Paul Collier despre miliardul codaş

Deci, putem îndrăzni să fim optimişti? Ei bine, teza lucrării "Miliardul Codaş" este că un miliard de oameni sunt obligaţi să trăiască în economii care stagnează de 40 de ani, şi, ca urmare, deviind faţă de restul omenirii. Şi, din această cauză, întrebarea reală nu este, "Putem fi optimişti?" E, "Cum putem oferi o speranţă credibilă acelui miliard de oameni?" Asta, după părerea mea, este provocarea fundamentală a dezvoltării acum.

Ce vă voi oferi este o reţetă, o combinaţie între două forţe care au schimbat lumea pentru totdeauna, şi anume alianţa dintre compasiune şi interes personal luminat. Compasiune, pentru că un miliard de oameni trăiesc în societăţi care nu oferă o speranţă credibilă. Asta este tragedia umană. Interes personal luminat, pentru că dacă divergenţa economică continuă pentru încă 40 de ani, în combinaţie cu integrarea socială globală, va deveni un coşmar pentru copiii noştri. Avem nevoie de compasiune pentru a începe, şi interes personal luminat pentru a deveni serioşi. Asta este alianţa care schimbă lumea.

Deci, ce înseamnă să devii serios pentru a oferi o speranţă miliardului codaş? Ce putem face noi de fapt? Păi, un lucru bun este să te gândeşti, "Ce am făcut data trecută când lumea bogată a luat în serios dezvoltarea altei regiuni din lume?" Faptul acesta ne oferă, se pare, un indiciu destul de bun, numai că trebuie să te întorci destul de mult în timp. Ultima dată când lumea bogată a luat în serios dezvoltarea unei regiuni a fost spre sfârşitul anilor 1940. Lumea bogată ai fost tu, America. şi regiunea care avea nevoie să fie dezvoltată era lumea mea, Europa. Aceea a fost Europa postbelică.

De ce a devenit America serioasă? Nu a fost doar compasiunea pentru Europa, deşi a existat şi asta. A fost pentru că ştiai că trebuia, pentru că spre sfârşitul anilor 1940, ţară după ţară din Europa Centrală cădea sub blocul sovietic, aşa că ştiai că nu aveai de ales. Europa trebuia să fie împinsă spre dezvoltare economică.

Deci ce ai făcut ultima dată când ai luat lucrurile în serios? Păi, da, ai avut un program de ajutor amplu. Mulţumesc foarte mult. A fost Ajutorul Marshall; trebuie să-l facem din nou. Ajutorul e parte din soluţie. Dar ce altceva ai mai făcut? Păi, ţi-ai distrus politica comercială şi ai schimbat-o total. Înainte de război, America era foarte protecţionistă. După război, ţi-ai deschis pieţele pentru Europa, ai târât Europa spre economia globală de atunci, adică economia ta, şi ai instituţionalizat liberalizarea comerţului prin fondarea Acordului General pentru Tarife şi Comerţ. Deci, schimbare totală a politicii de comerţ.

Ai mai făcut şi altceva? Da: ţi-ai schimbat complet politica de securitate. Înainte de război, politica ta de securitate era izolaţionistă. După război, ai distrus asta, ai pus 100.000 de trupe în Europa pentru peste 40 de ani. Deci, schimbare totală a politicii de securitate. Altceva? Da: ai modificat Legea Unsprezece -- suveranitatea naţională. Înainte de război, tratai suveranitatea naţională ca pe ceva atât de sacru încât nu erai dispusă să te alături Ligii Naţiunilor. După război, ai fondat Naţiunile Unite, ai fondat Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, ai fondat FMI-ul, ai încurajat Europa să creeze Comunitatea Europeană. Toate sisteme pentru suport guvernamental reciproc. Asta încă mai este pontonul politicilor eficace: ajutor, comerţ, securitate, guverne. Bineînţeles, detaliile politice vor fi diferite, pentru că şi provocarea este diferită. Nu reconstrucţia Europei este de prim interes, ci modificarea divergenţelor pentru miliardul codaş pentru ca acesta să ne poată ajunge din urmă. Este lucrul acesta mai uşor sau mai greu? Trebuie să fim la fel de serioşi cum am fost atunci.

Astăzi voi lua în considerare doar un factor din cele patru. Voi alege unul care pare cel mai slab, cel care este chiar de bază -- guvernele, sistemele reciproce pentru suport guvernamental -- şi vă voi prezenta o idee despre ce am putea face pentru a consolida guvernarea, şi vă voi demonstra că lucrul acesta este extrem de important acum. Oportunitatea pe care o vom considera este o sursă legitimă de optimism pentru miliardul codaş, şi anume exploziile de mărfuri. Exploziile de mărfuri pompează sume de bani fără precedent în multe, deşi nu toate, ţări ale miliardului codaş. În parte se pompează bani pentru că preţurile mărfurilor sunt mari, dar asta nu e tot. Există de asemenea o serie de noi descoperiri. Uganda tocmai a descoperit petrolul, într-una din cele mai dezastruoase locaţii de pe Pământ; Ghana a descoperit petrolul; Guinea beneficiază de o nouă exploatare a minereului de fier din pământ. Deci o mulţime de noi descoperiri. În comparaţie cu ele, aceste noi surse de venituri diminuează ajutorul extern. Ca să vă ofer un exemplu: Doar Angola primeşte anual 50 de miliarde de dolari venituri din petrol. Întregul ajutor financiar către 60 de ţări din miliardul codaş a fost de 34 de miliarde anul trecut. Deci fluxul de venituri din partea exploziilor de mărfuri către miliardul codaş sunt fără precedent. Deci aici există optimism.

Întrebarea este, cum îi va ajuta în dezvoltarea lor? Există o oportunitate imensă pentru dezvoltare prin transformare. Oare va fi folosită? Aici intervine puţină ştiinţă, şi asta e cercetarea pe care am făcut-o de când cu "Miliardul Codaş," deci este o noutate. Am încercat să observ care este legătura dintre preţurile ridicate ale mărfurilor exportate, şi creşterea economică a ţărilor exportatoare de mărfuri. Şi am considerat imaginea globală, am luat în considerare toate ţările din lume din ultimii 40 de ani, şi am încercat să văd care este relaţia. Pe termen scurt -- să zicem pentru primii 5-7 ani -- e chiar grozav. De fapt, este perfect satisfăcător: totul e în creştere. Primeşti mai mulţi bani pentru că termenii de schimb s-au îmbunătăţit, dar asta face şi productivitatea să crească neaşteptat de mult. Deci PIB-ul creşte foarte mult -- fantastic! Asta se întâmplă pe termen scurt. Acum cum rămâne cu termenul lung? Să revenim după 15 ani. Păi, pe termen scurt e super, dar pe termen lung, e deplorabil. Se observă o creştere pe termen scurt, dar după aceea majoritatea societăţilor din istorie au ajuns mai rău decât dacă n-ar fi avut nicio explozie economică. Faptul ăsta nu este o prezicere despre cum vor evolua preţurile mărfurilor; ci o prezicere a consecinţelor, a consecinţelor pe termen lung, pentru o creştere a preţurilor.

Deci ce nu merge? De ce există acest "blestem al resurselor," după cum e numit? Şi din nou, am verificat, şi s-a dovedit că problema critică este nivelul de guvernare, nivelul iniţial de gurvernare economică unde explozia resurselor se manifestă. De fapt, dacă ai o guvernare destul de bună, nu există o explozie a resurselor. Creşti pe termen scurt, şi apoi creşti şi mai mult pe termen lung. Asta e Norvegia, ţara cea mai bogată din Europa. E Australia, e Canada. Blestemul resurselor este complet limitat la ţările sub un anumit prag de guvernare. Tot se observă o creştere pe termen scurt. Asta vedem acum de-a lungul miliardului codaş. Cele mai mari rate de creştere pe care le-au văzut -- vreodată. Şi întrebarea este dacă termenul scurt va rezista. Şi cu o guvernare istoric deficitară pe parcursul ultimilor 40 de ani, nu a rezistat. Asta se întâmplă în ţări ca Nigeria, care o duc mai rău decât dacă n-ar fi avut petrol.

Deci există un prag deasupra căruia poţi creşte pe termen lung, şi sub care poţi regresa. Ca să ataşăm o valoare acelui prag, este aproximativ nivelul de guvernare din Portugalia din mijlocul anilor 1980. Deci, întrebarea este, miliardul codaş este situat deasupra sau sub acel prag? Acum, există o schimbare mare de când cu exploziile de mărfuri din anii 1970, şi anume, răspândirea democraţiei. Aşa că m-am gândit, poate ăsta e factorul care a transformat guvernarea în miliardul codaş. Poate putem fi mai optimişti graţie răspândirii democraţiei. Aşa că am verificat. Democraţia chiar are efecte semnificative -- dar din păcate sunt adverse. Democraţiile încurcă aceste explozii de mărfuri chiar mai mult decat autocraţiile.

În momentul acela am vrut doar să abandonez cercetarea, dar -- (Râsete) -- s-a dovedit că democraţia este un pic mai complicată. Pentru că există două aspecte distincte ale democraţiei. Există competiţia electorală, care detemină cum câştigi puterea, şi există controale şi bilanţuri, care determină cum foloseşti puterea. S-a dovedit că tocmai competiţia electorală este factorul care dăunează cu democraţia, pe când controalele şi bilanţurile puternice avantajează exploziile de resurse. Şi ca atare, ce au nevoie ţările din miliardul codaş sunt controale şi bilanţuri puternice. Ele nu au aşa ceva. Au avut democraţie instant în anii 1990: alegeri fără controale şi bilanţuri.

Cum putem ajuta să îmbunătăţim guvernarea şi să introducem controale şi bilanţuri? În toate societăţile din miliardul codaş, există conflicte aprige pentru a face exact lucrurile astea. O propunere simplă e că ar trebui să avem nişte standarde internaţionale, care ar fi voluntare, dar care ar explica exact punctele-cheie de decizie care trebuie luate pentru a valorifica veniturile provenite din resurse. Ştim că aceste standarde internaţionale funcţionează pentru că avem deja unul. Se numeşte Iniţiativa pentru Transparenţa Industriilor Extractoare. Asta constituie ideea simplă că guvernele ar trebui să raporteze cetăţenilor ce venituri deţin. Imediat ce iniţiativa a fost propusă reformatorii din Nigeria au şi adoptat-o, i-au dat curs şi au publicat veniturile la ziar. Tirajul ziarelor nigeriene a atins cote maxime. Oamenii vroiau să ştie ce primeau guvernele în ceea ce priveşte veniturile.

Deci ştim că funcţionează. Care ar fi conţinutul acestor standarde internaţionale? Nu pot să le trec pe toate în revistă, dar vă voi da un exemplu. Primul este despre cum se extrag resursele din pământ -- procesele economice, extragerea resurselor din pământ şi obţinerea bunurilor pe pământ. Şi primul pas este vânzarea drepturilor de extragere a resurselor. Ştiţi cum drepturile de extragere a resurselor sunt vândute acum, cum au fost vândute în ultimii 40 de ani? Vine o companie, face o afacere cu un ministru, şi asta e grozav pentru companie, şi, destul de frecvent, şi pentru ministru -- (Râsete) -- dar nu e grozav pentru ţara lor. Există o tehnologie instituţională simplă care poate schimba lucrul ăsta, şi se numeşte licitaţie controlată. Agenţia publică cu cea mai bogată expertiză de pe Pământ este, bineînţeles, trezoreria -- adică, Trezoreria Britanică. Şi Trezoreria Britanică a hotărât că va vinde drepturile telefoanelor mobile de generaţia a treia calculând cât valorează acele drepturi. Au calculat că valorează două miliarde de lire sterline. În acelaşi timp, un grup de economişti au venit şi au spus, "De ce să nu încercăm o licitaţie? Aceasta va dezvălui adevărata valoare." S-a vândut cu 20 de miliarde de lire sterline prin licitaţie. Dacă Trezoreria Britanică poate să estimeze o valoare de zece ori mai puţin, gândiţi-vă cum va proceda Ministerul Finanţelor din Sierra Leone. (Râsete) Când i-am prezentat asta preşedintelui din Sierra Leone, în ziua următoare i-a cerut Băncii Mondiale să-i trimită o echipă care să-i ofere expertiză despre cum se organizează licitaţiile.

Există cinci asemenea factori de decizie; şi fiecare are nevoie de un standard internaţional. Dacă am putea face asta, am schimba lumea. Am ajuta reformatorii în aceste societăţi care se luptă pentru o schimbare. Acesta este rolul nostru modest. Nu putem schimba aceste societăţi, dar putem ajuta oamenii din aceste societăţi care se zbat şi de regulă eşuează, pentru că sorţii sunt toţi împotriva lor. Şi totuşi, nu avem aceste reguli. Dacă stai să te gandeşti, costul de promulgare a regulilor internaţionale este nul -- nimic. Cum se face că nu există acele standarde? Mi-am dat seama că motivul pentru care nu sunt acolo e că până nu vom avea o mulţime decisivă de cetăţeni informaţi în societăţile noastre, politicienii vor scăpa cu simple gesturi. Asta se va întâmpla dacă nu avem o societate informată, ce fac politicienii, în special în legătură cu Africa, sunt gesturi: lucruri care dau bine, dar nu funcţionează. Aşa că mi-am dat seama că trebuie să începem să clădim cetăţeni informaţi.

De aceea am violat toate regulile profesionale de comportament pentru un economist şi am scris o carte de economie pe care o poţi citi pe o plajă. (Râsete) În orice caz, trebuie să recunosc, procesul de comunicare nu îmi vine în mod firesc. Din cauza asta, sunt pe această scenă, dar e terifiant. Am crescut într-o cultură de auto-eclipsare. Soţia mea mi-a arătat un comentariu pe un blog despre unul din ultimele mele discursuri, şi comentariul de pe blog spunea, "Collier nu e carismatic -- (Râsete) -- dar argumentele lui sunt convingătoare." (Râsete) (Aplauze) Dacă sunteţi de acord cu acel sentiment, şi dacă sunteţi de acord că avem nevoie de o mulţime decisivă de cetăţeni informaţi, atunci veţi realiza că am nevoie de voi. Vă rog să deveniţi ambasadori. Vă mulţumesc. (Aplauze)