Programul verde al lui Norman Foster

Ca și arhitect proiectezi pentru prezent cu o conștientizare a trecutului pentru un viitor necunoscut. Agenda verde este probabil cea mai importantă agendă și cea mai mare problemă a momentului. Aș dori să vă împărtășesc experiență mea de-a lungul ultimilor 40 de ani -- sărbătorim a 40-a aniversare anul acesta -- și de a explora și de a discuta asupra unor observații cu privire la natura de durabilitate. Cât de mult se poate anticipa, ce urmează după aceea, care sunt amenințările, care sunt posibilitățile, provocările, oportunitățile? Cred că am spus în trecut, cu mulți mulți ani în urmă, înainte ca cineva să fi inventat măcar conceptul de Agenda Verde, căci nu era vorba despre modă, ci de supraviețuire.

Dar ceea ce nu am spus niciodată, și despre care voi spune acum, că într-adevăr, verdele este fantastic. Vreau să spun că toate proiectele, care într-un fel, au fost inspirate de această agendă sunt un stil de viață festiv, o celebrare de locuri și spații care determină calitatea vieții. Rareori citez ceva, așa că o să încerc să găsesc o hârtiuță, dacă pot, [în] care cineva, la sfârșitul anului trecut, a îndrăznit să se gândească, ceea ce pentru acea persoană, un fel de obervator important, analist, scriitor, un tip pe nume Thomas Friedman, care a scris în Herald Tribune despre 2006. El a spus: Cred că cel mai important lucru ce s-a întâmplat în 2006 a fost că modul de a trăi și a gândi în ¨verde¨ a ajuns la Main Street. Am ajuns la punctul critic anul acesta, în care trăind, acționând, proiectând, investind și producând în verde a ajuns să fie înțeles de o mulțime de cetățeni, antreprenori, și administratori ca o chestiune patriotică, capitalistă și geo-politică și competitivă ce pot face. Prin urmare motto-ul meu: Verde este noul roșu, alb și albastru¨.

Și m-am întrebat, într-un fel, privind în urmă: Când a apărut pentru prima dată conștientizarea asupra planetei și fragilitatea ei? ¨ Si cred că a fost în 20 iulie 1969, atunci când, pentru prima dată, omenirea a fost capabilă să se uite la planeta Pământ. Și, intr-un fel, a fost Buckminster Fuller, care a inventat aceasta fraza. Și înainte de prăbușirea sistemului comunist am avut privilegiul de a întâlni mulți cosmonauți în City Space și alte locuri din Rusia. Și interesant, acum că mă gândesc, ei au fost primii ecologiști adevărați. Erau plini de o pasiune inovatoare, sătui de problemele cu Marea Aral. Și acea perioadă a fost într-un fel, o serie de lucruri s-au întâmplat. Buckminster Fuller a fost un fel de guru ecologic, din nou un cuvânt care nu a fost inventat. A fost un designer științific, dacă doriți, un poet, dar el a prevăzut toate lucrurile care se petrec acum. Este un alt subiect. O altă conversație. Puteți vedea scrierile sale: e destul de extraordinar. A fost la acel moment, cu conștiința plină de profețiile lui Bucky, preocupările sale cetățean, ca un fel de cetățean al planetei, ceea ce a influențat gândirea mea și ceea ce făceam în acel moment.

Şi există o serie de proiecte. Am selectat acesta, deoarece a fost 1973 şi a fost un plan genial pentru una dintre Insulele Canare. Şi aceasta, probabil, a coincis, cu momentul în care aţi avut manualul planetei Pământ şi aţi avut mişcarea hippy. Şi sunt câteva din acele calităţi în această imagine care încearcă de a rezuma recomandările. Şi toate componentele sunt acolo, în limbajul comun, în vocabularul nostru, ştiţi, 30 şi ceva ani mai târziu: energia eoliană, reciclarea, biomasă, celulele solare. Şi, în paralel, la acea vreme, a existat un fel de club exclusivist de design. Oamenii care într-adevăr ştiau despre design au fost inspiraţi de munca lui Dieter Ramns, precum şi de obiectele pe care le creează pentru compania numită Braun. Acest lucru se întoarce la mijlocul anilor '50, '60. Şi în ciuda profeţiilor lui Bucky că totul ar fi miniaturizat şi tehnologia ar putea crea un stil incredibil accesul la confort, la facilităţi, a fost foarte, foarte dificil să ne imaginăm că tot ceea ce vedem în această imagine, ar fi foarte, foarte elegant ambalate. Şi aceasta, şi altele pe deasupra, ar fi în palma ta.

Şi cred că revoluţia digitală se apropie acum la un punct în care lumea virtuală, ce reuneşte atâtea persoane aici, în cele din urmă se conectează cu lumea fizică, există o realitate care s-a umanizat, aşa încât lumea digitală să aibă toate prietenia, apropierea, orientarea lumii analogice. Probabil rezumate într-un mod elegant sau alternativ disponibil aici, aşa cum ne-a dăruit cu generozitate la prânz (neclar) care este un fel de dezvoltare avansată -- şi din nou, inspirat de un fel de sentiment incredibil. Un obiect foarte, foarte frumos. Aşadar, ceva care în ani ´50,´60 a fost foarte exclusiv, a devenit acum, în mod interesant, destul de cuprinzătoare. Şi trimiterea la iPod ca simbol iconic şi aminteşte oarecum de performanţă, de livrare -- destul de interesant, că (în), la începutul anului 2007 Financial Times a comentat ca societăţile din Detroit invidiau efectul halo care l-a câştigat Toyota cu modelul Prius hibrid, economizator de energie ce rivalizează iPod-ul ca produs iconic.

Şi cred că este foarte tentant să, într-un fel, să ne seducem, ca arhitecţi, sau oricine altcineva implicat în procesul de proiectare, că răspunsul problemelor noastre să se lege de clădiri. Clădirile sunt importante, dar sunt doar o piesă a unei imagini mult mai mare. Cu alte cuvinte, cum aş putea să demonstrez, dacă ai putea realiza imposibilul, echivalentul mişcării perpetue, ai putea de exemplu proiecta o casă fără emisii de carbon. Acesta ar fi răspunsul. Din păcate, nu este răspunsul. Este doar începutul problemei. Nu puteţi separa clădirile de infrastructura oraşelor şi de mobilitatea de tranzit. De exemplu, dacă, într-o frază inspirată de Bucky, mergem înapoi si privim la planeta Pământ şi luăm un fel de societate tipică, industrializată, atunci consumul de energie va fi împărţit între clădiri - 44 %, transport - 34 %, și industrie. Dar din nou, este doar o parte din imagine. Dacă te-ai uita la clădiri, împreună cu transportul asociat, cu alte cuvinte, transportul public, care este 26 %, atunci 70 % din consumul de energie e influenţat de modul în care oraşele şi infrastructura noastră lucrează împreună.

Aşa că problemele de durabilitate, nu pot fi separate de natura oraşelor, din care clădirile fac parte. De exemplu, dacă luaţi, si comparaţi un tip recent de oraş, ceea ce voi numi, simplist, un oraş din America de Nord -- şi Detroit nu este un exemplu rău, este foarte dependent de maşină. Oraşul se răspândeşte în inele, consumând din ce în ce mai multe zona verde şi din ce în ce mai multe drumuri, şi mai multă şi mai multă energie în transportul de persoane între centrul oraşului, care centru al oraşului pe măsură ce devine lipsit de viaţă și devine doar centru comercial, din nou devine mort. Şi dacă a compara Detroit cu un oraş din nordul Europei, München este un bun exemplu, cu o mai mare dependenţă de a merge pe jos sau cu bicicleta, un oraş care este de fapt de două ori mai dens, consumă doar o zecea parte de energie. Cu alte cuvinte, dacă vedeţi aceste două exemple diferenţa de energie e enormă.

Practic, dacă aţi vrut să generalizăm, putem arăta că, pe măsură ce densitatea creşte pe axa inferioară, energia consumată este dramatic redusă. Desigur, nu se poate separa acest lucru de la aspecte precum diversitatea socială, masa de tranzit, abilitatea de a fi capabil să meargă o distanţă convenabilă, calitatea spatiilor civice. Dar în nou, puteţi vedea Detroit, în galben în partea de sus, consum extraordinar, fix sub Copenhaga. Şi în timp ce Copenhaga este un oraş dens, nu atât de mult în comparaţie cu oraşe într-adevăr dense. În anul 2000, s-a întâmplat un lucru destul de interesant. Pentru prima dată avem mega-oraşe, de 5 milioane sau mai mult, ce se întâmplă în lumea în curs de dezvoltare. Şi acum din 46 oraşe tipice 33 din acele mega-oraşe sunt în țări în curs de dezvoltare. Deci, va trebui să te întrebi, de impactul asupra mediului, de exemplu China sau India. Dacă luaţi China şi vorbind numai de Beijing, se poate vedea sistemul de trafic şi poluarea asociată cu consumul de energie, pe măsură ce maşinile înlocuiesc bicicletele. Cu alte cuvinte, dacă adaugi, aşa cum se întâmplă în prezent, 1.000 de maşini noi în fiecare zi, statistic, este cea mai mare piaţă auto din lume în plină expansiune, iar jumătatea de miliard de biciclete, folosite de 1.3 miliarde de oameni, scad.

Şi urbanizarea e extraordinară, într-un ritm accelerat. Deci dacă ne gândim la tranziţie în societatea noastră la mişcarea de la ţară la oraşe, care a durat 200 de ani, acelaşi proces are loc în 20 de ani. Cu alte cuvinte se accelerează cu un factor de 10. Si destul de interesant, pentru o perioadă de 60 de ani, vedem dublarea speranţei de viaţă, perioadă în care urbanizare s-a triplat. Dacă m-aş îndepărta de imaginea globală şi m-aş uita la implicațiile într-o perioadă de timp similară, în termeni tehnologici, care ca un instrument, este un instrument pentru designeri, şi citez propria noastră experienţă ca şi companie, şi o să o ilustrez printr-o mică selecţie de proiecte -- atunci cum măsurăm această schimbare de tehnologie? Cum afectează designul clădirilor? Şi în special, cum poate duce la crearea de clădiri care consumă mai puţină energie, generează mai puţină poluare, şi sunt mai responsabile social?

Această poveste, vorbind despre clădiri, a început la sfârşitul anilor ´60, începutul anilor ´70. Exemplul pe care o să îl iau este sediul central pentru compania numită Willis şi Faber, într-un mic oraş de piaţă, în nord-estul Angliei, în apropierea Londrei. Şi aici, primul lucru care se poate vedea este că la această clădire, acoperişul este un fel de pătură caldă, o grădină izolantă, care este de asemenea despre celebrarea spaţiului public. Cu alte cuvinte, pentru această comunitate, ei au această grădină în cer. Deci idealul umanist este foarte foarte puternic în toată această muncă, păstrată probabil de una dintre schiţele mele timpurii aici, unde puteţi vedea verdeaţa, unde puteţi vedea lumina, ai o conexiune cu natura. Şi natura este parte a generatorului, conducătorul acestei clădiri. Şi simbolic, culorile interioare sunt verde şi galben. Are piscine și program flexibil, are o inimă socială, un spaţiu, ai contact cu natura. Acum, asta a fost în 1973.

În 2001, această clădire a primit un premiu. Şi premiul a fost celebrarea unei clădiri care a fost folosită pentru o perioadă largă de timp. Şi oameni care au creat-o s-au întors: managerii de proiect, şi directorii companiei de atunci. Şi ei au zis, ştiţi, "Arhitecţii, Norman mereu vorbea despre proiectarea pentru viitor, și nu părea să ne coste mai mult. Deci l-am bine dispus, l-am ţinut fericit." Imaginea de mai sus, ceea nu - daca te uiţi la ea, în detaliu, ceea ce spune de fapt, este că poţi cabla această clădire. Această clădirea a fost cablată pentru schimbare. Aşa că în 1975 imaginea arată maşini de scris. Şi când s-a făcut această fotografie, erau procesoare de text. Şi ceea ce spuneau cu această ocazie este că, concurenţii noştri au trebuit să construiască clădiri noi pentru noua tehnologie. Am fost norocoşi, pentru că într-un fel clădirea noastră era pregătită pentru viitor. Anticipa schimbări chiar dacă acele modificări nu erau cunoscute. In jurul acelei perioade de design am ajuns la această clădire. În faza de proiectare a acestei clădiri, am făcut o schiţă, pe care am scos-o o recent din arhivă. Şi am zis, şi am scris: ¨Dar nu avem timp, şi nu avem o expertiză imediată necesară nivelului tehnic.¨

Cu alte cuvinte, nu aveam tehnologia necesară pentru a crea ceea ce era necesar pentru acea clădire. Şi aceea ar fi de a crea un fel de de balon tridimensional, ca un fel de pătură care s-ar ventila natural, ar respira şi ar reduce serios necesarul de energie. În ciuda faptului că această clădire, ca o clădire ¨verde¨ este foarte mult o clădire inovatoare. Şi dacă avansez în timp, ceea ce este interesant este că acum tehnologia este disponibilă şi festivă. Biblioteca de la Free University, care s-a deschis anul trecut, este un exemplu. Şi din nou, trecerea de la una din miile de schiţe şi imagini pe calculator, la realitate. Şi o combinaţie de dispozitive un fel de masă grea de beton a acestor rafturi, şi modul în care este închisă de pielea care permite clădirii să fie ventilată, pentru a consuma mult mai puţină energie, şi care într-adevăr lucrează cu forţele naturii.

Şi ceea ce este interesant este faptul că acest lucru este extrem de popular printre oameni care- l folosesc. Din nou, revenind la acel stil de viaţă şi într-un fel, agenda ecologică este foarte ataşată de spirit. Deci, nu e un fel de sacrificiu, ci chiar invers. Cred ca este o minunată -- este o sărbătoare. Puteţi măsura performanţa, în ceea ce priveşte consumul de energie, a acelei clădiri comparat cu o bibliotecă tipică. Dacă am arăta un alt aspect al acestei tehnologii, într-un context complet diferit -- acestă clădire cu apartamente în Alpi, în Elveţia. Prefabricată cu cele mai tradiţionale materiale, dar că materialul - din cauza tehnologiei, capacității de calcul, capacității de prefabricare a unor componente de înaltă performanţă din lemn - foarte avansat. Și pentru a oferi o imagine de ansamblu a tehnologiei, capacitatea de a trasa puncte pe cer şi a transmite acea informaţie acum direct la fabrică.

Deci dacă am trece graniţa, chiar peste ea, o mică fabrică în Germania, şi aici puteţi vedea tipul cu calculatorul lui şi acele puncte în spaţiu sunt comunicate. Şi la stânga sunt maşinile de tăiat, care apoi, în fabrică permit să se fabrice piesele individuale. si cu o precizie de câţiva milimetri, să fie asamblate împreună pe șantier. Şi apoi interesant, acea clădire care urmează să fie acoperită cu cea mai veche tehnologie, un fel de şindrile tăiate de mână. Un sfert de milion din acestea, aplicate cu mâna, ca finisaj final. Şi din nou. Felul în care funcţionează ca şi clădire sau cei dintre noi care se pot bucura de spaţii de a trăi şi vizita acolo. Dacă am făcut saltul în aceste noi tehnologii, atunci cum am făcut -- ce s-a întâmplat înainte de asta? Cum era viaţa înainte de telefonul mobil, înainte de lucrurile care le iei drept bune.

Ei bine, în mode evident clădirea a apărut deja. Aceasta este o imagine din interiorul băncii noastre din Hong Kong în 1979, care s-a deschis în 1985, cu capacitatea de a reflecta lumina soarelui adânc în interiorul acelui spaţiu. Şi în lipsa calculatoarelor, aveam modelul fizic. De exemplu, puteam pune modele sub un cer artificial. Pentru tunelurile aerodinamice, le-am fi pus literalmente într-un tunel de vânt şi sufla aer, şi mulţi kilometri de cablu şi aşa mai departe. Şi un moment crucial a fost când am avut primul calculator. Şi a fost în vremea când căutam să reproiectăm, să reinventăm aeroportul. Acesta este al patrulea terminal din Heathrow, un terminal tipic: acoperiş mare și greoi, ce blochează lumina soarelui, o mulţime de maşini, conducte mari, maşini zgomotoase.

Şi Stansted, alternativa ecologică, care foloseşte lumina naturală, este un loc prietenos: ştii unde eşti, te poţi orienta cu exteriorul. Şi pentru o mare parte a ciclului său nu are nevoie de lumină electrică, lumină electrică, care la rândul ei, creează multă căldură, ceea ce creează mai multă nevoie de răcire şi aşa mai departe. Şi la acel moment din timp, acesta a fost unul dintre puţinele calculatoare. Şi aceasta este o imagine a structurii din Stansted. Nu cu mult timp în urmă, 1990, acesta este biroul nostru. Dacă vă uitaţi atent, puteţi vedea că oamenii desenau cu creioane şi foloseau rigle şi echere. Nu e aşa mult de atunci, doar 17 ani, şi aici suntem acum. Adică, o mare transformare.

Mergând înapoi în timp, a existat o doamnă pe nume Valerie Larkin, şi în 1987, a avut toate informaţiile noastre pe un disc. Acum, în fiecare săptămână, avem echivalentul a 84 milioane de discuri, care înregistrează informaţiile noastre arhivate din proiectele trecute, prezente şi viitoare. Aceasta ar ajunge la 21 kilometrii spre cer. Aceasta este imaginea pe care am avea-o dacă am privi în jos de acolo. Dar între timp, după cum ştiţi, protagonişti minunaţi, ca Al Gore, au observat creşterea implacabilă a căldurii, stabilit în acest context, interesant, acele clădiri festive şi foarte, foarte relevant aici.

Proiectul nostru Reichstag, care are o agendă familiară, eu sunt sigur, ca un loc public unde am căutat, într-un fel, printr-un proces de sprijinire, a reinterpreta relaţia dintre societate şi politicieni, și spaţiul public. Şi poate, agenda ascunsă, un manifest de energie, ceea ce ar putea fi liber, complet liber de combustibil aşa cum o ştim. Deci ar fi complet reînnoit. Şi din nou, schiţa umanistă, traducerea în spaţiul public, dar acest lucru este foarte mult o parte a ecologiei. Aici, fără a fi nevoie să-l modelăm în realitate. Evident, tunelul de vânt a fost util, dar acum cu capacitatea calculatorului de a explora, a planifica, de a vedea modul de funcționare, în funcţie de forţele naturii: ventilaţie naturală, să fi capabil de a modela camera de jos, şi de a urmări biomasa. O combinaţie de biomasă, acvifere, combustibil din ulei de plante -- un proces care, interesant, a fost dezvoltată în Germania de Est, în perioada de dependenţă la blocul sovietic.

Deci, într-adevăr, traducând această tehnologie şi dezvoltând ceva care a fost atât de curat, a fost practic fără poluare. Puteţi să-l măsuraţi din nou. Puteţi compara cum emisiile acelei clădiri în tone de dioxid de carbon pe an -- în momentul în care am luat acest proiect, peste 7.000 de tone -- ceea ce ar fi fost cu gaze naturale, şi în final, cu 450 de tone de ulei vegetal. Adică o reducere de 94% - practic curat. Putem vedea aceleaşi procese acționând la clădirea Băncii de Comerţ -- dependența de ventilaţia naturală, modul în care se pot modela acele grădini, modul în care sunt dispuse spiralat. Dar din nou, foarte multe despre stilul de viaţă, de calitate -- ceva care ar fi un loc de muncă mult mai plăcut. Şi putem măsura din nou reducerea consumului de energie.

Este o evoluţie aici, între proiecte, şi clădirea pentru Swiss Reinsurance duce asta un pic mai departe -- proiectul din Londra. Şi această secvenţă arată construcţia acestui model. Dar ceea ce arată întâi, ceea ce cred că este interesant, este că aici puteţi vedea cercul, spaţiul public din jurul ei. Ce alte modalităţi sunt de a pune aceeaşi cantitate de spaţiu la un loc? Dacă, de exemplu, încerci să faci o clădire drept la marginea trotuarului, e aceeaşi cantitate de spaţiu. Şi în sfârşit, îl conturezi, tai şanţuri în el. Canalurile devin un fel de plămâni verzi, care oferă privelişti, lumină, ventilaţie, face clădirea proaspătă. Şi încadraţi aceasta cu ceva esenţial pentru aspectul ei, este o plasă de structuri triunghiulare, din nou, o legătură ce aminteşte de de lucrările lui Buckminster Fuller, şi modul în care triangulaţia poate creşte performanţa şi care îi dă clădirii identitatea ei.

Şi aici dacă ne uităm la un detaliu al modului în care clădirea se deschide în sus şi respiră, modul în care acum cu un calculator, putem modela forţele, putem vedea presiuni ridicate, presiuni scăzute, modul în care clădirea se comportă mai degrabă ca o aripă de avion. Deci, ea are de asemenea, capacitatea, tot timpul, indiferent de direcţia vântului, de a împrospăta eficient clădirea. Şi, spre deosebire de clădiri convenţionale, vârful clădirii este festivă. Este un loc de privelişte pentru oameni, nu maşinării. Şi baza clădirii este dedicată spaţiului public. Comparând-o cu o clădire tipică, ce se întâmplă dacă încercăm să folosim aceste strategii de proiectare pe scară largă? Şi vă voi arăta doar două imagini dintr-un proiect de cercetare al companiei.

Este bine cunoscut faptul că Marea Moartă este pe moarte. Nivelul este în scădere, mai degrabă ca marea Aral. Şi Marea Moartă este, evident, mult mai joasă, decât oceanele şi mările din jurul acesteia. Deci, a existat un proiect care salvează Marea Moartă, prin crearea unei conducte, o ţeavă, uneori la suprafaţă, uneori îngropată, care va corecta situația, şi se va alimenta de la Golful Aqaba în Marea Moartă. Şi traducerea noastră, bazându-ne pe gândirea construită de-a lungul celor 40 de ani, ce ar fi dacă în loc de a fi doar o ţeavă, ar fi un colac de salvare? Dacă ar fi echivalentul, în funcţie de locul în care vă aflaţi, al Marelui Canal, în termeni de turişti, de locuire, desalinizare, agricultură. Cu alte cuvinte apa este vitală.

Şi dacă te duci înapoi la imaginea interioară, şi privești această zonă de volatilitate şi ostilitate, o idee unificatoare, ca un gest umanitar, ar putea avea efectul de a uni toate acele facţiuni aflate în conflict, să se unească pentru o singură cauză, pentru ceva ce ar fi cu adevărat ecologic şi productiv, în sensul cel mai larg. Infrastructura este, de asemenea, inseparabilă de comunicare. Şi dacă această comunicare este lumea virtuală sau lumea fizică, atunci este absolut esenţială pentru societate. Şi cum putem face mai lizibil în această lumea în creştere, în special în unele din locurile despre care vorbesc -- China, de exemplu, care în următorii 10 ani va crea 400 aeroporturi noi. Ce formă vor lua ele? Cum le vom face mai prietenoase la această scară?

Mă refer la Hong Kong ca la o experienţă analoagă într-o eră digitală, pentru că aveţi mereu un punct de referinţă. Şi ce se întâmplă când vom lua asta şi o vom extinde in continuare în societatea chinezească? Şi ceea ce este interesant este că produce probabil ultima mega-constructie. Şi la momentul dat este cel mai mare proiect din lume. 50.000 de persoane care lucrează 24 ore, şapte zile. Mai mare cu 17 % ca toate terminalele construite in Heathrow, plus terminalul 5, care nu s-a construit încă. Şi provocarea aici este o clădire ecologică, compactă în ciuda dimensiunilor ei şi este despre experienţa umană de călătorie, este despre prietenie, de a se întoarce la punctul de plecare, şi este foarte, foarte mult despre stilul de viaţă. Şi poate, în final, ca spaţii de sărbătoare.

Şi cum spunea Hubert la prânz, ca şi cum am fi angajaţi în conversaţie, a vorbit despre acest lucru, despre oraşe. Hubert a spus, absolut corect ¨Acestea sunt noile catedrale¨. Şi într-un fel, un aspect al acestei conversaţii s-a declanşat în ajunul Noului An, când vorbeam despre agenda Jocurilor Olimpice din China, despre ambiţiile sale verzi şi aspiraţiile sale. M-am gândit că -- a trecut prin mintea mea că ajunul Noului An este ca un punct simbolic de cotitură, când trecem din 2006 spre 2007-- că poate, viitorul a fost cel mai puternic inovator fel de naţiune. Felul in care cineva ca, Kennedy ar spune în mod inspirațional, "Am trimis un om pe lună."

Ştiţi, cineva care va spune că am soluționat problema dependenţei de combustibili fosili, cu tot ce ținea de șantajul regimurilor criminale, şi aşa mai departe. Şi este o bază concretă. Este mai mult decât un aparat, este înlocuibil. Şi am exprimat gândul că poate cu trecerea anilor, inspiraţia a fost mai probabil să vină din alte ţări mai mari de acolo -- China, India, tigrii zonei Asia-Pacific. Mulțumesc frumos.

(Aplauze)