Ideea radicala a lui Paul Romer: Oraşe Charter.

Priviți această imagine. Reprezintă un puzzle fascinant pentru noi. Acești studenţi africani îşi scriu temele sub felinarele stradale din aeroportul capitalei pentru că nu au curent acasă. Pe acești studenți nu-i știu personal dar am cunoscut studenți ca ei.

Să alegem unul, de exemplu cel în tricou verde. Să-i dăm un nume: Nelson. Pariez că Nelson are telefon mobil. Aici e deci misterul. De ce are Nelson acces la tehnologie de ultimă oră: telefonul mobil, dar n-are acces la o tehnologie veche de 100 de ani care să-i genereze curent electric acasă?

Într-un cuvânt, raspunsul e: 'regulile' Reguli proaste pot împiedica soluții benefice pentru ambele părți, soluții disponibile de implementare a noilor tehnologii, care pot fi puse la dispoziția cuiva ca Nelson. Ce fel de reguli? Compania de electricitate din această țară operează după o regulă care prevede că trebuie să vândă energia electrică la un preț subvenţionat foarte scazut, preț atât de mic încât compania pierde bani la fiecare unitate vândută. Nu are nici resurse, nici stimulente să atragă un numar mare de utilizatori.

Președintele a vrut să schimbe această regulă. A văzut că e posibil un set diferit de reguli, care permit afacerilor să genereze un mic profit, astfel să fie stimulați la contractarea mai multor utilizatori. Sub acest gen de reguli operează compania de telefonie la care e abonat Nelson. Președintele a văzut cât de bine funcționează aceste reguli. Deci a încercat să schimbe regulile de taxarea electricitații, dar s-a lovit de un val de proteste din partea companiilor și a consumatorilor, care au vrut să mențină ratele existente subvenționate. Deci a fost blocat de reguli care împiedică soluțiile benefice să ajute țara. Iar Nelson e constrâns să studieze sub luminile străzii.

Adevărata provocare e de-a afla cum putem schimba regulile. Putem găsi reguli care schimbă reguli? Vreau să dezbat că există o perspectivă general-abstractă pe care o putem aplica, adică putem da mai multe alternative oamenilor, şi mai multe opţiuni liderilor, care, în multe ţări, sunt și ei oameni. (Râsete) E util să prezint antiteza dintre cele două. Deoarece opțiunea pe care ați dori s-o dați unui lider, de exemplu președintelui, de a crește prețurile la curent electric, elimină alternativa pe care oamenii din economia actuală o doresc. Ei vor să poată continua să consume energie electrică subvenţionată. Deci, dacă adresați problema unilateral, vor apărea tensiuni si frecușuri. Dar dacă găsim modalităţi de a oferi mai multe alternative ambelor parți, vom ajunge la un set de reguli pentru schimbarea regulilor care ne țin blocați.

Nelson are de asemenea acces la Internet. El sugerează că, dacă doriţi să vedeţi efectele dăunătoare ale normelor, felul în care normele țin oamenii în întuneric, uitați-vă la poze NASA ale pământului pe timp de noapte. În special verificați Asia. Dacă măriți aici, vedeți conturul Coreei de Nord, ca o gaură neagră în comparaţie cu vecinii săi. Acum, nu veţi fi surprinși să aflați că normele din Coreea de Nord țin oamenii în întuneric.

Dar e important de menționat, Coreea de Nord şi Coreea de Sud au început cu seturi de reguli identice, atât în ​​sensul legilor şi regulamentelor, cât și în sensuri mai profunde de înţelegeri, norme, cultură, valori şi credinţe. Când s-au separat, fiecare au făcut alegeri, care au condus la direcții divergente pentru seturile de reguli. Prin urmare noi oamenii putem schimba regulile pe care le folosim de-a interacţiona unii cu alții, spre bine sau spre rău.

Acum, să ne uităm la o altă regiune, Caraibe. Haiti, în contur aici. Și Haiti e întunecată, faţă de țara vecină, Republica Dominicană, care are aprox. acelaşi număr de locuitori. Ambele ţări sunt întunecate comparativ cu Puerto Rico, care are jumatate din numarul de rezidenţi din Haiti sau Republica Dominicană. Ceea ce Haiti ne avertizează e că regulile pot fi rele pentru că guvernele sunt slabe. Normele nu sunt rele doar când guvernul e prea puternic şi opresiv ca în Coreea de Nord. Deci dacă vrem să creăm medii cu norme benefice, nu putem doar distruge. Trebuie să găsim și modalităţi de a construi.

Acum, China demonstrează dramatic atât potenţialul cât şi provocările muncii cu normative. La primele date prezentate în această diagramă, China a fost liderul mondial al tehnologiei. Chinezii au iniţiat tehnologii cum ar fi oțelul, tiparul, praful de puşcă. Dar chinezii n-au adoptat niciodată, cel puţin nu în acea perioadă, normative eficiente de-a încuraja răspândirea acelor idei, de ex: stimularea prin profit care ar fi putut încuraja răspândirea. Şi la scurtă vreme au adoptat reguli care au încetinit inovațiile şi au separat China de restul lumii. În timp ce alte ţări din lume au continuat să inoveze, atât în dezvoltarea de noi tehnologii, cât si în dezvoltarea de noi reguli, chinezii au inhibat aceste progrese. Veniturile acolo au rămas stagnante, în timp ce au crescut în restul lumii.

Următoarea diagramă prezintă date mai recente. Trasează venitul mediu în China ca procent din venitul mediu al Statelor Unite. În anii '50 şi '60 vedeți că venitul oscila în jur de 3%. Dar, apoi, la sfârşitul anilor '70 ceva s-a schimbat. Dezvoltarea a izbucnit în China. Chinezii au început să recupereze foarte repede decalajul cu Statele Unite.

Dacă reveniți la harta nocturnă vă faceți o idee de procesul de schimbari dramatice în normele din China. Cel mai strălucitor punct din China, pe care-l vedeți pe marginea de contur aici, e Hong Kong. Hong Kong a fost o mică parte din China care în cea mai mare parte a secolului 20, a operat sub un set de reguli foarte diferit decât cel din ​​restul Chinei continentale, reguli care au fost copiate de la economiiile pieţelor de succes din acel timp şi administrate de către britanici.

În anii '50, Hong Kong era un loc unde milioane de oameni veneau de pe continent, pentru joburi cum ar fi croitul de cămăşi, fabricarea de jucării. S-a demarat un proces de creştere a venitului, de creștere a competenţelor care a condus la o creştere foarte rapidă acolo. Hong Kong a fost, de asemenea, modelul pe care lideri ca Deng Xiaoping l-au putut copia când au decis să îndrepte ideile continentale spre modelul de piaţă.

Dar, Deng Xiaoping a înţeles instinctiv importanţa oferirii de opţiuni poporului. Deci, în loc de a forţa toată lumea din China să treacă brusc la modelul de piaţă, ei au început prin crearea unor zone speciale, care puteau imita într-un fel modelul Marii Britanii, de a crea oportunitate în paralel cu o piață reglementată disponibilă pentru cei care o optau. Astfel au creat patru zone economice speciale în jurul Hong Kong, În aceste zone chinezii puteau veni să lucreze, în jur oraşele s-au dezvoltat foarte rapid, erau de asemenea zone în care firme străine puteau veni să intreprindă.

Una din zonele de lângă Hong Kong avea un oraş numit Shenzhen. În acest oraş există o firmă din Taiwan care au produs iPhone-ul pe care mulți îl aveți L-au făcut cu forţa de muncă din China care s-a mutat la Shenzhen. După stabilirea celor patru zone speciale, s-au dezvoltat 14 orașe de coastă care au demarat în acelaşi fel. În cele din urmă aceste succese demonstrate i-au determinat pe oameni să aleagă aceste locuri în care puteau opta. Succesele dovedite au condus la un consens pentru o mișcare spre modelul de piaţă în întreaga economie.

Exemplul chinez ne relevă mai multe concluzii. Unul e păstrarea opțiunilor pentru oameni. Doi: operarea la scara corectă. Dacă încerci să schimbi regulile într-un sat, o poți face, dar un sat ar fi prea mic pentru a obţine genul de beneficii pe care le poți obţine dacă sunt milioane de oameni care toți lucrează sub normative adecvate. Pe de altă parte, naţiunea e prea mare. Dacă încerci să schimbi regulile în întreaga naţiune, nu poți da unora dintre oameni șansa de-a demara încet, de-a analiza evoluția lucrurilor, și de a-i lăsa pe alții să testeze noile norme. Însă oraşele oferă această oportunitate de-a crea locuri noi, cu reguli noi, pentru care oamenii pot opta. În plus, orașele sunt suficient de mari pentru a obţine toate beneficiile care se pot avea când milioane lucrează împreună sub norme adecvate.

Deci, propunerea este ca noi sa concepem ceva numit "oraş charter". Vom începe cu un contract care specifică toate normele necesare pentru a atrage oamenii de care e nevoie pentru a construi oraşul. Va trebui sa atragem investitori care vor construi o infrastructură. Sistemul electric, drumurile, portul, aeroportul şi clădirile. Va trebui să atrageţi firme, care vor angaja oamenii care se mută acolo primii. În plus, vor trebui atrase familii, rezidenţii care vor veni să locuiască permanent acolo, să-și crească copii, să primească o educație pentru copiii lor, şi să obțină primul loc de muncă.

Prin acest contract, oamenii se vor muta acolo. Oraşul poate fi construit. Şi putem mări acest model. Îl putem aplica apoi din nou. Pentru a-l face să funcționeze, avem nevoie de reguli eficiente. Am discutat deja despre asta. Acestea sunt cuprinse în contract. Avem nevoie, de asemenea, de alternative pentru oameni. Aceasta ar fi într-adevăr un model, dacă oferim posibilitatea de a construi oraşe în locuri nelocuite. Se începe pe un teritoriu nelocuit. Oamenii pot veni sa locuiască sub noul act constitutiv. Dar nimeni nu e obligat să trăiască în conformitate cu acesta. Ultimul lucru de care avem nevoie sunt alternativele pentru lideri.

Pentru a realiza tipul de opțiuni pe care le vrem pentru lideri trebuie să lăsăm loc potenţialului de parteneriate între naţiuni. Cazurile în care naţiunile lucrează împreună, efectiv, de facto, sunt după modelul în care China şi Marea Britanie au lucrat împreună pentru a construi, în primul rând o mică enclavă a modelului de piaţă, şi apoi a o extinde în întreaga Chină. Într-un fel, Marea Britanie, neintenționat prin acţiunile sale în Hong Kong, a făcut mai multe pentru reducerea sărăciei în lume decât toate programele de ajutor întreprinse în ultimul secol. Deci, dacă permitem aceste tipuri de parteneriate de a replica acest model din nou, putem obţine aceste tipuri de beneficii extinse în întreaga lume.

În unele cazuri, va implica delegari de responsabilitate, o delegare de control de la o ţară la alta pentru a prelua anumite responsabilităţi administrative. Cred că unii ați început să gândiți: "Ei bine, e o întoarcere la colonialism?" Nu este. Dar e important de recunoscut faptul că acest tip de emoţii care apar atunci când începem să gândim aceste lucruri, pot deveni un obstacol, ne pot trage înapoi, ne pot restricționa capacitatea şi interesul de a explora idei noi.

De ce nu-i o formă de colonialism? Ceea ce a fost rău la colonialism, şi ceea ce e de obicei greșit în unele dintre programele noastre de ajutorare, e faptul că au implicat elemente de constrângere şi condescendență. Acest model se bazeaza pe opțiuni, atât pentru lideri, cât şi pentru cei care vor trăi în aceste locuri noi. Iar opțiunea e antidotul constrângerii şi condescendenței.

Deci, hai să vorbim despre modul în care acest lucru ar arata în practică. Să luăm un lider anume, Raoul Castro, lider în Cuba. Trebuie sa-i fi venit ideea lui Castro, că are şansa de a face pentru Cuba ceea ce Deng Xiaoping a facut pentru China, dar el nu are un "Hong Kong" pe insula din Cuba. Are însă un pic de lumină în partea de sud care are un statut foarte special. Există o zonă acolo, în jurul Guantanamo Bay, unde un tratat conferă Statelor Unite ale Americii responsabilitați administrative pentru o bucată de teren de două ori mărimea Manhattan-ului.

Castro se duce la prim-ministru al Canadei şi spune: "Uite, Yankeii au o gravă problemă de PR. Ei vor să iasă. De ce nu preluați voi, canadienii? Operați pe o zonă administrativă specială. Demarați construirea unui nou oraș acolo. Permiteţi multor oameni să se vină. Haideți sa avem un Hong Kong în apropiere. Câțiva din cetăţenii mei se vor muta și ei în acest oraş. Alţii se vor abține. Dar acest lucru va fi podul care va conecta economia şi lumea modernă cu ţara mea. "

Acum, unde altundeva ar putea fi încercat acest model? Ei bine, în Africa. Am vorbit cu liderii din Africa. Mulți din ei înțeleg în totalitate noţiunea de "zonă specială", pentru care oamenii pot opta ca regulă. Este o regulă pentru schimbarea regulilor. E o modalitate de a crea reguli noi, și de a lăsa oamenii să opteze fără constrângere și fără opoziţia care derivă. Înțeleg de asemenea, că în unele cazuri pot face promisiuni mai credibile pentru investitori pe termen lung. investitori care vor veni să construiască portul, să construiască drumurile într-un oraş nou.

Ei pot face promisiuni mai credibile dacă se asociază cu o naţiune parteneră. Poate în unele conjuncturi se poate asimila unui angajament cand obiectul înțelegerii este teritoriul şi naţiunea parteneră îşi asumă responsabilitatea pentru el. Există mult teren în Africa unde ar putea fi construite orașe noi. Asta e o poză pe care am facut-o într-un zbor de-a lungul coastei. Există întinderi imense de teren de acest fel, unde sute de milioane de oameni ar putea trăi. Acum, dacă generalizam şi considerăm, n-ar fi doar unul-două orașe-charter, ci zeci. Oraşe care vor contribui la crearea de locuri pentru multe sute de milioane, poate chiar miliarde de oameni care se vor muta la oraş în secolul viitor.

Există suficient teren pentru ei? Ei bine, în întreaga lume, dacă ne uităm la luminile aprinse noaptea, lucrul înşelător e că vizual apare că în cea mai mare parte a lumii s-a contruit deja. Să vă arăt de ce e înșelător. Să luăm această reprezentare a tuturor terenurilor. Îl reducem la un pătrat care să reprezinte tot terenul arabil de pe Pamânt. Reprezentăm cu aceste puncte terenul care e deja ocupat de oraşe în care momentan trăiesc trei miliarde de oameni. Dacă mutaţi punctele spre partea de jos a dreptunghiului puteţi vedea că oraşele existente pentru trei miliarde de rezidenți din mediul urban ocupă doar 3% din terenurile arabile de pe pământ.

Deci, dacă am vrea să construim oraşe pentru înca un miliard de oameni, ar fi reprezentate prin puncte ca acestea. Am ridica de la 3% din terenurile arabile, 4%. Am reduce considerabil amprenta umană pe Pământ prin construirea mai multor oraşe în care oamenii se pot muta . Şi dacă aceste oraşe sunt guvernate de reguli eficiente, ar putea fi oraşe unde oamenii să fie feriți de criminalitate, boli şi insalubritate, unde oamenii să aibă șansa obținerii unui job. Se pot obţine servicii de bază cum ar fi energia electrică. Copiii lor pot beneficia de educaţie.

Deci, cât va lua să începem construirea primelor oraşe charter, și multiplicarea pentru a construi și mai multe? Ar ajuta să avem un manual. (Râsete) Ceea ce profesorii universitari ar putea face, ar putea scrie câteva detalii care să fie incluse în acest manual. N-ați vrea să ne lăsați pe noi să dezvoltam oraşele, atunci, începeți și concepeți-le voi. N-ați permite universitarilor să iasă pe teren. (Râsete)

Dar, ne-ați putea pune să gândim soluții la întrebări de genul -- Presupunând că nu doar Canada contractează cu Raul Castro. Poate vine participant și Brazilia şi Spania. Poate Cuba doreşte să fie unul din patru parteneri în aranjament. Cum am scrie tratatul în acest caz? Nu există precedente. Dar ar putea fi uşor elaborat.

Cum am finanţa acest lucru? Se pare că Singapore şi Hong Kong sunt oraşe care au câştigat enorm din valoarea terenurilor deținute când au început. Ai putea folosi câştigurile pe valoarea terenurilor pentru a plati poliţia, judecătoriile. Dar și sistemul şcolar şi de sănătate, care fac locul mai atractiv. Faceți din acest loc unul în care oamenii au venituri mai mari, care, în consecință, face terenul mult mai valoros. Deci, stimulentele pentru cei care ajută la ridicarea acestei zone care o construiesc şi înfiinţează regulile de bază ar merge în direcţia adecvată.

Există multe alte detalii ca acestea. Cum am putea avea clădiri care să fie mai ieftine şi la preţuri accesibile pentru persoanele care lucrează primul job, de exemplu în asamblarea iPhone? Faceți aceste clădiri energetic-eficiente, şi asiguraţi-vă că sunt sigure, că nu se prăbușesc într-un cutremur sau un uragan. Multe detalii tehnice trebuie elaborate, dar cei care deja începem să urmărim aceste lucruri putem spune deja că nu există obstacole, nu există impedimente, altele decât eşecul imaginaţiei, care să ne împiedice de la elaborarea unei adevărate soluţii globale bilateral-benefice.

Permiteţi-mi să închei cu această imagine. Motivul pentru care putem fi bine, chiar dacă există atât de mulţi oameni pe pământ, e datorat puterii ideilor. Putem împărtăşi ideile cu alții, şi când le descoperă se vor asocia cu noi. Nu e ca în cazul obiectelor rare, unde împărțirea înseamnă mai puţin pentru fiecare. Când facem schimb de idei toți câștigăm mai mult. Când ne gândim la idei în acest fel, de obicei ne gândim la tehnologii.

Dar există o altă clasă de idei: regulile ce guvernează interacţiunea între noi. Reguli de genul -- haideţi să avem un sistem de impozitare care susține cercetarea universitară care dă mai departe cunoştinţe pe gratis. Haideți sa avem un sistem în care menținem proprietatea asupra terenurilor înregistrate sub jurisdicția statului, pe care oamenii le pot ipoteca.

Dacă continuam să concepem reguli, în special în sensul de a concepe norme de modificare, ca să nu rămânem blocați cu normele ineficiente, atunci putem progresa şi face lumea un loc cu adevărat mai bun, astfel încât oameni ca Nelson şi ca prietenii săi să nu trebuiască să mai studieze sub luminile stradale. Mulţumesc. (Aplauze)