Ray Anderson despre viabilitatea afacerilor

Credeţi sau nu, am venit să ofer o soluţie la o parte importantă a acestei probleme mai mari, acordând atenţia necesară climatului. Iar soluţia pe care o ofer se adresează celui mai mare vinovat în masiva neglijare a Pământului de către omenire, şi declinul rezultat al biosferei. Cei mai mari vinovaţi sunt afacerile şi industria. Unde întâmplător am petrecut ultimii 52 de ani de când am absolvit Georgia Tech în 1956. Ca inginer în industrie, precum şi antreprenor în devenire şi apoi de succes. După înfiinţarea companiei mele Interface de la zero în 1973, acum 36 de ani, pentru a produce plăci de mochetă în America pentru firme şi instituţii, şi supraveghind-o de la iniţiere şi supravieţuire către prosperitate şi dominare globală în sectorul său, am citit cartea lui Paul Hawkins, Ecologia Comerţului, în vara lui 1994. În cartea sa Paul acuză sectorul afacerilor şi industriei ca, unu, fiind principalul vinovat de declinul biosferei, şi, doi, singura instituţie suficient de mare suficient de pătrunzătoare şi de puternică, pentru a scoate cu adevărat omenirea din această încurcătură. Şi apropos, m-a acuzat că sunt unul dintre cei care jefuiesc pământul.

Şi apoi i-am provocat pe cei de la Interface, compania mea, să conducă compania şi întreaga lume industrială către durabilitate. Pe care am definit-o ca operarea într-un final a companiei noastre bazată pe petrol într-o aşa manieră încât să luăm de la Pământ doar ceea ce poate fi regenerat de către Pământ în mod natural şi rapid, nicio altă picătură proaspătă de petrol, şi fără a dăuna biosferei. Nu lua nimic. Nu strica. Am zis doar, "Dacă Hawkins are dreptate iar afacerile şi industria trebuie să conducă, cine va conduce afacerile şi industria? Dacă nu va conduce cineva, nimeni nu o va face." E axiomatic. De ce nu noi? Şi mulțumită oamenilor de la Interface, Am devenit un jefuitor vindecat.

(Râsete)

(Aplauze)

I-am zis odată unui scriitor al revistei Fortune că într-o zi oamenii ca mine vor face puşcărie. Şi a devenit titlu într-un articol Fortune. M-au descris ca fiind cel mai ecologist director din America. De la jefuitor la jefuitor vindecat, la cel mai ecologist director din America, în cinci ani. Sincer a fost o remarcă destul de tristă despre directorii americani din 1999. Întrebat mai târziu în documentarul canadian, Corporaţia, ce am vrut să zic cu remarca "ar face închisoare" Am spus că furtul este o crimă. Şi furtul viitorului copiilor noştri va fi cândva o crimă. Dar am realizat că pentru ca asta să fie adevărat, ca furtul viitorului copiilor noştri să fie o crimă, trebuie să existe o alternativă viabilă la sistemul industrial ia-produ-risipeşte care prea domină civilizaţia noastră, şi este vinovatul principal de furtul viitorului copiilor noştri, prin excavarea pământului şi transformarea lui în produse ce devin repede deşeuri într-un depozit de deşeuri sau un incinerator. Pe scurt, excavarea pământului şi transformarea lui în poluare.

Potrivit lui Paul şi Annei Ehrlich şi a unei foarte cunoscute ecuaţii de impact asupra mediului, impactul - un lucru rău - este produsul populaţiei, luxului şi technologiei. Adică, impactul este generat de oameni, ceea ce consumă în exces, şi cum este produs. Şi deşi ecuaţia este foarte subiectivă, poţi cuantifica oamenii, şi poate poţi cuantifica averea, dar technologia este abuzivă în prea multe feluri ca să fie cuantificată. Aşa că ecuaţia este conceptuală. Totuşi ne poate ajuta să înţelegem problema.

Aşa că ne-am propus la Interface, în 1994, să dăm un exemplu, să transformăm felul în care producem covoarele. Un produs bazat pe petrol ca materie primă şi energie. Şi să transformăm tehnologiile noastre astfel încât să diminuăm impactul asupra mediului, în loc să-l multiplicăm. Ecuaţia impactului asupra mediului a lui Paul şi Anne Ehrlich: I este egal cu P înmulţit cu A înmulţit cu T. Populaţie, afluenţă şi tehnologie. Am vrut ca Interface să rescrie ecuaţia aşa încât să spună I egal cu P înmulţit cu A împărţit la T. Acum, cei cărora le plac cifrele vor observa imediat că T la numărător măreşte impactul - un lucru rău. Dar T la numitor micşorează impactul. Aşa că întreb, "Ce ar muta T, tehnologia, de la numărător, să-i zicem T1, unde măreşte impactul, la numitor, să-i zicem T2, unde reduce impactul?

M-am gândit la caracteristicile primei revoluţii industriale, T1, aşa cum am experimentat la Interface, şi a avut următoarele caracteristici. Extractiv: luarea de materie primă din pământ. Linear: ia, fă, produ deşeuri. Alimentat de energie provenită din combustibili fosili. Risipitor: abuziv şi concentrat pe productivitatea muncii. Mai mult covor pe om pe oră. Gândind în profunzime, am realizat că toate acele atribute trebuie să fie schimbate pentru a muta pe T la numitor. În noua revoluţie industrială extractiv trebuie înlocuit cu regenerabil, liniar cu ciclic, energia din combustibili fosili cu energie regenerabilă, lumina soarelui. Risipitor cu lipsit de deşeuri. Şi abuziv de inofensiv. Iar productivitatea muncii de productivitatea resurselor. Am argumentat că dacă am putea face acele schimbări radicale, şi am scăpa cu totul de T1, am putea reduce impactul la zero, inclusiv impactul nostru asupra climatului. Şi acela a devenit planul Interface în 1995. Şi este în continuare de atunci.

Am măsurat progresul nostru foarte riguros. Aşa că vă pot spune cât de departe am ajuns în cei 12 ani care au urmat. Emisiile nete de gaze de seră au coborât cu 82 de procente în tonaj absolut. (Aplauze) În aceeaşi perioadă de timp vânzările au crescut cu două treimi şi profiturile s-au dublat. Aşa că o reducere absolută de 82 procente se traduce într-o reducere de 90 procente a gazelor cu efect de seră proporţional cu vânzările. Aceasta este mărimea de reducere a întregii tehnosfere globale ce trebuie realizată până în 2050 pentru a evita o catastrofă climatică. Aşa ne spun oamenii de ştiinţă. Consumul de combustibil fosil a coborât cu 60 procente pe unitatea de producţie, datorită eficienţei în regenerabile. Cel mai ieftin, mai sigur baril de petrol care există este cel ce nu este folosit prin eficienţă. Consumul de apă a scăzut cu 75 de procente în domeniul nostru global de covoare. Cu 40 de procente mai puţin în afacerea cu covoare dintr-o singură bucată, ce a fost achiziţionată în 1993 chiar aici în California, Oraşul Industriei, unde apa este atât de preţioasă. Materialele regenerabile sau reciclabile sunt 25 de procente din total, şi cresc rapid. Energia din surse regenerabile este 27 de procente din totalul nostru, şi ne propunem 100%. Am redirecţionat 148 milioane de livre -- adică 74.000 tone-- de covoare uzate, din depozite de deşeuri. Încheind ciclul fluxului de materiale prin logistică inversă şi tehnologii de reciclare post-consumator ce nu existau când am început acum 14 ani.

Aceste noi tehnologii ciclice au contribuit straşnic la faptul că am produs şi comercializat 71 de milioane de metri pătraţi de covoare fără efect asupra climatului din 2004. Ceea ce înseamnă că nu contribuie net la afectarea climei globale în producerea de covoare în tot lanţul de producţie, de la mine şi până sunt recuperate la sfârşitul vieţii. Certificate de terţi independenţi. Îl numim Covorul Minunat. Şi a fost un puternic diferenţiator de piaţă, crescând vânzările şi profiturile. Acum trei ani am lansat covoare din plăci îmbinate pentru acasă, sub marca Flor, scris greşit F-L-O-R (NB floor = podea). Puteţi intra şi comanda astăzi pe Flor.com şi să aveţi Covorul Minunat livrat acasă în cinci zile. Este practic, şi drăguţ de asemenea.

(Râsete)

(Aplauze)

Apreciem că am trecut puţin de jumătatea distanţei până la obiectivul nostru -- impact zero, amprentă zero. Am stabilit 2020 ca an ţintă pentru zero, pentru a atinge vârful Muntelui Durabilităţii. O numim Misiunea Zero. Şi probabil aceasta este cea mai importantă faţetă. Am descoperit că Misiunea Zero este incredibil de bună pentru afacere. Un model de afacere mai bun. O cale mai bună către profituri mai mari. Acesta este motivul afacerii pentru durabilitate. Din experienţa reală de viaţă, costurile scad, nu cresc, reflectând circa 400 milioane dolari de costuri evitate în căutarea de zero deşeuri. Aceasta este prima faţetă a Muntelui Durabilităţii. Aceasta a plătit toate costurile de transformare la Interface.

Şi asta mai elimină un mit, falsa alegere între mediul înconjurător şi economie. Produsele noastre sunt mai bune ca niciodată, inspirate de un design pentru durabilitate, o sursă neaşteptată de inovaţie. Oamenii noştri sunt concentraţi în jurul acestui înalt scop comun. S-a dovedit a fi cel mai bun în a atrage cei mai buni oameni şi a-i aduce împreună. Iar bunăvoinţa pieţei este uimitoare. Niciun pic de publicitate, nicio campanie inteligentă de marketing indiferent de preţ, nu ar fi putut produce sau crea atât de multă bunăvoinţă. Costuri, produse, oameni, pieţe de desfacere. Ce altceva mai există? Este un model de afacere mai bun.

Iată şi registrele noastre de vânzări şi profituri din ultimii 14 ani. Este o scădere acolo, din 2001 până în 2003: o scădere când vânzările noastre, pe o perioadă de trei ani, au scăzut cu 17 procente. Dar piaţa de desfacere a scăzut cu 36 de procente. De fapt am acumulat cotă de piaţă. Poate nu am fi supravieţuit acelei recesiuni dacă nu ar fi fost avantajele durabilităţii. Dacă fiecare afacere ar aplica planurile Interface ar rezolva toate probleme noastre? Nu cred. Sunt încă preocupat de ecuaţia Ehrlich revizuită, I egal cu P înmulţit cu A împărţit la T2. Acel A este A mare, sugerând că afluenţa este un scop în sine. Dar dacă am reformula Ehrlich în continuare? Şi dacă am face din A mare un "a" mic, sugerând că e un mijloc de a atinge scopul, iar acel scop este fericirea. Mai multă fericire cu mai puţine lucruri.

Adică ar remodela civilizaţia însăşi -- (Aplauze) şi întregul nostru sistem economic, dacă nu pentru specia noastră atunci poate pentru cea care ne va urma. Speciile sustenabile, trăind pe un Pământ finit. Etic, fericit şi ecologic în armonie cu natura şi cu toate sistemele sale naturale de mii de generaţii, sau de zeci de mii de generaţii. Adică într-un viitor nedeterminat. Dar trebuie Pământul să aştepte dispariţia noastră ca specie? Poate. Dar nu cred.

La Interface am urmărit cu adevărat să aducem acestă caracteristică sustenabilă, o companie industrială cu zero emisii în existenţă până în 2020. Acum putem să vedem drumul nostru. Până în vârful acelui munte. Iar provocarea este în curs. Şi aşa cum spune bunul meu prieten şi consilier Amory Lovins, "Dacă ceva există, trebuie să fie posibil." (Râsete) Dacă noi am reuşit, trebuie să fie posibil. Dacă noi, o companie puternic consumatoare de petrol reuşim, oricine poate. Şi dacă oricine poate, rezultă că toată lumea poate.

Hawking a împlinit industria şi afacerile, scoţând omenirea departe de abis. Deoarece continuând cu declinul necontrolat al biosferei, o persoană foarte dragă este supusă riscului. Sincer, un risc inacceptabil. Cine este acea persoană? Nu tu. Nu eu. Dar haideţi să vă prezint persoana care este cel mai expusă riscului. Eu însumi am întâlnit această persoană în primele zile de escaladare a muntelui. Într-o dimineaţă de marţi în martie 1996 vorbeam cu oameni, aşa cum făceam cu fiecare ocazie pe atunci. Aducându-i împreună şi adesea neştiind dacă există o legătură. Dar cam cinci zile mai târziu în Atlanta, am primit un email de la Glenn Thomas, unul din oamenii mei de la întâlnirea din California. Îmi trimitea o poezie originală ce a compus-o după dimineaţa de marţi împreună. Şi când am citit-o a fost unul din cele mai înălţătoare momente din viaţa mea. Pentru că mi-a transmis, slavă Domnului, că cineva a înţeles. Iată ce a scris Glenn. Şi iată acea persoană, cu cel mai mare risc. Faceţi cunoştinţă cu "Copilul Viitorului".

"Fără nume, o faţă nevăzută, fără a şti când sau unde,

Copilul viitorului, deşi nenăscut, te-am cunoscut în dimineaţa zilei de marţi ce a trecut.

Un prieten înţelept ne-a făcut cunoştinţă. Şi prin trezitorul său punct de vedere

am văzut ziua pe care tu o vei vedea, o zi a ta dar nu şi a mea.

Cunoscându-te mi-am schimbat gândirea. Căci nu am bănuit vreodată

că poate lucrurile pe care le fac vor putea vreodată, să te pună în vreun fel în pericol.

Copilul de mâine, fata mea, fiul meu,

mă tem că abia am început să mă gândesc la tine şi binele tău,

deşi mereu ar fi trebuit.

Dar voi începe.

Felul în care am risipit, ce am pierdut,

dacă voi uita vreodată că tu într-o bună zi vei veni şi aici vei trăi."

Ei bine, în fiecare zi din viaţa mea ce a urmat, "Copilul viitorului" mi-a transmis printr-un mesaj simplu şi profund, pe care vreau să vi-l fac cunoscut. Suntem, fiecare dintre noi, o parte din ţesătura vieţii. Continuumul umanităţii, cu siguranţă. Dar într-o măsură mai mare, viaţa însăşi. Şi trebuie să facem o alegere în timpul scurtei noastre vizite pe acestă frumoasă albastră şi verde planetă vie. Să-i facem rău sau să o ajutăm. Pentru voi, este alegerea voastră.

Mulţumesc.

(Aplauze)