Robert Thurman: Extinderea cercului tau de compasiune

Vreau sa incep prin a cita declaratia minunata a lui Einstein, astfel incat sa va simtiti confortabil ca marele om de stiinta al secolului 20 este de acord cu noi si ne cere sa actionam. El a spus: "O fiinta umana este parte a unui intreg denumit de noi univers, a parte limitata in timp si spatiu. El se percepe, cu gandurile si sentimentele lui, ca fiind ceva separat de rest, acea separatie fiind un fel de iluzie optica a constiintei sale. Aceasta iluzie este un fel de inchisoare pentru noi, restrangandu-ne la dorintele noastra proprii si la afectiune pentru cateva persoane apropiate noua. Sarcina noastra e sa ne eliberam din aceasta inchisoare prin largirea cercului nostru de compasiune pentru a imbratisa toate creaturile vii si intreaga natura in frumusetea ei."

Viziunea lui Einstein este ciudat de apropiata de psihologia budista, in care compasiunea, numita karuna, este definita ca: "Sensibilitatea fata de suferinta altuia si vointa corespondenta de a-l elibera pe celalalt de acea suferinta." Se apropie mult de conceptul de dragoste. Care este dorinta ca celalalt sa fie fericit. Care cere, bineinteles, ca o persoana sa se simta fericita si sa vrea sa impartaseasca aceasta fericire. Este perfect in sensul ca opune, in mod clar, egocentrismului si egoismului, compasiunea, grija fata de ceilalti, si, mai mult, indica faptul ca cei captivi in ciclul grijii fata de sine sufera iremediabil, in timp ce cei ce practica compasiunea sunt mai liberi si, in mod implicit, mai fericiti.

Dalai Lama afirma adesea ca compasiunea e cel mai bun prieten al sau. Il ajuta cand este coplesit de tristete si disperare. Compasiunea il ajuta sa alunge sentimentul ca suferinta sa este cea mai mare si dureroasa suferinta pe care a incercat-o cineva si sa devina mult mai constient de suferinta altora, chiar si a celor care i-au provocat aceasta suferinta si a tuturor fiintelor. De fapt, suferinta este atat de mare, incat a sa devine din ce in ce mai putin monumentala. Si el incepe sa se miste dincolo de grija fata de sine, catre grija extinsa fata de ceilalti. Si el incepe imediat sa se bucure, iar curajul sau e stimulat sa se ridice la inaltimea ocaziei. De aceea, el foloseste suferinta sa ca o poarta pentru a-si largi cercul de compasiune. El este un bun coleg al lui Einstein, trebuie sa spunem.

Acum vreau sa va spun o poveste foarte cunoscuta in traditia indiana si budista, cea a marelui Sfantului Asanga, care a fost contemporan cu Sfantul Augustin din Vest, si a fost un fel de Sfant Augustin budist. Asanga a trait la 800 de ani dupa Buddha. Si el era nemultumit de felul in care oamenii practicau religia budista in India, la acea vreme.

Si el a spus: "M-am saturat. Nimeni nu practica cu adevarat doctrina. Toti vorbesc de dragoste, compasiune, intelepciune si iluminare, dar actioneaza in mod egoist si jalnic. Deci invatatura lui Buddha si-a pierdut avantul. Stiu ca noul Buddha va veni peste cateva mii de ani, dar exista acum intr-un rai, numit Maitreya. Deci, ma voi retrage si voi medita si ma voi ruga pana cand Buddha Maitreya mi se va revela si ma va invata ceva pentru a reinvia practica compasiunii in lume astazi."

Deci s-a retras. Si a meditat trei ani si nu l-a vazut pe viitorul Buddha Maitreya. Si a plecat dezgustat. Si, cum pleca, a vazut un om -- un omulet nostim -- care statea la baza muntelui. Acesta avea o bucata de fier. Si o stergea cu o carpa. Asanga a devenit interesat. A spus: "Ei bine, ce faci?" Si omul a spus: "Fac un ac." Asanga a spus: "E ridicol. Nu poti sa faci un ac frecand o bucata de fier cu o carpa." Si omul a spus: "Serios?" Si i-a aratat o farfurie plina cu ace. Asanga a spus: "Okay, am inteles." S-a intors in pestera. A meditat din nou.

Inca trei ani, nici o viziune. Pleaca din nou. De aceasta data, coboara. Si cum mergea, vede o pasare construindu-si un cuib pe o stanca. Si unde ateriza, pentru a aduce ramurele pe stanca, penele ei ating piatra, si taiasera piatra, 15-20 de centimetri inauntru, era o crapatura in piatra datorita atingerii penelor generatiilor de pasari. Deci a spus: "Bine. Am inteles." S-a intors.

Alti trei ani. Din nou, nici o viziune a lui Maitreya dupa noua ani. Si pleaca din nou si, de data aceasta, apa cade facand o scobitura uriasa in piatra pe care apa curge suvoi. Si, din nou, se intoarce. Si dupa 12 ani inca nu are nici o viziune. Si este innebunit. Si nici nu se mai uita la stanga sau la dreapta pentru a vedea o viziune incurajatoare.

Si se intoarce in oras. Este o persoana distrusa. Si acolo, in oras, un caine se apropie de el, care vine asa, unul din acei caini groaznici pe care ii vezi in anumite tari sarace, chiar si in America, cred, in anumite zone, si arata jalnic. Si acest caine ii atrage atentia fiindca este atat de jalnic, si incearca sa ii atraga atentia. Si se aseaza si se uita la acel caine. Si posteriorul cainelui este o rana deschisa. Si o parte este atinsa de gangrena. Si are larve in carne. Este groaznic. Se gandeste: "Ce pot face sa ajut acest caine?" Ei bine, cel putin pot sa-i curat rana si sa-l spal."

Deci, il duce la o apa, este gata sa il curete, apoi atentia ii este atrasa de larve. Si vede larvele, si acestea par destul de dragute. Si ele traiesc fericite pe posteriorul cainelui. "Ei bine, daca voi curata cainele, voi ucide larvele. Cum se poate asa ceva? Asta e. Sunt o persoana nefolositoare si nu este niciun Buddha, niciun Maitreya si nu este speranta. Si acum voi ucide larvele?"

Deci, a avut o idee geniala. A luat un ciob si si-a taiat o bucata de carne din coapsa si a pus-o pe pamant. Nu s-a gandit prea bine la ASPCA.(Societatea Americana pentru Prevenirea Cruzimii impotriva Animalelor). Imediat a fost prins de aceasta situatie. Deci s-a gandit: "Voi lua aceste larve si le voi pune pe aceasta bucata de carne, apoi voi curata rana cainelui si, apoi, o sa-mi dau seama ce sa fac cu larvele."

Si a inceput operatia. Dar nu putea prinde larvele. Se pare ca acestea se zbat. Sunt greu de prins aceste larve. Deci a spus: "O sa-mi pun limba pe carnea cainelui. Si larvele vor sari pe limba mea care este mai calda. Cainele e cam folosit. Si apoi le voi scuipa una cate una pe carne." Deci se apleaca si isi lipeste limba in felul acesta. Si trebuie sa inchida ochii, este atat de dezgustator si mirosul si tot restul.

Si, atunci, dintr-odata, aude un sunet ca acesta. Se intoarce si il vede pe viitorul Buddha Maitreya. Intr-o viziune minunata cu luminile curcubeului, aurit, acoperit de bijuterii, corp de plasma, vede o viziune mistica superba. Si spune: "Oh." Se inclina. Dar, fiind om, se gandeste imediat la urmatoarea sa nemultumire.

Deci, cum se ridica, spune: "Stapane, sunt fericit sa te vad, dar unde ai fost in ultimii 12 ani? Ce este asta?"

Si Maitreya spune: "Am fost cu tine. Cine crezi ca facea ace si cuiburi si picura apa pe pietre pentru tine, domnule greu-de-cap?" (Rasete) "Uitandu-se dupa Buddha in persoana." a spus. Si a spus: "Pana atunci, nu aveai compasiune adevarata. Si pana nu ai compasiune adevarata, nu poti recunoaste dragostea." Stiti ca, in sanscrita, Maitreya inseamna dragoste, cel iubit.

Si deci el arata foarte ciudat, credea Asanga. Si a spus: "Daca nu ma crezi, ia-ma cu tine." Si l-a luat pe Maitreya -- l-a micsorat intr-un glob, o minge -- si l-a pus pe umar. Si s-a dus in piata orasului si a spus: "Bucurati-va. Bucurati-va. Viitorul Buddha a sosit inaintea tuturor previziunilor. Iata-l." Si destul de curand au inceput sa arunce cu pietre in el -- Nu era Chautauqua.Era alt oras -- fiindca ei au vazut un yoghin care arata ca un nebun, un fel de hippie cu un picior care sangera si un caine putrezit pe umarul sau, strigand ca noul Buddha a sosit.

Deci, normal ca l-au alungat din oras. Dar la marginea orasului, o femeie batrana, o femeie cu ziua intr-un cimitir, a vazut pe umarul sau un picior cu bijuterii pe un lotus cu bijuterii si apoi cainele, dar ea a vazut piciorul cu bijuterii al lui Maitreya si i-a oferit o floare. Si acest gest l-a incurajat si a mers mai departe cu Maitreya.

Iar Maitreya l-a luat intr-un anumit rai, in felul in care mitul budist se desfasoara de obicei. Si Maitreya l-a tinut in rai cinci ani, dictandu-i cinci tomuri complicate privind metodologia cultivarii compasiunii.

Si atunci m-am gandit sa impart cu voi acea metoda sau una dintre ele. Una faimoasa, se numeste, "Metoda cauzala in sapte pasi pentru dezvoltarea compasiunii." Incepe prin meditatie si vizualizarea faptului ca toate fiintele sunt cu tine, si toate -- chiar si animalele -- dar fiecare este in forma umana. Animalele sunt in una din formele lor umane. Toate fiintele umane sunt umane. Si atunci, printre ele, te gandesti la prietenii tai si la cei pe care ii iubesti, cercul de la masa. Si te gandesti la inamicii tai si te gandesti la cei neutri. Si apoi incerci sa spui, "EI bine, ii iubesc pe cei apropiati. Dar, stii, una peste alta, ei sunt buni cu mine. M-am certat cu ei. Cateodata au fost neprietenosi. M-am suparat. Fratii se pot certa. Parintii si copiii se pot certa. Deci, intr-un fel, imi place mult de ei fiindca sunt buni cu mine. Cat despre cei neutri, nu stiu. Ar putea fi in regula. Si apoi, pe inamici nu ii plac fiindca sunt rai cu mine. Dar ei sunt buni cu cineva. As putea fi ei."

Si, apoi, bineinteles, budistii cred ca, fiindca toti am avut un numar infinit de vieti inainte, budistii cred ca toti am fost rudele celorlalti, de fapt, si toata lumea, deci toti dintre voi, in gandirea budista intr-o viata anterioara, desi nu va aduceti aminte si nici eu, ati fost mama mea, si imi cer scuze pentru necazurile pe care vi le-am provocat. Si, de asemenea, si eu v-am fost mama. Am fost femeie si am fost pentru fiecare dintre voi, mama ta intr-o viata anterioara, conform gandirii budiste. Deci, mama mea din aceasta viata e extraordinara. Dar toti dintre voi, intr-un fel, sunteti parte a mamei eterne. V-ati uitat la mine cu acea expresie, mama eterna, ai spus. Este minunat. Deci, asa gandesc budistii. Un teist, crestin, crede ca toate fiintele, chiar si inamicii mei, sunt copiii lui Dumnezeu. Deci, intr-un fel, suntem inruditi.

Deci, ei creeaza mai intai aceasta fundatie a egalitatii. Deci, reducem un pic agatarea de cei pe care ii iubim -- doar in meditatie -- si ne deschidem mintea catre cei pe care nu ii cunoastem. Si reducem in mod sigur ostilitatea si "Nu vreau sa-mi arat compasiunea fata de ei." catre cei despre care cred ca sunt rai, cei pe care ii uram si nu ii placem. De aceea, nu uram pe nimeni. Deci egalizam. Este foarte important.

Si apoi urmatorul lucru pe care il facem se numeste recunoasterea mamei. Adica, ne gandim la fiecare fiinta umana ca la o ruda, la familie. Extindem. Luam sentimentul despre reamintirea mamei, si il difuzam fata de toate fiintele umane in aceasta meditatie. Vedem mama in fiecare fiinta umana. Vedem privirea mamei, acea privire catre copilul ei care este un miracol pe care ea l-a creat din propriul corp, fiind un mamifer, pentru care are compasiune adevarata, realmente e celalalt si ea se identifica complet cu acesta. Deseori viata celuilalt va fi mai importanta pentru ea decat viata ei. Si de aceea este cea mai puternica forma de altruism. Mama este modelul de altruism pentru fiintele umane, in traditiile spirituale. Si deci, reflectam pana cand putem vedea acea expresie a mamei in toate fiintele.

Oamenii rad de mine fiindca, stiti, obisnuiam sa spun ca obisnuiam sa meditez la mama Cheney ca mama mea, cand, bineinteles, ma enervau lucrurile rele pe care le facea in Irak. Obisnuiam sa ma gandesc la George Bush. E o mama draguta intr-o forma feminina. Are urechile acelea mici si zambeste si te strange in brate. Si te gandesti la el ca si cand ar avea grija de tine. Si apoi mustata lui Saddam Hussein este o problema. Dar te gandesti la el ca la o mama.

Asta trebuie sa faci. Iei orice fiinta care iti pare ciudata si vezi cum ar putea sa iti devina familiara. Si faci asta pana cand simti realmente asta. Poti sa simti familiaritatea tuturor fiintelor. Nimeni nu pare strain. Nu sunt "celalalt". Reduci sentimentul de diferenta fata de celelalte fiinte. Apoi te muti de aici la rememorarea blandetii mamelor in general, daca-ti poti aminti blandetea mamei tale, daca-ti poti aduce aminte de blandetea sotiei tale, sau, daca tu esti o mama, la cum te purtai cu copiii tai. Si incepi sa devii sentimental, cultivi sentimentalismul in mod intens. Vei plange, poate, cu gratitudine si blandete. Si atunci te conectezi cu sentimentul ca oricine are aceasta posibilitate materna. Fiecare fiinta, chiar si cele mai rele, poate fi materna.

Si apoi, in al treilea rand, ajungi la sentimentul de gratitudine. Vrei sa rasplatesti bunatatea pe care toate fiintele ti-au aratat-o. Si, apoi, al patrulea pas, ajungi la ceea ce se numeste dragoste. Fiecare pas ia cateva saptamani, luni sau zile in functie de cum il faci, sau poti sa faci toate etapele acestei meditatii odata. Si atunci te gandesti cat de incantatoari sunt oamenii cand sunt fericiti. cand sunt satisfacuti. Si fiecare fiinta arata minunat cand se simte fericita in adancul sufletului. Fata lor nu arata asa. Cand sunt furiosi, ei arata urati, fiecare fiinta, dar cand sunt fericiti arata minunat. Deci vezi fiinte potential fericite. Si simti dragoste pentru ei si vrei sa fie fericiti, chiar si dusmanul tau.

Si, de fapt, este foarte logic sa vrei -- credem ca Isus e nerealist cand spune sa iti iubesti dusmanul. El spune asta si noi credem ca este nerealist si spiritual si bombastic: "Dragut din partea lui ca spune asta, dar nu pot face asta." Dar, de fapt, este practic. Daca iti iubesti dusmanul inseamna ca vrei ca dusmanul sa fie fericit. Daca inamicul era intr-adevar fericit, de ce s-ar mai deranja sa iti fie dusman? Cat de plictisitor sa te urmareasca. S-ar relaxa undeva si s-ar distra. Deci are sens sa vrei ca dusmanul sa fie fericit fiindca vor inceta sa-ti fie dusmani fiindca e prea mare deranjul.

Dar, oricum, asta e dragostea incantatoare. Si, in sfarsit, al cincilea pas este compasiunea, compasiunea universala. Aceasta are loc cand te uiti la realitatea tuturor fiintelor la care te poti gandi. Si te uiti la ele si le vezi asa cum sunt. Si iti dai seama cat de nefericite sunt de fapt in majoritatea timpului. Vezi aceasta frunte brazdate la unii oameni. Si apoi iti dai seama ca ei nu au compasiune nici macar pentru ei. Sunt condusi de aceasta datorie si obligatie. "Trebuie sa obtin asta. Am nevoie de mai mult. Nu valorez nimic. Ar trebui sa fac ceva." Si se grabesc stresati. Si se gandesc la asta ca la ceva macho, o disciplina dura pe care si-o aplica. Dar, de fapt, ei sunt cruzi cu ei insisi. Si, bineinteles, ei sunt cruzi si necrutatori cu ceilalti. Si apoi, ei nu primesc nici un feedback pozitiv. Si cu cat reusesc, cu cat mai multa putere au, cu atat mai nefericiti sunt. Si pentru asta simtim compasiune reala pentru ei.

Si simti ca trebuie sa actionezi. Si aceasta este motivatia -- Si alegerea actiunii, bineinteles, va fi, din fericire, mai practica decat aceea a nefericitului Asanga care aranja larvele pe caine, fiindca el era motivat si ar fi vrut sa ajute pe oricine era in fata lui. Dar, desigur, nu e practic. Ar fi trebuit sa infiinteze ASPCA in oras si ar fi primit consultanta stiintifica referitoare la caini si larve. Sunt sigur ca, mai tarziu, asa a facut. Dar, stiti, asta indica doar ceea ce gandea.

Si, deci, pasul urmator, al saselea pas dincolo de compasiunea universala, care este acela cand te conectezi cu adevarat la nevoile celorlati si ai compasiune si pentru tine si nu ai, nu este doar sentimental. Ti-ar putea fi frica de ceva. Un tip rau devine din ce in ce mai nefericit si este din ce in ce mai rau cu altii si va fi pedepsit in viitor pentru asta in moduri diverse. Si, in budism, asta se intampla intr-o viata viitoare. Bineinteles, in religia teista sunt pedepsiti de Dumnezeu sau oricine altcineva. Si, in materialism, ei cred ca scapa doar fiindca nu mai exista, murind, dar nu este asa. Si, deci, ei renasc intr-o forma oarecare.

Nu conteaza. Nu am sa ating subiectul. Pasul urmator este numit raspunderea universala. Si acesta este foarte importat -- Carta Compasiunii trebuie sa ne determine sa dezvoltam compasiunea reala care se numeste responsabilitate universala. Si asta inseamna ca invatatura Sfintiei Sale, Dalai Lama, pe care el o predica oriunde, si el spune ca religia comuna a umanitatii este bunatatea. Dar bunatate inseamna responsabilitate universala. Si asta inseamna ca orice se intampla altor fiinte ni se intampla noua, ca sunt responsabili pentru asta si ar trebui sa ne-o asumam si sa facem orice putem la orice nivel mare sau mic la care putem actiona. Neaparat trebuie sa facem asta. Nu este nici un motiv sa nu o facem.

Si, apoi, asta duce la o noua orientare in viata. in care traim in mod egal pentru noi si ceilalti si cream acea fericire pentru noi, si suntem fericiti. Un lucru pe care nu trebuie sa il gandim e ca compasiunea ne face nefericiti. Compasiunea ne face fericiti. Prima persoana care este fericita, cand primesti multa compasiune, esti tu, chiar cand nu ai facut nimic pentru altcineva. Desi schimbarea in mintea ta face deja ceva pentru alte fiinte. Ei pot sesiza aceasta noua calitate in tine si ii ajuta deja si le da un exemplu.

Si acest ceas lipsit de compasiune tocmai mi-a aratat ca s-a terminat.

Deci, practicati compasiunea, cititi carta, diseminati-o si dezvoltati-o in voi. Nu va ganditi doar ca sunteti sau nu plini de compasiune si ramaneti blocati acolo. Puteti dezvolta asta. Puteti micsora non-compasiunea, cruzimea, impietrirea, nepasarea fata de ceilalti. Asumati-va raspunderea universala pentru ele si atunci nu numai Dumnezeu si mama eterna vor zambi dar si Karen Armstrong va zambi.

Va multumesc.