Paul Collier: Noi reguli de reclădire a unei națiuni distruse

Voi vorbi despre redresarea post-conflict și cum am putea să executăm mai bine redresarea post-conflictuală. Rezultatele anterioare în redresarea post-conflictuală nu sunt prea impresionante. 40 la sută din toate situațiile post-conflictuale, istoric, au revenit la conflict într-un deceniu. De fapt ele sunt cauza a jumătate dintre războaiele civile. De ce ne-a mers atât de rău? Pai, abordarea convențională a situațiilor post-conflict se bazează pe, într-un fel, trei principii.

Primul principiu este că politica e cea care contează. Așa că, ea este prima căreia se acordă prioritate. Încercăm să construim un sistem politic mai întâi. Și apoi următorul pas este să zicem: "Situația este de fapt periculoasă dar numai pentru scurtă vreme." Așa că aducem forțe de menținere a păcii, dar îi trimitem înapoi acasă cât de curând posibil. Cu alte cuvinte, menținerea păcii pe termen scurt. Și în al treilea rând, care e strategia de ieşire a forțelor de menținere a păcii? Alegerile. Care vor produce un guvern legitim și responsabil.

Aceasta-i abordarea convențională. Cred că această abordare neagă realitatea. Înţelegem că nu există o soluție rapidă. Cu siguranță nu există o soluție rapidă pentru securitate. Am încercat să analizez riscurile revenirii la conflict în perioada unui deceniu post-conflictual. Și riscurile se menţin ridicate întreg deceniul. Și rămân aşa indiferent de inovațiile politice. Produc într-adevăr alegerile un guvern legitim și responsabil? Alegerile produc un câștigător și un învins. Iar învinsul este neconsolat. Realitatea este că trebuie să inversăm ordinea. Nu politica e prima; ci e de fapt ultima. Politica devine mai facilă pe măsură ce deceniul trece, dacă o construim pe un fundament de securitate și creștere economică. Refacerea prosperității.

De ce devine politica mai ușoară? Și de ce e atât de dificilă inițial? Deoarece după ani de stagnare și declin mentalitatea din politică este că ea reprezintă un joc cu sumă zero. Și dacă realitatea e stagnare, înseamnă că eu pot avansa doar dacă tu te scufunzi. Iar asta nu produce o politică productivă. Așa că mentalitatea trebuie să se schimbe de la sumă zero la sumă pozitivă înainte să putem avea o politică productivă. Poți deveni pozitiv, poţi schimba mentalitatea, numai dacă realitatea e că se construieşte prosperitate. Iar pentru a spori prosperitatea trebuie să avem securitate. Asta e ce obţii atunci când accepți realitatea. Dar obiectivul acceptării realității este de a o modifica.

Așa ca haideţi să vă sugerez două abordări complementare pentru schimbarea realității situației. Prima este de a recunoaște interdependența a trei actori-cheie care sunt diferiți și pentru moment necoordonaţi. Primul actor e Consiliul de Securitate. Consiliul de Securitate are de obicei responsabilitatea de a aloca forțe de menținere a păcii care generează securitate. Și trebuie să recunoaştem, în primul rând, că menținerea păcii are efect. Este o abordare eficientă ca şi costuri. Într-adevăr sporește securitatea. Dar ea trebuie să fie de lungă durată. Trebuie să dureze aproximativ o decadă și nu doar doi-trei ani. Acesta este un actor - Consiliul de Securitate.

Al doilea actor, cu totul altă distribuţie, e reprezentat de donatori. Donatorii asigură fluxul de ajutoare post-conflictuale. De obicei în trecut donatorii au fost interesaţi în primii doi-trei ani și apoi s-au plictisit. S-au concentrat asupra altei situații. Restabilirea economică post-conflictuală este un proces lent. În economie nu există procese rapide cu excepția declinelor. Poți face asta foarte rapid. (Hohote de râs) Așa că donatorii trebuie să persevereze asupra situației cel puțin o un deceniu.

Și apoi al treilea actor-cheie este guvernul post-conflictual. Și acesta trebuie să facă două lucruri-cheie. Unul este să înfăptuiască reforma economică şi să nu se piardă în certuri despre politică. Trebuie să reformeze politica economică. De ce? Deoarece în timpul conflictului politica economică de obicei se deteriorează. Guvernele înşfacă ocazii pe termen scurt. Iar până la sfârșitul conflictului, trag ponoasele.

Așa că moștenirea conflictului e o politică economică cu adevărat proastă. De aceea trebuie să existe o agendă de reformă și o alta de includere. Agenda de includere nu derivă din alegeri. Alegerile generează perdanți care sunt excluși. Așa că agenda de includere semnifică o veritabilă aducere a acelor oamenilor înapoi în joc. Aceştia sunt aşadar cei trei actori. Și ei sunt interdependenți pentru o perioadă îndelungată. Dacă Consiliul de Securitate nu garantează securitatea vreme de un deceniu, nu ai siguranța care generează investiții private. Dacă nu realizezi reforma politicilor și nu primești ajutoare, nu obţii revenirea economică, care este adevărata strategie de ieşire pentru trupele de menţinere a păcii. Trebuie să recunoaștem aceste interdependențe prin angajamente oficiale reciproce. Națiunile Unite de fapt au un limbaj pentru aceste angajamente mutuale, recunoașterea angajamentelor mutuale. Acesta este limbajul acordurilor. Adică avem nevoie de un acord post-conflictual. Națiunile Unite chiar au o agenție care poate intermedia aceste acorduri. Este Comisia de Edificare a Păcii.

Ar fi ideal să avem un set standard de norme prin care, când ajungem într-o situație post-conflictuală să ne aşteptăm la astfel de angajamente mutuale din partea celor trei actori. Asta ar fi prima idee. Recunoașterea interdependenței. Și acum să vorbim despre a doua abordare, care e complementară. Ea înseamnă să ne concentrăm asupra câtorva obiective critice. Situația post-conflictuală tipică este un amalgam de diferiți actori cu diferite priorități. Și într-adevăr, din nefericire, dacă ții cont de necesități obții o agendă foarte ceţoasă. Deoarece, în aceste situații, nevoile sunt pretutindeni. Iar capacitatea de a face schimbarea este foarte limitată. Așa că trebuie să fim disciplinați și să ne concentrăm asupra lucrurilor critice.

Și vreau să sugerez că în situații post-conflictuale tipice trei lucruri sunt critice. Unul din ele sunt locurile de muncă. Altul este îmbunătățirea serviciilor elementare. În special a celor de sănătate ,care sunt dezastruoase pe perioada conflictului. Adică muncă, sănătate și un guvern curat. Acestea sunt cele trei priorități critice. Voi vorbi puțin despre fiecare din ele.

Locurile de muncă. Care este abordarea distinctivă pentru a crea locuri de muncă în situații post-conflict? Și de ce locurile de muncă sunt atât de importante? Locuri de muncă pentru cine? În special pentru bărbați tineri. În situații post-conflict, motivul pentru care ele revin atât de des la conflict nu este că se enervează femeile în vârstă. Ci este că se supără bărbații tineri. Și de ce se supără? Fiindcă nu au nimic altceva de făcut. Așa că este necesar un proces de creare a locurilor de muncă pentru bărbați tineri obişnuiţi, şi repede. Dar asta este dificil. Guvernele în situații post-conflict adesea răspund prin umflarea instituţiilor de stat. Asta nu-i o idee tocmai bună. Ea nu e sustenabilă. De fapt se generează o datorie pe termen lung prin umflarea instituţiilor publice. Dar motivarea sectorului privat să se extindă este de asemenea dificilă. Deoarece orice activitate deschisă comerțului internațional va fi de fapt necompetitivă într-o situație post-conflict. Acestea nu sunt medii în care poți clădi producţie pentru export.

Există un sector care nu este expus comerțului internațional și care poate crea o mulțime de locuri de muncă. Și care este, oricum, un sector susceptibil să se extindă după un conflict. Acesta este sectorul construcțiilor. Sectorul construcțiilor are un rol vital în reconstrucție. Dar de obicei acest sector e nimicit în timpul conflictului. În timpul conflictului oamenii distrug. Nu se mai construiește. Așa că sectorul se restrânge până la dispariţie. Iar când încerci să-l extinzi fiindcă s-a contractat întâlnești numeroase constrângeri. Practic, prețurile cresc și politicienii corupţi exploatează acest sector. Dar el nu generează locuri de muncă. Așa că prioritatea politicii este de a elimina constrângerile de dezvoltare a sectorului de construcții.

Care ar putea fi aceste constrângeri? Gândiți-vă ce ar trebui să faceți pentru a construi cu succes o structură utilizând un volum enorm de manoperă. În primul rând aveți nevoie de teren. Adesea sistemul juridic este nefuncţional, aşa că nici măcar nu puteţi avea acces la teren. Apoi sunt necesare calificări, calificările ordinare din sectorul de construcție. În situații post-conflict avem nevoie nu doar de medici fără frontiere, avem nevoie de zidari fără frontiere pentru a contribui la refacerea calificărilor necesare. Avem nevoie de firme. Firmele au dispărut. Așa că trebuie să încurajăm creșterea firmelor locale. Dacă facem asta, nu doar creăm locuri de muncă, ci generăm îmbunătățiri în infrastructura publică, restaurarea infrastructurii publice.

Să trec de la locuri de muncă la al doilea obiectiv, care este îmbunătățirea serviciilor sociale de bază. Până acum a existat un fel de schizofrenie în comunitatea donatorilor în ceea ce privește serviciile de bază în sectoarele post-conflict. Pe de o parte, ea vorbeşte frumos despre ideea de a reconstrui un stat eficient în sensul Scandinaviei în anii '50. Să dezvoltăm ministere de profil pentru asta, aia și cealaltă, care să presteze aceste servicii. Și asta este schizofrenic, fiindcă în inimile lor donatorii știu că nu e o agendă realistă. Așa că ei mai fac și altceva - şuntează complet sistemul. Finanţează doar ONG-uri.

Nici una din aceste abordări nu este rezonabilă. Aşa că ce sugerez eu este ceea ce eu numesc Autorități Independente de Deservire. Adică separarea funcțiilor de monopol a unui minister de profil în trei. Funcția de planificare și de politică revine ministerului. Pentru livrarea serviciilor în teritoriu recurgem la orice merge, biserici, ONG-uri, comunități locale. Orice merge. Iar la mijloc ar trebui să avem o agenție publică, Autoritatea Independentă de Deservire, care canalizează banii publici și mai ales banii donatorilor către furnizorii cu amănuntul. Așa că ONG-urile devin parte a sistemului public de guvernare și nu sunt independente de acesta.

Un avantaj al acestei sugestii este că banii sunt alocați coerent. Alt avantaj este că faci ONG-urile responsabile. Poți recurge la criterii concurențiale. Astfel că organizațiile trebuie să concureze între ele pentru a obține resurse. ONG-urile bune, ca Oxfam, sprijină foarte mult această idee. Ele doresc să existe disciplină și responsabilitate. Așa că asta ar fi modalitatea de a îmbunătăți serviciile de bază. Și deoarece guvernul ar finanţa-o, el ar şi co-branda aceste servicii. Astfel că serviciile n-ar fi oferite prin graţia guvernului SUA sau a unui ONG. Ele ar fi co-brandate ca fiind prestate de guvernul post-conflictual, în țară. Așadar: locuri de muncă, servicii de bază, și în final guvern transparent.

Transparent înseamnă să îi urmăriți banii. Guvernul post-conflict tipic are așa de puține fonduri încât are nevoi de banii noştri pentru a se menţine măcar pe linia de plutire. Nu putem menține funcțiile de bază a statului fără a vira fonduri în bugetul de stat acestor țări. Dar dacă virăm fonduri în bugetul de stat ştim că nu există sisteme integre de administrare a bugetului, care să ne asigure că banii vor fi bine cheltuiţi. Şi dacă doar donăm bani și închidem ochii, nu doar risipim aceste fonduri, asta-i cea mai mică dintre probleme, ci e mult mai grav că ele sunt deturnate. Sunt deturnate de acei escroci care sunt în centrul problemei politice. Și fără să vrem sporim puterea celor care reprezintă problema.

Așa că formarea unui guvern transparent înseamnă, da, oferiți fonduri pentru buget. Dar de asemenea insistați asupra examinării minuțioase a utilizării lor. Ceea ce înseamnă un volum mare de asistență tehnică care vine împreună cu banii. Paddy Ashdown, care a fost supervizor al Bosniei din partea Națiunilor Unite scrie în cartea în care povesteşte despre experienţa lui: "Am înțeles că aveam nevoie de contabili fără frontiere pentru a urmări utilizarea banilor." Așa că asta e -- haideţi să sumarizez acesta e întregul pachet.

Care e scopul? Dacă urmăm această sugestie ce sperăm să obținem? Că după 10 ani concentrarea asupra sectorului de construcții va fi creat atât locuri de muncă cât și, prin urmare, securitate. Deoarece tinerii vor avea locuri de muncă. Iar infrastructura va fi fost reconstruită. Aceasta e rezultatul concentrării asupra sectorului de construcții. Concentrarea asupra prestării serviciilor de bază prin intermediul acestor autorități independente va fi salvat serviciile de bază de la nivelurile lor catastrofice. Și asta ar fi dat oamenilor de rând încrederea că guvernul face ceva util. Accentul pe guvernarea transparentă va fi eliminat treptat escrocii politici. Fiindcă nu s-ar câştiga bani din participarea în politică. Astfel, în mod treptat, selecția și componenţa clasei politice se va deplasa de la escroci la oameni cinstiţi. Unde ne-ar aduce asta? Treptat, ne va duce de la o politică de jaf la o politică a speranței. Mulțumesc. (Aplauze)