Rebecca MacKinnon: Haideţi să recucerim Internetul!

Încep cu o reclamă inspirată de George Orwell pe care Apple a difuzat-o în 1984.

(Videoclip) Big Brother: Suntem o singură persoană cu o singură voinţă, o singură convingere, o singură cauză. Duşmanii noştri pot vorbi până mor, iar noi îi vom bate cu propria lor confuzie. Vom învinge. Naratorul: La 24 ianuarie, Apple Computer va lansa Macintosh. Şi veţi vedea de ce 1984 nu va fi ca "1984."

Rebecca MacKinnon: Deci, mesajul principal al acestui videoclip rămâne foarte puternic şi astăzi. Tehnologia creată de companiile ingenioase ne va elibera. Avansând rapid, în mai mult de două decenii, Apple lansează iPhone-ul în China cenzurându-l pe Dalai Lama şi alte aplicaţii cu conotaţii politice la cererea guvernului chinez pentru reprezentanţa sa din China. Caricaturistului politic american Mark Fiore i-a fost deasemenea cenzurată satira în Statele Unite pentru că unii membri din conducerea Apple au fost îngrijoraţi că va ofensa anumite grupuri. Aplicaţia sa nu a fost republicată până nu a câştigat Premiul Pulitzer. Revistei germane Stern, o revistă de știri, i s-a cenzurat aplicaţia pentru că doicile Apple au catalogat-o ca fiind un pic prea rasistă pentru utilizatorii săi, chiar dacă această revistă este comercializată legal în toate standurile de ziare din Germania. Şi mai controversat este faptul că, recent, Apple a cenzurat o aplicaţie de protest palestiniană după ce guvernul israelian şi-a exprimat îngrijorarea că ar putea fi folosită pentru organizarea unor atacuri violente.

Deci, iată, suntem în situaţia în care companiile private aplică standarde de cenzură care sunt deseori destul de arbitrare şi, în general, mai stricte decât standardele constituţionale ale libertăţii de exprimare existente în statele democratice. În schimb, ele răspund cererilor de cenzură ale regimurilor autoritare care nu reflectă consimţământul celor guvernaţi. Sau, răspund pretenţiilor şi îngrijorărilor guvernelor care nu au jurisdicţie asupra multora sau a marii părţi a celor care interacţionează cu conţinutul în chestiune.

Deci, iată problema. În lumea dinaintea Internetului, suveranitatea asupra libertăţilor noastre fizice sau lipsa sa, era controlată aproape integral de statele naţionale. Dar acum avem un nou tip de suveranitate privată în spaţiul cibernetic. Şi deciziile lor asupra codificării software-ului, tehnologiei, proiectului, termenilor şi condiţiilor au puterea unei fel de legi care stabileşte ce putem şi ce nu putem face cu vieţile noastre digitale. Şi suveranităţile lor, intersectoriale, interconectate global, pot, în anumite moduri să conteste suveranităţile statelor naţionale în feluri foarte interesante, dar uneori acţionează şi pentru a le proiecta şi extinde într-o vreme în care controlul asupra lucrurilor pe care oamenii pot sau nu pot să le facă cu informaţia are un efect mai mare ca niciodată în exercitarea puterii în lumea noastră fizică. La urma urmei, chiar şi liderii lumii libere au nevoie de puţin ajutor din partea sultanului Facebookistanului dacă doreşte să fie reales la anul.

Şi aceste platforme au fost cu siguranţă de foarte mare ajutor activiştilor din Tunisia şi Egipt primăvara trecută şi mai apoi. După cum Wael Ghonim, preşedintele egiptean al Google-ului pe timpul zilei, activist secret al Facebook-ului pe timpul nopţii, declara pentru CNN după demisia lui Mubarak, "Dacă vreţi să eliberaţi o societate, oferiţi-i Internetul." Dar, înlăturarea unei guvernări este una iar construirea unei democraţii stabile e puţin mai complicată. La stânga este o fotografie făcută de activistul egiptean care a luat parte la atacul asupra departamentului egiptean de securitate a statului, din martie. Şi, mulţi agenţi au distrus cât de multe documente au putut lăsându-le în grămezi în urmă. Dar unele documente au fost lăsate intacte, şi activiştii, unii dintre ei, şi-au găsit dosarele de urmărire pline de transcrieri integrale ale schimburilor de email, schimburilor de mesage de pe telefoanele celulare, chiar şi ale conversaţiilor de pe Skype. Iar unul dintre activişti a găsit chiar un contract al unei companii occidentale pentru vinderea tehnologiei de supraveghere forţelor de securitate egiptene. Activiştii egipteni cred că aceste tehnologii de supraveghere sunt ȋncă folosite de conducerea provizorie care gestinează acolo reţelele.

Şi ȋn Tunisia cenzura chiar a ȋnceput să revină ȋn mai - nici pe departe atât de puternic ca sub preşedinţia lui Ben Ali. Dar veţi vedea aici o pagină blocată fapt ȋntâmplat atunci când ȋncercaţi să accesaţi anumite pagini de Facebook şi alte câteva site-uri web pe care conducerea provizorie le consideră ca posibile incitatoare la violenţă. În semn de protest, blogger-ul Slim Amamou, care fusese ȋnchis sub Ben Ali devenind apoi membru al guvernului provizoriu de după revoluţie, a demisionat din cabinet. Dar, au existat foarte multe dezbateri ȋn Tunisia privitoare la modul ȋn care ar trebui gestionată problema.

De altfel, pe Twitter, au fost numeroase persoane care au susţinut revoluţia spunând, "De fapt, noi vrem democraţie şi libertate de expresie, dar există anumite discursuri care trebuie cenzurate pentru că sunt prea violente şi ne pot destabiliza democraţia. Dar problema este, cum decidem cine este ȋn măsură să ia astfel de hotărâri şi cum ne asigurăm că nu abuzează de putere? După cum Riadh Guerfali, veteranul activist digital din Tunisia, remarca asupra acestui incident, "Înainte lucrurile erau simple: de-o parte erau băieţii buni, iar de cealaltă băieţii răi. Astăzi, lucrurile sunt mai subtile." Bine aţi venit ȋn democraţie, prieteni tunisieni şi egipteni.

Realitatea este că şi ȋn societăţile democratice de azi, nu avem răspunsuri valide pentru cum să echilibrăm nevoia de securitate şi ȋntărirea legii pe de o parte şi protejarea libertăţilor cetăţeneşti şi libertatea de exprimare pe de altă parte ȋn cadrul reţelelor noastre digitale. De altfel, ȋn Statele Unite, indiferent ce părere aveţi despre Julian Assange, chiar şi persoane care nu sunt neapărat susţinătorii lui ȋnflăcăraţi sunt foarte ȋngrijorate de modul ȋn care conducerea Statelor Unite şi unele companii au gestionat cazul Wikileaks. Amazon, ȋn calitate de furnizor de servicii web, a renunţat să mai aibă ca şi client Wikileaks după ce a primit o plângere din partea senatorului american Joe Lieberman, ȋn ciuda faptului că Wikileaks nu a fost acuzat sau condamnat de vreo crimă.

Deci, presupunem că Internetul este o tehnologie care doboară frontierele. Aceasta este o hartă a reţelelor sociale din lumea ȋntreagă, şi, cu siguranţă că Facebook-ul a cucerit o mare parte a lumii - ceea ce poate fi atât un lucru bun cât şi unul rău, ȋn funcţie de cât de mulţumiţi sunteţi de modul ȋn care Facebook-ul ȋşi gestionează serviciile. Dar graniţele persistă ȋn unele părţi ale spaţiului cibernetic. În Brazilia şi Japonia, există numai din motive culturale şi lingvistice. Dar, dacă priviţi la China, Vietnam şi la unele foste state sovietice, ceea ce se ȋntâmplă acolo este şi mai ȋngrijorător. Aveţi o situaţie ȋn care relaţia dintre guvern şi companiile locale de reţele sociale creează un context ȋn care, de fapt, potențialul de eliberare a acestor platforme este restrânsă din cauza acestor relaţii dintre companii şi guvern.

În China, aveţi "marele zid", care este binecunoscut, care blochează Facebook-ul şi Twitter-ul şi acum Google+ şi multe alte site-uri web de peste mări. Iar acest lucru este realizat ȋn parte cu ajutorul tehnologiei occidentale. Dar aceasta este doar jumătatea poveştii. Cealaltă jumătate sunt cerinţele pe care conducerea Chinei le emite tuturor companiilor care operează pe internetul din China, cunoscute ca sistemul de autodisciplinare. În limba engleză, asta ȋnseamnă cenzura şi supravegherea utilizatorilor lor. Şi aceasta este o ceremonie la care chiar am participat ȋn 2009 ȋn cadrul căreia Societatea de Internet din China a decernat premii primelor 20 de companii chinezeşti care sunt cele mai bune ȋn practicarea autodisciplinei - adică ȋn controlul conţinuturilor proprii. Şi Robin Li, director general al Baidu, cel mai important motor de căutare din China, a fost unul dintre premianți.

În Rusia, ȋn general nu blochează Internetul sau cenzurează direct site-urile web. Dar acesta este un site web numit Rospil, un site anticorupţie. Şi la ȋnceputul acestui an s-a produs un incident ȋngrijorător când persoane care au făcut donaţii către Rospil printr-un sistem de procesare a plăţilor numit Yandex Money au primit dintr-o dată telefoane de ameninţare de la membrii unui partid naţionalist care au obţinut detalii despre donatorii Rospil prin intermediul membrilor serviciului de securitate care au obţinut cumva aceste informaţii de la persoanele de la Yandex Money. Acesta are un efect ȋnfricoşător asupra posibilităţii oamenilor de a folosi Internetul pentru a trage la răspundere guvernul. Deci avem astăzi o situaţie ȋn lume ȋn care, ȋn din ce ȋn ce mai multe ţări relaţia dintre cetăţeni şi guverne este mediată prin intermediul Internetului, care are la bază servicii deţinute şi operate de mediul privat.

Deci, problema esenţială, cred, nu constă ȋn această dezbatere asupra faptului că Internetul ȋi va ajuta sau nu pe băieţii buni mai mult decât pe băieţii răi. Desigur ȋi va face mai puternici pe cei care sunt mai pricepuţi ȋn folosirea tehnologiei şi care ȋnţeleg mai bine Internetul ȋn comparaţie cu oricare dintre adversarii lor. Cea mai arzătoare ȋntrebare pe care ar trebui să ne-o punem astăzi este cum să ne asigurăm că Internetul evoluează ȋntr-o direcţie centrată pe cetăţean. Pentru că, eu cred că voi toţi veţi fi de acord că singurul scop legitim al guvernării este acela de al servi pe cetăţean. Şi aş susţine că singurul scop legitim al tehnologiei este acela de a ne ȋmbunătăţi vieţile, nu de a ne manipula sau subjuga.

Deci ȋntrebarea este, ştim cum să tragem la răspundere guvernul. Nu o facem obligatoriu tot timpul foarte bine, dar ne dăm seama care sunt modelele politice şi instituţionale de urmat. Cum ȋi trageţi pe suveranii spaţiului cibernetic la răspundere față de interesul public când majoritatea directorilor generali susţin că principala lor obligaţie este aceea de a maximiza profitul acţionarilor?

Şi reglementările guvernamentale deseori nu sunt atât de folositoare. Aveţi situaţii, ca de exemplu, ȋn Franţa unde preşedintele Sarkozy le spune directorilor generali ai companiilor de Internet "Noi suntem singurii reprezentanţi legitimi ai intereselor publice." Dar apoi susţine legi cum ar fi infamanta lege a celor trei abateri care îi va deconecta pe cetăţeni de la Internet pentru partajarea de fişiere, care a fost condamnată de raportorul special al Uniunii Europene asupra libertăţii de exprimare ca fiind o violare disproporţionată a drepturilor cetăţenilor la comunicare, şi a ridicat ȋntrebări ȋn rândul grupurilor societăţii civile cu privire la faptul că anumiţi reprezentanţi politici sunt sau nu mai interesaţi de apărarea intereselor industriei de divertisment decât de apărarea drepturilor cetăţenilor lor. Şi aici, ȋn Marea Britanie provoacă ȋngrijorări o lege numită "Digital Economy Act" care pune mai multă presiune asupra intermediarilor privaţi ȋn supravegherea comportamentului cetăţenilor.

Deci, ceea ce trebuie să recunoaştem este faptul că, dacă vrem să avem ȋn viitor un Internet centrat pe cetăţeni, avem nevoie de o mai mare şi mai susţinută mişcare de eliberare pe Internet. La urma urmei, companiile nu au ȋncetat să polueze apele subterane pentru că aşa trebuia să fie, sau să angajeze copii de 10 ani, pentru că aşa trebuia să fie, doar pentru că directorii s-au trezit ȋntr-o zi şi au decis că aşa era bine. A fost rezultatul deceniilor de activism susţinut, de sprijin din partea acţionarilor şi din partea consumatorilor. Tot astfel, guvernele nu adoptă legi inteligente pentru mediu şi muncă doar pentru că politicienilor le vine ȋntr-o zi o astfel de idee. Sunt rezultatul unui susţinut şi ȋndelungat activism politic pentru a obţine reglementările adecvate şi pentru a obţine comportamentul corporatist adecvat. Trebuie să acţionăm la fel şi cu Internetul.

Vom avea deasemenea nevoie de creativitate politică. Acum aproximativ 800 de ani, baronii Angliei au decis că dreptul divin al regilor nu mai funcţiona atât de bine pentru ei, şi l-au obligat pe regele John să semneze Magna Carta, care recunoştea că inclusiv regele care pretindea că are putere divină tot trebuia să se supună unui set de reguli elementare. Aceasta a iniţiat un ciclu de ceea ce putem numi inovaţii politice, care au condus ȋn final la ideea consimţământului celor guvernaţi - care a fost implementat pentru prima oară de guvernarea radical revoluţionară ȋn America peste ocean. Deci, acum trebuie să ne dăm seama cum putem obține acordul celor conectați ȋn reţele.

Şi cum arată acesta? Momentan, nu ştim. Dar va necesita creativitate care nu va trebui doar să se axeze pe politică, pe geopolitică, dar va trebui deasemenea să facă faţă problemelor legate de gestionarea afacerilor, comportamentul investitorilor, alegerile consumatorilor şi chiar proiectarea şi ingineria programelor. Fiecare dintre noi joacă un rol esenţial ȋn construirea unei lumi ȋn care guvernarea şi tehnologia servesc locuitorilor planetei şi nu invers.

Mulţumesc mult.

(Aplauze)