Rob Forbes despre moduri diferite de a privi lucrurile

În biografia online figuram ca fiind un misionar al designului. E puțin exagerat; sunt mai degrabă un tip care cutreieră străzile. Petrec mult timp în zone urbane căutând diverse forme de design și studiind designul din sectorul public. Fac în jur de 5.000 de poze pe an și m-am gândit să pornesc de la acestea și să încerc să găsesc niște imagini care să se potrivească și care să vi se pară interesante. Așa că am folosit trei criterii: în primul rând, m-am gândit să vorbesc despre designul adevărat, aflat la îndemâna tuturor, despre designul care este gratis, nu despre cel care nu este accesibil, după cum s-au obișnuit cu noi concurența și concurenții noștri, despre lucrurile pe care le puteți găsi pe stradă, gratis, lucruri care sunt accesibile tuturor și despre lucruri care probabil conțin și alte mesaje importante.

De exemplu, aceste trotuare din Rio. Este un design public, obișnuit, din anii 1950. Are o formă frumoasă, șerpuitoare, organică, foarte consecventă cu cultura braziliană -- cred că designul de calitate aduce un plus culturii. Deloc consecvent cu San Francisco sau New York. Acestea sunt, într-un fel, magistralele mele informaționale: trăiesc într- lume mai mult analoagă, unde traficul pietonal, și interacțiunea, și diversitatea și lucrurile simple de sub tălpile noastre au o însemnătate mare pentru noi.

Cum am început această afacere? Am fost designer ceramic timp de vreo zece ani, și iubeam formele utilitare -- lucrurile simple pe care le folosim în fiecare zi, mici compoziții de culoare și luciu pe forme. Asta m-a făcut să înființez o companie numită Design Within Reach, o companie care se ocupă de formele simple, care face ca designerii buni să fie la dispoziția noastră și, care, de asemenea, vinde personalitatea și caracterul designerilor și se pare că a funcționat. Câțiva ani mai târziu, am petrecut mult timp călătorind prin Europa, căutând tipuri de design.

În Amsterdam am văzut primul semnal de alarmă: mergeam prin magazine de design și interacționam cu designerii, și mi-am dat seama că multe lucruri arată cam la fel, iar efectul globalizării se face văzut și în comunitatea noastră. Știm destule despre ce se întâmplă cu designul în lume și devine din ce în ce mai greu să găsești un design care să reflecte o cultură unică. Mă plimbam pe străzile din Amsterdam și mi-am dat seama că faima Amsterdamului nu constă în ce se află în magazinele de design, ci în ce se află pe străzi, și poate că e de la sine înțeles, dar este un oraș care nu a fost cucerit de modernism, care și-a păstrat arhitectura și caracterul caracteristice și unde bicicletele sunt mijlocul principal de transport și unde drepturile pietonilor sunt apărate. Scriu săptămânal un buletin informativ și am scris un articol despre asta și am primit numeroase răspunsuri, așa că mi-am dat seama că designul, designul obișnuit, care se găsește în locurile publice, înseamnă mult pentru oameni și acesta ajunge să pună bazele unui dialog.

Apoi m-am gândit la celelalte orașe din Europa, unde am petrecut mult timp căutând tipuri de design, cum ar fi Basel, unde se fabrică mobila Vitra, sau nordul Italiei -- orașe în care se află multe biciclete și zone pietonale -- și am ajuns la concluzia că poate există vreo legătură între aceste centre importante ale designului și biciclete și traficul pietonal și sunt convins că un sceptic ar spune că legătura este dată de faptul că există universități și școli acolo unde oamenii nu-și pot permite să-și cumpere o mașină, dar mi s-a părut că în multe din aceste locuri traficul pietonal era protejat. Nu ați spune despre această bicicletă că este una de firmă: o bicicletă de firmă e făcută din titan sau din molibden. Dar am început să caut tipuri de design într-n oraș ca Amsterdamul și mi-am dat seama că prima caracteristică a designului este să aibă un obiectiv social. Așa că privesc aceste biciclete nu ca fiind de firmă, ci ca fiind un exemplu foarte bun de design.

Și de atunci, din Amsterdam, am petrecut tot mai mult timp prin orașe, uitându-mă la tipuri de design, căutând tipuri obișnuite de design, care nu sunt făcute neapărat de specialiști. Am fost recent în Buenos Aires și am mers să văd acest pod proiectat de Santiago Calatrava. E un arhitect și designer spaniol. Broșurile turistice mi-au recomandat să văd acest pod -- iubesc podurile, metaforic, simbolic și structural vorbind -- dar am fost cam dezamăgit, deoarece mizeria din apă era încrustată pe pod; chiar nu era nevoie de așa ceva. Și mi-am dat seama că de multe ori, atunci când îți propui să observi designul, poți să fi dezamăgit.

Dar în zonă se petreceau multe alte lucruri: acolo era un fel de șantier de construcții; se construiau multe clădiri. Când te apropii de o clădire de la distanță nu vezi mare lucru; dar când ești mai aproape observi o compoziție drăguță, care te poate duce cu gândul la Mondrian, sau la Diebenkorn etc. Dar pentru mine era un exemplu de materiale industriale cu puțină culoare și însuflețire, o natură moartă frumoasă -- o formă neintenționată de design. Apropiindu-te mai mult, ai parte de o altă perspectivă. Aceste mici decorațiuni, aceste tipuri neintenționate de design mi se par a fi reconfortante. Mă fac să cred că există corectitudine în lume și mă încântă vizual știind că acea clădire probabil nu va arăta niciodată la fel de bine precum aceste simple schele industriale, care sunt acolo ca să ne fie de folos.

Puțin mai jos mai era încă o clădire cu structură vizuală frumoasă: elemente orizontale și verticale, mici linii decorative de-a curmezișul, acele zorzoane fucsina, muncitorii care deveneau simple elemente decorative; un fel de fracționare plăcută a spațiului urban. Iar aceasta nu mai există. Atunci când o capturezi pentru un moment și găsești acele mici naturi moarte e ca și cum ai asculta cântecele sau așa ceva: mă bucură nespus. Antoine Predock a proiectat un minunat stadion de baseball în San Diego, numit Petco Park. Materialele din partea locului au fost minunat combinate, iar înăuntru găseai anumite compoziții de interior. Unii merg pe stadioanele de baseball ca să se uite la meciuri; eu merg ca să observ relațiile dintre tipurile de design. O frumoasă fragmentare a arhitecturii, modul în care copacii formează elemente verticale.

Roșu e o culoare din peisaj și se regăsește de obicei la stopuri. Îți atrage atenția, are o mare încărcătură emoțională, te privește la fel cum poate te-ar privi o persoană. O bucată dintr-o plasă care delimitează un șantier de construcții din Italia. Un șantier de construcții din New York: roșu are acest fel de putere emoțională care e aproape echivalentă cu -- cu drăgălășenia puilor de câine etc. Stradă secundară din Italia. Roșu mi-a atras atenția asupra acestei compoziții care mi s-a părut a fi una optimistică, deoarece, căsuța poștală, interfonul, țevile: se pare că aceste servicii publice diferite lucrează împreună ca să creeze niște mici compoziții drăguțe. Știți, în Italia aproape orice arată bine. Niște simple meniuri care lipite pe o scândură reușesc să creeze un fel de echilibru. Dar sunt convins că asta se întâmplă pentru că te plimbi pe străzi și vezi astfel de lucruri. Roșu poate să fie comic: îți poate atrage atenția la caracterul sărac al micului hidrant care suferă din cauza proastei planificări urbane din Havana. Culorile pot anima blocurile simple de piatră, materialele simple: plimbându-mă prin New York, mă opresc.

Nu știu mereu de ce fac poze la lucruri neînsuflețite. O frumoasă compoziție vizuală a unei simetrii. Curbe lângă lucruri ascuțite. E o observație la modul în care ne ocupăm de locurile de stat jos din New York. Am descoperit niște relații ciudate între stâlpii de pe stradă, care pot fi interpretate diferit, dar -- aceste lucruri mă amuză. Uneori un coș de gunoi -- acesta se află pe o stradă din San Francisco -- un coș de gunoi care a fost lăsat acolo timp de 18 luni creează un unghi frumos de 45 de grade în combinație cu celelalte lucruri și transformă un banal loc de parcare într-o frumoasă sculptură. Există un fel de mână nevăzută a designului, a cărei muncă o văd peste tot pe unde merg.

Havana este un loc minunat. Nu e înțesat cu reclame: nu vezi logourile noastre, nume de firme și de aceea ești mai atent la lucrurile din jur. Acesta e un mod minunat de a delimita o zonă pietonală, folosind niște tancuri coloniale. Iar Cuba trebuie să fie mai inventivă, date fiind blocadele și toate celelalte, dar e un teren de joacă minunat.

M-am întrebat des de ce Italia este un lider al designului modern. În domeniul meu, al mobilierelor, sunt chiar sus de tot. Și olandezii sunt buni, dar italienii sunt și mai buni. Am dat peste această străduță din Veneția, unde sediul asociaței comuniste împărțea peretele cu această troiță catolică. Și mi-am dat seama că Italia e țara unde pot fi acceptate asemenea ideologii diferite și unde pot să se descurce fără probleme cu aceste aspecte diferite sau pot alege să le ignore, nu au fracțiuni militante și e posibil ca această tolerare a absurdului să fi transformat Italia într-o țară așa de inovatoare și de tolerantă. De asemenea, trecutul și prezentul se completează reciproc în Italia și cred că asta se vede și are o influență pozitivă asupra culturii, deoarece spațiile lor publice sunt protejate, trotuarele la fel, și chiar poți să verifici asta, fizic vorbind. Cred că asta îi ajută pe oameni să treacă peste frica de modernism și altele.

Ceva diferit este acest colț de stradă tipic pentru San Francisco. Eu consider că aceste lucruri poluează vizual spațiul urban. Observ aceste lucruri deoarece mă plimb mult, iar aici întreprinderile private își cam bat joc de sectorul public. După cum văd eu lucrurile, publicațiile care relatează despre problemele din spațiul urban contribuie și ele la crearea lor și nu pot decât să vă atrag atenția asupra faptului că politicile publice nu vor schimba deloc asta; întreprinderile private trebuie să ajungă să ia aceste lucruri în serios.

Extrema cealaltă poate fi găsită în Italia, unde, din nou, există un fel de control foarte evident în legătură cu ce se întâmplă pe stradă, chiar și atunci când e vorba de distribuția și vânzarea de periodice. La muncă merg fie pe jos, fie merg cu scuterul, pe care-l parchez în acest loc. Am venit într-o zi în parcare și toate motocicletele erau roșii. Știu că asta nu-i va impresiona pe cei care lucrează cu Photoshop, dar acesta a fost un moment real, când m-am dat jos de pe scuter și m-am uitat în jur și mi s-a părut că toți frații mei motocicliști s-au adunat și au conspirat ca să facă această mică declarație. Și asta mi-a adus aminte să mă axez pe prezent, să fiu atent la astfel de lucruri.

Mi-a dat prilejul să mă întreb -- poate dacă e o zi galbenă în San Francisco și am cădea de-acord, am putea crea niște instalații. Dar mi-a mai adus aminte de puterea pe care o au modelele și repetița de a ni se întipări în minte. Și nu știu dacă altceva are un efect mai puternic decât modelele și modul în care acestea unesc elemente disparate. În decembrie am fost la expoziție de artă în Miami și am petrecut câteva ore uitându-mă la obiecte artă și minunându-mă de prețul pe care-l aveau și cât de scumpe erau, dar bucurându-mă totuși de ele. Apoi am ieșit de acolo, iar valeții care parcau mașini creaseră cu cheile de la acestea un colaj destul de drăguț, care mi-a adus aminte de un set de bilețele cu rugăciuni, pe care-l văzusem în Tokyo. Și mi-am spus că dacă modelele pot uni toate acele elemente disparate, atunci pot să facă aproape orice.

Nu fac poze oamenilor, deoarece mă cam încurcă atunci când vreau să studiez formele pure. Eram într-un restaurant micuț din Spania, luam masa -- era una dintre acele zile plăcute, când ești doar tu în restaurant și bei un pahar de vin și te bucuri de zona în care te afli, și de cultură, și de mâncare și de liniște și te simți foarte norocos, iar apoi sosește un autobuz plin cu turiști și coboară toți și umplu restaurantul. Într-un timp foarte scurt, au schimbat complet atmosfera și aspectul localului cu corpurile lor mari și vorbind tare etc., așa că a fost nevoiți să ne ridicăm și să plecăm: era chiar așa de neplăcut. În acel moment a ieșit soarele, ale cărui raze, trecând prin acel paravan perforat, au creat un model peste toate acele corpuri, estompându-le astfel, iar noi am plecat de acolo simțindu-ne OK.

Și cred că modelele au capacitatea de a eradica unele dintre cele mai rele forțe ale societății, cum ar fi prostul gust din restaurante. Serios vorbind, pentru mine a fost o declarație că ce vezi este natura agresivă a ceea ce lumea industrială a produs -- de genul, lucruri produse în masă -- într-o monocultură. Și cred că e foarte important pentru noi să conservăm diversitatea culturii.

Ultimele poze se referă la -- mă reîntorc la tema trotuarelor și doar vreau să spun că sunt destul de optimist în legătură cu asta. Perioada de după al Doilea Război Mondial, influența automobilelor a fost catastrofică în multe din orașele noastre. Multe spații urbane au fost transformate în parcări, fără a se ține seama de nimic. Multe departamente de planificare urbană au devenit subordonate departamentelor de transport. E la fel de ușor să critici mașinile, precum e să critici magazinele Wal-Mart; dar nu am să fac asta. Dar ele sunt exemple reale ale urbanizării și a schimbării care a avut loc în ultimii ani și a sensibilității crescânde referitoare la importanța spațiilor urbane ca centre culturale. Cred că declarațiile pe care le facem în acest sector public reprezintă contribuțiile noastre pentru ceva mai mare.

Orașele sunt locurile unde există mai multe șanse să găsim diversitate și să intrăm în contact cu alți oameni. Mergem acolo pentru stimulare artistică și toate celelalte lucruri. Dar cred că lumea a început să recunoască sanctitatea spațiilor urbane. Un loc ca Chicago a ajuns un oraș de talie internațională. SUA devine, de fapt, un fel de lider în ceea ce privește planificarea urbană și renovările făcute cu cap, și vreau scot în evidență orașul Chicago, pe al cărui primar, Daley, îl văd ca pe un fel de erou al designului, deoarece a reușit să treacă de procedurile politice etc., ca să valorifice anumite zone. Te-ai aștepta ca un asemenea oraș să întrețină ghivecele cu flori pe Michigan Avenue, unde bogații ies la cumpărături, dar dacă te plimbi observi că ghivecele cu flori se schimbă de la o stradă la alta: există diversitate în ceea ce privește florile. Și ideea că într-un oraș se pot menține tipuri diferite de frunziș e de-a dreptul excepțională.

Există asemenea elemente comune peste tot prin Chicago și apoi există designul cu D mare: Pavilionul Pritzker proiectat de Frank Gehry. Părerea mea este că importanța designului acestei clădirii nu are legătură cu aspectul ei, ci cu faptul că îndeplinește o funcție socială foarte importantă. De exemplu, sunt mult concerte care au loc în această zonă; are o acustică incredibilă. Angajamentul pe care orașul l-a făcut spațiului public este important și poate fi luat drept model internațional. Lucrez cu consiliul primăriei din San Francisco, cu Consiliul Internațional de Design pentru Primării, iar Chicago este văzut ca un exemplu demn de urmat, și aș vrea să-i salut pe primarul Daley și pe oamenii lui de acolo. M-am gândit să includ cel puțin o poză cu ceva tehnic pentru voi. Aceasta este făcută tot în Millennium Park din Chicago, unde artistul și designerul spaniol Plensa a creat un fel de sculptură video în acest parc care prezintă caracterul și personalitatea oamenilor din această zonă. Mi se pare o zonă primitoare, care include diversitatea, care reflectă diversitate și cred că această combinație dintre tehnologie și artă în sectorul public este un domeniu în care America ar putea să devină lider, iar Chicago e doar un exemplu.

Vă mulțumesc mult.