Reuben Margolin: Sculptând valuri în lemn şi timp

De obicei îmi place să lucrez în atelierul meu, dar când plouă şi aleea de afară se transformă într-un râu, îmi place la nebunie. Atunci voi tăia nişte lemn, voi face nişte găuri şi mă voi uita la apă şi poate mă voi plimba şi voi căuta discuri de etanşare. Nu aveţi idee cât de mult timp petrec făcând asta.

Acesta este "Stropul de ploaie dublu." Din toate sculpturile mele, aceasta este cea mai vorbăreaţă. Reuneşte modelul de interferenţă a doi stropi de ploaie care aterizează unul lângă celălalt. În loc să fie cercuri care se amplifică, sunt hexagoane care se amplifică.

Toate sculpturile se mişcă prin mijloace mecanice. Vedeţi cum sunt trei vârfuri la unda sinusală galbenă? Aici adaug o undă sinusală cu patru vârfuri şi îi dau drumul.

800 de sticle de suc de doi litri -- oh da. (Râsete) Patru sute de cutii de aluminiu.

Acesta este un tip de trestie care este specific Californiei, şi este grozav să lucrezi cu el datorită mirosului delicios. Un singur strop de ploaie măreşte amplitudinea. Curentul în spirală care duce paletele într-o călătorie de rafting.

Aceasta adună patru valuri diferite. Aici voi scoate lungimile de undă duble şi o voi creşte pe cea inidviduală. Mecanismul care o pune în mişcare are nouă motoare şi aproximativ 3.000 de scripeţi.

445 de fire într-o ţesătură tridimensională. Transferată la o scară mare -- de fapt mult mai mare, cu mult ajutor -- 14,064 reflectoare de bicicletă -- instalate în 20 de zile.

"Conectat" este o colaborare cu coreograful Gideon Obarzanek. Fire ataşate de dansatori. Acesta este una dintre primele înregistrări de la repetiţii, dar lucrarea finală este în turneu şi va ajunga în L.A. în câteva săptămâni.

O pereche de elice şi 40 de stinghii de lemn. Desenaţi cu degetul această linie. Vară, toamnă, iarnă, primăvară, amiază, seară, întuneric, dimineaţă. Aţi văzut vreodată acei nori stratus care circulă în fâşii paralele de-a lungul cerului? Ştiţi că acesta este un strat de nori continuu care intră şi iese din stratul de condensare? Ce s-ar întâmpla dacă fiecare obiect aparent izolat ar reprezenta locul unde valul continuu al acelui obiect este împins în lumea noastră? Pământul nu este nici plat nici rotund. Este vălurit.

Sună bine, dar pariez că ştiţi în sinea voastră că acesta nu este întregul adevăr, şi vă voi spune de ce. Am o fiică de doi ani care este cea mai tare. Şi vă voi spune de-a dreptul: Fiica mea nu este un val. Ai putea spune, "Desigur, Rueben dacă ai face chiar şi cel mai mic pas înapoi, ciclurile de foame şi hrană, trezire şi somn, râs şi plâns ar ieşi precum un model." Dar eu spun, "Dacă aş face asta, prea mult s-ar pierde."

Această tensiune între nevoia de a te uita în profunzime şi fumuseţea şi caracterul imediat al lumii, în care dacă încerci să te uiţi mai adânc, deja ai omis lucrurile după care te uitai, această tensiune este cea care face sculpturile să se mişte. Şi pentru mine, calea dintre aceste două extreme ia forma unor valuri.

Să vă mai arăt una singură. Vă mulţumesc foarte mult. Mulţumesc. (Aplauze)

Mulţumesc.

(Aplauze)

Când mă uit la fiecare dintre sculpturi, ele evocă atât de multe imagini diferite, Unele dintre ele sunt precum vântul, altele precum valurile, şi uneori arată vii şi câteodată arată ca matematica. Este vreo sursă de inspiraţie în spatele fiecăreia? Te gândeşti la ceva fizic sau ceva tangibil atunci când le proiectezi?

Unele dintre ele au în mod sigur la bază o observaţie directă -- precum doi stropi de ploaie în cădere, şi acel model este atât de incredibil de privit. Şi apoi este doar dorinţa de a reuşi să fac acelaşi lucru folosind diverse lucruri. Îmi place să lucrez cu mâinile. Nimic nu este mai frumos decât să tai o bucată de lemn şi apoi să încerci să o faci să se mişte.

Şi se schimbă vreodată? Te gândeşti să proiectezi un lucru şi apoi când e finalizat, arată ca altceva?

Am lucrat nouă luni la "Stropul de ploaie dublu", şi când i-am dat drumul, nu mi-a plăcut deloc. În momentul în care i-am dat drumul, mi-a displăcut. Era precum o reacţie profundă involuntară şi am vrut să scap de ea. S-a întâmplat că aveam un prieten în vizită, care mi-a zis, "De ce nu aştepţi?" Am aşteptat, iar a doua zi mi-a plăcut puţin mai mult, a treia zi mi-a plăcut puţin mai mult, iar acum chiar îmi place foarte mult. Aşadar în primul rând cred că reacţia instinctivă poate să greşească câteodată, şi în al doilea rând, nu arată aşa cum mă aştept.

Relaţia evoluează în timp. Îţi mulţumesc foarte mult. A fost o încântare grozavă pentru noi.

- Mulţumesc. - Noi îţi mulţumim, Reuben.

(Aplauze)