Rachel Sussman: Cele mai bătrâne lucruri din lume

Această plantă care arată ciudat este numită Llareta. Ce arată ca un muşchi acoperind stâncile e de fapt un tufiş format din mii de ramuri, fiecare conţinând grămezi de frunze verzi mici la capăt şi atât de dens grupate împreună încât poţi chiar să stai pe el. Acest individ trăieşte în Deşertul Atacama în Chile, şi se întâmplă să fie în vârstă de 3.000 de ani. De asemenea, se întâmplă să fie o rudă a pătrunjelului.

În ultimii 5 ani, am cercetat, lucrând cu biologi şi călătorind peste tot în lume pentru a găsi organisme care trăiesc continuu care sunt de 2.000 de ani şi mai bătrâne. Proiectul este parţial artă şi parţial ştiinţă. Există o componentă de mediu. Şi, de asemenea, încerc să creez un mijloc prin care să păşesc în afara experienţei cotidiene a timpului şi să încep să iau în considerare o scară a timpului mai profundă. Am selectat 2.000 de ani ca vârsta minimă, pentru că vroiam să încep de la ce considerăm a fi anul zero şi să lucrez retrospectiv de acolo.

Ce priviţi acum este un copac numit Jomon Sugi, trăind în insula izolată Yakushima. Copacul a fost în parte un catalizator al proiectului. Am călătorit în Japonia fără alt plan decât de a fotografia, şi apoi am auzit de acest copac care are 2.180 de ani şi am ştiut că trebuie să merg să-l vizitez. Nu a fost decât abia mai târziu, când m-am întors acasă în New York când am avut ideea pentru proiect. Deci a fost un fel de clocotire uşoară, dacă vreţi. Cred că fost dorinţa mea îndelungată să aduc laolaltă interesul meu în artă, ştiinţă şi filozofie, care mi-a permis să fiu gata când s-a aprins proverbialul bec. Deci, am început să cercetez şi, spre surprindeea mea, acest proiect nu a fost făcut niciodată înainte în arte sau ştiinţe. Şi, poate naiv, am fost surprinsă să aflu că nici măcar nu există un domeniu în ştiinţe care are de-a face cu ideea asta a longevităţii speciilor la nivel mondial.

Deci, ce priviţi aici este rhizocarpon geographicum, sau lichen hartă, şi are aproximativ 3.000 de ani şi trăieşte în Groenlanda, ceea ce-i cale lungă ca să mergi pentru nişte licheni. Vizitarea Groenlandei a fost mai degrabă ca a călători înapoi în timp decât doar a călători foarte departe la nord. Era foarte primitiv şi mai izolat decât orice experimentasem vreodată înainte. Şi e sporită de vreo două experienţe particulare. Una a fost când am fost abandonată de barcă într-un fiord izolat, doar pentru a afla că arheologii pe care trebuia să-i întâlnesc, nu erau nicăieri. Şi nu e ca şi cum ai putea să le trimiţi un SMS sau un email, deci, am fost lăsată la propriu în baza dispozitivelor mele. Dar din fericire, a mers, evident. Dar a fost o experienţă umilitoare să te simţi atât de rupt. Şi apoi, câteva zile mai târziu, am avut oportunitatea să mergem să pescuim într-un curs de apă glaciar în apropierea bazei noastre de campare, unde peştii erau atât de mulţi încât pur şi simplu puteai intra în apă şi puteai apuca un păstrăv de 30 cm cu mâinele goale. A fost ca a vizita o perioadă mai inocentă pe planetă. Şi apoi, desigur, sunt lichenii. Aceşti licheni cresc doar un centimetru la fiecare sută de ani. Cred că asta chiar pune durata de viaţă a oamenilor într-o perspectivă diferită.

Şi ce priviţi aici e o fotografie aeriană deasupra Oregonului de est. Şi dacă titlul "Căutând Cercurile Morţii Armillaria" sună de rău augur, este. Armillaria e de fapt o ciupercă predătoare, omorând anumite specii de copaci în pădure. Mai e cunoscută şi ca ciuperca de miere, sau "humongous fungus" (ciuperca enormă) deoarece se întâmplă să fie şi unul dintre cele mai mari organisme. Deci, cu ajutorul unor biologi ce studiază ciuperca, am luat nişte hărţi şi nişte coordonate GPS şi am închiriat un avion şi am început să mă uit după inelele morţii, modelele circulare în care ciuperca omoară copacii. Aşa, nu sunt sigură dacă sunt unele în această poză, dar ştiu că ciuperca este acolo jos. Şi apoi, aceasta e înapoi pe sol şi puteţi vedea că ciuperca chiar invadează acest copac. Deci, materialul alb pe care îl vedeţi între scoarţă şi lemn este pâsla micelială a ciupercii, şi ce face... e chiar strangularea înceată a copacului până la moarte prin împiedicarea fluxurilor de apă şi nutrienţi. Deci, această strategie a servit-o destul de bine. Are 2.400 de ani. Şi apoi, de sub pământ, sub apă.

Acesta e Coralul Creier care trăieşte în Tobago, are aproximativ 2.000 de ani. Şi mi-am depăşit teama de apă adâncă pentru a-l găsi pe acesta. Ăsta e la aproximativ 60 picioare, sau 18 metri adâncime. Şi veţi vedea, există unele daune la suprafaţa coralului. Asta a fost produsă de fapt de un grup de peşti papagal care a început să-l mănânce, deşi din fericire, şi-au pierdut interesul înainte de a-l ucide. Tot din fericire, pare să fie în afara pericolului recentei deversări de petrol. Dar astea fiind spuse, chiar la fel de uşor puteam să fi pierdut unul din cele mai bătrâne lucruri vii de pe planetă şi impactul complet al acelui dezastru nu este încă vizibil.

Acum, cred că ăsta e unul din cele mai subtil rezistente lucruri de pe planetă. Aceasta este o colonie clonală a copacilor Quaking Aspen, trăind în Utah, care are efectiv 80.000 de ani. Ce arată ca o pădure este de fapt un singur copac. Imaginati-vă că e un sistem gigantic de rădăcini şi fiecare copac este un stem venind din acel sistem. Aşa că ce aveţi este un individ gigant, interconectat, identic genetic, care este în viaţă de 80.000 de ani. Şi se întâmplă să fie mascul şi, în teorie, nemuritor.

(Râsete)

Acesta e de asemenea un copac clonal. Acesta este molidul Gran Picea, care la 9.550 de ani, este doar un prunc în pădure. Locaţia acestui copac este de fapt ţinută secret pentru protecţia lui. Am vorbit cu biologul care a descoperit acest copac şi mi-a spus că acea creştere fusiformă pe care o vedeţi în centru e cel mai probabil rezultatul unei schimbări climatice. Pe măsură ce s-a făcut mai cald în vârful muntelui, zona vegetaţiei e de fapt în schimbare. Aşa că nu trebuie să avem în mod obligatoriu contact direct cu aceste organisme pentru a avea un impact foarte puternic asupra lor.

Asta este Tisa Fortingall. Nu, doar glumesc. Acesta este Tisa Fortingall. (Râsete) Dar am pus acest slide acolo pentru că sunt întrebată adesea dacă există ceva animale în proiect. Şi în afară de coral, răspunsul este nu. Ştie cineva cât de bătrână e cea mai bătrână ţestoasă? Ceva bănuieli? (Public: 300.) Rachel Sussman: 300? Nu, 175 are cea mai bătrână ţestoasă în viaţă, deci nicidecum aproape de 2.000. Şi apoi, este posibil să fi auzit de acestă scoică uriaşă care a fost descoperită în largul coastei de nord a Islandei care a ajuns la 405 ani. În orice caz, a murit în laborator când îi determinau vârsta. Cea mai interesantă descoperire recentă, cred, este aşa-numita meduză nemuritoare, care, de fapt, s-a observat în laborator că e capabilă să se întoarcă înapoi la stadiul de polip după atingerea maturităţii depline. Deci, asta fiind spus, este foarte improbabil că o meduză ar supravieţui atât de mult în sălbăticie. Şi înapoi la tisa de aici. Deci, aşa cum puteţi vedea, e în curtea unei biserici. Este în Scoţia. Este în spatele unui zid protector. Şi există în realitate un număr de tise bătrâne în curţi de biserici peste tot în U.K., dar dacă faceţi calculul, vă veţi aminti că de fapt tisele au fost acolo mai întâi, iar apoi bisericile.

Şi acum, în jos la o altă parte a lumii. Am avut posibilitatea să călătoresc în jurul provinciei Limpopo din Africa de Sud cu un expert în copaci Baobab. Şi am văzut un număr dintre ei, şi acesta e cel mai probabil cel mai bătrân. Are aproximativ 2.000 de ani, şi este numit Sagole Baobab. Şi ştiţi, privesc toate aceste organisme ca palimpseste. Conţin mii de ani de experienţe proprii în interiorul lor, şi mai conţin însemnări ale evenimentelor naturale şi umane. Şi baobabii în particular sunt un exemplu grozav al acestui lucru. Puteţi vedea că acesta are nume scrijelite în trunchi, dar a înregistrat şi nişte evenimente naturale. Deci baobabii, pe măsură ce îmbătrânesc, tind să devină moi în centru şi să se golească. Şi asta poate crea adăposturi grozave pentru animale, dar, au mai fost alocaţi şi pentru utilizări umane mai degrabă dubioase, incluzând un bar, o închisoare şi chiar o toaletă în interiorul unui copac.

Şi asta mă conduce la alt favorit de-al meu -- cred, deoarece este chiar atât de neobişnuit. Această plantă este numită Welwitschia, şi trăieşte doar în părţi ale Namibiei şi Angolei costale, unde este unic adaptată să colecteze umezeală de la ceaţa venind dinspre mare. Şi ce-i mai mult, este de fapt un copac. Este un conifer primitiv. Veţi remarca că poartă conuri în centru jos. Şi ce arată ca două grămezi mari de frunze, sunt de fapt două frunze singure care au fost zdrenţuite de condiţiile aspre ale deşertului de-a lungul timpului. Şi, de fapt, nu leapădă niciodată acele frunze, deci are şi renumele de a avea cele mai lungi frunze în regatul plantelor. Am vorbit cu un biolog de la Grădina Botanică Kirstenbosch în Capetown pentru a-l întreba de unde crede el că vine această remarcabilă plantă, şi gândul său a fost că, dacă călătoreşti în jurul Namibiei, vezi că există un număr de păduri fortificate, şi buştenii sunt toţi -- buştenii sunt toţi arbori conifere giganţi, şi totuşi nu e niciun semn de unde ar fi putut să provină. Aşa că gândul său era că inundarea nordului Africii a adus de fapt acei arbori conifere în jos cu zeci de mii de ani în urmă, şi ce a rezultat a fost această remarcabilă adaptare la acest mediu deşertic unic.

Acesta este ce consider eu cel mai poetic dintre lucrurile vii. Asta este ceva numit pădure subterană. Aşadar, am vorbit cu un botanist la Grădina Botanică Pretoria, care a explicat că anumite specii de copaci s-au adaptat la această regiune. Este o regiune ca un tufiş, care este uscat şi predispus la multe incendii, şi ce au făcut aceşti copaci e, dacă vă puteţi imagina că aceasta e coroana copacului, şi acela este nivelul solului, imaginaţi-vă că întreg copacul, că cea mai mare parte a copacului, a migrat în subteran şi aveţi doar acele frunze apărând deasupra solului. În acest fel, când izbucneşte un incendiu, este echivalentul la a-ţi avea sprâncenele pârlite. Copacul poate să-şi revină uşor. Şi acestea tind să crească clonal, cea mai în vârstă dintre ele are 13.000 de ani.

Înapoi în S.U.A., există două plante de vârstă similară. Acesta este tufişul clonal Creosote, care este de aproape 12.000 de ani. Dacă aţi fost în Vestul American, ştiţi tufişul Creosote e destul de omniprezent, dar acestea fiind spuse, vedeţi că ăsta are această formă unică, circulară. Şi ce se întâmplă e că se extinde încet în afară de la forma originală. Şi este unul -- din nou, acel sistem de rădăcină interconectată, făcându-l un individ identic genetic. De asemena, are un prieten în apropiere -- ei bine, cred că sunt prieteni. Acesta este clonala yucca Mojave, e la aproape o milă distanţă, şi e un pic mai bătrână de 12.000 de ani. Şi vedeţi are aceeaşi formă circulară. Şi există câteva clone mai tinere punctând peisajul în spatele ei. Şi ambele, yucca şi tufişul Creosote, trăiesc pe pământul Biroului de Management al Terenului (Bureau of Land Management), şi asta e foarte diferit faţă de a fi protejat într-un parc naţional. În realitate, acest teren este destinat pentru folosirea recreaţională a ATV-urilor.

Deci, acum vreau să vă arăt ce poate fi foarte bine cel mai în vârstă lucru de pe planetă. Asta e Actinobacteria Siberiana, care are între 400.000 şi 600.000 de ani. Această bacterie a fost descoperită cu câţiva ani în urmă de o echipă de biologi planetari sperând să găsească indicii despre viaţa pe alte planete uitându-se la una din cele mai dure condiţii de pe a noastră. Şi ce au descoperit, făcând cercetare în permafrost, a fost această bacterie. Dar ce e unic legat de ea e că repară ADN-ul sub temperatura de îngheţ. Şi ce înseamnă asta e că nu e inactivă. De fapt trăieşte şi creşte de o jumătate de milion de ani. E, de asemenea, probabil una dintre cele mai vulnerabile din lucrurile vii bătrâne, deoarece, dacă permafrostul se topeşte, nu va supravieţui.

Asta e o hartă pe care am creat-o a celor mai bătrâne lucruri vii, ca să puteţi avea o idee despre unde sunt; veţi vedea, sunt peste tot în lume. Steagurile albastre reprezintă lucruri pe care le-am fotografiat deja, şi cele roşii sunt locuri la care încerc să ajung. Veţi vedea de asemenea, există un steag pe Antarctica. Încerc să călătoresc acolo ca să găsesc muşchi de 5.000 de ani, care trăieşte în Peninsula Antarctică.

Deci, probabil mai am aproximativ doi ani la acest proiect -- la această fază a proiectului, dar după 5 ani, chiar am senzaţia că ştiu ce e în inima acestei lucrări. Cele mai bătrâne lucruri din lume sunt o înregistrare şi o celebrare a trecutului nostru, un apel la acţiune în prezent şi un barometru al viitorului nostru. Au supravieţuit milenii în deşert, în permafrost, în vârful munţilor şi în fundul oceanelor. Au ţinut piept la nespuse pericole naturale şi atentate umane, iar acum unele dintre ele sunt în pericol şi nu pot să se ridice şi să se dea la o parte. E speranţa mea că, mergând să găsesc aceste organisme, că eu pot ajuta să atrag atenţia asupra rezistenţei lor remarcabile şi pot ajuta jucând un rol în asigurarea continuităţii logevităţii lor în viitorul previzibil.

Mulţumesc.

(Aplauze)