Paul MacCready despre natură versus oameni

Se zice că aceasta este epoca mediului înconjurător, a biologiei sau a informaţiei tehnologice -- ei bine, este epoca multor lucruri diferite în care suntem în momentul de faţă. Dar un lucru este sigur: este epoca schimbării. Au loc schimbări mai mari acum decât au existat vreodată în istoria umanității pe pământ. Şi voi toţi ştiţi câte ceva despre asta, dar e greu să pricepeţi, în aşa fel încât să înţelegeţi cu adevărat. Şi eu am încercat să pun cap la cap un început bun pentru asta. Am încercat să arăt aici, deşi culoarea nu iese în evidență. Mă îngrijorează perioada scurtă a bulei de 50 de ani în care vă aflaţi. Aveţi tendinţa de a fi interesaţi de generaţia trecută, generaţia viitoare; părinţii voştri, copiii voştri, lucruri pe care le puteţi schimba în următoarele decenii şi, în această perioadă de 50 de ani, cam mergi mai departe. În aceşti 50 de ani, dacă vă uitaţi la evoluţia populaţiei, veţi observa că populaţia de oameni de pe Pământ e mai mult decât dublă şi noi suntem mai mulţi de trei ori şi jumătate de când m-am născut eu. Şi, când veţi avea un copil, până când acesta termină liceul, mai mulţi oameni se vor adăuga decât existau pe pământ când m-am născut eu. Acesta este un lucru fără precedent şi este important. E sub semnul întrebării unde se va ajunge în viitor. Aceasta este partea despre oameni.

Acum, oamenii în relaţie cu animalele: uitaţi-vă în partea stângă. Ceea ce eu numesc partea umană, oamenii cu animalele lor domestice şi de casă, faţă de partea naturii, toate celelalte animale sălbatice, acestea sunt vertebratele şi toate păsările etc., de pe pământ şi aer, nu şi din apă. Cum se echilibrează? Ei bine, cu siguranţă, cu 10.000 de ani în urmă, la începuturile civilizaţiei, partea umană reprezenta mai puţin de o zecime din 1%. Să ne uităm la situaţia de acum. Urmăriţi această curbă şi observaţi partea albă din mijloc -- aceea este perioada bulei voastre de 50 de ani. Oamenii, vitele şi animalele de casă reprezintă acum 97% din masa totală integrată pe pământ şi toată natura sălbatică reprezintă 3%. Noi am câştigat. Următoarea generaţie nici nu trebuie sa se îngrijoreze cu privire la acest joc, s-a terminat. Şi cea mai mare problemă a apărut în ultimii 25 de ani: a crescut de la 25% până la 97%. Şi este într-adevăr o imagine la rece să realizezi că noi, oamenii, suntem responsabili de viaţa pe pământ, suntem la fel ca zeii capricioşi ai vechilor mituri grecești, ne jucăm într-un fel cu viaţa fără prea multă înţelepciune.

Cea de a treia curbă reprezintă tehnologia informaţiei. E reprezentată aici Legea lui Moore, care se referă la densitatea informaţiei, dar a fost destul de potrivită pentru a arăta o mulţime de alte lucruri despre tehnologia informaţiei: computere, întrebuinţarea lor, Internetul etc. Şi, ceea ce este important este doar ceea ce merge direct în sus, prin vârful curbei şi nu are nicio limită reală. Acum încercaţi şi comparaţi acestea. Aceasta este mărimea Pământului trecând prin același... (Râsete) ...cadru. Şi, pentru a evidenţia foarte clar, le-am pus pe toate patru pe un singur grafic -- nu este nevoie să vedeţi cuvintele mici detaliate pe el. Primul este omenirea contra naturii. Noi am câştigat, nu mai avem ce câştiga. Populaţia umană... Şi deci, dacă sunteţi în căutarea unor industrii în creştere pentru a investi, asta nu este una potrivită -- protejarea creaturilor naturii. Populaţia umană este în creștere şi va continua ceva timp de acum încolo. E o afacere bună pentru obstetricieni, antreprenori de pompe funebre şi agricultură, locuinţe etc. Toţi au legătură cu trupul uman care se cere hrănit, transportat, găzduit şi aşa mai departe. Şi tehnologia informaţiei, care are legătură cu creierele noastre nu are limită -- acum, este un minunat domeniu în care să evoluezi. Voi căutaţi şanse de creştere -- aceasta crește vertiginos. Şi apoi mărimea Pământului... Cumva, să faci toate acestea compatibile cu Pământul pare o întreprindere destul de păguboasă pentru a te implica în ea.

Deci, asta e faza din toate astea. Cred, din motive pe care nu le înţeleg, că eu chiar am un scop. Şi scopul este ca lumea să fie dezirabilă şi durabilă atunci când copiii mei vor ajunge la vârsta mea. Şi eu cred ca asta este -- cu alte cuvinte, generaţia viitoare. Eu cred ca ăsta este un scop pe care probabil noi toţi îl împărţim. Eu cred că este un scop lipsit de speranţă. Din punct de vedere tehnologic, este realizabil, din punct de vedere economic este realizabil, din punct de vedere politic, este-- înseamnă un fel de obiceiuri, instituţii ale oamenilor, este imposibil. Instituţiile trecutului cu toată inerţia lor sunt lipsite de relevanţă pentru viitor, doar că ele există şi noi trebuie să ne descurcăm cu ele. Am petrecut aproximativ 15 % din timpul meu încercând să salvez lumea, celelalte 85% ca de obicei... şi oricărui alt lucru ne dedicăm. Şi, în acele 15 %, concentrarea principală este asupra minții umane, a capacității de gândire, într-un fel încercând să eliberăm copiii de încorsetarea din şcoli care îi umple de informaţii şi doctrine, făcându-i pe ei să creadă cu adevărat, să pună întrebări grele, să argumenteze despre subiecte serioase, să nu creadă tot ce este în cărţi, să gândească în profunzime și creativ. Ei pot exista. Sistemele noastre şcolare sunt foarte defectuoase și nu te răsplătesc pentru lucrurile care sunt importante în viaţă sau pentru supravieţuirea civilizaţiilor. Ele te răsplătesc pentru mult învăţat şi tocit. Nu putem să intrăm în acest domeniu azi pentru că nu este timp -- este un subiect vast. Un lucru este sigur, în viitor, este o caracteristică esenţială -- necesară, dar nu un aspect suficient -- adică să facem mai mult cu mai puţin. Trebuie să facem lucruri cu mai multă eficienţă, folosind mai puţină energie, mai puţină materie. Stră-străbunicii voştri s-au descurcat prin forţă fizică şi totuşi, noi toţi credem că este această putere uriaşă care este esenţială pentru stilul nostru de viaţă. Şi cu toată tehnologia minunată pe care o avem putem face chestii care sunt mult mai eficiente: să conservăm, să reciclăm etc.

Permiteţi-mi doar să trec foarte repede în revistă lucruri pe care le-am făcut. Avionul acționat de om -- Gossamer Condor m-a orientat în această direcţie în 1976 și 1977, câștigând premiul Kremer în istoria aviaţiei, urmat de Albatross. Și noi am început să construim mai multe avioane ciudate şi creaturi. Aici este o uriaşă copie a unui pterozaur care nu are coadă. Să încerci să zbori drept este ca şi cum ai încerca să tragi cu o săgeată cu partea cu pene în față. A fost o sarcină grea şi m-a făcut să respect mai mult natura. Aceasta a fost mărimea naturală a creaturii originale. Am făcut lucruri pe pământ, în aer, pe apă. Vehicule de toate felurile, de obicei cu nişte electronice sau sisteme electrice de putere în ele. Am ajuns la concluzia ca toate sunt la fel. Indiferent dacă este pământ, aer sau apă... O să mă axez asupra aerului aici. Acesta este un avion alimentat cu energie solară... 165 de mile care transportă o persoană din Franţa în Anglia ca un simbol că energia solară e pe cale să devină o parte importantă a viitorului nostru. Apoi am făcut maşinile solare pentru General Motors -- Sunracer-ul care a câştigat cursa în Australia. Avem o mulţime de oameni care se gândesc la maşini electrice, la ceea ce ai putea face cu ele. Câţiva ani mai târziu, când noi am sugerat la GM că acum este timpul şi că putem face o chestie numită Impact, ei au sponsorizat-o şi aici este Impactul pe care noi l-am dezvoltat cu ei cu programele lor. Demonstraţia. Şi ei au depus un efort uriaş pentru a-l transforma într-un produs comercial.

Cu acel preambul, haideţi să prezentăm primele două minute înregistrate video care arată un mic avion pentru supraveghere şi să trecem la un avion gigantic. Un avion micuţ, AV Pointer se foloseşte pentru supraveghere: de fapt, o pereche de ochelari hoinari. Un exemplu de ultima oră pentru unde poate duce miniaturizarea dacă operatorul este la distanţă de vehicul. Este convenabil să se care, să se asambleze şi să se lanseze manual. Alimentat de baterie, e silenţios şi e rar depistat. Trimite fotografii video de o rezoluţie înaltă înapoi la operator. Cu GPS la bord, poate să navigheze autonom şi este suficient de robust pentru a ateriza în siguranţă fără a se deteriora. Planorul modern este foarte eficient. Unele pot plana 18 metri înainte pentru fiecare 30 de cm de coborâre. Ele sunt încărcate doar cu energia pe care o pot lua din atmosferă -- atmosfera naturii stârnită de energia solară. Oamenii şi păsările planoare au găsit natura generoasă în furnizarea de energie reutilizabilă. Planoarele au zburat peste 1.000 de mile şi recordul la atitudine este de peste 15.000 de metri. (Muzică) Concurentul Solar a fost făcut pentru a servi ca un simbol că celulele fotovoltaice pot produce o putere reală şi vor fi parte din viitorul energiei lumii. În 1981, a zburat 262 de km din Paris către Anglia doar cu energia razelor solare şi a stabilit o bază pentru Pathfinder. (Muzică) Mesajul din toate aceste vehicule este că ideile şi tehnologia pot fi valorificate pentru a produce câştiguri remarcabile spre a face mai mult cu mai puţin; câştiguri care ne ajută să atingem echilibrul dorit între tehnologie şi natură. Mizele sunt mari şi noi ne îndreptăm spre un viitor provocator. Buckminster Fuller a spus-o clar: nu sunt pasageri pe nava spaţială Pământ, doar echipajul. Noi, echipajul, putem şi trebuie să facem mai mult cu mai puţin, mult mai puţin.

Dacă am putea avea cel de-al doilea film, cel de un minut, pus atât de repede pe cât puteţi, care va prezenta Avionul Pathfinder în anumite zboruri de anul trecut din Hawaii şi va arăta o secvenţă din ceva din frumuseţea din spatele ei după ce doar ce zburase la 21.800 de metri-- mai sus decât orice elice de avion a zburat vreodată. Este uimitor, doar pe baza puterii plăpânde a soarelui -- având un avion super uşor, cum poţi să ajungi acolo. Face parte dintr-un program pe termen lung sponsorizat de NASA. Şi am colaborat foarte strâns la tot, fiind un efort de echipă, şi cu rezultate minunate ca acel zbor. Şi noi lucrăm pe un avion mai mare -- întinderea aripilor, 67 m -- şi unul de mărime intermediară cu o celulă de combustibil regeneratoare care poate stoca excesul de energie pe timpul zilei, şi să îl folosească noaptea, funcţionând până la 20, 000 de metri luni întregi. (Muzică) Vocea lui Ray Morgan va intra aici. Acolo este managerul de proiect. Orice fac ei este cu siguranţă un efort de echipă. El conduce acest program. Aici sunt... anumite lucruri pe care el le-a arătat ca pe o serbare de sfârşit. Tocmai încheiasem desfăşurarea de forţe de şapte luni din Hawaii. Pentru cei care locuiesc pe continent, a fost greu sa fie departe de casă. Sprijinul prietenos, încrederea liniştită, ospitalitatea înnăscută arătată de Hawaienii noștri şi gazdele militare -- (Muzică) acesta este începutul -- au făcut experienţa plăcută şi de neuitat. Transmitem scanări cu razele infraroşii în timp real pe Internet în timp ce avionul zboară. Şi explorează fără să polueze stratosfera. Acela este scopul lui: stratosfera, pătura care într-adevăr controlează radiaţia pământului şi permite vieţii pe pământ să aibă succesul pe care îl are. Să explorăm asta este foarte important. Şi, de asemenea, noi îl considerăm ca un soi de satelit fix al săracului, pentru că poate sta chiar deasupra capului luni la rând -- de 2000 de ori mai aproape decât adevăratul satelit sincron GFC. Nu am putut să aducem unul aici ca să zboare şi să vă arăt vouă.

Dar haideţi să observăm acum celălalt capăt. V-am arătat -- în înregistrarea video aţi văzut acel avion Pointer de 3,5 sau 4 kg, avion teleghidat de supraveghere pe care Keenan l-a construit şi tocmai a făcut o treabă remarcabilă. În cazul în care unele au servomecanisme, care au ajuns până la 18 sau 25 de grame, el cântăreşte o treime dintr-un gram. Şi ceea ce el va aduce aici este un avion de supraveghere care cântăreşte în jur de 2 uncii -- inclusiv camera video, bateriile pe care le foloseşte, telemetria, receptorul şi aşa mai departe. Şi o să îl pilotăm, sperăm noi, cu acelaşi succes pe care l-am avut şi noaptea trecută când i-am făcut proba. Deci Matt Keenan, oricând sunteţi -- bine -- gata să îi daţi drumul. Dar mai întâi, o să ne asigurăm că apare pe ecran, pentru ca voi să vedeţi ceea ce se vede. Vă puteți imagina că sunteți un șoarece, ori o muscă înăuntru lui căutându-şi camera. Este pornită. Dar acum noi încercăm să obţinem înregistrarea. Asta este. Puteţi aprinde luminile de interior? Da, luminile de interior, să vă vedem pe toţi mai bine şi vom putea să pilotăm avionul mai bine. Bine, vom încerca să facem câteva ture în jur şi îl aducem înapoi. Asta este. (Aplauze) Filmul a mers bine la primele câteva şi nu ştiu de ce -- acum merge. Oh, a fost doar un minut, dar cred că veţi fi în siguranţă să fim aproape de sfârşitul zborului, poate. Vom face varianta clasică. În ordine. Dacă acest lucru te loveşte, nu te va răni. (Râsete) OK. (Aplauze) Vă mulţumesc foarte mult. Mulţumesc. (Aplauze)

Dar acum, cum se spune în reportajele publicitare, avem ceva mult mai bun pentru dumneavoastră, la care lucrăm: avioane care au doar 15 centimetri mărime. Şi avionul lui Matt a fost pe coperta revistei Popular Science luna trecută, arătând la ce poate duce acest lucru. Şi peste ceva vreme, ceva de această mărime va avea GPS şi cameră video în el. Unul dintre acestea a zburat nouă mile prin aer cu viteza de 35 de mile pe oră cu doar o mică baterie în el. Dar, în ziua de azi, există multă tehnologie. Acestea sunt doar pietre de hotar de-a lungul drumului spre lucruri uimitoare. Acesta nu are video în el, dar veţi înţelege puţin din ceea ce poate face. Ok, asta este. (Râsete) Îmi cer scuze. OK. (Aplauze) Dacă puteţi, transmiteţi-l mai departe când terminaţi. Mi-am pierdut puţin orientarea. M-am uitat în sus în această lumină, dar a lovit clădirea. Şi, de fapt, clădirea nu era aşezată corespunzător. (Râsete) Dar voi începeţi să vedeţi ce se poate face. Lucrăm la proiecte acum, chiar şi chestii care dau din aripi de dimensiunea unor molii şoim, contracte DARPA, lucrând cu Caltech, UCLA.

Unde duc toate acestea, nu ştiu. Este practic? Nu ştiu. Dar, ca orice cercetare de bază, atunci când eşti obligat să faci lucruri care sunt dincolo de tehnologiile existente, poţi ajunge acolo cu micro-tehnologia, nano-tehnologia. Poţi să faci lucruri uimitoare când realizezi ce a făcut natura până acum. Pe măsură ce ajungi la aceste scări mici, realizezi ca avem încă multe de învăţat de la natură -- nu cu 747 s-- ci, când ajungi pe tărâmul naturii, natura are 200 de milioane de ani de experienţă, niciodată nu face greşeli. Pentru că, dacă tu faci vreo greşeală, nu laşi nici o descendenţă. Nu ar trebui să avem nimic în afară de poveştile de succes pentru natură, pentru voi sau pentru păsări şi noi învățăm mult din materia ei fascinantă.

În concluzie, vreau să mă întorc la imaginea generală şi am doar două diapozitive finale pentru a încerca să o pun în perspectivă. Primul doar îl voi citi. Ultimul o să-l îl rezum în trei propoziţii şi o să spun ce am vrut. Peste miliarde de ani într-o sferă unică, şansa a desenat o suprafaţă subţire de viaţă: complexă, improbabilă, minunată şi fragilă. Deodată, noi, oamenii, o specie recent apărută, nu mai depindem de verificările şi echilibrările inerente în natură, am crescut în număr, tehnologie şi inteligenţă spre o poziţie de putere teribilă. Vom mânui acum pensula, şi asta e serios. Nu suntem foarte străluciţi. Înţelepciunea ne e limitată; suntem mari în tehnologie. Unde va conduce asta?

Ei bine, inspirat de aceste fraze, am hotărât să folosesc pensula. La fiecare 25 de ani fac un desen. Aici este cel -- care încearcă să arate că lumea nu se face mai mare. Un fel de cronologie, o scară foarte non-lineară, taxa naturii şi trilobiții şi dinozaurii, şi până la urmă, am observat nişte oameni cu peşteri... Păsările zburau după pterozauri. Şi apoi ajungem la civilizaţia de deasupra micuţului televizor cu o armă la el. Apoi ambuteiaje în trafic şi sisteme de energie, şi câteva puncte pentru digital -- unde va duce nu am nicio idee. Şi aşa am pus gândacii de bucătărie naturali şi robotizaţi acolo. dar aveţi posibilitatea să completaţi cu orice doriţi. Aceasta nu este o prognoză. Acesta este un avertisment i trebuie să ne gândim serios la el. Şi perioada când s-a întâmplat asta nu a fost de 100 de ani sau 500 de ani. Lucrurile se întâmplă în acest deceniu, în deceniul următor. Avem puţin timp în care trebuie să decidem ce avem de gând să facem. Şi, dacă putem ajunge la nişte puncte comune despre cum am vrea să fie lumea -- de dorit, durabilă când copiii voştri vor ajunge la vârsta voastră-- Cred că putem să îl ajungem. Am zis că acesta a fost un avertisment, nu o prognoză. Asta a fost înainte -- Am zugrăvit asta înainte să începem să facem versiuni robotizate ale moliilor şoim şi gândacilor şi acum încep să mă întreb: "Serios, a fost asta mai mult decât o prognoză faţă de ce mi-am dorit?" Eu, personal, cred că forma de viaţă inteligentă care va supravieţui pe Pământ nu va fi bazată pe carbon, ci pe bază de silicon. Şi nu ştiu unde va duce totul.

Clipa de strălucire finală pe care o vom prezenta aici la sfârşit este un vehicul de zbor greu de pus în practică, care este un mic dispozitiv ornitopter care dă din aripi -- alimentat prin banda de cauciuc care -- O să vă arătăm. 32 de grame. Mă scuzaţi, un gram... Atât! Noaptea trecută am făcut cam prea multe tururi şi a încercat să doboare şi acoperișul. Are în jur de un gram. Tubul este gol, cam cât hârtia de subţire. Şi, dacă asta aterizează pe voi, vă asigur că nu vă va răni. Dar dacă te grăbeşti să îl înşfaci sau să îl ții, îl vei distruge. Așa că, fiți blânzi, purtaţi-vă ca şi cu un indian de lemn sau ceva de genul ăsta. Şi când va ateriza... şi vom vedea cum merge. Noi considerăm asta a fi spiritul TED. (Aplauze) Şi voi vă întrebați dacă este practic. Şi se pare că dacă nu aş fi fost -- (Râsete) (Aplauze) Din păcate, avem de schimbat nişte becuri. Putem probabil să îl dăm jos. dar este posibil să fi plecat spre un destin mai măreţ acolo -- (Râsete) -- decât a avut vreodată. Şi am vrut să fac -- (Aplauze) -- doar -- (Aplauze)

Dar vreau să fac doar două precizări. Unu: veţi crede că e ceva neserios; nu este mare lucru. Dar, dacă nu aş fi făcut ornitoptere ca astea, mai puţin brute, în 1939 -- cu mult, mult timp în urmă -- nu ar mai fi fost un Gossamer Condor, nu ar mai fi fost un Albatross, un Concurent Solar, nu ar mai fi fost o maşină Impact, nu ar mai fi fost un decret pentru vehiculele cu zero emisii în California. O mulţime din aceste lucruri -- similare -- s-ar fi întâmplat cândva, probabil zece ani mai târziu. Nu am realizat pe când făceam ancheta de cercetare, lucruri practice cu echipele, ca şi cum ei încearcă să pătrundă în sistemele educaționale. Şi consider asta ca un simbol e important. Şi cred că şi aceasta este, de asemenea, importantă. Vă puteţi gândi la ea ca un fel de simbol pentru TED, care cumva vă face să vă gândiţi la tehnologie şi natură, şi pune totul laolaltă în lucruri care sunt -- care fac această conferință, cred, mai importantă decât oricare alta care a avut loc în această ţară, în acest secol. Vă mulţumesc!