Pankaj Ghemawat: De fapt lumea nu e plată

Sunt aici să vă vorbesc despre cât de globalizaţi suntem, cât de globalizaţi nu suntem, şi de ce e important să fim precişi când facem astfel de evaluări. Opinia predominantă e, indiferent dacă se măsoară numărul de cărţi vândute, menţionări în media, sau sondaje pe care le-am făcut cu grupuri de studenţi până la delegaţi ai World Trade Organization, e opinia că graniţele naţionale nu mai contează atât de mult, integrarea între ţări e aproape finalizată, şi că trăim într-o singură lume. Această opinie e interesantă deoarece este asumată de cei în favoarea globalizării precum Tom Friedman, din a cărui carte a fost extras citatul, dar e asumată şi de cei împotriva globalizării, care văd acest tsunami uriaş al globalizării pe cale să ne distrugă vieţile, dacă nu cumva a făcut-o deja.

Doresc să adaug că opinia nu e nouă. Sunt un amator în istorie, aşa că am petrecut ceva timp cercetând trecutul, încercând să văd prima menţiune a acestui fenomen. Cel mai timpuriu citat pe care l-am putut găsi a fost unul din David Livingstone care scria în anii 1850 despre cum calea ferată, vaporul cu aburi, şi telegraful integrau perfect Africa de Est cu restul lumii. David Livingstone era puţin în faţa vremurilor sale, dar se merită să ne întrebăm, "Cât de globali suntem?" înainte să ne gândim în ce direcţie să pornim.

Cel mai bun mod pe care l-am găsit de a face oamenii să ia în serios faptul că pământul nu e plat, şi că nu este nici pe departe plat, îl constituie informaţiile. În ultimii ani am compilat informaţii asupra lucrurilor care fie se pot întâmpla în cadrul unui stat sau peste graniţe, şi m-am uitat la componenta dintre graniţe ca la un procent din total. Nu voi prezenta astăzi toate informaţiile pe care le am, dar vă voi oferi câteva aspecte importante. Voi vorbi puţin despre un tip de flux de informaţie, un tip de flux de oameni, un tip de flux de capital, şi, desigur, comerţ de produse şi servicii.

Să începem cu serviciul de telefonie. Din totalul de minute vorbite în lume anul trecut, ce procentaj credeţi că a fost folosit pentru apeluri între ţări? Alegeţi un procentaj în minte. Răspunsul corect este 2%. Dacă includeţi telefonia pe internet, s-ar putea să creşteţi acest număr la 6 sau 7%, dar e departe de ce estimează oamenii de obicei.

Să ne uităm la oamenii care se plimbă peste graniţe. Ne putem uita la un anumit lucru când vine vorba de fluxuri de oameni pe termen lung. Ce procentaj din populaţia lumii alcătuiește imigrarea de primă generaţie? Alegeţi un procent. Se pare că e puţin mai mare. E în jur de 3%.

Gândiţi-vă la investiţii. Luaţi toată investiţia imobiliară ce a avut loc în lume în 2010. Ce procentaj a fost realizat de investiţii directe străine? Mai puţin de 10%.

În final, statistica pe care mulţi dintre voi aţi văzut-o: rata export-PIB. Dacă vă uitaţi la statistici oficiale, ele indică puţin peste 30%. Există o mare problemă cu statisticile oficiale, mai precis, dacă un furnizor japonez de componente livrează ceva în China pentru a fi pus în iPod, şi apoi iPod-ul e livrat către Statele Unite, acea componentă e numărată de mai multe ori. Nimeni nu ştie cât de mare este eroarea în statisticile oficiale, deci m-am gândit să întreb persoana care conduce efortul de a genera informaţii în privinţa asta, Pascal Lamy, directorul World Trade Organization, care consideră că exporturile ca procentaj din PIB, fără numărătoarea dublă şi triplă, e probabil puţin sub 20% şi nu peste 30%.

Deci este foarte clar că aceste numere şi toate numerele despre care vorbesc în cartea mea, "World 3.0," se poate vedea că suntem foarte departe de efectul de lipsa graniţelor ce implică nivele de internaţionalizare de 85, 90, 95%. Autorii care sunt preocupaţi de apocalipsă au exagerat situaţia. Nu doar cei care anunţă apocalipsa sunt predispuşi la această exagerare. Am realizat sondaje cu publicul în multe părţi din lume asupra nivelului pe care ei le dau acestor numere. Voi împărtăşi cu voi rezultatele unui sondaj realizat de Harvard Business Review cu cititorii lor despre ceea ce cred cu privire la aceste dimensiuni.

Câteva observaţii rezultă din acest diapozitiv. În primul rând, există anumite erori. Da. (Râsete) În al doilea rând, erorile sunt destul de mari. Pentru patru cantităţi ale căror valori sunt mai mici de 10%, sunt oamenii care ghicesc valori de trei, patru ori mai mari. Chiar dacă sunt economist, cred că eroarea e destul de mare. În al treilea rând, fenomenul nu e rezervat numai cititorilor Harvard Business Review. Am realizat zeci de astfel de sondaje in diverse locuri ale lumii, şi în toate cazurile cu o singură excepţie, unde grupul a subestimat rata comerţ-PIB, oamenii au tendinţa de a supraestima, aşa că am crezut că se merită să îi dau un nume, eu îi spun globalonare, diferenţa dintre barele în albastru închis şi cele cu gri deschis.

Mai ales pentru că unii dintre voi încă mai sunteţi puţin sceptici cu privire la aceste afirmaţii, cred că e important să petrecem puţin timp gândindu-ne de ce suntem predispuşi la globalonare. Există diferite motive pentru asta. În primul rând, există o lipsă de informaţii în dezbatere. Să vă dau un exemplu. Când am publicat prima oară câteva din aceste informaţii acum câţiva ani în revista Foreign Policy, unul dintre oamenii care mi-au scris exprimându-şi dezacordul a fost Tom Friedman. Din moment ce articolul meu a fost intitulat "De ce pământul nu e plat", nu m-a surprins. (Râsete) M-a impresionat critica lui Tom, şi anume, "Informaţiile lui Ghemawat sunt înguste." Asta m-a nedumerit deoarece pe măsură ce treceam iar prin cartea lui de câteva sute de pagini, nu am putut să găsesc niciun tabel, nicio figură, referinţă sau notă de subsol. Ideea e că nu am prezentat multe informaţii aici pentru a vă convinge că am dreptate, dar vă cer să vă duceţi şi să găsiţi voi informaţiile pentru a evalua dacă unele dintre aceste ipoteze primite de-a gata cu care am fost bombardaţi sunt corecte. Lipsa informaţiilor în dezbatere este un motiv.

Al doilea motiv are de-a face cu presiunea de grup. Îmi amintesc când am decis să scriu articolul "De ce pământul nu e plat" pentru că eram intervievat la televizor în Mumbai, iar prima întrebare a interviului a fost, "Profesore Ghemawat, de ce credeţi că pământul este rotund?" Am început să râd pentru că nu mai întâlnisem această formulare. (Râsete) Pe măsură ce râdeam, mă gândeam că am nevoie de un răspuns mai coerent, în mod special la televizor. Ar fi bine să scriu ceva despre asta. (Râsete) Ce nu pot să redau este mila şi neîncrederea cu care intervievatorul a pus întrebarea. Perspectiva era, iată profesorul ăsta amărât. În mod evident locuieşte într-o peşteră de 20.000 de ani. Nu are nicio idee de ce se întâmplă în lume. Încercaţi asta cu prietenii şi cunoştinţele voastre. Veţi afla că este foarte tare să vorbiţi despre lumea care este un întreg. Dacă ridcaţi întrebări cu privire la formularea asta, veţi fi consideraţi cam învechiţi.

Motivul final pe care îl menţionez, în mod special către o audienţă TED, cu anumită îngrijorare, are de-a face cu ce numesc eu "techno-trances." Dacă ascultaţi muzică techno pentru perioade lungi, vă afectează activitatea undelor creierului. (Râsete) Ceva similar se întâmplă cu exagerarea modului în care tehnologia va dărâma pe termen scurt toate barierele culturale şi politice, toate barierele geografice, pentru că în acest moment deşi ştiu că nu aveţi voie să puneţi întrebari, dar când ajung în acest moment al prelegerii mele cu studenţii, se ridică mâini şi oamenii mă întreabă, "Da, dar ce spuneţi de Facebook?" Am auzit această întrebare de suficiente ori pentru a mă face să cercetez Facebook. Dintr-un punct de vedere, acesta e modul ideal de tehnologie la care să te gândeşti. Teoretic, e la fel de uşor să te împrieteneşti cu oameni aflaţi pe partea cealaltă a lumii ca cei de la uşa de alături. Ce procentaj din prietenii oamenilor de pe Facebook locuiesc în alte ţări decât cei în care sunt aflaţi oamenii pe care îi analizăm? Răspunsul este probabil undeva între 10 şi 15 la sută. Nu este neglijabil, aşadar nu trăim într-o lume complet localizată, dar este foarte departe de nivelul de 95% la care te-ai aştepta, iar motivul e foarte simplu. Sper că nu formăm prietenii întâmplătoare pe Facebook. Tehnologia este suprapusă pe o matriţă pre-existentă a relaţiilor pe care le avem, şi acele relaţii nu sunt înlocuite de tehnologie. Aceste relaţii ilustrează de ce avem cu mult mai puţin de 95% din prieteni localizaţi în afara ţării unde ne aflăm.

Contează aceste lucruri? Sau globalonarea e doar un mod de a spune oamenilor să fie mai atenţi la probleme legate de globalizare? Vreau să sugerez că globalonarea poate să dăuneze sănătăţii. În primul rând, recunoscând că paharul este de la 10 la 20 la sută plin e esenţial să vezi că poate fi un potenţial pentru câştiguri adiţionale de pe urma integrării adiţionale, pe când dacă credem că am ajuns deja acolo, nu ar fi niciun motiv pentru care să mai facem eforturi. Este ca şi cum nu am avea o conferinţă asupra deschiderii radicale dacă deja credem că suntem complet deschişi la orice fel de influenţe despre care se vorbeşte la această conferinţă. Acurateţea cu privire la cât de limitat este nivelul globalizării este esenţială pentru a putea observa că ar putea fi loc de ceva mai mult, ceva care ar contribui şi mai mult la binele global.

Asta mă duce la al doilea aspect. Evitarea exagerării ajută deoarece reduce sau chiar elimină câteva dintre temerile pe care oamenii le au despre globalizare. Am folosit mare parte din cartea mea "World 3.0" să înşirui eşecuri ale pieţei şi temeri pe care le au oamenii în privinţa globalizării. Evident că nu voi putea face asta pentru voi astăzi, aşadar permiteţi-mi să vă arăt două titluri care vor ilustra la ce mă gândesc. Gândiţi-vă la Franţa şi la dezbaterea prezentă cu privire la imigraţie. Dacă întrebaţi oamenii din Franţa care-i procentajul populaţiei de imigranţi, răspunsul e de aproximativ 24%. Aşa ghicesc ei. Dacă oamenii află că numărul e doar 8%, asta ar ajuta să reducă ceva din retorica exaltată pe care o vedem pe marginea problemei imigraţiei. Să luăm un exemplu şi mai uimitor, atunci când Chicago Council on Foreign Relations au făcut un sondaj în Statele Unite, cerându-le să ghicească ce procentaj din bugetul federal se duce pe ajutorul către alte ţări, ei au ghicit în jur de 30 %, care este puţin mai mult decât nivelul actual -- (e vorba de 1%) (Râsete) din angajamentele guvernului din Statele Unite pentru ajutorul federal. Partea liniştitoare cu privire la acest sondaj era că atunci când s-a scos în evidenţă cât de departe sunt estimările oamenilor de informaţiile reale, unii au părut să devină mai dispuşi să accepte o creştere în ajutorul internaţional.

Ajutorul internaţional e un mod grozav de a încheia deoarece, dacă vă gândiţi, de asta am vorbit astăzi, adică noţiunea foarte puţin controversată printre economişti - că majoritatea lucrurilor sunt dintr-o perspectivă naţionalistă. "Ajutorul internaţional e de ajutor pentru oamenii săraci," e una dintre cele mai distorsionate opinii. Dacă vă uitaţi la ţările OECD şi cât cheltuiesc pentru o persoană săracă şi comparaţi cât se cheltuieşte pentru o persoană săracă din ţările sărace, rata - Branko Milanovic la Banca Mondială a făcut aceste calcule - se pare că e în jur de 30.000 la unu. Unii dintre noi, dacă suntem cu adevărat cosmopoliţi, am spera să vedem o scădere a acelei rate către unu la unu. Doresc să sugerez că nu e nevoie să ţintim către asta pentru a face un progres considerabil de unde suntem. Dacă scădem rata la 15.000 la unu, am ajunge la acele obiective de ajutor cu care am fost de acord la Summit-ul de la Rio de acum 20 ani şi asupra cărora summit-ul care s-a terminat săptămâna trecută nu a progresat.

În final, deşi deschiderea radicală e grozavă, având în vedere cât de închişi suntem, chiar şi deschiderea treptată poate să facă lucrurile mult mai bune. Vă mulţumesc. (Aplauze) (Aplauze)