Peter van Uhm: De ce am ales armata

În calitate de comandant suprem al armatei Olandei, cu trupe staționate în toată lumea, sunt onorat să mă aflu aici. Când privesc în jur, în această sală, văd un public foarte special. Datorită vouă am acceptat invitația de a veni aici azi.

Când privesc în jur, văd oameni care vor să facă în așa fel încât lumea să fie un loc mai bun. Ei efectuează cercetări științifice inovatoare, creează lucrări de artă impresionante, scriu articole critice sau cărți minunate, pornesc afaceri sustenabile. Cu toții ați ales propriile voastre căi pentru a vă îndeplini misiunea de a crea o lume mai bună. Unii au ales microscopul. Alții, dansul sau pictura sau muzica pe care tocmai am ascultat-o. Alții au ales penița. Alții lucrează prin intermediul banilor.

Doamnelor și domnilor, eu am făcut altă alegere. Mulțumesc! Doamnelor și domnilor - (Râsete) (Aplauze) vă împărtășesc țelurile. Am aceleași țeluri ca ante-vorbitorii mei. Nu am ales penița, pensula sau camera. Am ales acest instrument. Am ales o armă.

Pe dvs., o armă aflată atât de aproape vă poate neliniști. Poate chiar vă înspăimântă. O armă adevărată, aflată la câțiva metri distanță. Să ne oprim pentru o clipă și să simțim neliniștea. O puteți chiar auzi. Să ne bucurăm că probabil majoritatea dintre dvs. nu au stat în preajma unei arme. Înseamnă că Olanda e o țară pașnică. Olanda nu e în război. Înseamnă că nu e nevoie de soldați care să patruleze pe străzi. Armele nu fac parte din viața noastră. În multe țări, lucrurile stau altfel. În multe țări, armele sunt îndreptate împotriva oamenilor. Sunt oprimați. Sunt intimidați de dictaturi militare, de teroriști, de infractori. Armele pot face mult rău. Ele cauzează multă durere.

Atunci de ce stau în fața dvs. cu această armă? De ce am ales o armă ca instrument? Azi vă voi spune de ce. Azi vreau să vă spun de ce am ales o armă ca să creez o lume mai bună. Și doresc să vă spun cum mă poate ajuta arma aceasta.

Povestea mea începe în orașul Nijmegen, în estul Olandei, orașul meu natal. Tatăl meu, era un brutar muncitor. Când își termina munca în brutărie ne spunea adesea povești mie și fraților mei. De multe ori, îmi spunea povestea pe care vă voi împărtăși-o imediat - ce s-a întâmplat când a fost înrolat în forțele armate olandeze la începutul celui de al Doilea Război Mondial. Naziștii invadaseră Olanda. Planurile diabolice erau clare. Vroiau să conducă prin represiune. Diplomația nu i-a putut opri pe germani. Rămânea doar forța brută. Era ultima noastră soluție. Tata era acolo pentru a o furniza.

Fiind fiu de fermier, știa să vâneze și ochea excelent. Când țintea, nu rata niciodată. În acest moment decisiv din istoria Olandei, tata a fost poziționat pe malul râului Waal, în apropiere de Nijmegen. Îi vedea clar pe soldații germani care veneau să ocupe o țară liberă, țara lui, țara noastră. A tras. Nu s-a întâmplat nimic. A tras iar. Niciun german n-a căzut. Tatălui meu i se dăduse o armă veche, care nici nu putea trage până pe malul opus. Trupele lui Hitler avansau și tata nu putea face nimic. Până în ziua morții sale, a fost frustrat că a ratat ținta. Ar fi putut face ceva. Dar cu o armă veche, nici cel mai bun lunetist din armată nu ar fi putut ochi. Povestea mi-a rămas în minte.

În liceu, am fost fascinat de poveștile soldaților aliați - care au părăsit siguranța propriilor case și și-au riscat viețile să elibereze o țară și niște oameni pe care nu îi cunoșteau. Mi-au eliberat orașul natal. Atunci am decis să intru în armată, din respect și recunoștință pentru acei soldați care au venit să ne elibereze - din conștientizarea faptului că uneori doar o armă poate sta între bine și rău.

De aceea am ales o armă - nu ca să trag, să ucid, să distrug, ci pentru a-i opri pe cei care fac rău, să îi apăr pe cei vulnerabili, să apăr valorile democrației, libertatea de care ne bucurăm de a vorbi aici, în Amsterdam, despre cum putem transforma lumea într-un loc mai bun.

Doamnelor și domnilor, nu am venit aici să glorific armele. Nu îmi plac. Odată ce s-a tras asupra ta, îți dai repede seama că o armă nu e un instrument macho cu care să te lauzi. Am venit aici să vă spun cum putem folosi armele ca instrumente ale păcii și stabilității. Armele sunt instrumente vitale pentru menținerea păcii și stabilității.

Poate vi se pare contradictoriu. Dar nu doar că am văzut asta cu ochii mei, în timpul misiunilor din Liban, Sarajevo și în calitate de șef al Ministerului de Apărare olandez, există statistici clare care susțin asta. Violența a scăzut dramatic în ultimii 500 de ani. În ciuda imaginilor pe care le vedem zilnic la știri, războaiele dintre țările dezvoltate nu mai sunt ceva obișnuit. Rata crimelor în Europa a scăzut cu 30% din Evul Mediu încoace. Iar numărul războaielor civile și al represiunilor a scăzut de la sfârșitul Războiului Rece încoace. Statisticile arată că trăim într-o epocă relativ pașnică.

De ce? De ce s-a diminuat violența? Oare mintea umană s-a schimbat? Discutam despre mintea umană de dimineață. Oare ne-am pierdut tendințele animalice de răzbunare, ritualurile violente, de furie pură? Sau s-a întâmplat altceva? În ultima sa carte, Steven Pinker, profesor la Harvard - și mulți alți gânditori înaintea lui - au conchis că unul dintre factorii care au contribuit la scăderea violenței e răspândirea statului constituțional și introducerea pe scară largă a monopolului de statului asupra folosirii legitime a violenței prin intermediul unui guvern ales democratic, prin controale și verificări și printr-un sistem juridic independent. Altfel spus, monopolul de stat ține sub control folosirea violenței.

Un astfel de monopol asupra violenței reprezintă în primul rând o garanție. Anulează tendința de înarmare a grupurilor potențial ostile din societățile noastre. În al doilea rând, pedepsele care depășesc avantajele folosirii violenței înclină balanța și mai mult. E mai profitabil să te abții decât să pornești un război. Nonviolența începe să funcționeze foarte bine. Crește stabilitatea păcii. Unde nu există conflict, comerțul înflorește. Comerțul e un alt stimul major împotriva violenței - creează interdependență reciprocă și câștiguri de ambele părți. Și când există câștig reciproc, ambele părți ar pierde mai mult decât ar câștiga dacă ar porni la război. Războiul nu mai e cea mai bună soluție, de aceea violența a scăzut.

Doamnelor și domnilor, acesta e principiul din spatele existenței forțelor armate. Forțele armate implementează monopolul de stat asupra violenței. Facem asta într-un mod legitim, doar după ce democrația ne-a autorizat. Această folosire legitimă, controlată a armelor a contribuit mult la reducerea statisticilor legate de război, de conflict și violență din întraga lume. Participarea la misiunile de pace a condus la încheierea multor războaie civile. Soldații mei folosesc armele drept instrumente ale păcii.

Tocmai de aceea statele eșuate sunt atât de periculoase. Statele eșuate nu au un control legitim, democratic al forței. Ele nu cunosc armele ca instrumente ale păcii și stabilității. De aceea, ele pot angrena o întreagă regiune în haos și conflict. De aceea, răspândirea conceptului de stat constituțional e un aspect atât de important al misiunilor noastre externe. De aceea încercăm să construim un sistem juridic acum în Afganistan. De aceea instruim polițiști, judecători, procurori din lumea întreagă. De aceea - și Olanda e unică în această privință - constituția olandeză stipulează că una din principalele sarcini ale forțelor armate e menținerea și promovarea domniei legii la nivel internațional.

Doamnelor și domnilor, privind această armă, vedem partea urâtă a minții umane. În fiecare zi, sper ca politicienii, diplomații, lucrătorii pentru dezvoltare să poată transforma conflictul în pace și amenințarea în speranță. Sper ca într-o zi armatele să fie desființate și oamenii să găsească o cale să coabiteze fără violență și opresiune. Dar până vine acea zi, trebuie să găsim un echilibru între eșecurile omenești și idealuri. Până atunci, stau alături de tatăl meu care a încercat să împuște naziști cu un pistol vechi. Stau alături de soldații mei, pregătiți să își riște viețile pentru o lume mai puțin violentă. Stau alături de acest soldat care și-a pierdut parțial auzul și a suferit leziuni permanente la picior când a fost lovită de o rachetă într-o misiune în Afganistan.

Doamnelor și domnilor, până va veni ziua în care vom lăsa deoparte armele, sper că sunteți de acord că pacea și stabilitatea costă. E nevoie de efort, adesea în spatele cortinei. E nevoie de echipamente bune și de soldați dedicați, bine antrenați. Sper că veți susține eforturile forțelor noastre armate de a antrena soldați precum acest tânăr căpitan și de a-i furniza o armă bună, nu ca arma dată tatălui meu. Sper că îi veți susține pe soldații noștri când sunt în misiune, când se întorc acasă, când sunt răniți și au nevoie de ajutor. Ei își riscă viețile pentru noi, pentru voi și nu putem să îi dezamăgim.

Sper că îmi veți respecta soldații, pe acest soldat, cu această armă. Fiindcă ea doreșta ca lumea să fie mai bună, şi contribuie activ la acest lucru, ca noi toți, cei de față.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)