Rives: Jocul cu enciclopedia

Așadar, luna trecută, Enciclopedia Britannica a anunțat că nu se va mai tipări după 244 de ani, ceea ce m-a făcut nostalgic, deoarece îmi amintesc că jucam un joc cu setul colosal de enciclopedii din biblioteca orașului meu natal, pe vremea când eram mic - poate pe la 12 ani. Și m-am întrebat dacă aș putea actualiza acel joc, nu numai pentru metodele moderne, ci şi pentru omul modern din mine.

Așa că am încercat. Am mers la o enciclopedie online, Wikipedia, și am introdus termenul „Pământ.” Puteți începe cu orice, eu am ales Pământ de data aceasta. Și prima regulă a jocului este destul de simplă: trebuie doar să citești articolul până când găsești ceva ce nu știi și preferabil ceva ce nici măcar tatăl tău nu ştie.

Și-n cazul acesta, eu am găsit imediat următorul lucru: punctul cel mai depărtat de centrul Pământului nu este vârful munților Everest, cum aș fi crezut, este vârful acestui munte: muntele Chimborazo din Ecuador. Pământul se învârte, desigur, în timp ce călătorește în jurul Soarelui, așa că Pământul se umflă puțin în jurul mijlocului, precum unii pământeni. Și chiar dacă muntele Chimborazo nu este cel mai înalt munte din Anzi, este la numai un grad depărtare de ecuator, chiar pe umflătura respectivă, şi astfel, vârful muntelui Chimborazo este punctul de pe Pământ cel mai depărat de centrul acestuia.

Și este chiar distractiv de spus. Așa că am hotărât imediat, că acesta va urma să fie numele jocului, sau noua mea exclamație. O puteți folosi la TED. Chimborazo, nu-i așa? E ca și cum „evrika” și „bingo” au avut un copil împreună. Nu știam asta; e chiar destul de tare. Chimborazo!

Următoarea regulă a jocului este și ea destul de simplă. Trebuie doar să găsești un alt termen și să-l cauți. Acum... pe vremuri, asta însemna să scoți un volum și să cauți prin el în ordine alfabetică, poate chiar să fii distras între timp, era distractiv.

Astăzi există sute de linkuri dintre care să alegi. Pot să merg practic oriunde în lume, cred că pentru că eram deja în Ecuador, am decis să fac clic pe cuvântul „tropical”. Aceasta m-a trimis la banda asta umedă și caldă de la tropice, care înconjoară Pământul.

În nord se află Tropicul Racului, şi Tropicul Capricornului în sud, asta știam deja, dar am fost surprins să aflu acest mic fapt: tropicele nu sunt linii cartografice, precum latitudinea sau granițele dintre țări, ele sunt fenomene astronomice cauzate de înclinarea Pământului, și se modifică. Se mișcă; merg în sus, merg în jos. De fapt, de ani întregi, Tropicul Racului și Tropicul Capricornului au fost împinse constant spre Ecuator cu un ritm de aproximativ 15 metri pe an, și nimeni nu mi-a spus asta. Nu știam! Chimborazo!

Și ca să continui jocul, trebuie doar să găsesc un alt termen și să-l caut. Cum mă aflam deja la tropice, am ales „pădurea tropicală.” Faimoasă pentru diversitatea ei, diversitatea umană. Există încă zeci și zeci de triburi care trăiesc pe planetă, încă necontactate. Sunt peste tot pe glob, dar aproape toate trăiesc în păduri tropicale. Acesta e singurul loc în care poți să mergi în ziua de azi, fără să te alegi cu „prieteni.”

Linkul pe care am făcut clic acum era exotic la început, iar la final a devenit absolut misterios. Vorbea despre leoparzi, specii de ratoni, cu coada tărcată, broaște otrăvitoare și șerpi boa, apoi coleoptere, care se pare că sunt gândaci.

Aşa că am apăsat pe asta intenționat, dar în cazul în care aș fi ajuns aici din greșeală, îmi aduce aminte, pentru formație, să văd „The Beatles”, pentru mașină să văd „Volkswagen Beetle”, dar eu sunt aici pentru gândacul gândac. Ei sunt cel mai de succes ordin de pe planetă, de departe. Undeva între 20-25% din formele de viață de pe pământ, incluzând plantele, sunt gândaci. Aceasta înseamnă că data viitoare când mergeți la alimentară, uitați-vă la cei patru oameni care stau la coadă în fața dvs. Statistic, unul dintre voi este gândac.

Și dacă sunteți chiar dumneavoastră, sunteţi adaptat incredibil de bine. Există gândaci necrofagi care consumă pielea și carnea de pe oase, în muzee. Există gândaci prădători, care atacă alte insecte şi tot ni se par destul de drăgălași nouă. Există gândaci care rostogolesc bulgări mici de bălegar pe distanțe mari în deșert, ca să-și hrănească puii abia ieșiți. Aceasta le amintea egiptenilor antici de zeul lor Khepri, care înnoiește globul solar în fiecare dimineață, ceea ce explică modul în care gândacul de bălegar a devenit scarabeul sacru de pe platoșa aflată pe pieptul faraonului Tutankhamon.

Gândacii, mi s-a reamintit, au cel mai romantic mod de a flirta, din tot regnul animal. Licuricii nu sunt muște, licuricii sunt gândaci. Licuricii sunt coleoptere, și coleopterele comunică și în alte feluri.

Ca în următorul meu link: Limbajul chimic al feromonilor. Iată că pagina cu feromoni m-a adus la un video cu arici de mare făcând sex. Mda..

(Râsete)

Şi linkul despre afrodisiace. Este ceva ce sporește apetitul sexual, posibil ciocolata. Există un compus în ciocolată numit feniletilamină care poate fi un afrodisiac. Dar după cum menționează articolul, din cauza enzimelor care îl descompun, este puțin probabil ca feniletilamina să ajungă la creier dacă e administrată oral. Așa că aceia dintre voi care mâncați doar ciocolată, s-ar putea să trebuiască să experimentați.

Linkul pe care l-am apăsat aici este „magia simpatică”, mai ales pentru că înțeleg ce înseamnă fiecare dintre aceste două cuvinte. Dar nu și ce înseamnă împreună. Îmi place simpatia, îmi place magia. Așa că atunci când am apăsat pe „magia simpatică” am primit magie simpatică și păpuși voodoo.

Deci copilul din mine are noroc din nou. Magia simpatică este imitație. Dacă imiți ceva, poate că poți avea impact asupra lui. E ideea din spatele păpușilor voodoo, și poate și al picturilor rupestre.

Linkul spre picturile rupestre mă duce spre cea mai veche artă cunoscută omenirii. Mi-ar plăcea mult să văd hărți Google în interiorul unora dintre aceste peșteri. Avem opere de artă vechi de zeci de mii de ani. Teme comune de pe glob includ animale sălbatice mari și trasări ale mâinii omenești, de obicei mâna stângă.

Am fost un trib predominant de dreptaci timp de milenii, şi chiar dacă nu știu de ce un om paleolitic și-ar trasa mâna sau ar sufla pigment pe ea dintr-un tub, pot să-mi imaginez ușor cum a făcut-o. Și nu cred că e așa de diferit de cursorul nostru mic în formă de mână dominantă pe care am să-l folosesc ca să fac clic pe termenul „mână”, să merg la pagina despre „mână”, unde am găsit cel mai amuzant și probabil jenant fapt divers pe care l-am găsit într-o lungă perioadă de timp. E pur şi simplu acesta: Dosul palmei se numește formal opisthenar.

Asta este jenant pentru că, până acum, de fiecare dată când am spus „îl cunosc ca pe dosul palmei”, am vrut să spun că „sunt foarte familiar cu acesta”, Dar nu știam nici măcar ce nume are, nu? Și linkul pe care am apăsat aici ne spune că ei bine, lemurii, maimuțele și cimpanzeii au micul opisthenar.

Fac clic pe cimpanzeu și ajung la cea mai apropiată genetic rudă a noastră. Numele științific englezesc al lui e „pan troglodyte” și înseamnă „locuitor în peșteră”. Nu e așa. Locuiește în păduri tropicale și savane. Aceasta este pentru că ne gândim la el ca fiind în urma noastră, din perspectiva evoluției, sau că se târăşte în mod ciudat în urma noastră, iar în unele cazuri, ajunge în diferite locuri chiar înaintea noastră.

Ca în următorul meu link, un link aproape irezistibil, despre Ham, cimpanzeul astronom. Am făcut clic pe el și chiar credeam că mă aduce de unde am plecat de două ori, de fapt. S-a născut în Camerun, care e exact în mijlocul hărţii mele cu tropicele și, în particular, scheletul lui a ajuns în muzeul Smithsonian, unde e curățat de gândaci.

Între aceste două momente majore ale vieții lui Ham, el a zburat în spațiu. A simțit anti-gravitația și reintrarea în atmosferă câteva luni înainte de primul om, cosmonautul sovietic Yuri Gagarin.

Când am făcut clic pe pagina cu Yuri Gagarin, ajung la un tip care era surprinzător de mic de statură, și uriaș în eroism. Surse de top, surse sovietice, spun că el avea cam 1,65m, adică avea mai puțin de 5 picioare jumătate, posibil din cauză că suferise de malnutriție în copilărie.

Germanii au ocupat Rusia. Un ofițer nazist i-a ocupat casa lui Gagarin, iar el și familia lui au construit o colibă de lut și au trăit acolo. Ani mai târziu, tânărul din strâmta colibă de lut se va fi transformat în omul din strâmta capsulă din vârful unei rachete care a voluntariat să fie lansat în spațiu, primul dintre noi care a plecat fizic cu adevărat de pe această planetă. Și nu numai că a plecat, ci a și înconjurat-o o dată.

Cincizeci de ani mai târziu, ca omagiu, Stația Spațială Internațională, care e tot acolo sus astă seară, și-a sincronizat orbita cu orbita lui Gagarin, în exact același moment al zilei, și a filmat-o, astfel încăt puteți merge pe internet să vedeți mai mult de 100 de minute din ceea ce trebuie să fii fost o cursă uluitoare, probabil unică, a primei persoane care a văzut așa ceva vreodată.

Și când vă ajunge ce e acolo, puteți să faceți clic pe încă un link. Puteți veni înapoi pe Pământ. Vă întoarceți de unde ați plecat. Puteți termina jocul. Trebuie doar să mai găsiți încă un fapt pe care nu-l cunoșteați.

Cât despre mine, am aterizat imediat pe următorul: Pământul are o toleranță de .17 procente din sferoidul de referință, adică mai puțin de .22 procente permise în bilele de biliard.

E genul de informație pe care l-aș fi adorat când eram copil. Am găsit-o eu. Pot să fac niște calcule plecând de aici. Și sunt sigur că tatăl meu nu știe asta. Asta înseamnă că dacă ai putea micşora Pământul la mărimea unei bile de biliard, dacă ai putea lua planeta Pământ, cu toate vârfurile muntoase și peșterile, pădurile tropicale, astronauții și triburile nedescoperite, cimpanzeii, păpușile voodoo, licuricii, ciocolata, creaturile marine care fac dragoste în marea adâncă și albastră, dacă ai micşora totul la mărimea unei bile de biliard, ar fi la fel de neted ca o bilă de biliard, probabil o bilă de biliard cu o mică umflătură în jurul mijlocului.

E destul de tare. Nu știam! Chimborazo!

Mulțumesc.

(Aplauze)