Richard Wilkinson: Inegalitatea economică dăunează societăţilor

Toți știți adevărul pe care vi-l voi spune. Intuiția că inegalitatea este dezbinatoare și social corozivă a existat dinainte de Revoluția Franceză. Ceea ce s-a schimbat e faptul că acum ne putem uita la probe, putem compara societăți, mai mult sau mai puțin egale, și putem vedea efectele inegalității. Vă voi prezenta datele și apoi voi explica de ce există legăturile respective.

Dar înainte, uitați-vă ce mulțime nefericită suntem. (Râsete) Vreau să încep totuși cu un paradox. Graficul arată speranța de viață față de venitul național brut -- cât de bogate sunt țările în medie. Vedeți că țările din dreapta, precum Norvegia și SUA, sunt de două ori mai bogate decât Israel, Grecia, Portugalia din stânga. Și nu există nici o diferență la speranța lor de viață. Nu există nici o sugestie de corelație. Dar dacă ne uităm în cadrul societăților noastre, există trepte sociale extraordinare în starea sănătății de la un capăt la celălalt. Asta, din nou, e speranța de viață.

Astea sunt mici zone din Anglia și Țara Galilor -- cea mai săracă în dreapta, cea mai bogată în stânga. O mare diferență între săraci și noi ceilalți. Chiar și cei imediat sub plafonul maxim au o sănătate mai puțin bună decât cei din vârf. Deci, venitul e foarte important în cadrul societății, dar nu în afară. Explicația acestui paradox este că în interiorul societăților, ne uităm la venitul relativ, la poziția socială, statutul social -- unde ne poziționăm relativ la ceilalți, la mărimea decalajelor dintre noi. De îndată ce prinzi ideea asta, ar trebui imediat să te întrebi: ce se întâmplă dacă extindem diferențele, sau le comprimăm, mărind sau micșorând diferențele de venit?

Și asta-i ce vă voi arăta. Nu voi folosi nicio informație ipotetică. Folosesc date ONU -- aceleași pe care le are Banca Mondială -- pe scara diferențelor de venit în aceste democrații de market dezvoltate. Măsura folosită, e ușor de înțeles și o puteți descărca online, e diferența între vârful de 20 % și cei mai săraci 20% din fiecare țară. Vedeți în cele mai egalitare țări din stânga -- Japonia, Finlanda, Norvegia, Suedia -- cei mai bogați 20% sunt de aprox. 3½ -4 mai înstăriți decât cei mai săraci 20%. Dar în extrema inegală -- Anglia, Portugalia, SUA, Singapore -- diferențele sunt de două ori mai mari. După acea măsură, suntem de două ori mai inegali decât unele democrații de market de succes.

Acum o să vă arăt consecințele asupra societăților noastre. Am colectat date despre probleme cu variații sociale, genul de probleme mai comune la baza scării sociale. Date comparabile internațional despre speranța de viață, performanța copiilor la matematică și alfabetizare, rata mortalității infantile, rata omuciderilor, procentul prizonierilor în închisoare, rata nașterilor la adolescente, nivelul de încredere, obezitate, boli psihice -- care în clasificarea diagnosticului standard include drogurile, dependența de alcool și mobilitatea socială. Le punem pe toate într-un singur index. Toate cântăresc egal. O țară e repreprezentată de media acestor indicatori. Și iată diagrama în raport cu măsura de inegalitate pe care v-am arătat-o, pe care o voi folosi pe tot parcursul reprezentărilor. Cu cât țările sunt mai inegale cu atât o duc mai rău la toate aceste tipuri de probleme sociale. E o corelație extraordinar de strânsă. Dar dacă priviți la același index al sănătății și al problemelor sociale în raport cu PNB pe cap de locuitor, cu venitul național brut, nu mai apare nicio legătură, nicio corelație.

Am fost puțin îngrijorați că lumea ar putea crede că am selectat problemele pentru a se potrivi argumentului nostru și am plăsmuit aceste dovezi, așa că am făcut o lucrare în British Medical Journal despre indexul UNICEF al bunăstării copilului. Conține 40 de componente diferite adunate de alți oameni. Include dacă copiii pot vorbi cu părinții, dacă au cărți acasă, ratele de imunizare, dacă există hărțuire în școli. Totul intră în acest index. Iată-l aici în raport cu aceeași măsură a inegalității. Copiii o duc mai rău în societățile mai inegale. O relație extrem de semnificativă. Dar, din nou, dacă vă uitați la măsura bunăstării copilului, în raport cu venitul național pe cap de locuitor, nu apare nicio legătură, nicio sugestie a unei legături.

Toate informațiile pe care vi le-am arătat până acum, confirmă același lucru. Media bunăstării societăților noastre nu mai e dependentă de venitul național și creșterea economică. Asta e foarte important în țările mai sărace, dar nu și în cele bogate. Dar diferențele între noi, unde ne situăm în raport cu cei din jur, acum contează foarte mult. Vă voi arăta câteva aspecte separate ale indexului nostru. Aici, de exemplu, este încrederea. E pur și simplu proporția populației care consideră că majoritatea oamenilor sunt de încredere. Datele vin de la Ancheta Mondială a Valorilor. Vedeți, la capătul mai inegal, cam 15% din populație simte că poate avea încredere în alții. Dar în societățile mai egale, crește la 60-65 %. Dacă vă uitați la măsura de implicare în viața comunitară sau capitalul social, relațiile sunt similare, strâns dependente de inegalitate.

Pot spune că am făcut studiul acesta de două ori. L-am făcut prima dată pe aceste țări dezvoltate, bogate și apoi ca testare de referință, l-am repetat pe toate cele 50 de state americane, punând aceeași întrebare. Statele mai inegale funcționează mai slab la aceste tipuri de indicatori? Iată încrederea într-un studiu social general al guvernului federal în raport cu inegalitatea. Distribuție similară pe interval similar al nivelului de încredere. Același lucru se petrece. De fapt am observat că aproape orice e legat de încredere la nivel internațional e dependent de încredere și în cele 50 de state în acel lot de referință. Nu vorbim de-o întâmplare.

Iată bolile psihice. WHO a cules date utilizând aceleași interviuri de diagnosticare pe eșantioane aleatorii ale populației pentru a ne permite să comparăm ratele bolilor psihice din fiecare societate. Acesta este procentul din populație cu orice tip de boală mentală din anul precedent. Urcă de la circa 8% până la de trei ori atât -- societăți întregi cu nivelul bolilor psihice de trei ori mai mare decât altele. Din nou, strâns legat de inegalitate.

Ăsta e gradul de violență. Aceste puncte roșii sunt statele americane, iar triunghiurile albastre sunt provinciile canadiene. Dar uitați-vă la scara diferențelor. De la 15 omucideri pe milion ajunge la 150. Iată proporția populației în închisori. Există o diferență de zece ori mai mare, pe scara logaritmică. Urcă de la circa 40 până la 400 persoane în închisoare. Acel raport nu e cauzat în principal de mai multă crimă. În unele locuri, contribuie la total. Dar majoritatea provine din condamnări mai punitive, condamnări mai aspre. În societățile mai inegale e mai probabil să se mențină pedeapsa cu moartea. Aici avem copiii care se retrag de la liceu. Din nou, diferențe destul de mari. Extrem de dăunătoare, dacă ne gândim la utilizarea capacității populației.

Aceasta e mobilitatea socială. E de fapt o măsură a șanselor bazate pe venit. De fapt, întreabă: tații mai bogați au copii mai bogați și tații mai săraci au copii mai săraci, sau nu există interdependență? La capătul mai inegal, venitul tatălui e mult mai important -- ex. Anglia, SUA. În țările scandinave, venitul tatălui e mai puțin important. Există mai multă mobilitate socială. Și, cum ne place să spunem -- știu că sunt mulți americani în public -- dacă americanii vor să trăiască visul american, ar trebui să plece în Danemarca.

(Râsete)

(Aplauze)

Am punctat doar câteva aspecte aici. V-aș fi putut arăta mai multe probleme. Sunt probleme care tind să fie mai comune în josul pantei sociale. Dar există probleme nesfârșite cu variații sociale mai accentuate în țările mai inegale -- nu doar puțin mai rău, ci de la 2 până la 10 ori mai frecvente. Gândiți-vă la cost, la costul uman.

Vreau să mă întorc la graficul arătat mai devreme unde am sintetizat totul pentru a trage două concluzii. Prima e că grafic după grafic, arată că țările care o duc mai rău, indiferent de rezultat, par să fie cele mai inegale, iar cele care o duc mai bine par să fie țările nordice și Japonia. Deci ce vedem e o funcționare socială defectoasă și generalizată legată de inegalitate. Nu doar un lucru sau două merg rău, ci majoritatea.

A doua concluzie pe care vreau s-o subliniez în acest grafic este că, dacă vă uitați la bază, Suedia și Japonia, acestea sunt țări foarte diferite în multe privințele. Poziția femeilor, cât de aproape stau de nucleul familiei, sunt diametral opuse în contextul țărilor bogate. Dar o altă diferență cu adevărat importantă este modul în care își obțin egalitatea sporită. Suedia înregistrează diferențe uriașe în câștiguri, dar îngustează decalajul prin taxare, prin programe de ajutor social, beneficii generoase, ș.a.m.d. Japonia e diferită. Pornește cu diferențe mult mai mici în câștiguri înainte de impozitare. Are taxe mai mici. Are sisteme de ajutorare mai reduse. În analiza statelor americane, găsim cam același contrast. Unele state o duc bine prin redistribuire, alte state care o duc bine pentru ca au diferențe de venit mai mici înainte de impozitare. În concluzie nu contează prea mult cum obții egalitatea mai mare, atâta timp cât o obții într-un fel.

Nu vorbesc despre egalitate perfectă, Vorbesc despre ceea ce există în democrațiile de market de succes. O altă parte surprinzătoare a aceste imagini e faptul că nu doar cei săraci sunt afectați de inegalitate. Pare să existe adevăr în zicala lui John Donne ''Nici un om nu-i o insulă.'' În numeroase studii se poate compara cum o duc oamenii în țările mai mult sau mai puțin egale la fiecare nivel în ierarhia socială. Următorul e doar un exemplu, mortalitatea infantilă. Unii suedezi au clasificat foarte îngăduitor multe din morțile copiilor lor potrivit registrului britanic general de clasificare socio-economică. Este anacronică o clasificare în funcție de profesia taților, când părinții își cresc copiii singuri. Iar unde spune ''clasă socială inferioară,'' se referă la profesii manuale necalificate. Continuă cu ocupațiile manuale calificate în mijloc, apoi tineretul non-manual, mergând în sus spre ocupațiile profesionale -- doctori, avocați, directori ai marilor companii.

Vedeți că Suedia funcționează mai bine decât Marea Britanie pe toate treptele ierarhiei sociale. Cele mai mari diferențe sunt la baza societății. Dar chiar și în vârf, pare să existe un mic beneficiu în a fi într-o societate mai egală. Arătăm asta în cinci seturi diferite de date incluzând educația și sănătatea în Statele Unite și internațional. Și asta pare a fi imaginea generală -- egalitatea mai mare ajută cel mai mult pe cei săraci, dar are ceva beneficii și la vârf.

Ar trebui să spun câteva cuvinte despre ce se întâmplă. Cred că eu caut și vorbesc despre efectele psiho-sociale ale inegalității. legate de sentimente de superioritate și inferioritate, de-a fi apreciat sau respinns, respectat sau nerespectat. Și, bineînțeles, aceste sentimente de statut competițional care rezultă din asta mențin societatea noastră de consum. Duce de asemenea la nesiguranța statutului social. Ne îngrijorăm mai mult de cum suntem judecați și priviți de alții, dacă suntem considerați atractivi, inteligenți, tot genul de astfel de lucruri. Judecata social-evaluativă crește, la fel și teama de acea judecată social-evaluativă.

Interesant, un studiu similar se face în psihologia socială: niște sociologi au revizuit 208 studii diferite în care voluntarii au fost invitați într-un laborator psihologic unde li s-a măsurat nivelul hormonilor de stres și reacțiile la sarcini stresate. În această revizuire, erau interesați să vadă ce categorie de stres ridică cel mai rapid nivelul cortizonului, hormonul de bază al stresului. Concluzia a fost: sarcinile care includeau amenințarea social-evaluativă -- amenințarea stimei de sine sau statutului social în care alții îți pot judeca negativ performanța. Acele tipuri de stres au un efect aparte asupra fiziologiei stresului.

Desigur, am fost criticați. Sunt persoane cărora le displace acest lucru iar alții care îl găsesc foarte surprinzător. Ar trebui să vă spun totuși că deși unii ne critică pentru alegerea datelor, noi niciodată nu am ales datele. Avem o regulă absolută: dacă sursa de date are informații pentru vreo țară în studiu intră automat în analiză. Sursa noastră de informații decide dacă e fiabilă informația, nu noi. În caz contrar ar duce la părtinire.

Care-i situația în alte țări? Sunt 200 de studii despre sănătate în raport cu venitul și egalitatea în jurnalele academice revizuite de experți. Aspectele astea nu se limitează la țările prezentate aici, ascunzând o demonstrație foarte simplă. Aceleași țări, aceeași măsură de inegalitate, o problemă după alta. De ce nu verificăm alți factori? Ei bine, v-am arătat că PIB pe cap de locuitor nu are nici o influență. Desigur, alții folosind metode mai sofisticate au verificat sărăcia și educația și așa mai departe.

Ce putem spune de cauzalitate? Corelarea în sine nu dovedește cauzalitate. Ne ia destul timp. Într-adevăr, oamenii știu cauzele destul de bine în unele din aceste rezultate. Marea schimbare în înțelegerea noastră de conducători ai sănătății cronice în lumea bogat dezvoltată este în ce măsură stresul cronic de natură socială afectează sistemul imunitar, sistemul cardiovascular. Sau, de exemplu, de ce violența devine mai comună în societățile mai inegale -- pentru că oamenii sunt afectați când sunt priviți de sus în jos.

Ar trebui să menționez că pentru a adresa asta, trebuie să adresăm aspectele de după impozitare și cele de dinainte de impozitare. Trebuie să limităm venitul, veniturile bonus ale păturii de sus. Trebuie să facem șefii responsabili în fața angajaților în orice fel putem. Mesajul final este că putem îmbunătăți calitatea reală a vieții umane prin reducerea diferențelor de venit dintre noi. Deodată avem un levier pentru bunăstarea psihosocială a întregii societăți, și asta este captivant.

Vă mulțumesc.

(Aplauze)