Read Montague: Ce învăţăm de la 5000 de creiere

Alţi oameni. Toată lumea e interesată de alţi oameni. Fiecare are relaţii cu alţi oameni şi e interesat în aceste relaţii din mai multe motive. Relaţii bune, relaţii proaste, plictisitoare, agnostice. Mă voi concentra pe piesa centrală a interacţiunii ce se petrece într-o relaţie. Voi porni de la faptul că toţi suntem interesaţi în interacţiunea cu alte persoane. O voi dezbăra complet de trăsăturile complicate şi voi transforma obiectul obţinut, simplificat, într-o dovadă ştiinţifică. Voi ilustra stadiile timpurii, embrionare, ale unei noi înţelegeri a ceea ce se întâmplă în două creiere când interacţionează simultan.

Înainte, daţi-mi voie să vă relatez câteva lucruri care au făcut asta posibil. Primul e că putem acum urmări în siguranţă activitatea cerebrală normală. Fără ace sau iradiere, fără niciun fel de scop medical, putem merge în stradă să înregistrăm creierul prietenilor sau vecinilor în timp ce îndeplinesc diverse sarcini cognitive. Folosim metoda numită imagistică de rezonanţă magnetică funcţională. Probabil toţi aţi citit sau auzit despre ea. Să vă dau o versiune în două cuvinte. Toți am auzit de RMN. Foloseşte câmp magnetic şi unde radio pentru a poza creierul, genunchiul sau stomacul, imagini în nuanţe de gri ce surprind un anume moment. În anii '90 s-a descoperit că aceleaşi aparate se pot folosi diferit. Poți face filme microscopice ale fluxului sangvin pentru sute de mii de puncte independente în creier. Ok, şi ce-i cu asta? În creier, schimbările în activitatea neuronală, care-l fac să funcţioneze, care fac soft-ul din creier să meargă, sunt strâns legate de vascularizare. Faci un film al fluxului sangvin, obţii o reprezentare independentă a activităţii cerebrale.

Asta a revoluţionat ştiinţa cogniţiei. Alegeţi orice domeniu cognitiv: memorie, planificare motrică, gânduri despre soacră, enervarea, răspunsuri emoţionale etc. Aşezaţi subiectul într-un aparat de RMN funcţional şi priviţi cartarea variabilelor în activitatea cerebrală. E în stare incipientă, oarecum crudă, dar acum 20 de ani nu eram niciunde. Nu puteai investiga oameni, oameni sănătoşi. Asta literalmente a revoluţionat, ne-a deschis noi perspective experimentale. Neurobiologii au numeroase preparate experimentale: viermi, cobai, musculiţe ș.a.m.d. Acum avem un nou preparat experimental: fiinţa umană. Putem folosi oameni pentru a le studia şi modela soft-ul şi avem câteva măsuri biologice ce se dezvoltă vertiginos.

vă dau un exemplu de experimente din domeniul ce s-ar putea numi evaluare. Evaluarea e exact ce credeţi că este. Dacă mergeţi să evaluaţi două firme, aţi dori să ştiţi care e mai valoroasă. Societățile au descoperit cheia evaluării cu mii de ani în urmă. De vrei să compari portocale cu parbrize, ce poţi face? Nu poți compara portocale cu parbrize. Sunt imiscibile, nu se pot amesteca. Deci, le converteşti pe o scală de monedă comună, şi le evaluezi corespunzător. Şi creierul trebuie să facă aşa ceva, iar acum începem să înţelegem şi să identificăm sistemele cerebrale implicate în evaluare. Unul include un sistem de neurotransmiţători ale cărui celule se află în trunchiul cerebral şi produc dopamina pentru întregul creier. Nu voi intra în detalii. E o descoperire importantă, iar acum ştim câte ceva despre ea, doar o bucăţică, dar foarte importantă. Aceștia sun neuronii care se pierd în boala Parkinson, de-asemenea sunt cei atacaţi de practic orice drog. Și e firesc. Intră pe scenă drogul și schimbă felul în care evaluezi lumea. Schimbă evaluarea simbolurilor asociate cu drogul ales, acestea fiind evaluate deasupra oricărui alt lucru.

Aici e, totuşi, cheia. Aceşti neuroni sunt și cei implicaţi în modul în care atribuim valori ideilor abstracte. Iată simboluri cărora le atribuim valori din diverse motive. Avem o superputere comportamentală în creier care, parţial, implică dopamina. Putem sfida orice instinct de supravieţuire pentru o idee, Nicio altă specie nu poate face asta. În 1997, secta Heaven's Gate a comis suicid în masă în ideia că o navă cosmică ascunsă în coada pe-atunci vizibilei comete Hale-Bopp îi aştepta pentru a-i duce la nivelul următor. Tragic. Peste două treimi aveau studii post-universitare. Esența e că şi-au negat instinctul de supravieţuire, folosind exact acelaşi sistem care era menit să-i facă să supravieţuiască. Ăsta da control!

Am omis din relatarea mea un aspect evident, care va fi esența restului discursului, anume: ceilalţi oameni. Aceleaşi sisteme de evaluare sunt relansate când se evaluează interacţiunile cu ceilalţi. Acelaşi sistem dopaminic care produce dependenţa de droguri, care te înțepenește când ai boala Parkinson, care contribuie la numeroase forme de psihoză, se declanșează și pentru a evalua interacţiunile cu ceilalţi şi pentru a atribui valori gesturilor proprii când interacţionezi cu altcineva.

Să vă dau un exemplu. Puneţi pe tapet o putere de procesare atât de mare în acest domeniu, încât nici nu observaţi.

Să vă dau câteva exemple. Iată un bebe. Are trei luni. Încă face pe ea și nu poate face calcule. E înrudită cu mine. Cineva va fi foarte fericit că-i aici, pe ecran. Îi poți acoperi un ochi şi încă poți citi ceva în celălalt. Eu văd un fel de curiozitate într-un ochi, și poate un fel de surpriză în celălalt.

Iată un cuplu care împărtăşesc un moment. Am făcut un experiment în care poți tăia diferite piese din acest cadru şi încă poți vedea că simt la fel. Împărtăşesc cumva în paralel. Elementele de scenă ne spun şi ele asta, dar poți citi chiar şi pe feţele lor. Comparând aceste feţe cu feţe normale, apare un indiciu foarte subtil.

Iată alt cuplu. El se uită la noi. Ea proiectează clar asupra lui iubire şi admiraţie.

Iată un alt cuplu. (Râsete) Nu cred că văd iubire şi admiraţie în stânga. (Râsete) De fapt, ştiu că-i sora lui. Parcă-l vezi spunând: „Ok, facem asta pentru poză, apoi îmi furi bomboana şi-mi dai un pumn." (Râsete) Mă va ucide că am arătat asta.

Și ce însemnă asta? Însemnă că implicăm în asta foarte multă putere de procesare. Sunt angajate sisteme cerebrale profunde, sisteme dopaminergice care ne fac să alergăm după sex, mâncare şi sare. Ne ţin în viaţă. Implică răsplata, imboldul comportamental pe care l-am numit superputere.

Cum putem regiza o interacţiune socială ca s-o transformăm într-un argument ştiinţific? Pe scurt, prin jocuri. Jocuri de economie. Vom merge în două arii. Una se numeşte economie experimentală, cealaltă, economie comportamentală. Furăm aceste jocuri şi le transformăm conform nevoilor proprii. Aici e ilustrat un joc numit ultimatum. Persoanei în roșu i se dau 100$ și poate oferi o parte persoanei în albastru. Să zicem că roșu vrea să reţină 70 și-i oferă lui albastru 30. Deci oferă un partaj de 70-30. Vine rândul lui albastru și acesta zice „accept", caz în care primește banii, sau „resping", caz în care niciunul nu primește nimic. OK? Un economist care alege rațional ar zice că ar trebui acceptate toate ofertele ne-nule. Ce fac oamenii? Sunt indiferenți la un partaj de 80-20. La 80-20 dai cu banul dacă accepți sau nu. De ce? Pentru că sunteți iritați. Sunteți supărați. Oferta e nedreaptă și știți ce-i o asemenea ofertă. Astfel de jocuri se fac în laboratorul meu și în altele de pe glob. E doar un exemplu care dovedește ce testează aceste jocuri. Interesant e că aceste jocuri necesită alertarea unei mari părți a aparatului cognitiv. Trebuie să ai o reprezentare fidelă a celeilalte persoane. Trebuie să-ți poți aminti ce ai făcut. Trebuie să fii alert când faci asta. Apoi trebuie să-ți updatezi modelul în funcție de semnalele recepționate și trebuie să faci ceva interesant, trebuie să gândești analitic profund. Trebuie să decizi ce așteaptă de la tine cealaltă persoană. Trebuie să emiți semnale pentru a-ți gospodări imaginea în mintea lor. Ca la un interviu pentru un loc de muncă. Stai față în față cu cineva, are o imagine formată despre tine, trimiți semnale pentru a schimba acea imagine despre tine în imaginea dorită de tine. Suntem atât de buni la asta, că nici nu observăm. Aceste probe exploatează asta. Da?

Am descoperit că oamenii, sunt ca niște canari, în schimburile sociale. Canarii se foloseau în mine ca biosenzori. Când creştea concentraţia de metan sau CO2, când scadea cantitatea de oxigen, păsările începeau să se agite, înainte de oameni -- ca un sistem de avertizare: „Afară din mină! Nu-i a bună!” Oamenii acceptă să negocieze. Chiar în aceste interacţiuni nerafinate, când numerele sunt negociate înainte şi înapoi între ei, oamenii pun mult suflet. Am realizat că puteam folosi asta. Am făcut-o deja cu mii de persoane, cred că de ordinul a 5-6 mii. Dar pentru a fi o dovadă biologică, e nevoie de un număr mult mai mare. Oricum, s-au evidenţiat tipare pe care le-am cuprins în modele matematice şi le-am folosit ca să înţelegem mai bine negocierile. OK, şi ce-i cu asta? Ei bine, e o măsurătoare comportamentală foarte bună. Jocurile economice ne conduc la noțiuni de joc optim. Putem face evaluări în timpul jocului. Îl putem folosi să modelăm comportamentul.

Iată ceva deosebit. Cu șase-șapte ani în urmă, am format o echipă în Huston, Texas. Acum s-a mutat în Virginia și la Londra. Am făcut un soft care să conecteze aparatele RMNf prin Internet. Cred că se pot conecta 6 aparate la ora actuală, dar să ne concentrăm pe două. Aparatele din întreaga lume se pot sincroniza. Sincronizăm aparatele, le setăm pe interacțiuni sociale regizate și urmărim cele două creiere care interacționează. Astfel, pentru prima dată, putem studia nu doar măsurătorile unei singure persoane sau indivizi care se joacă pe calculator. Putem studia diade individuale, modul în care o persoană interacționează cu alta. Analizăm numerele și începem să avem noi perspective asupra limitelor cogniției normale, dar mai important, putem pune persoane cu boli mintale definite clasic sau cu leziuni cerebrale în aceste interacțiuni sociale și să utilizăm acestea ca probe. Am început acest demers. Am făcut câte ceva, câteva descoperiri embrionare. Credem că asta are viitor. Dar e de datoria noastră să mergem mai departe şi să redefinim cu un nou vocabular, de data aceasta matematic, opus modului standard în care ne gândim la bolile psihice, descriind aceste boli, folosind oamenii pe post de canari în acest schimb. Adică ne folosim de faptul că partenerul sănătos când se joacă cu cineva cu o depresie profundă, sau cu cineva cu tulburare din spectrul autist, sau cu cineva cu deficit de atenţie cu hiperactivitate, e ca un fel de biosenzor, iar apoi folosim programele de calculator pentru a modela acea persoană, ceea ce ne dă un fel de probă a acesteia.

Suntem doar la început, înfiinţăm puncte în toată lumea. Aici se văd câteva dintre punctele de colaborare. Paradoxal, centrul este în micuţa localitate Roanoke, Virginia. Mai există un centru în Londra acum, iar restul se pune la punct. Sperăm să publicăm datele într-o anumită fază. E complicat să se facă publice în toată lumea. Studiem și o mică parte din ceea ce ne face interesanţi ca fiinţe umane. Invit şi pe alţii interesaţi în asta să ne ceară soft-ul sau chiar îndrumări în legătură cu folosirea acestuia.

Daţi-mi voie să închei cu acest gând: În cogniţie am fost oarecum limitaţi. Nu aveam instrumentele cu care să studiem creiere în interacţiune simultană. Totuşi, chiar şi când suntem singuri suntem fiinţe extrem de sociale. Nu suntem minți solitare, cu proprietăţi care ne menţin în viaţă pe lume, independent de alte persoane. Psihicul nostru depinde de alte persoane. Depinde şi este exprimat în alte persoane. Adesea nu ştim cine suntem până nu ne vedem în interacţiune cu persoanele apropiate, cu inamicii, persoane care nu ne cunosc. Ăsta e primul pas în folosirea acestei pătrunderi în ceea ce ne face umani, o unealtă în încercarea de a aprofunda înţelegerea bolilor mintale. Mulţumesc că m-aţi ascultat. (Aplauze) (Aplauze)