Ory Okolloh despre cum devii activist

Ce are imaginea de-a face cu toate acestea? Cred că Emeka încearcă să transmită o serie de mesaje subliminale aşa că voi continua să insist asupra unor aspecte care au ieşit la iveală. Însă voi încerca să fac ceva diferit şi voi încerca să abordez problema prin prisma unor relatări personale încercând să personalizez multe dintre problemele despre care am discutat. Deci Africa e un continent complex, plin de contradicţii, după cum se vede. Nu e un caz unic.

(Râsete)

(Aplauze)

Şi de fapt, e uluitor. Adică, avem nevoie de o întreagă conferinţă dedicată exclusiv relatării de întâmplări nostime despre acest continent. Gândiţi-vă la acest lucru. Şi asta e exact ce am discutat, rolul pe care media îl joacă în a sublinia numai aspectele negative. Şi de ce e asta o problemă? O poveste tipică despre dezastru: boală, corupţie, sărăcie. Şi unii dintre dvs. stau şi se gândesc, şi îşi spun, bine, Ory, eşti educată la Harvard, şi voi, cei privilegiaţi, veniţi aici să spuneţi, lasă-i pe săraci, să ne concentrăm pe afaceri şi piaţă şi aşa mai departe. Şi circa 80 la sută dintre africani chiar au nevoie de ajutor.

Şi vreau să zic că asta e povestea mea, bine? Şi e povestea multora dintre africanii care sunt aici. Începem cu sărăcia. Eu nu am crescut în ghetou sau undeva groaznic, însă ştiu cum e să creşti fără bani, sau fără a-ţi putea întreţine familia. Euvin a vorbit despre semne indicative. Indicele care arăta dacă familia noastră avea sau nu probleme financiare era micul dejun. Când lucrurile mergeau bine, aveam ouă şi cârnaţi. Când lucrurile mergeau rău mâncam terci de ovăz. Şi ca multe familii africane, părinţii mei nu au putut economisi niciodată pentru că şi-au întreţinut rude, verişori, părinţi şi lucrurile erau mereu imprevizibile. Când m-am născut, şi-au dat seama că au un copil destul de deştept şi nu au vrut ca eu să merg la şcoala de cartier care era gratuită.

Aşa că au adoptat o foarte interesantă abordare pentru educaţie, care a însemnat a mă trimite la o şcoală pe care abia şi-o puteau permite. Aşa că m-au trimis la o şcoală primară catolică privată, care a pus bazele pentru ceea ce a devenit cariera mea. Şi ce s-a întâmplat a fost că, pentru că uneori îşi puteau permite taxele, iar alteori nu, am fost exmatriculată aproape în fiecare trimestru. Cineva venea cu o listă a celor care nu şi-au plătit taxele şcolare şi când începeau să devină mai severi, trebuia să întrerupi şcoala până ce îţi plăteai taxele. Şi îmi aduc aminte că mă gândeam, de ce nu mă trimit părinţii mei la o şcoală ieftină? Pentru că ştiţi, ca şi copil, eşti stânjenit şi eşti sensibil şi toată lumea ştia că noi nu avem bani. Dar ai mei au persistat şi acum înţeleg de ce au făcut ce au făcut.

Se vorbeşte despre corupţie. În Kenya există un examen de admitere pentru liceu. Şi există şcoli naţionale, care sunt cele mai bune, şi şcoli de provincie. Şcoala visurilor mele la acea vreme era Liceul Kenya, o şcoală naţională. Am picat admiterea la un punct. Şi am fost foarte dezamăgită, gândind, acum ce voi face? Şi tatăl meu mi-a zis - ascultă, hai să mergem să vorbim cu directoarea. Adică, e vorba de un punct. Poate îţi aprobă admiterea dacă există un loc. Aşa că am mers la şcoală şi pentru că eram nimeni şi pentru că nu aveam nici un privilegiu, şi pentru că tatăl meu nu avea numele de familie necesar, a fost tratat ca un nimic. Şi eu am stat şi am ascultat-o pe directoare cum i-a spus, cine te crezi? Cred că glumeşti dacă te gândeşti că poţi obţine un loc. Şi eu fusesem la şcoală cu alte fete care erau copii de politicieni şi a căror performanţă fusese mult mai slabă decât a mea şi care au fost admise la acel liceu. Şi nu e nimic mai rău decât să-ţi vezi părintele umilit sub proprii ochi. Am părăsit liceul şi eu mi-am promis că nu va mai trebui niciodată să cerşesc pentru ceva. M-au chemat peste două săptămâni să-mi spună da, eşti admisă acum. Şi eu le-am spus să se care.

(Râsete) (Aplauze)

Întâmplarea finală; şi va trebui să mă grăbesc. Boală. Tatăl meu, despre care am vorbit, a murit de SIDA în 1999. Nu a spus nimănui că are SIDA, atât de puternică era teama de dezonoare. Şi eu am fost singura care şi-a dat seama, pentru că eram o tocilară. La vremea respectivă eram în SUA, şi m-au chemat, el era foarte bolnav, prima oară când s-a îmbolnăvit. Avea Meningită Criptococică. Aşa că am intrat pe Google şi am căutat meningita criptococică. Datorită confidenţialităţii doctor-pacient nu au putut să ne spună care e problema. Însă au menţionat că e o problemă de lungă durată- Şi când am intrat pe internet şi am citit despre boală, mi-am dat seama despre ce era vorba.

Prima dată după ce s-a îmbolnăvit, şi-a revenit. Însă a trebuit să ia continuu un medicament, Diflucan, care la acea vreme în SUA era folosit pentru boli infecţioase şi costa 30 de dolari pastila. El trebuia să ia acel tratament pentru restul vieţii. Aşa că banii s-au terminat. El s-a îmbolnăvit din nou. Şi la acea vreme avea un prieten care călătorea des în India şi obişnuia să-i cumpere o versiune neoficială a medicamentului. Şi asta l-a ţinut în viaţă. Dar banii s-au terminat. El s-a îmbolnăvit din nou. S-a îmbolnăvit într-o vineri. La acea vreme exista numai o bancă cu bancomat în Kenya şi nu am putut extrage bani, familia nu a putut face rost de bani pentru ca el să înceapă tratamentul până luni. La spital i-au făcut perfuzii pentru trei zile. Şi în sfârşit ne-am zis, bine, trebuie să încercăm să-l ducem la un spital public. Cel puţin va primi tratament în timp ce noi încercăm să rezolvăm problema cu banii. A murit în timp ce ambulanţa era pe drum să-l ducă la spital.

Şi imaginaţi-vă dacă, aş putea continua, imaginaţi-vă dacă asta e tot ce ştiţi despre mine. Cum m-aţi privi? Cu milă. Cu tristeţe. Şi aşa priviţi şi Africa. Acesta e prejudiciul pe care îl cauzaţi. Nu vedeţi cealaltă latură a mea. Nu vedeţi blogger-ul, nu vedeţi avocatul educat la Harvard, persoana plină de energie. Am vrut numai să personalizez toate acestea. Pentru că vorbim despre asta în termeni generali şi vă întrebaţi - şi ce e cu asta? Însă are efecte negative. Şi eu nu sunt un caz unic, nu? Imaginaţi-vă dacă tot ce aţi fi ştiut despre William e faptul că a crescut într-un sat sărac. Şi nu aţi şti nimic despre motorul eolian. Şi eu am fost foarte emoţionată - am plâns în timpul prezentării lui. El şi-a zis - voi încerca şi voi reuşi. Poate că Nike ar trebui să-l angajeze, ştiţi sloganul : "Just do it!"

(Râsete)

Şi asta e, din nou, ce vreau să spun. Când te concentrezi numai pe nenorociri - (Râsete) (Aplauze) - vei ignora potenţialul. Deci ce e de făcut? Mai întâi, noi, africanii, trebuie să ne perfecţionăm modul de a ne spune poveştile. Am discutat despre asta ieri. Am ascultat câteva în această dimineaţă. Ştiţi, blogging-ul e o metodă de a face asta. Afrigator e o platformă pentru bloguri africane care a fost dezvoltată în Africa de Sud. Aşa că trebuie să ne perfecţionăm. Dacă nimeni altcineva nu ne va spune poveştile, trebuie să o facem noi. Şi întorcându-mă la concluzia mea - iată Wikipedia în Swahili. Swahili e o limbă vorbită de circa 50 de milioane de oameni în Africa de Est. Există numai cinci persoane care contribuie la acest website. Patru dintre aceştia sunt bărbaţi albi - care nu sunt vorbitori nativi. Cealaltă persoană e - Ndesanje, dacă eşti aici, ridică-te - un tanzanian - primul blogger în Swahili. El e singurul african care contribuie la acest proiect.

Oameni buni, nu ne putem plânge şi văita că Vestul e responsabil pentru asta. Noi ce facem? Unde sunt restul de vorbitori de Swahili? De ce nu generăm propriul conţinut? Ştiţi, nu e de ajuns să ne plângem. Trebuie să trecem la acţiune. Reuters integrează acum bloguri africane în relatările lor din Africa. Acesta e un început şi suntem la curent cu toate celelalte iniţiative ale lor. Generaţia cheetah. Abordarea bazată pe ajutor e defectuoasă. Şi după toată agitaţia cu Live 8, noi încă nu suntem nicăieri. Nu, nu sunteţi.

(Răsete)

Însă ce vreau să spun, totuşi, e că nu e de ajuns să criticăm. Şi pentru cei din diasporă care se întreabă unde ar trebui să fie, ar trebui să se întoarcă sau să rămână unde sunt - treceţi la acţiune. Continentul are nevoie de voi. Şi nu pot să accentuez asta îndeajuns. Am demisionat de la o slujbă la una dintre firmele de vârf în DC, Covington and Burling, salariu de şase cifre. Cu salariul pe două luni sau trei aş fi putut rezolva multe dintre problemele familiei mele. Însă am renunţat la asta pentru că pasiunea mea e aici. Şi pentru că am vrut să fac ceva semnificativ. Şi pentru că aici e nevoie de mine. Probabil că aş putea să primesc un premiu pentru metodele de a folosi o diplomă în Drept de la Harvard pentru a face ceea ce fac eu.

În primul rând sunt agresivă şi încerc să găsesc oportunităţi noi. Însă această nevoie e reală. În majoritatea timpului sunt avocat pentru o corporaţie numită Enablis care sprijină întreprinzătorii din Africa de Sud. În prezent ne extindem în Africa de Est. Oferim servicii de dezvoltare de afaceri, dar şi împrumuturi de finanţare şi credite ipotecare. Am iniţiat de asemenea un proiect în Kenya pentru a monitoriza performanţa parlamentarilor kenyeni. Partenerul meu, M, care e un guru al tehnologiei, utilizează WordPress. Ne costă 20 de dolari pe lună pentru închiriere. Tot ce e prezent acolo e rezultat al pasiunii noastre. Am introdus manual toate datele. Şi se poate accesa profilul fiecărui parlamentar, cu întrebările pe care le-au pus în parlament. Avem o opţiune de comentarii unde publicul poate pune întrebări parlamentarilor. Unii parlamentari participă revenind cu întrebările lor.

Şi practic am iniţiat acest proiect pentru că obosisem să ne plângem de politicienii noştri. Cred că responsabilitatea e originată de presiunea publicului. Nu vei fi responsabil doar pentru că eşti un om bun. Şi noi, africanii, trebuie să începem să ne punem liderii sub presiune. Ce fac ei? Ştiţi, aceştia nu se vor schimba din senin. Aşa că avem nevoie de măsuri noi, de asumare a responsabilităţii. Un alt aspect e că aceşti lideri sunt o imagine a societăţii noastre. Vorbim despre guverne africane ca şi când ar fi căzut de pe Marte. Ei provin din rândurile noastre. Şi ce anume din societatea noastră generează lideri care nu ne plac? Şi cum putem schimba asta? Mzalendo a fost o metodă de început pentru a inspira publicul să insiste asupra responsabilităţii liderilor lor. Care e pasul următor? Eu cred în puterea ideilor. Cred în puterea accesului la informaţie.

Şi v-aş ruga pe toţi, când părăsiţi această sală, diseminaţi informaţia şi propagaţi ideile pe care le-aţi auzit aici, pentru că lucrurile se pot schimba. Altceva ce vă rog să faceţi e să cultivaţi interesul pentru individ. Am avut multe conversaţii despre ce cred că trebuie să se întâmple în Africa. Oamenii îşi spun - bine, dacă nu acord ajutor sunt un liberal convins - ce pot face? Şi când le vorbesc despre ideile mele, ei spun că nu sunt fezabile. Arată-mi ceva ce pot face prin PayPal. Nu e aşa uşor. Uneori nu e vorba decât de a fi interesat de oameni, de cei pe care îi întâlneşti, de oamenii de afaceri pe care îi cunoşti; acest lucru poate avea un impact enorm, în special în Africa, pentru că de obicei o persoană în Africa are mulţi oameni care depind de ea. Literalmente. De exemplu, când eram studentă în primul an la drept, afacerea mamei mele a dat faliment, aşa că eu am sprijinit-o material. Sora mea se lupta să supravieţuiască în universitate. Am ajutat-o să-şi plătească taxele şcolare. Verişoara mea nu avea bani pentru educaţie şi era foarte inteligentă. I-am plătit taxele şcolare.

O altă verişoară a murit de SIDA, lăsând în urmă o fetiţă orfană, şi ne-am zis, bine, dar ce vom face cu ea? Acum ea e sora mea mai mică. Şi datorită oportunităţilor care mi s-au oferit mie sunt în măsură să-i ajut pe toţi aceşti oameni. Aşa că nu subestimaţi acest lucru. Un exemplu. Acest om mi-a schimbat viaţa. E profesor, acum predă la Vanderbilt, profesorul universitar Mitchell Seligson. Şi datorită lui am fost admisă la Drept la Harvard. Pentru că el s-a ocupat de mine. Am optat pentru unul dintre cursurile lui şi el a observat că eram o studentă care îşi dă silinţa, ceea ce nu întâlneşti în SUA în mod normal pentru că toată lumea e cinică şi aeriană. M-a chemat în biroul lui şi a zis ce vrei să faci când te faci mare? Am zis că vreau să fiu avocat. La care el a replicat, de ce? Nu avem nevoie de un alt avocat în SUA. Şi a încercat să mă convingă să mă răzgândesc, dar a recunoscut că nu ştie nimic despre procesul de admitere la drept, el având un doctorat în ştiinţe politice. Dar, a zis, hai să analizăm ce trebuie să faci, şi ce pot face eu ca să te ajut.

M-a întrebat unde vreau să merg. Iar pentru mine la acea vreme universitatea - eram la Universitatea Pitts pentru cursul de licenţă, şi asta mi s-a părut excelent în comparaţie cu unde aş fi putut fi în Kenya. Aşa că am zis, bine, aplic pentru Drept la Pitts. El m-a întrebat de ce; eşti inteligentă, toate merg în favoarea ta. Eu am zis, pentru că sunt deja aici şi e ieftin, şi îmi place Pittsburgh. Ăsta a fost cel mai idiot motiv pe care l-am auzit pentru a aplica pentru drept. Şi astfel m-a luat sub aripa lui şi m-a încurajat. A zis, uite, poţi intra la Harvard, eşti destul de capabilă. Şi dacă nu te vor, ei sunt cei ce perd. Şi asta m-a ajutat. Şi ăsta e doar un exemplu.

Poţi întâlni alte persoane aici. Avem nevoie doar de suport. Eu am avut nevoie doar de un impuls pentru a accede la următorul nivel. Vreau să închei cu viziunea mea despre Africa. Cineva a vorbit ieri despre nedreptatea de a trebui să părăsim continentul pentru a ne împlini potenţialul. Viziunea mea e ca fiica mea, şi oricare alt copil din Africa născut astăzi, să poată fi orice doresc, aici, fără a fi nevoiţi să plece. Şi ca ei să aibă posibilitatea de a transcende circumstanţele în care s-au născut. Ăsta e un lucru pe care voi, americanii, îl luaţi de bun. Faptul că poţi creşte în circumstanţe mai puţin favorabile şi că te poţi muta - Numai pentru că te-ai născut în zona rurală în Arkansas, sau oriunde, asta nu te defineşte ca persoană. Pentru cei mai mulţi dintre africani astăzi, unde trăieşti sau unde te-ai născut, şi circumstanţele în care te-ai născut îţi determină restul vieţii. Aş dori să văd că acest lucru se schimbă şi că schimbarea începe cu noi. Ca africani trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru continentul nostru. Mulţumesc.

(Aplauze)