhyaya.

A fost o aventură cu suișuri și coborâșuri. Două animale, două reptile reprezentative m-au fascinat de-a dreptul încă de la început. Unul dintre ele a fost extraordinarul gavial. Acest crocodil, care crește până la o lungime de aproape 6 metri în râurile nordice, și acest șarpe fermecător, cobra regală. Scopul prezentării mele de azi este să vă imprim permanent în minte aceste creaturi carismatice și impunătoare. Pentru că îmi doresc să plecați de aici reuniți cu natura, sper.

Cobra regală este de-a dreptul remarcabilă din mai multe motive. Ceea ce vedeți aici sunt imagini surprinse recent într-o pădure din apropiere ale unei cobre regale femelă făcându-și adăpostul. Iată un animal lipsit de membre, capabil să adune o grămadă uriașă de frunze, să-și depună ouăle în interior, să reziste la 5 până la 10 metri de precipitații, pentru ca ouăle să fie incubate pe parcursul următoarelor 90 de zile și să iasă din ele pui mici de cobră regală. Deci își protejează ouăle și după trei luni puii ies în sfârșit. O mare parte din ei vor muri, desigur. E o rată mare a mortalității în rândul puilor de reptile care măsoară doar între 25 și 30 de centimetri.

Prima mea experiență cu cobrele regale a avut loc în '72 într-un loc fascinant numit Agumbe în Karnataka, în acest stat. Și este o pădure tropicală superbă. Prima întâlnire a fost cam ca băiatul Masai care ucide leul pentru a deveni războinic. Mi-a schimbat viața în totalitate. Și m-a facut să intru în această luptă pentru conservare. Am ajuns astfel să pun bazele unui centru de cercetare și educație în Agumbe, pe care vă invit desigur să îl vizitați.

Este în principiu o bază în cadrul căreia încercăm să adunăm și să aflăm aproape totul despre biodiversitatea acestui sistem forestier incredibil de complex, și să păstrăm ce se află acolo, să ne asigurăm că sursele de apă sunt protejate și păstrate curate, și, desigur, să ne și distrăm. Aproape că se aud tobele vibrând în cabana în care stăm când suntem acolo. Era foarte important pentru noi ca mesajul nostru să ajungă la oameni. Și de obicei prin intermediul copiilor este metoda care funcționează. Aceștia sunt fascinați de șerpi. Ei nu au acea tărie de oțel care te face fie să-ți fie teamă de ei sau să-i urăști sau să-i disprețuiești sau să-i detești în vreun fel. Ei sunt interesați. Și chiar dă rezultate dacă începi cu ei. Asta vă ajută să aveți o idee despre mărimea acestor șerpi.

Aceasta este o cobră regală de mărime medie, aproape 3,6 metri. Și chiar s-a strecurat în baia cuiva, și a stat acolo vreo două sau trei zile. Oamenii din această parte a Indiei venerează cobra regală. Și nu au omorât-o. Ne-au chemat să o prindem. Am prins peste 100 de cobre regale în ultimii trei ani, și le-am eliberat în pădurile din apropiere.

Dar pentru a afla cu adevărat secretele acestor creaturi a fost nevoie să introducem un mic radioemițător în fiecare șarpe. Acum putem să îi urmărim și să le aflăm secretele, unde se duc puii după ce ies din ouă, și lucruri remarcabile precum cel pe care urmează să îl vedeți. Asta s-a întâmplat acum câteva zile în Agumbe. Am avut plăcerea să mă aflu în apropierea acestei cobre regale mari care prinsese un crotal veninos. Și face astfel încât să nu fie mușcată ea însăși. Iar cobrele regale se hrănesc numai cu șerpi. Iar acest șerpișor a fost doar o înghițitură pentru ea, cam cum ar fi pentru noi niște "vadai" (n.r. gustare indiană) sau o gogoașă sau ceva de genul ăsta. (Râsete)

De obicei mănâncă chestii mai mari. În acest caz s-a întâmplat ceva ciudat și inexplicabil în timpul ultimului sezon de împerechere, când o cobră regală mascul mare a prins o cobră regală femelă, și nu s-a împerecheat cu ea, ci a omorât-o și a înghițit-o. Încă încercăm să ne explicăm și să acceptăm care este avantajul acestei situații din punct de vedere al evoluției.

Dar ei fac și o mulțime de lucruri remarcabile. Din nou, acest lucru l-am putut observa prin prisma faptului că pusesem un radioemițător în unul dintre șerpi, acest șarpe mascul, cu o lungime de 3,6 metri a întâlnit alt mascul cobră regală. Și au început acest incredibil dans de luptă ritual. Seamănă foarte mult cu împerecherea la mamifere, inclusiv oameni, știți voi, aplanarea conflictelor, dar într-un mod delicat, nu se admit mușcături. E un meci de dominare, dar o activitate remarcabilă.

Acum, ce facem cu toate aceste informații? Care e scopul final? Ei bine, cobra regală este într-adevăr o specie de maximă importanță în aceste păduri tropicale. Și misiunea noastră e să convingem autoritățile că aceste păduri trebuie protejate. Și aceasta este una din modalitățile prin care facem acest lucru, învățând cât mai mult posibil despre ceva atât de remarcabil și de reprezentativ pentru pădurile tropicale de acolo, pentru a ajuta la protejarea copacilor, animalelor și, desigur, a surselor de apă.

Ați auzit cu toții, poate, de Proiectul Tigru care a fost inițiat pe la începutul anilor '70, care au reprezentat de fapt o perioadă foarte dinamică pentru conservare. Am fost conduși, aș putea spune, de o femeie politician foarte puternică, și care avea în același timp o pasiune incredibilă pentru mediu. Și atunci a luat naștere Proiectul Tigru. Și, la fel ca în cazul Proiectului Tigru, ceea ce facem noi cu cobra regală este să ne concentrăm asupra unei specii de animale astfel încât să îi protejăm habitatul și tot ceea ce cuprinde el. Deci, tigrul este simbolul. Iar acum cobra regală e unul nou.

Toate râurile importante din sudul Indiei provin din Westghats, lanțul muntos ce se întinde de-a lungul coastei de vest a Indiei. De aici izvorăsc milioane de litri în fiecare oră, care aprovizionează cu apă potabilă cel puțin 300 de milioane de oameni, și spală mulți, mulți copii, și hrănește desigur multe, multe animale, atât domestice cât și sălbatice, produce mii de tone de orez.

Și noi ce facem? Cum reacționăm? Păi, în principiu, facem diguri, o poluăm, turnăm pesticide, erbicide, fungicizi. Dacă o bei îți pui viața în pericol. Și treaba e că nu se rezumă doar la marile industii. Nu fac inginerii hidrologi prost îndrumați toate aceste lucruri; noi le facem. Se pare că cetățenii noștri consideră că cea mai bună cale de a scăpa de gunoi este în sursele de apă. Bun. Acum mergem spre nord, nordul îndepărtat.

Nord centrul Indiei, râul Chambal este locul unde se află baza noastră. Aici este habitatul gavialului, acest crocodil incredibil. Este un animal care trăiește pe Pământ de vreo 100 de milioane de ani. A supraviețuit chiar și atunci când au dispărut dinozaurii. Are trăsături remarcabile. Deși ajunge la o lungime de 6 metri, deoarece se hrănește exclusiv cu pește, nu este periculos pentru oameni. Are totuși dinți mari și e cam greu să convingi oamenii că un animal cu dinți mari este o creatură inofensivă.

Pe la începutul anilor '70 am făcut sondaje și am descoperit că gavialii erau extrem de rari. De fapt, dacă vă uitați pe hartă vedeți că habitatul lor inițial se întindea tocmai de la Indus din Pakistan până la Irrawaddy în Burma. Iar acum este limitat la câteva locuri din Nepal și India. De fapt, în acest moment mai există doar 200 de gaviali în sălbăticie. Așa că, începând cu mijlocul anilor '70, când conservarea avea importanță maximă, am reușit să demarăm proiecte care erau în principiu susținute de guvern, și constau în colectarea de ouă din sălbăticie din cele câteva adăposturi rămase și eliberarea a 5000 de pui de gavial înapoi în sălbăticie. Și curând am putut vedea lucruri precum acesta. Vreau să spun, e pur și simplu incredibil să vezi din nou grupuri de gaviali încălzindu-se la soare pe râu.

Dar satisfacția are tendința de a da naștere la sfidare. Și, bineînțeles, cu toate celelalte probleme de pe râu, precum exploatarea nisipului de exemplu, cultivarea extensivă până la marginea râului, nemaipermițându-le animalelor să se înmulțească, au dus la și mai multe probleme pentru gavial, în ciuda bunelor intenții inițiale. Cuiburile lor cu ouă de-a lungul râului care produc sute de pui. E pur și simplu o priveliște uimitoare. Această filmare a fost făcută anul trecut. Dar apoi vine musonul, și din păcate în aval există întotdeauna un baraj sau există întotdeauna un zăgaz, și, huști, sunt luați de ape și mor.

Din fericire există încă mult interes. Prietenii mei din Grupul de Specialiști în Crocodili de la UICN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii), Madras Crocodile Bank, un ONG, Fondul Mondial pentru Natură, Institutul pentru Natură din India, Departamentele Forestiere de Stat și Ministerul Mediului, cu toții colaborăm. Dar posibil, de fapt sigur, nu este suficient. De exemplu, în iarna lui 2007 și 2008, au murit în mod incredibil gaviali în râul Chambal. Dintr-o dată au apărut pe râu zeci de gaviali morți. De ce? Cum s-a întâmplat?

Acesta este un râu relativ curat. Chambal, dacă vă uitați la el, are apa curată. Oamenii iau apă din Chambal și o beau, ceea ce nu ar fi posibil în majoritatea râurilor din nordul Indiei. Așa că, pentru a afla răspunsul la această problemă, am adus veterinari din toată lumea care să lucreze cu veterinari indieni și să încerce să afle ce se întâmplă. Am fost de față la multe dintre necropsiile de pe malul râului. Și chiar ne-am uitat la toate organele lor și am încercat să ne dăm seama ce se întâmplă. Și într-un final am descoperit că era vorba de ceva ce se numește gută, care, ca rezultat al insuficienței renale, constă de fapt în cristale de acid uric distribuite în corp, și mai ales la încheieturi, și astfel gavialul nu a mai putut înota. Și este o moarte îngrozitor de dureroasă.

Mai jos de Chambal se află murdarul râu Yamuna, sacrul râu Yamuna. Și urăsc să fiu atât de ironic și sarcastic în privința acestuia dar e adevărul. Este unul dintre cele mai murdare canale pe care vi le puteți imagina. Trece prin Delhi, Mathura, Agra, și în el se varsă cam toți efluenții posibili. Deci, se pare că toxina care omora gavialii provenea de la ceva din lanțul trofic, era ceva în peștii pe care ei îi mâncau. Și știți că din momentul în care o toxină ajunge în lanțul trofic, totul este afectat, inclusiv noi.

Pentru că aceste râuri sunt esențiale pentru oamenii care locuiesc de-a lungul lor. Pentru a încerca să răspundem la câteva dintre aceste întrebări, apelăm din nou la tehnologie, la tehnologia biologică în acest caz, din nou, telemetrie, atașăm radioemițătoare la 10 gaviali, și le urmărim mișcările. Sunt supravegheați zilnic, chiar și în acest moment, pentru a încerca să aflăm ce este această toxină misterioasă.

Râul Chambal este un loc absolut incredibil. Este un loc faimos pentru mulți dintre voi care știu despre bandiții și tâlharii care mișunau pe acolo. Și încă mai există câțiva prin zonă. Iar Poolan Devi a fost una dintre ei. Despre care Shekhar Kapur a făcut un film incredibil, Regina Bandiților, pe care vă recomand cu căldură să îl vedeți. Veți vedea de asemenea peisajele minunate din Chambal.

Dar, din nou, pescuit extensiv. Acesta este unul dintre ultimele locuri unde există delfinul de Gange, diverse specii de țestoase, mii de păsări migratoare, iar pescuitul cauzează probleme precum aceasta. Iar acum aceste noi elemente de intoleranță umană față de creaturile din râuri precum gavialul înseamnă că dacă acestea nu se îneacă prinse în plasă le sunt pur și simplu tăiate boturile. Animale precum delfinul de Gange din care au mai rămas doar câteva exemplare e de asemenea pe cale de dispariție.

Deci, cine urmează? Noi? Pentru că toți depindem de aceste surse de apă. Cu toții știm de râul Narmada, tragediile provocate de baraje, tragediile provocate de proiecte majore care îi obligă pe oameni să se mute și distrug bazine hidrografice fără să ofere alte resurse necesare traiului. Și tot acest progres a luat-o razna și asta în principiu pentru un index de creștere format din două cifre. Deci, nu știm unde se va termina această poveste, dacă are final fericit sau trist. Și schimbarea climei cu siguranță ne va da peste cap toate teoriile și predicțiile. Încă lucrăm din greu la asta. Avem o echipă grozavă de oameni care lucrează acolo.

Și chestia e că, știți, cei care iau decizii, cei care sunt la putere, stau în casele lor în Delhi, în capitale. Ei au suficientă apă la dispoziție. E bine. Dar pe râuri încă trăiesc milioane de oameni care o duc foarte rău. Și îi așteaptă un viitor sumbru. Deci, avem proiectul de curățare a râurilor Gange și Yamuna. Am cheltuit sute de milioane de dolari pe el, și nu se văd rezultate. Incredibil. Deci, oamenii vorbesc de voința politică. În timpul exterminării gavialilor, ne-am mobilizat. Guvernul a renunțat la birocrație, am adus veterinari străini. A fost grozav. Deci putem să facem asta. Dar dacă vă plimbați pe malul râului Yamuna sau pe Gomati în Lucknow, sau pe râul Adyar din Chennai, sau pe râul Mula-muta din Pune, puteți vedea ce suntem în stare să facem unui râu. E trist.

Dar cred că totuși concluzia finală e că putem reuși. Oamenii de afaceri, artiștii, înnebuniții după natură, oamenii obișnuiți chiar pot să salveze aceste râuri. Și conluzia finală e că o cobră regală ne studiază cu atenție. Și un gavial ne privește din râu. Iar acestea sunt simboluri acvatice importante. Și ne vor bântui visele până când facem ce trebuie. Namaskar (n.r. formă de salut în India) (Aplauze)

Chris Anderson: Mulțumesc, Rom. Mulțumesc mult. Știi, majoritatea oamenilor se tem foarte tare de șerpi. Și s-ar putea să existe destui oameni aici care ar fi foarte încântați să vadă și ultima cobră nimicită. Aveți astfel de conversații cu oamenii? Cum îi faceți să le pese?

Romulus Whitaker: Folosesc o abordare blândă ai putea spune. Nu zic că acești șerpi sunt buni de îmbrățișat. Nu sunt ca niște ursuleți de pluș. Dar într-un fel -- aceste animale au o anumită inocență. Când o persoană obișnuită se uită la o cobră care face "Ssssss!" așa, spun, "Doamne, uite ce creatură periculoasă." Eu o privesc ca pe o creatură extrem de speriată de ceva atât de periculos precum o ființă umană. Și acesta e adevărul. Și asta încerc să obțin. (Aplauze)

CA: Ne-ai arătat niște imagini incredibile cu vipera care a fost ucisă. Spuneai că asta nu a mai fost filmată vreodată.

RW: Da, de fapt e chiar prima oară când vreunul dintre noi a aflat despre acest lucru. Așa cum am spus, e ca o gustare pentru el, știi? De obicei ei mănâncă șerpi mai mari precum șarpele șobolan comun, sau chiar cobre. Dar acest exemplar pe care îl urmărim chiar acum e în mijlocul junglei. În timp ce alte cobre regale vin adesea în contact cu locurile oamenilor, știi, plantații, ca să găsească șerpi șobolan comun mari și altele. Acest exemplar e specializat în crotali. Și tipul care lucrează acolo cu ei, care este din Maharashtra, a zis :"Cred că vrea senzații tari ". (Râsete) Prin asta vreau să spun extaz. De fiecare dată când mănâncă un crotal, veninul îi provoacă o stare de euforie. (Râsete)

CA: Mulțumesc, Rom. Mulțumesc. (Aplauze)