Emoționantul potențial tehnologic al celui de-al Șaselea Simț

Creștem interacționând cu obiectele fizice din jurul nostru. Și ai foarte multe astfel de obiecte pe care le utilizăm în fiecare zi. Spre deosebire de majoritatea echipamentelor computerizate, aceste obiecte sunt mult mai simplu de utilizat. Când vorbim de obiecte, trebuie să vorbim neapărat de încă un lucru, și anume, de gesturi: cum se manipulează aceste obiecte, cum se folosesc în viața cotidiană. Folosim gesturi no doar pentru a interacționa cu aceste obiecte, ci și să intrăm în legură unii cu alții. Un gest ca și “Namaste!” pentru a demonstra respectul față de cineva, sau poate... în India nu e nevoie să-l explic deoarece și un copil îl înțelege: că asta înseamnă “patru” în jocul de cricket. Face parte intrinsecă din limbajul cotidian.

De aceea, sunt foarte interesat de felul în care cunoștințele noastre asupra obiectelor și gesturilor de zi cu zi și modul în care folosim aceste obiecte pot fi utile în interacțiunea cu universul digital. De ce, în loc să folosesc o tastatură și un mouse nu pot utiliza calculatorul în același mod în care interacționez cu universul fizic?

Așa că am început să explorez acest lucru acum 8 ani Și am început literalmente cu mouse-ul calculatorului. În loc să-l folosesc pentru calculator, l-am desfăcut. Majoritatea dintre voi ştiţi deja că pe vremea aceea mouse-ul avea o rotiță înăuntru, cu două role, care ghida calculatorul în aceeași direcție în care se mișca rotița și ca urmare, unde se mișca mouse-ul. Ceea ce mă interesa pe mine erau aceste două role, și cum vroiam mai multe, am împrumutat alt mouse de la un prieten- mouse pe care nu i l-am mai înapoiat niciodată- iar acum aveam patru role. Interesant este că am scos aceste role din dispozitive și le-am alineat. Am adăugat niște fire, scripeți și arcuri și ceea ce am obținut a fost un nou dispozitiv, o interfață care funcționa ca un senzor de mișcare în valoare de 2 dolari. Așa că orice gest pe care îl făceam în universul fizic se regăsea în universul digital cu ajutorul acestui mic artefact pe care l-am construit acum 8 ani, în anul 2000.

Vroiam să integrez aceste două lumi, şi m-am gândit la „post-its” (hărtituțele adezive care se folosesc pentru a lăsa mesaje scurte). Mi-am zis: „De ce nu aș putea să conectez interfața fizică a unui post-it la una digitală? ” Un mesaj scris pentru mama mea pe un post-it poate să apară ca un sms, sau un memento pentru o întâlnire să se sincronizeaze automat cu calendarul meu digital sau ori chiar și cu o listă de activități. Pe deasupra, aș putea să caut în universul digital sau chiar să-l întreb de exemplu „ Care este adresa domnul Smith?” și acest mic sistem de aici să-mi imprime răspunsul, pentru că funcționează ca un sistem de intrare-ieșire, doar că este făcut din hârtie.

În timpul altui experiment m-am gândit să fac un creion care să poată desena în trei dimensiuni. Așa că am inventat acest creion care poate să-i ajute pe design-eri și pe arhitecți nu numai să gândească în trei dimensiuni ci și să deseneze în timp real ceea ce este o formă mai „naturală” de a face lucrurile.

După aceea m-am gândit: „De ce să nu fac o harta Google dar pentru universul fizic? ” În loc să scriu un cuvânt cheie ca să găsesc ceva, mai degrabă așez obiectul real deasupra hărții. Dacă așez biletul de îmbarcare pe hartă, să-mi arate unde este poarta de îmbarcare a zborului. O ceașcă de cafea pusă pe hartă imi arată unde este punctul cel mai apropriat unde se vinde cafea sau unde pot să arunc ceașca la gunoi.

Acestea au fost câteva dintre primele mele experimente care demonstrează că țelul meu era să conectez aceste două universuri la perfecțiune. Toate aceste experimente aveau un lucru în comun: încercam să aduc o parte a universului fizic în cel virtual. Luam anumite părți ale obiectelor sau orice altceva din universul real pentru a le introduce în universul digital pentru că obiectivul nostru era să facem orice interfață mai intuitivă.

Dar mi-am dat seama că pe noi oamenii nu ne interesează activitățile informatice ci mai degrabă informațiile. Dorim să știm lucruri noi. Lucruri dinamice.

Așa că la începutul anului trecut m-am gândit: „De ce să nu aplic acest concept în sens invers? Ce ar fi dacă aș lua universul digital și l-aș implementa în universul fizic? ” Pentru că pixelii sunt îngrădiți în momentul de față în aceste dispozitive dreptunghiulare ce ne încap în buzunare. De ce nu aș putea îndepărta această barieră și duce pixelii către obiectele fizice, în viața de zi cu zi ca să nu mai fie nevoie să învăț acel limbaj necesar interacțiunii între om și pixeli?

Așa că, pentru a concretiza acest vis, m-am gândit să încep prin a-mi pune un proiector enorm pe cap. Cred că din cauza asta se numește proiector care se montează pe cap, nu? Am luat-o adevăratul sens al cuvântului. Mi-am luat casca de la bicicletă, i-am făcut o mică tăietură ca să intre bine proiectorul, și ceea ce ajunsesem acum să fac era să măresc lumea din jurul meu cu ajutorul informațiilor digitale.

Mai târziu, mi-am dat seama că vroiam să manipulez și pixelii așa că am pus o mică cameră digitală aici care să funcționeze ca un mic ochi digital. Mai târziu am realizat o versiune mult mai bună, orientată către consumator, un dispozitiv pe care mulți dintre dvs. îl cunosc sub numele de Al Șaselea Simț.

Detaliul cel mai interesant al acestei tehnologii este că poți să iei această lume digitală cu tine oriunde mergi. Poți să folosești orice suprafaţă, orice perete ca pe o interfață. Camera urmărește gesturile tale; Orice gest ai face cu mâinile, acesta le înţelege. De fapt, dacă vă uitați, vedeți că există niște indicatori coloraţi pe care îi utilizazem în versiunea inițială. Se începe desenând pe suprafața oricărui perete. Vă opriți în fața lui și începeți să desenați. Camera nu urmărește doar un deget, vă oferă posibilitatea de a vă folosi ambele mâini așa că puteți să le folosiți pentru a mări sau micșora o hartă doar făcând gestul de click. De fapt, această cameră preia toate imaginile şi realizează o recunoaștere a marginilor și a culorilor. Dar există, de asemenea, şi alţi algoritmi mai simpli. Așa că, din punct de vedere tehnic, este complexă dar, într-un anumit fel, îți oferă un produs mult mai intuitiv.

Dar sunt mult mai încântat de faptul că se poate lua cu tine. În loc să-ți scoți aparatul foto din buzunar mai degrabă imiți gestul de a face o poză și dispozitivul face poza.

(Aplauze)

Mulțumesc.

După aceea, pot să-mi găsesc un zid, oriunde și să încep să răsfoiesc prin aceste poze ori să modific această poză un pic și să i-o trimit unui prieten prin mail. Ne îndreptăm, prin urmare, către o eră în care calculatoarele vor fi încorporate în lumea fizică, reală. Bineînțeles, dacă nu ai o suprafaţă la îndemână poți utiliza propria ta palmă pentru operații simple. Aici, de exemplu, formez un număr de telefon cu ajutorul propriei mele mâini. Camera nu se limitează în a înțelege doar mișcările mâinii ci și, foarte interesant, tipul de obiecte pe care le ai în mână.

Ceea ce demonstrăm aici, de exemplu, este un caz în care coperta unei cărți se compară cu cele ale altor mii sau chiar milioane de carți existente online și se verifică despre ce fel de carte este vorba. În momentul în care dispune de această informație, găsește mai multe alte referințe. Probabil că New York Times are o recenzie audio asupra acestei cărți, așa că poți asculta, pe o pagină fizică a acelei cărți un comentariu sub forma unui fișier audio. (“faimoasa conferință de la Universitatea Harvard...”)

Asta este vizita de săptămâna trecută a președintelui Obama la MIT (“...și doresc să le mulțumesc celor doi profesori extraordinari, membri de la MIT... ” Deci, am văzut imaginea video a acestei conferințe, acolo, pe hârtia ziarului. Ziarul îți va furniza informații în timp real asupra vremii în loc să trebuiască să le actualizezi tu verificându-ți calculatorul, corect?

(Aplauze)

Când mă întorc, pot să folosesc biletul de îmbarcare ca să verific dacă zborul întârzie pentru că, pur și simplu în acel moment nu am chef să îmi deschid iPhone-ul și să mă apuc să apăs pe o iconiță anume. Cred că această tehnologie nu va schimba doar felul în care- Da. (Râsete) Va transforma de asemenea felul în care interacționăm unii cu alții nu doar universul fizic. Partea amuzantă este că, mă duc să iau metroul în Boston și pot să joc pong în tren pe jos, vezi? (Râsete) Cred că singura limită la care pot să mă gândesc acum, când acest gen de tehnologie intră în universul real, este imaginația.

Dar mulți dintre dumneavoastră vor fi de acord că, de fapt, toată munca noastră nu se limitează doar la obiectele fizice. De fapt facem și multă contabilitate, ne ocupăm de editare sau alte lucruri de genul acesta; ce se întâmplă cu asta? Mulți dintre dumneavoastră sunt emoționați în legătură cu noua generație de Tablet PC pe punctul de a ieşi pe piață. Dar, în loc să stau să aștept această noutate, am construit propriul meu dispozitiv, doar cu ajutorul unei foi de hârtie. Ceea ce am făcut aici a fost să scot din cameră- orice cameră web are un microfon înăuntru- cum spuneam, am scos microfonul, l-am fixat așa- am transformat microfonul într-un fel de agrafă, de clip și l-am fixat pe o bucată de hârtie, orice fel de hârtie pe care o aveți la îndemână. Așa că acum, sunetul provocat de orice atingere a hărtiei îmi spune exact când se atinge acea hârtie. Cameră urmăreşte de fapt direcţia degetelor mele.

Poți bineînțeles să vezi filme. („Bună ziua. Mă numesc Russell... ") („...și sunt un explorator al naturii din Tribe 54.")

Poți juca și jocuri. (se aude un motor de mașină) Aici, camera de fapt înțelege felul în care ţii hârtia și se joacă un joc cu maşini. (Aplauze)

Mulți dintre dumneavoastră s-au gândit deja, bine, poți să navighezi. Da. Bineînțeles că poți să navighezi pe orice pagină de internet ori poți să realizezi tot felul de activități informatice pe o bucată de hârtie oriunde ai nevoie. Dar sunt la fel de interesat de cum putem utilizăm totul într-o formă mai dinamică. Când mă întorc la masa de studiu, nu e nevoie decât să transfer toată această informație pe ecran astfel încât să le pot utiliza pe calculator.

(Aplauze)

Și la urma urmei, de ce doar în calculatoare? Putem să ne jucăm cu hârtia. Universul hârtiei este o lume foarte interesantă. Aici, iau o parte dintr-un document și îi adaug o a doua parte luată din alt loc și așa modific de fapt toată informația care o obțin aici. Da. Și văd că da, arată bine, și-mi zic: „Hai să imprim chestia asta. " Așa obțin o fotocopie care demonstrează că debitul muncii este mai intuitiv decât modul în care obișnuiam să lucrăm până acum, să zicem acum 20 de ani, când alternam între aceste două universuri, fizic și digital.

Un ultim gând: cred că această integrare a informațiilor în universul obiectelor cotidiene nu doar ne va ajuta să ne descotorosim de bariera digitală, de prăpastia între aceste două universuri, ci, ne va ajuta de asemenea, într-un anumit fel, să rămânem umani, mai conectați la universul fizic. Ne va ajuta de fapt să nu devenim roboți așezați în fața altor roboți.

Asta-i tot. Vă mulțumesc.

(Aplauze)

Mulțumesc.

(Aplauze)

Chirs Anderson: Păi, Pranav, în primul rând, ești un geniu! Asta e de-adevărat incredibil! Ce o să faci cu tot ce ai descoperit? Plănuiești să construieşti o afacere? Ori asta e doar de domeniul cercetării?

Pranav Mistry: Păi există multe companii -de fapt sponsorii lui Media Lab- interesate în a orienta aceste descoperiri în alte direcții. Companii, ca de exemplu operatori de telefonie mobilă care doresc să implementeze asta într-o formă diferită de cea promovată de ONG-uri în India pentru că ei se gândesc: „De ce să ne ocupăm doar de Al Șaselea Simț” Am putea să facem un „Al Cincilea Simț” pentru cei cărora le lipsește unul, pentru cei care nu pot vorbi. Această tehnologie poate fi utilizată ca lumea să poată să vorbească într-un mod diferit cu ajutorul unui sistem adecvat, proabil unul cu difuzoare.

CA: Care sunt planurile tale? Rămâi la MIT, ori te gândești la altceva?

PM: Încerc să fac totul mai accesibil tuturor în așa fel încât fiecare să poată construi propriul lui echipament deoarece hardware-ul nu este chiar atât de greu de fabricat ori de făcut de unul singur. Noi le vom pune la dispoziție software-ul probabil începând de luna viitoare.

CA: Open source? Uau!

(Aplauze)

CA: O să te întorci în India, într-un moment dat cu o parte din toate acestea?

PM: Da, sigur că da.

CA: Care sunt planurile tale? MIT? India? Cum o să îți împarți timpul de acum înainte?

PM: E multă energie aici. Se pot învăța multe lucruri. Tot ceea ce ați văzut aici este legat de ceea ce am învățat în India. Acum e momentul să analizez partea preț-eficiență: acest sistem costă 300 de dolari în comparație cu cei 20.000 de dolari ai unei suprafețe tactile sau orice altceva de genul ăsta. Ori probabil sistemul pe bază de gesturi cu un mouse de doi dolari în comparație cu ceea ce costa pe vremea aceea, de exemplu 5.000 de dolari? Așa că am explicat aceste lucruri într-o conferință iar Președintele Abdul Kalam, de pe vremea aceea mi-a spus:„În regulă, ar trebui să folosim toate astea în centrul Bhabha de cercetare atomică ca şi aplicaţie.” Așa că sunt foarte emoționat de cum se poate aduce această tehnologie mai aproape de mase în loc să rămână restrânsă în laborator.

(Aplauze)

CA: Comparându-te cu cei pe care i-am văzut prezentând pentru TED pot să spun că ești de-adevăratelea unul dintre cei mai buni doi sau trei inventatori din lume în momentul de față. Este o onoare să te avem aici la TED. Vă mulțumesc foarte mult. Este fantastic!

(Aplauze)