Robert Hammond: Construind un parc în cer

High Line este o cale ferată suspendată veche care trece pentru o milă şi jumătate chiar prin Manhattan. Iniţial a fost o linie de marfă care mergea de-a lungul Bulevardului 10. Şi a devenit cunoscută ca "Bulevardul morţii" pentru că atât de mulţi oameni au fost loviţi de trenuri încât căile ferate au angajat un tip călare care să galopeze în faţa trenului, iar el a devenit cunoscut drept "Cowboy-ul din cartierul de Vest". Dar chiar aşa cu un cowboy, cam o persoană în fiecare lună era omorâtă şi călcată de tren. Aşa că au suspendat-o. Au construit calea ferată la 10m în aer, chiar prin mijlocul oraşului. Dar cu creşterea transportului rutier interstatal, a fost folosită din ce în ce mai puţin. Şi în 1980 a trecut ultimul tren. Era încărcat cu curcani congelaţi - se spune, pentru Thanksgiving - din cartierul de ambalare a cărnii. Şi apoi a fost abandonată.

Iar eu locuiesc în cartier, şi am citit pentru prima dată despre ea în New York Times, într-un articol care spunea că va fi demolată. Şi am presupus că cineva se ocupa să o conserve sau să o salveze şi eu m-aş putea oferi voluntar, dar mi-am dat seama că nimeni nu făcea nimic. Am fost la prima mea întrunire a asociaţiei comunitare - unde nu fusesem până atunci de loc - şi am stat lângă un tip pe nume Joshua David, care e scriitor specializat în călătorii. La finalul întâlnirii, ne-am dat seama că eram singurii care eram oarecum interesaţi de proiect; majoritatea dorea să fie demolată. Aşa că am făcut schimb de cărţi de vizită, şi am continuat să ne telefonăm şi am decis să iniţiem această organizaţie, Prietenii High Line. La început scopul era doar salvarea acesteia de la demolare, dar apoi am vrut să ne lămurim ce putem face cu ea.

Şi ceea ce m-a atras de la bun început, sau m-a interesat, a fost această imagine de pe stradă - care e structura de oţel, cam ruginită, această relicvă industrială. Dar atunci când am urcat pe ea, era o milă şi jumătate de vegetaţie sălbatică ce trecea prin mijlocul Manhattan-ului cu perspectivă spre Empire State Building şi Statuia Libertăţii şi Râul Hudson. Şi chiar de aici am pornit, ideea a crescut în jur, hai să facem din asta un parc, şi hai să fie inspirat într-un fel de acest peisaj sălbatic.

La momentul respectiv am întâmpinat o opoziţie serioasă. Primarul Giuliani dorea să o demoleze. Am să sar repede peste multe procese şi multe acţiuni pentru implicarea comunităţii. Primarul Bloomberg a fost ales, el ne-a susţinut mult, dar tot a trebuit să dovedim că e economic viabil. Asta era după 11 Septembrie; oraşul trecea prin momente grele. Aşa că am angajat o firmă să facă un studiu de fezabilitate economică pentru a încerca să susţinem proiectul. Şi se dovedeşte că ne-am înşelat la cifre. Am crezut că, construirea parcului va costa 100 de milioane de dolari. Până acum a costat în jur de 150 de milioane. Şi principalul argument era, asta va fi avantajos din punct de vedere economic pentru oraş. Astfel am zis că pe o perioadă de 20 de ani, valoarea pentru oraş, din creşterea valorii proprietăţilor şi impozite mai mari ar fi în jur de 250 de milioane. A fost suficient. Chiar a câştigat susţinerea municipalităţii. Şi s-a dovedit până la urmă că am calculat greşit. Acum se estimează că parcul a creat în jur de jumătate de miliard de dolari, sau va crea jumătate de miliard de dolari, în venituri din impozite pentru municipalitate. Am lansat un concurs de proiecte, am selectat o echipă de proiectare. Am lucrat cu ei pentru a crea un proiect cu adevărat inspirat de acel peisaj natural. Există trei secţiuni.

Am deschis prima secţiune în anul 2009. A fost un succes dincolo de aşteptările noastre. Anul trecut am avut în jur de 2 milioane de oameni, care e cam de 10 ori ce estimasem. Aici e una dintre părţile mele favorite din prima secţiune. Este amfiteatrul aflat chiar deasupra Bulevardului nr. 10. Iar prima secţiune se termină acum în dreptul Străzii 20. Şi în plus, a generat, evident, o mare valoare economică. şi a inspirat, cred, multe obiecte cu o arhitectură de calitate. Există un loc, poţi sta aici şi poţi vedea clădiri de Frank Gehry, Jean Nouvel, Shigeru Ban, Neil Denari. Şi muzeul Whitney se mută în centru şi ei construiesc noua clădire chiar la baza High Line. Şi a fost proiectat de Renzo Piano. Şi vor începe construcţia în mai.

Am început deja construcţia celei de a doua secţiuni. Aceasta e partea mea favorită, această trecere la înălţime unde te aflii la 2,5 m faţă de suprafaţa High Line, ce străbate un umbrar de copaci. High Line era înainte acoperită de panouri publicitare, aşa că ne-am jucat puţin acolo unde, în loc de a încadra reclame, va încadra oamenii în privelişti din oraş. Asta a fost instalată doar luna trecută. Şi apoi ultima secţiune trebuia să parcurgă depourile, ceea ce reprezintă cel mai mare sit nedezvoltat din Manhattan. Şi municipalitatea a planificat - la bine sau la rău - un proiect de 111 hectare, în jurul căruia High Line are să facă o buclă.

Dar ceea ce face cu adevărat High Line un proiect special sunt oamenii. Şi sincer vă spun, deşi iubesc proiectele pe care le punem în practică, am fost mereu speriat că nu voi iubi parcul cu adevărat, pentru că m-am îndrăgostit de acel peisaj sălbatic - şi cum se poate recrea acea magie? Dar ce am descoperit e că depinde de oameni şi de cum o utilizează pentru ca eu să îl simt aşa de special. Doar un exemplu rapid e că mi-am dat seama după inaugurare că sunt mulţi oameni care se ţin de mână pe High Line. Şi mi-am dat seama că newyorkezii nu se ţin de mână; chiar nu facem asta afară. Dar vezi asta întâmplându-se pe High Line, şi eu cred că asta e puterea pe care spaţiul public o poate avea de a transforma modul în care oamenii experimentează oraşul şi interacţionează unul cu celălalt.

Mulţumesc.

(Aplauze)