Rodney Brooks spune că roboții ne vor invada viețile

Vreau să vă povestesc astăzi este despre cum văd eu că roboții ne invadează viața la niveluri multiple, la diverse intervale de timp. Și când mă uit în viitor, îmi imaginez o lume, 500 de ani de acum înainte, unde nu avem roboți peste tot, asumând că - în ciuda tuturor previziunilor sumbre a multor oameni asupra viitorului - asumând că încă existăm, nu îmi pot imagina lumea fără a fi populată de roboți. Iar întrebarea este, defapt, dacă vor mai fi aici și peste 500 de ani, nu vor fi peste tot mai repede de atât? Vor fi deja peste tot în aproximativ 50 de ani? Da, eu cred că este destul de posibil -- vor fi mulți roboți peste tot. Și defapt eu cred că asta se va întâmpla și mai repede. Cred că suntem pe punctul de a avea roboții peste tot, și cred că suntem undeva prin 1978 sau 1980 în anii computerului personal, când primii roboți încep să apară.

Computerele au cam apărut prin jocuri și jucării. Și știți voi, primul computer pe care oamenii l-au avut în casă s-ar putea să fi fost un computer cu care să te joci Pong, und mic microprocesor integrat, și toate celelalte jocuri care au apărut după aceea. Și începem să vedem același lucru și cu roboții: LEGO Mindstorms, Furbies -- cine de aici -- a avut un Furby? Da, s-au vândut 38 de milioane în lumea întreagă. Sunt destul de des întâlniţi, și sunt un roboțel mic, un simplu robot cu senzori. Este doar un proces de punere în mișcare.

În dreapta acolo este o altă păpușă robot, pe care o puteai cumpăra acum câțiva ani. Și la fel ca și în vremurile de demult, când exista un fel de interacțiune de amator cu computerele, poţi obţine diferite kit-uri de hacking, cărţi despre hacking. Și în stânga este o platformă de la Evoluția Roboticii, unde folosești un PC, și programezi acest lucru cu un GUI pentru a se plimba prin casa ta și a face diverse lucruri. Și după care mai sunt cele la preț mare, un fel de roboți jucărie... Sony Aibo. Și în partea dreaptă acolo, este cel pe care l-a dezvoltat NEC , PaPeRo, pe care nu cred că îl vor lansa. Dar cu toate acestea, astfel de lucruri există.

Și am văzut, în ultimii doi sau trei ani, roboți care ară. Husqvarna se află jos, Friendly Robotics sus acolo, o companie israeliană. Iar în ultimele 12 luni sau așa am observat apariția unei mulțimi de roboți care curăță. În stânga sus este un robot foarte frumos care curăță de la o companie pe nume Dyson, din Marea Britanie. Cu excepția că a fost atât de scump... 3,500 dolari -- încât nu l-au lansat.

Dar în stânga jos vedeți de la Electrolux, care este de vânzare. Încă unul de la Karcher. În dreapta jos este acela care l-am construit în laboratorul meu acum 10 ani, și într-un final l-am transformat în produs. Și stați să vă arăt. Îl vom da pe acesta, cred că Chris a spus asta, după discuție. Acesta este un robot pe care poți să te duci să îl cumperi, care îți va curăța podeaua. Și când începe să funcționeze, merge în cercuri tot mai mari. Dacă cumva se lovește de ceva -- ați văzut? Acum merge de-alungul peretelui, merge în jurul picioarelor mele să curețe ce e în jurul meu. Hai să vedem, hai să... oh, cine mi-a furat Rice Krispies-urile mele? Mi-au furat Rice Krispies-urile mele. (Râsete) Nu vă faceți griji, relaxați-vă, serios, relaxați-vă, e un robot, e inteligent. (Râsete) Vedeți, copiii de 3 ani, lor nu le pasă. Adulții sunt cei care chiar se supără. (Râsete) Vom pune aici niște gunoi. (Râsete) Ok. (Râsete) Nu știu dacă vedeți - deci, am pus niște Rice Krispies aici, am pus niște monezi, să vedem dacă va curăța totul. Da. Ok, deci... O să lăsăm asta pentru mai târziu. (Aplauze)

O parte din truc a fost să fie construit un mecanism care să curețe mai bine, defapt; inteligența de pe bord a fost destul de simplă. Și asta este adevărat legat de mulți roboți. Eu cred că toți am devenit un fel de șoviniști computaționali, și credem că totul este în computație, dar mecanica își are totuși rostul. Aici este un alt robot, PackBot, pe care l-am construit în vreo câțiva ani. Este un robot de supraveghere militară, care merge înaintea trupelor, care se uită la peșteri, de exemplu. Dar a trebuit să îl facem destul de robust, mult mai robust decât roboții pe care i-am construit în laboratoarele noastre. (Râsete) În sistemul acelui robot rulează un PC Linux. Poate face față la un șoc de 400G. Robotul are inteligență locală: se poate da peste cap, poate determina raza de comunicare, poate urca singur scările, etc. Ok, acolo face navigație locală. Un soldat îi dă o comandă să meargă sus pe scări, și chiar face asta. Aceea nu a fost o coborâre controlată. (Râsete) Acum va merge mai departe. Și marea lansare a acestor roboți a fost, defapt, pe 11 Septembrie. Am avut acești roboți jos la World Trade Center târziu în acea seară. Nu au putut face prea mult în grămezile mari de moloz, lucrurile au fost prea... nu prea a rămas nimic de făcut. Dar am mers în clădirile din apropiere care au fost evacuate, și am căutat posibili supraviețuitori în clădiri în care era prea periculos să intrăm. Să rulăm acest video. Reporter: ... trupele de apărare ajută la reducererea riscurilor de atac. Nick Robertson are povestea aceea. Rodney Brooks: Mai putem avea încă unul din aceștia? Ok, bine. Acesta este un caporal care văzuse un robot cu două săptămâni înainte. El trimite roboți în peșteri, să observe ce se întâmplă. Robotul este în totalitate autonom. Cel mai groaznic lucru care s-a petrecut până acum în peșteră este că unul dintre roboți a căzut zece metri.

Așa că în urmă cu un an, trupele militare americane nu aveau acești roboți. Acum sunt activi la datorie în Afghanistan în fiecare zi. Și acela este unul dintre motivele pentru care ei spun că o invazie de roboți se întâmplă. Acum are loc o schimbare... direcția în care merge tehnologia. Mulțumesc. În următoarele luni, vom trimite roboți în producție să producă sonde de petrol, pentru a extrage acei ultimi ani de petrol din pământ. Medii foarte ostile, 150 centigrade, 10.000 PSI. Roboții autonomi merg în adâncuri, efectuând astfel de lucruri. Dar roboți ca aceștia, sunt puțin mai greu de programat. Cum vom programa în viitor roboții și îi vom face mai ușor de utilizat? Și chiar vreau aici să folosesc un robot... un robot pe nume Chris - ridica-te. Da. Ok. Vin-o aici. Acum observați, roboții trebuie să fie puțin rigizi. El este oarecum asa. Dar voi... Chris Anderson: Sunt britanic doar. RB: Oh. (Râsete) (Aplauze) Îi voi arăta acestui robot un lucru. Un lucru foarte complex. Acum observați, a dat din cap, mi-a dat niște indicații el a înțeles cursul comunicării. Și dacă aș fi spus ceva complet bizar s-ar fi uitat la mine bănuitor, și ar fi condus discuția. Așa că i-am adus asta în fața sa. M-am uitat în ochii lui, și am observat că ochii lui s-au îndreptat către această gură de sticlă. Și voi face lucrul următor, și el mă urmărește. Ochii săi se rotesc, la mine să vadă la ce mă uit, așadar avem o atenție împărțită. Și în timp ce fac lucrul acesta, și el privește, și se uită la mine să vadă ce se va întâmpla după aceea. Acum îi voi da sticla, și vom vedea dacă va putea face lucrul acela. Poți face asta? (Râsete) Ok. Se pricepe. Da. Bine, bine, bine. Nu ți-am arătat cum se face lucrul acela. Acum vezi dacă poți să le pui toate laolaltă. (Râsete) Și el crede că un robot trebuie să fie foarte încet. Bun robot, este bine.

Așadar putem face o gramadă de lucruri. Observăm că atunci când interacționăm, încercăm să arătăm cuiva cum să facă un lucru, direcționăm atenția lor vizuală. Celălalt lucru ne comunică starea sa interioară, dacă înțelege sau nu, coordonează o interacțiune socială. A fost atenție împărțită către același gen de lucru, iar la sfârșit recunoaşterea comunicării sociale aprofundate. Și încercăm să implementăm aceasta în laboratoarele noastre deoarece credem că așa vom vrea să interacționăm cu roboții în viitor. Vreau doar să vă arăt o diagramă tehnică aici. Cel mai important lucru în a construi un robot cu care poți interacționa social este sistemul său vizual de atenție. Deoarece la ce acordă atenție este către ce se uită și cu care interacționează, și ce înțelegi tu că face. Așadar în filmulețele pe care vi le voi prezenta, veți vedea un sistem de atenție vizuală de la un robot care are... se uită după nuanța pielii în spațiul HSV, și deci are de-aface cu, știți voi, toate culorile omenești. Se uită după culori intens saturate, de la jucării. Și se uită după lucruri care se mișcă. Și le cântărește pe acelea într-o fereastră de atenție, și se uită după punctul cu cele mai multe scoruri... lucrurile unde se întâmplă cele mai interesante lucruri. Și astea sunt după ce se uită ochii săi. Și se uită direct la acel lucru. În același timp, un fel de mișcare de jos în sus: poate decide că se simte singur și se uită după nuanța pielii, sau poate decide că este plictisit și se va uita după o jucărie cu care să se joace. Așa asta cântărește o schimbare.

Și aici în partea dreaptă, este ceea ce numim modului memorial Steven Spielberg. Au văzut cumva oamenii filmul AI? Publicul: Da.

RB: Mda, a fost chiar rău, dar...

tineți minte, chiar când Haley Joel Osment, robotul cel mic, s-a uitat pentru 2.000 de ani la zâna cea albastră fără ca să își ia ochii de pe ea? Păi, acest lucru se debarasează de acesta, deoarece este un obișnuiță gaussiană care devine negativă, și din ce în ce mai intensă deoarece privește la un singur lucru. Și se plictisește, și se va uita după aceea la altceva. Așa că, odată ce ai acel lucru... și aici e un robot, aici e Kismet, uitându-se după o jucărie. Poți spune după ce se uită. Poți estima direcția privirii din acei ochi care acoperă obiectivul său, și poți spune când anume privește la jucărie. Și are și un pic de reacție emoțională aici. (Râsete) Dar va fi atent în continuare dacă cumva ceva mai important intră în câmpul său vizual cum ar fi Cynthia Breazeal, constructorul acestui robot... din dreapta. O vede, îi atent la ea. Kismet are un spațiu emoțional tridimensional implementat, un spațiu vectorial,care arată unde se situează emoțional. Și în locuri diferite din acel spațiu exprimă... putem avea volumul aici? Mă auziți acum, acolo? Public: Da.

Kismet: Chiar credeți? Chiar credeți? Chiar credeți?

RB: Își exprimă emoția prin figura sa și prozodia în vocea sa. Și când aveam de-aface cu robotul meu aici, Chris, robotul, îmi măsura prozodia din vocea mea, și așa avem măsurătoarea prozodiei de către robot pentru patru mesaje de bază pe care mamele le dau copiilor lor pre-linguistic. Aici avem niște subiecți naivi lăudând robotul,

Voce: Bun robot. Ești așa un robot mic și scump. (Râsete) Și robotul reacționează aproximativ.

Voce: ...foarte bine, Kismet. (Râsete)

Voce: Uite-te la zâmbetul meu.

RB: Zâmbește. Ea imită zămbetul. Asta se întâmplă des. Aceștia sunt subiecți nativi. Aici i-am rugat să atragă atenția robotului și să indice când au captat atenția robotului.

Voce: Hei, Kismet, a, uite-o.

RB: Ea realizează că a captat atenția robotului. Voce: Kismet, chiar îți place jucăria? Oh.

RB: Acum, sunt rugați să îi interzică robotului ceva, și prima femeie chiar îl pune pe robot într-o situație emoționantă.

Voce: Nu. Nu. Nu ai voie. Nu. (Râsete)

Voce: Nu e frumos. Nu. Nu. (Râsete)

RB: O voi lăsa aici.

Am pus asta laolaltă. Și după aceea l-am făcut să vorbească. Când discutăm cu cineva, vorbim. După care ne ridicăm cumva sprâncenele, ne mișcăm ochii, dăm impresia celeilalte persoane că este rândul lor să vorbească. După care ei vorbesc, și după care pasăm mingea unul la altul. Și așa am implementat asta și în robot. Avem câțiva subiecți naivi aici, nu le-am spus nimic despre robot, i-am așezat în fața robotului și le-am spus să discute cu robotul. Și ce nu au știut este că, robotul nu înțelegea un cuvânt din ce spuneau ei, și că robotul nu vorbea engleza. Doar rostea niște foneme aleatorii în engleză. Și vreau ca voi să vă uitați atenți, la început, unde această persoană, Ritchie, care a vorbit cu robotul pentru 25 de minute... (Râsete) spune, "Vreau să îți arăt ceva vreau să îți arăt ceasul meu." Și aduce ceasul în zona de vedere a robotului, arată către el, îi dă un ton de emoție, iar robotul se uită la ceas chiar cu succes. Nu știm dacă el a înteles sau nu că robotul... Observați schimbul de roluri. Ritchie: Ok, vreau să îți arăt ceva. Ok, acesta este un ceas pe care mi l-a dat prietena mea. Robot: Oh, super. Ritchie: Da, uite-te, are o lumină mică albastră înăuntru. Aproape că l-am pierdut săptămâna asta. (Râsete) RB: Deci are un contact vizual cu el, urmărindu-i ochii. Ritchie: Poți face același lucru? Robot: Da, cum să nu. RB: Și au acest mod de comunicare cu succes.

Și mai există un aspect legat de genul de lucruri pe care eu și Chris le făceam. Acesta este un alt robot, Cog. Prima dată se privesc, după care, în timp ce Christie se uită la jucăria lui, robotul estimează direcția în care se uită și se uită la același lucrul la care se uită și ea. (Râsete) Deci urmează să vedem tot mai mult acest gen de robot în următorii ani în laboratoare. Dar după aceea marile întrebări, cele două mari întrebări pe care oamenii mi le pun: dacă facem acești roboți tot mai mult asemănători cu oamenii, îi vom accepta cumva, oare... nu vor avea nevoie eventual de drepturi? Iar cealaltă întrebare pe care mi-o pun oamenii este - vor vrea să fie la putere? (Râsete) Iar la prima -- știți voi, asta a fost o temă la Hollywood în multe filme. Probabil recunoașteți aceste personaje aici... unde în fiecare din aceste cazuri, roboții vor mai mult respect. Păi, a fost cazul să respectaţi roboți vreodată? Până la urmă sunt niște mașini. Dar cred că, știți voi, trebuie să acceptăm că noi suntem doar mașini. Cu toate acestea, acesta este cu siguranță lucrul pe care ni-l spune biologia moleculară despre noi. Nu poți vedea o descriere despre, știți voi, Molecula A, vine și se unește cu cealaltă moleculă. Și se mișcă înainte coordonată de diverse energii după care sufletul vine în scenă și adaptează acele molecule pentru ca ele să se conecteze. Totul este mecanic, noi suntem un mecanism. Dacă suntem mașini, atunci măcar în principiu, ar trebui să putem construi mașini din alte lucruri, care sunt la fel de în viață cum suntem și noi. Dar cred că pentru ca noi să recunoaștem asta, trebuie să renunțăm la felul nostru special, într-un anume fel. Și ne-am complăcut în statutul nostru special sub acoperirea științei și tehnologiei de multe ori în ultimele secole, cel puțin. Acum 500 de ani a trebuit să renunțăm la ideea că suntem centrul universului atunci când soarele a început să se rotească în jurul pământului; acum 150 de ani, cu Darwin, a trebuit să renunțăm la ideea că suntem diferiți de animale. Și ca să ne imaginăm... este întotdeauna greu pentru noi. Știți voi, am fost recent copleșiți de ideea că poate nici măcar nu am fi avut momenul nostru de creație, aici pe pământ, pe care oamenii nu l-au prea plăcut. Iar atunci genomul uman a spus, poate avem doar 35.000 de gene. Iar asta a fost chiar... oamenilor chiar nu le-a plăcut, avem mai multe gene de atâta. Nu ne place să renunțăm la felul nostru de a fi speciali, deci, știți voi, ideea că roboții ar putea într-adevăr să aibă emoții, sau că roboții ar putea fi creaturi în viață... Cred că va fi greu să acceptăm asta. Dar vom ajunge să acceptăm asta în următorii 50 de ani.

Iar cea de-a doua întrebare este, vor veni la putere mașinile? Iar aici este scenariul standard cum că noi creăm lucrurile, ele cresc, noi le alimentăm, ele învață mult de la noi, după care ele încep să decidă că suntem destul de plictisitori, înceți. Vor să vină peste noi la putere. Și pentru aceia dintre voi care aveți copii tineri, știți cum e să fie așa. (Râsete) Dar Hollywood extinde ideea cu roboții. Iar întrebarea este, știți voi, va construi cumva cineva accidental un robot care va veni peste noi la putere? Iar acela este ca acest tip singuratic din curtea din spate, și, știți voi, "Am construit accidental un 747." Știți voi, eu nu știam ce se va întâmpla defapt. Și nu cred... (Râsete) ...nu cred că vom construi deliberat roboți cu care nu suntem de acord. Păi, știți voi, ei nu vor avea un robot foarte rău. Înaintea lui trebuie să existe un robot rău mediu, iar înainte de acela un robot nu chiar așa de rău. (Râsete) Și chiar nu o vom lăsa lucrurile să meargă în direcţia aia. (Râsete) Deci,cred că voi încheia aici: roboții vin, nu trebuie să ne facem prea multe griji, va fi mare distracție , și sper că și voi vă veți bucura de călătoria din următorii 50 de ani. (Aplauze)