Cum devin oamenii obişnuiţi monştri... sau eroi

Flilosofi, dramaturgi şi teologi s-au zbătut cu această întrebare de secole: Ce îi face pe oameni să devină răi? În mod interesant, şi eu mi-am pus această întrebare când eram doar un mic copil. Când eram copil, crescut în sudul Bronxului, un ghetto din interiorul oraşului New York, eram înconjurat de rău aşa cum sunt toţi copii care cresc în centrul unui oraş, într-un ghetto. Şi am avut prieteni care erau copii foarte buni care au trăit scenariul Dr. Jekyll - Mr. Hyde al lui Robert Louis Stevenson. Adică, s-au drogat, au intrat în bucluc, au ajuns în închisoare. Unii au murit, iar parte din ei, chiar fără "ajutorul" drogurilor.

Aşa că, pentru mine, poveştile lui Robert Louis Stevenson nu sunt ficţiune. Singura întrebare este: ce s-a întâmplat? Şi, mai important, acea linie dintre bine şi rău -- pe care oamenii privilegiaţi preferă să o considere fixă şi impenetrabilă, cu ei de partea bună, şi alţii de partea rea -- Eu am ştiut că acea linie era mobilă şi era permeabilă. Oameni buni pot fi seduşi să treacă acea linie şi în anumite condiţii bune şi rare, copii răi îşi pot reveni cu ajutor, cu reforme, cu reabilitare.

Aşadar, aş vrea să încep cu această minunată iluzie a artistului olandez M.C. Escher. Dacă te uiţi cu atenţie, concentrat, la alb, ce vezi este o lume plină de îngeri. Dar haideţi să ne uităm mai adânc, şi pe măsură ce ne concentrăm, putem vedea demoni, demoni în această lume. Şi aceasta ne spune câteva lucruri.

Unu: lumea este, a fost şi va fi întotdeauna, plină şi de bine, şi de rău, pentru că binele şi răul sunt Yin-ul şi Yang-ul condiţiei umane. Îmi mai spune ceva. Dacă vă amintiţi, îngerul preferal al lui Dumnezeu era Lucifer. Se pare că Lucifer înseamnă "lumina" De asemenea, înseamnă "steaua dimineţii" în unele scripturi. Şi se pare că el nu l-a ascultat pe Dumnezeu, iar aceasta este cea mai gravă încălcare a autorităţii. Şi când nu a mai ascultat, Arhanghelul Mihail a fost trimis să îl alunge din Rai, împreună cu alţi îngeri decăzuţi. Aşa că Lucifer a decăzut în Iad şi a devenit Satana, a devenit diavolul, astfel debutând forţa răului în univers.

În mod paradoxal, Dumnezeu a fost cel care a creat Iadul ca un loc în care să stocheze răul. Totuşi, nu a făcut o treabă prea bună să îl limiteze în acel loc. Deci, această poveste a transformării cosmice a îngerului preferat al lui Dumnezeu în Diavol, pentru mine, defineşte contextul înţelegerii fiinţelor umane care pot fi transformate din oameni buni, normali, în unelte ale răului.

Aşadar, Efectul Lucifer, deşi se concentrează pe negative -- exemplele negative care pot deveni oamenii, nu părţile negative deja existente în oameni -- m-au condus la o definiţie psihologică: răul este exercitarea puterii. Şi aceasta este cheia: totul se rezumă la putere. Să faci rău psihic oamenilor în mod intenţionat, să răneşti oameni fizic, să omori oameni sau idei, şi să comiţi crime împotriva umanităţii. Dacă pe Google căutaţi "rău", un cuvânt care cu siguranţă ar fi trebuit să fie învechit până acum, primiţi 136 milioane de rezultate într-o treime de secundă.

Acum câţiva ani -- sunt sigur că toţi aţi fost şocaţi, ca şi mine, de revelaţia soldaţilor americani care au abuzat prizonierii într-un loc străin într-un război controversat: Abu Ghraib din Iraq. Şi aceşti bărbaţi şi femei care au forţat prizonierii să treacă prin umilinţe incredibile. Am fost şocat, dar nu am fost surprins, pentru că am văzut aceleaşi paralele vizuale când eram supraveghetorul închisorii în Experimentul Închisorii organizat de Stanford.

Administraţia Bush a răspuns urgent ... ce? Ceea ce toate administraţiile spun atunci când este un scandal. "Nu daţi vina pe noi. Nu este vina sistemului. Este vina câtorva mere stricate, câţiva soldaţi ticăloşi." Ipoteza mea este că soldaţii americani sunt, de obicei, buni. Poate că butoiul era rău gândit. Dar cum o să -- cum o să mă împac eu cu această ipoteză?

Am devenit un martor expert pentru unul din gardieni, sergentul Chip Frederick, şi în această poziţie, am avut acces la o duzină de rapoarte de investigaţie. Am avut acces la el. L-am putut studia, l-am invitat în casa mea, am ajuns să îl cunosc, să fac analiză psihologică să văd dacă este un măr rău sau unul bun. Şi în al treilea rând, am avut acces la toate cele 1000 de poze făcute de acei soldaţi. Aceste poze sunt de natură violentă sau sexuală. Toate provin din camerele foto ale soldaţilor americani. Pentru că toată lumea are o cameră digitală sau un telefon celular echipat cu o cameră, ei au pozat totul. Mai mult de 1000 de imagini.

Şi eu le-am organizat în diverse categorii. Dar acestea sunt făcute de Poliţia Militară a Statelor Unite, de rezervişti ai armatei. Aceştia nu sunt soldaţi pregătiţi pentru astfel de misiuni. Şi totul s-a întâmplat într-un singur loc, Tier 1A, în tura de noapte. De ce? Tier 1A era centrul inteligenţei militare. Era fortăreaţa unde se ţineau interogările. CIA se afla acolo. Interogatori de la Corporaţia Titan, toţi erau acolo, şi nu au primit informaţii despre această răscoală. Aşadar, vor să pună aceşti soldaţi sub presiune, Poliţia Militară, să treacă linia, să le dea voie să distrugă moralul duşmanului, să îi pregătească pentru interogări, să îi înmoaie, să îşi scoată mănuşile. Acestea sunt eufemismele, şi acesta este modul în care au fost interpretate. Haideţi să mergem jos, în acea carceră.

(Aparat foto) (Bubuituri) (Aparat foto)© (Bubuituri) (Respiraţie) (Clopote)

Deci, destul de îngrozitor. Aceasta este una din ilustraţiile vizuale ale răului. Şi nu ar fi trebuit să vă scape faptul că motivul pentru care am împerecheat poza prizonierului cu braţele deschise cu Oda Umanităţii a lui da Vinci, este pentru că prizonierul era bolnav mintal. Prizonierul se acoperea cu rahat în fiecare zi,™ şi ei obişnuiau să îl forţeze să se dea prin mizerie, ca să nu pută. Dar gardienii au ajuns să îi numească "Băiatul de Căcat" Ce căuta în acea închisoare în loc să se afle într-un spital de nebuni?

În orice caz, iată-l pe Secretarul Apărării, Rumsfeld. el vine şi spune, "Vreau să ştiu cine este responsabil? Care sunt merele rele?" Ei bine, este o întrebare greşită. Trebuie să o reformulezi şi să întrebi: "Ce este responsabil?" Pentru că "ce" poate fi cinele oamenilor, dar ar putea fi şi ce-ul situaţiei şi desigur, asta este o gândire greşită.

Aşadar, prin ce proces trec psihologii pentru a înţelege astfel de transformări ale caracterului uman, dacă se presupune că aceştia erau soldaţi buni înainte să ajungă în acea închisoare? Există trei posibilităţi. Calea principală se numeşte dispoziţională. Ne uităm la ceea ce este înlăuntrul persoanei, merele rele.

Aceasta este baza tuturor ştiinţelor sociale, baza religiei, fundaţia războiului. Psihologii sociali ca mine vin şi spun "Da, oamenii sunt actorii de pe o scenă, dar trebuie să fii conştient de situaţie. Cine sunt cei care au ales personajele? Care sunt costumele? Există un director de scenă? Deci suntem interesaţi să aflăm care sunt factorii externi din jurul individului, aşa numitul butoi rău? Iar oamenii de ştiinţă socială se opresc acolo şi pierd cel mai important detaliu pe care eu l-am descoperit când am devenit un martor expert la Abu Ghraib. Puterea se află în sistem. Sistemul crează situaţia care corupe indivizii, iar sistemul este fundalul legal, politic, economic şi cultural. Iar acesta este modul în care puterea revine celor care crează butoaiele rele.

Aşadar, dacă vrei să schimbi o persoană, trebuie să schimbi situaţia. Dacă vrei să schimbi situaţia, trebuie să ştii unde se află puterea în acel sistem. Deci Efectul Lucifer implică înţelegerea transformării caracterului uman cu aceşti trei factori. Şi este o interdependenţă dinamică. Ce aduc aceşti oameni în situaţia dată? Ce poate scoate sutiaţia din ei? Şi care este sistemul care crează şi menţine situaţia?

Cartea mea, Efectul Lucifer, publicată de curând, este despre cum poţi înţelege modul în care oamenii buni devin răi? Şi conţine multe detalii despre ceea ce voi vorbi astăzi. Efectul Lucifer al doctorului Z, deşi se concentrează pe rău, este în esenţă o celebrare a minţii umane şi a capacităţii sale infinite de a face pe fiecare dintre noi să fie bun sau crud, înţelegător sau indiferent, creativ sau distructiv, şi de a face pe unii dintre noi să devină cu adevărat răi. Însă povestea bună la care sper că voi ajunge la final este că pe unii dintre noi ne face să devenim eroi. Acesta este un desen minunat din New Yorker, care sumarizează esenţa întregii mele prezentări: "Nu sunt nici un poliţist bun, nici unul rău, Jerome. Ca şi tine, sunt un amalgam complex de trăsături pozitive şi negative de personalitate care ies la suprafaţă sau nu, în funcţie de circumstanţe." (Râsete)

Există un studiu despre care unii dinre voi cred că ştiu ceva dar foarte puţini oameni au citit cu adevărat povestea. Aţi văzut filmul. Acesta este Stanley Milgrom, un mic copil evreu din Bronx, şi el şi-a pus înrebarea: "Holocaustul s-ar putea întâmpla aici, acum?" Oamenii spun, "Nu, aceea era Germania nazistă, acela este Hilter, ştii, anul este 1939." Copilul răspunde: "Da, dar să presupunem că Hitler te-ar ruga," Ai electrocuta un străin?" "În niciun caz, nu eu, sunt o persoană bună. " El a spus: "De ce nu te-aş pune într-o situaţie în care să îţi dau şansa să vezi cu adevărat ce ai face?"

Aşa că ce a făcut a fost să testeze 1000 de oameni obişnuiţi. 500 din New Haven, Connecticut şi 500 din Bridgeport. Reclama spunea: "Psihologii vor să înţeleagă memoria, vrem să îmbunătăţim memoria oamenilor, pentru că memoria este cheia către succes." OK? "O să vă dăm cinci parai -- patru dolari pentru timpul vostru." Şi mai spunea: "Nu vrem studenţi; vrem bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 20 şi 50 de ani" -- în studiile ulterioare reclamele cereau femei-- oameni obişnuiţi: bărbieri, funcţionari, oameni cu "guler alb".

Deci te duci jos, şi unul dintre voi va fi un elev, iar unul dintre voi va fi profesor. Profesorul este un om genial, de o vârstă mijlocie. El primeşte controlul unui aparat de şocuri într-o cameră alăturată. Elevul ar putea fi de vârstă mijlocie, sau chiar de 20 de ani. Iar la unul dintre voi doi, cei din laborator le va spune "Munca ta ca profesor este să dai material de învăţat acestei persoane. Dacă îl pricepe, recompensează-l. Dacă nu învaţă, apeşi un buton pe controlul aparatului de şoc. Primul buton are 15 volţi. Elevul nici nu îl va simţi. Aceasta este cheia. Tot răul începe cu 15 volţi. Iar pasul următor este 15 volţi în plus. Problema este că, la capătul liniei, vorbim de un şoc de 450 de volţi. Şi pe măsură ce avansezi, elevul urlă, "Am probleme cu inima! Am plecat de aici!"

Eşti o persoană bună. te plângi. "Domnule, cine va fi responsabil dacă se întâmplă ceva cu elevul?" Experimentatorul spune: "Nu te îngrijora. Eu sunt responsabil. Continuă, profesore." Întrebarea este, cine va ajunge să pedepsească cu 450 de volţi? Trebuie să observaţi că la nivelul 375, scrie "Pericol. Şoc sever." Când ajunge aici sus, este "XXX": pornografia puterii. (Râsete)

Milgrom a întrebat 40 de psihiatri "Cât la sută din cetăţenii americani ar merge până la sfârşit?" Ei au spus că doar 1%. Pentru că acela este comportament sadic. şi ştim, psihiatria ştie, că doar 1% din cetăţenii americani sunt sadici. OK. Iată datele. Nu ar fi putut greşi mai mult. Două treimi merg până la 450 de volţi. Acesta a fost doar un studiu. Milgram a făcut mai mult de 16 studii. Şi uitaţi-vă la asta. În cel de-al 16-lea studiu, unde vezi pe cineva ca tine mergând la nivelul maxim, 90 la sută parcurg tot drumul. În studiul cinci, dacă vezi oamenii răzvrătindu-se, 90% se răzvrătesc. Ce ştim despre femei? Studiul 13: nici o diferenţă faţă de bărbaţi. Aşa că Milgram cuantifică răul ca dorinţa oamenilor de a se supune orbeşte autorităţii, de a merge până la capăt, la 450 de volţi. Şi este ca o tastatură pentru natura umană. O tastatură, în sensul că poţi face aproape pe oricine complet supus până la majoritate, până la nimeni.

Care sunt paralelele externe? Pentru că orice fel de cercetare este artificială. Care este validitatea testului în lumea reală? 912 cetăţeni americani s-au sinucis sau au fost omorâţi de familie şi prieteni în jungla Guyana în 1978, pentru că erau supuşi orbeşte acestui om, pastorul lor. Nu preotul lor. Pastorul lor, reverendul Jim Jones. El i-a convins să comită sinucideri în masă. Iată deci Efectul Lucifer în versiune modernă. Un om al lui Dumnezeu care devine un înger al morţii. Studiile lui Milgram se referă la autoritatea individuală de a controla oameni. În cea mai mare parte a timpului, ne aflăm în instituţii, deci Studiul Închisorii efectuat la Stanford este un studiu despre puterea instituţiilor de a influenţa comportamentul individual. În mod interesant, Stanley Milgrom şi eu am fost în aceeaşi clasă la liceu la James Monroe în Bronxul anului 1954.

Acest studiu pe care l-am făcut eu împreună cu foştii mei studenţi, mai ales Craig Haney, am început studiul tot cu o reclamă. Nu am avut bani, aşa că am publicat o reclamă ieftină şi mică, dar am vrut studenţi pentru un studiu legat de viaţa în închisoare. 75 de oameni s-au oferit voluntari şi au completat teste de personalitate. Am organizat interviuri. Am ales două duzini: cei mai normali, cei mai sănătoşi. Şi am ales la întâmplare care vor juca rolul gardienilor şi care vor fi prizonieri. În prima zi a studiului, am ştiut că dispunem doar de mere bune. O să îi punem într-o situaţie rea.

În al doilea rând, am ştiut că nu este nicio diferenţă între băieţii care vor fi gardieni şi băieţii care vor fi prizonieri. Copii care urmau să fie prizonieri, lor le-am spus: "Aşteptaţi acasă, în căminele voastre. Studiul va începe duminica." Nu le-am spus că poliţia locală va veni şi îi va aresta într-un mod realist. Omul din video: O maşină de poliţie opreşte în faţă şi un poliţist vine la uşă şi bate şi spune că mă caută pe mine. Aşa că ei, chiar acolo, ştii, m-au luat afară din casă, mi-au pus mâinile pe maşină. Era o maşină adevărată de poliţie şi era un poliţist adevărat, şi erau vecini mei reali pe stradă care nu ştiau că este vorba de un experiment. Şi erau camere video peste tot şi vecini peste tot. M-au pus în maşină şi apoi au condus prin Palo Alto. M-au dus la un sediu al poliţiei, la subsolul sediului de poliţie. M-au pus într-o celulă. Am fost primul care a fost ridicat, aşa că m-au pus într-o celulă care arăta exact ca o cameră cu o uşă cu bare pe ea. Îţi puteai da seama că nu era o celulă adevărată. M-au încuiat acolo, într-un set de haine degradant. Au luat acest experiment prea în serios.

Iată, aceştia sunt prizonierii care vor fi dezumanizaţi. Care vor deveni numere. Aici sunt gardienii cu simbolurile puterii şi ale anonimităţii. Gardienii pun prizonierii să cureţe toalete cu mâinile goale, să facă alte treburi înjositoare. Îi dezbracă la pielea goală. Îi batjocoresc sexual. Încep să facă activităţi degradante, ca de exemplu să îi pună să simuleze sodomia. Aţi văzut simularea felaţiei la Abu Ghraib. Gardienii mei au făcut-o în cinci zile. Reacţia la stress a fost atât de extremă încât copiii normali pe care i-am ales fiindcă erau foarte sănătoşi au avut căderi psihice în 36 de ore. Studiul s-a sfârşit după şase zile pentru că ieşise de sub control. Cinci copii au avut căderi psihice.

Ce diferenţă face dacă războinicii merg la război schimbându-şi costumaţia? Există vreo diferenţă dacă aceştia sunt anonimi în modul în care îşi tratează victimele? Ştim că în unele culturi, ei merg la război fără a-şi schimba înfăţişarea. În alte culturi se pictează ca "Stăpânul Muştelor." În unele poartă măşti. În cele mai multe, soldaţii sunt anonimi în uniforme. Antropologistul John Watson a descoperit 23 de culturi care au avut două tipuri de date. Îţi schimbă înfăţişarea? 15. Omoară, torturează, mutilează? 13. Dacă nu îşi schimbă înfăţişarea doar unul din opt omoară, torturează sau mutilează. Cheia se află în zona roşie. Dacă îşi schimbă însăţişarea 12 din 13 -- asta înseamnă 90% - omoară, torturează, mutilează. Iar aceasta este puterea anonimităţiii.

Aşadar, care sunt cele şapte procese sociale care uşurează tranziţia spre rău? Luarea fără a gândi a primului mic pas. Dezumanizarea altor oameni. Dezindividualizarea de sine. Difuzia responsabilităţii personale. Obedienţa oarbă faţă de autoritate. Conformitatea fără critică la normele grupului. Toleranţa pasivă la rău prin lipsa acţiunii sau prin indiferenţă.

Şi se întâmplă când te afli într-o situaţie nouă sau nefamiliară. Metodele tale obişnuite de răspuns nu funcţionează. Personalitatea şi moralitatea ta sunt lipsite de obligaţie. "Nimic nu este mai uşor decât a denunţa răufăcătorul; nimic mai greu decât a-l înţelege," ne spune Dostoevsky. Înţelegerea nu poartă rol de scuză. Psihologia nu este ştiinţa inventării de scuze.

Deci cercetările sociale şi psihologice ne arată cum oameni obişnuiţi şi buni pot fi transformaţi fără droguri. Nu ai nevoie de ele. Ai nevoie doar de procese sociale şi psihologice. Paralele cu lumea reală? Comparaţi asta cu asta. James Schlesinger -- şi va trebui să termin cu asta -- spune "Psihologii au încercat să înţeleagă cum şi de ce indivizi şi grupuri care în mod normal de comportă uman pot uneori să se comporte complet diferit în anumite circumstanţe." Acesta este Efectul Lucifer. Şi el continuă: "Studiul de bază de la Stanford ne oferă o pildă pentru toate operaţiunile militare." Dacă dai oamenilor putere fără responsabilitate, aceasta este o reţetă sigură pentru abuz. Ei au ştiut şi totuşi au lăsat să se întâmple.

Un alt raport, un raport de investigaţie efectuat de General Fay, spune că sistemul este de vină, şi în acest raport el spune că mediul care a creat Abu Ghraib prin erori de conducere care au contribuit la întâmplarea unor astfel de abuzuri şi faptul că au rămas nedescoperite de către autorităţile înalte pentru o lungă perioadă de timp. Acele abuzuri s-au petrecut pe o perioadă de trei luni. Cine supraveghea afacerea? Răspunsul este: nimeni, şi cred că nimeni în mod intenţionat. Le-au dat gardienilor voie să facă toate acele lucruri. şi ei ştiau că nimeni nu va veni în acea închisoare.

Deci este nevoie de o schimbare de paradigmă în toate acele domenii. Schimbarea este îndepărtarea de modelul metodic care se concentrează doar pe individ. Schimbarea este spre un model public de sănătate capabil să recunoască vectorii sistemici şi de situaţie ai bolii. Intimidarea este o boală. Prejudecata este o boală. Violenţa este o boală. Şi încă de pe vremea Inchiziţiei ne-am confruntat cu aceste probleme la nivel individual. Şi ştiţi ce? Nu merge. Alexander Solzhenitsyn spune că linia dintre bine şi rău taie în jumătate inima fiecărei fiinţe umane. Aceasta înseamnă că linia nu este undeva departe. Este o decizie ce trebuie să o iei. Este o chestiune personală.

Vreau să închei foarte rapid într-o notă pozitivă: eroismul ca antidotul răului. Prin promovarea imaginaţiei eroice cu precădere în rândul copiilor noştri, în sistemul nostru educaţional. Vrem ca tinerii noştrii să gândească: sunt un erou în aşteptare. Aştept ca situaţia bună să apară, ca să mă pot comporta eroic. Întreaga mea viaţă se va concentra departe de răul în care m-am aflat încă de pe vremea când eram copil, spre înţelegerea eroilor.

Şi acum, ideea lor de eroism este: oamenii obişnuiţi sunt cei care fac fapte eroice. Este punctul contrar teoriei Banalitatea Răului a lui Hannah Arendt. Societatea promovează eroii tradiţionali în mod greşit fiindcă ei sunt excepţiile. Ei îşi organizează întreaga viaţă în jurul acestui fapt. De aceea le cunoaştem numele. Şi eroii copiilor noştri sunt modele de urmat pentru ei, pentru că ei au abilităţi supranaturale. Vrem să facem pe copii noştri să realizeze că majoritatea eroilor sunt oameni comuni, obişnuiţi şi că actul eroic este cel neobişnuit. Acesta este Joe Darby. El este cel care a oprit abuzurile pe care le-aţi văzut mai devreme pentru că, atunci când a văzut imaginile, le-a predat spre investigaţie unui ofiţer senior. El a fost un soldat normal şi totuşi a oprit aceste abuzuri. A fost un erou? Nu. Au trebuit să îl ascundă, pentru că oamenii vroiau să îl omoare şi apoi au ascuns-o şi pe mama lui, şi pe nevasta lui. S-au ascuns trei ani de zile.

Aceasta este femeia care a oprit Experimentul Închisorii de la Stanford. Când am văzut că lucrurile nu mai sunt sub control, eram supraveghetorul principal al închisorii. Nu ştiam că lucrurile scăpaseră de sub control. Eram total indiferent. Ea a venit, a văzut casa de nebuni şi a spus "Ştii ce, este groaznic ce faci tu acestor băieţi. Ei nu sunt prizonieri, ei nu sunt gardieni, sunt doar băieţi şi tu eşti responsabil." Şi am oprit studiul ziua următoare. Vestea bună este că m-am căsătorit cu ea în anul următor. (Râsete) (Aplauze) Mi-am venit în fire, evident

Deci situaţiile au puterea de a face, în întregime -- dar ideea e, că aceeaşi situaţie care poate înflăcăra imaginaţia ostilă în unii dintre noi şi care să ne facă aducători de rău poate inspira imaginaţia eroică în alţii. Este aceeaşi situaţie. Şi te poţi afla într-o parte sau în alta. Majoritatea oamenilor sunt vinovaţi de răul prin lipsa acţiunii pentru că mama ne-a învăţat: "Nu te implica, vezi-ţi de propriul drum." Şi tu trebuie în schimb să spui: "Mamă, umanitatea este drumul meu."

Psihologia eroismului este -- voi termina imediat -- cum ne vom încuraja copii prin cursuri de eroism lucrez cu Matt Langdon -- el are un atelier de eroism-- să dezvoltăm imaginaţia eroică, această auto-etichetare: "Sunt un erou în aşteptare," şi să îi învăţăm cum. Ca să fii un erou, trebuie să înveţi să fii un nonconformist pentru că va trebui să acţionezi împotriva conformităţii grupului. Eroii sunt oameni obişnuiţi ale căror acţiuni sociale sunt extraordinare. Ei acţionează.

Iar cheia către eroism este compusă din două lucruri. A: Trebuie să acţionezi atunci când alţi oameni sunt pasivi. B: Trebuie să acţionezi în mod socio-centric, nu egocentric. Şi aş vrea să termin cu o poveste pe care unii dintre voi o ştiu despre Wesley Autrey, eroul metroului din New York. Un muncitor african-american de 50 de ani. El se află într-o staţie de metrou în New York când un alb cade pe şine. Metroul vine. 75 de persoane se află acolo. Ştiţi ce? Toţi au îngheţat. El are un motiv să nu se implice. El e negru, cel care a căzut este alb, şi în plus, el are doi copii. În schimb, el îşi dă copiii în grija unui străin sare pe şine, îi împinge pe cel căzut între şine şi îl acoperă în timp ce metroul trece peste ei. Wesley şi victima, culcaţi: o înălţime de vreo 20 de inci şi jumătate. Trenul are o ridicare de la pâmânt de 21 de inci. O jumătate de inci ar fi însemnat moartea. El a spus: "Am făcut ceea ce ar fi putut face oricine" nu e mare lucru să sari pe şine.

Dar imperativa morală este: "Am făcut ceea ce toată lumea ar fi trebuit să facă" Într-o zi, veţi fi într-o situaţie nouă. Luaţi prima cale şi veţi ajunge un aducător de rău. Rău, însemnând că veţi fi un Arthur Anderson. Veţi trişa sau veţi permite intimidarea. Calea a doua: deveniţi vinovaţi de răul prin lipsa acţiunii. Calea a treia: deveniţi eroi. Ideea este, suntem gata să urmăm calea de a sărbători eroii obişnuiţi, în aşteptarea situaţiei care ne va permite să ne punem imaginaţia eroică în acţiune? Pentru că se poate întâmpla o singură dată în viaţă şi când vei trece prin această situaţie, vei ştii întotdeauna aş fi putut fi erou, dar am lăsat şansa aceasta să treacă. Ideea este să vă gândiţi la asta şi apoi să acţionaţi.

Vreau să vă mulţumesc. Mulţumesc. Mulţumesc. Haideţi să ne opunem puterii sistemelor rele din ţară şi străinătate şi haideţi să ne concentrăm pe lucrurile pozitive. Să promovăm respectul demnităţii personale, dreptatea şi pacea, ceea ce din păcate, administraţia noastră nu a făcut. Mulţumesc foarte mult. (Aplauze)